13-12-12

Epilog

Este necesar a face, în cele ce urmează, anumite precizări în legătură cu subiectul Duckadam-prostituţie. Din capul locului aş dori să statuez clar: regret şi retrag cele afirmate.

Revăzând, la rece, situaţia, şi analizând nevisceral faptele, îmi dau seama că am greşit când am catalogat ca „prostituţie” activitatea d-lui Duckadam la Steaua.

În fapt, dl. Duckadam este „preşedinte de imagine” al clubului roş-albastru (bleu-negru-verde-gri).A preluat această funcţie în august/septembrie 2010 şi o exercită neîntrerupt. Atunci, urmare a garanţiei că nu se va comporta niciodată normal, dl. Becali a fost nevoit să înlocuiască proiectul Piţurcă-Jenei cu proiectul Ilie Dumitrescu – Duckadam.

Lângă un antrenor fostă glorie a adus încă un paravan de imagine în faţa posibilei furii a fanilor – cei doi fiind singurii care au acceptat la momentul respectiv poziţia. Ilie, pentru că a vrut o şansă de a arăta ce poate ca antrenor (orgoliul), iar Helmuth pentru că a primit o şansă de a exploata momentul Sevilla pentru bani (buzunarul).

Fără a escalada limbajul, dar şi fără a denatura ce au fost în esenţă lucrurile,mistificându-le corect politic prin forme fine şi rotunde, îndrăznesc să afirm, fără remuşcări, că dl.Duckadam a fost cumpărat de dl. Becali.

Steaua se găsea la apogeul degradării, după 4 ani dezastruoşi. În aceşti ani s-au manifestat public – adică au fost cunoscute de către toţi, în toate formele posibile, motivele dezastrului.Nu exista niciun dubiu asupra lor.Acestea se regăseau generic – şi confortabil – în persoana d-lui Becali.

După reconfirmarea faptului că acele motive care au produs dezastrul nu doar că nu sunt criticate, ci sunt însuşite intim, şi se vor manifesta, cu certitudine, în continuare, perpetuând, cu certitudine, acelaşi dezastru, dl. Duckadam a acceptat să fie purtătorul de imagine al persoanei care a creat atât dezastrul, cât şi garanţiile că el va fi perpetuat.

Altfel spus, pentru 3-4.000 euro pe lună, dl. Duckadam a acceptat să fie pavăză, sprijin, bodyguard, reprezentant-garant de imagine al distrugerii clubului, al unui club distrus, al unui club care nu putea ieşi din starea de distrugere.

Dumnealui a ocupat singurul post pasiv din club – poziţia nu presupunea (şi nu presupune) niciun fel de responsabilitate, adică niciun fel de rol activ. Se întâmplau chestii (orice fel de chestii!), iar dl. Duckadam şi-a asumat principial să le reprezinte, folosindu-se pentru asta, de o imagine istorică.

Nu le influenţa, nu le provoca, i se aduceau la cunoştinţă aşa cum li se aduceau tuturor, la tv, iar d-lui trebuie să le gireze – şi le gira principial – indiferent cât de mizerabile erau – şi erau! Se întâmplă chestii, iar dl. Duckadam trebuie să le reprezinte, ca principiu, exploatând 5 minute dumnezeieşti.

Nu vreau să jignesc ori să judec în niciun fel, dar sunt absurd când calific pe d-lui ca un slujbaş robotic aflat la capătul unei bande rulante, care poate primi – şi primeşte – chestii, pentru a le livra cu fundiţă, acesta fiind unicul său rol care i s-a încredinţat şi pe care l-a acceptat?! Neavând, statutar, nicio reponsabilitate asupra produsului, ci exclusiv asupra pusului unei fundiţe pe ceea ce primeşte, statutul d-lui Duckadam nu poate fi altul decât cel menţionat în primul paragraf. Indiferent de ce ar primi, sau de ce s-ar întâmpla, dumnealui a pus, pune şi va pune fundiţe pe un produs – indiferent de ce conţine, indiferentde ce reprezintă.

Astfel, spre deosebire de un antrenor care, teoretic, admitem că putea îmbunătăţi rezultatele, adică starea clubului prin activitatea specifică, sau spre deosebire de un manager/preşedinte/director sportiv/director executiv/contabil/bucătar etc., care, teoretic, admitem că ar putea îmbunătăţi rezultatele, adică starea clubului, prin activitatea specifică, dl. Duckadam e singurul complet pasiv, adică singurul care nu poate îmbunătăţi sub nicio formă activitatea clubului. Dumnealui reprezintă activitatea clubului – oricare ar fi ea – prin imaginea din 7 mai.

Domnia sa nu depinde, sub nicio formă de domnia sa, deci nu s-ar putea spune că, având încredere în sine, are încredere şi în posibilitatea de a schimba ceva la club, prin activitatea depusă. E singurul angajat al clubului care nu poate influenţa cu nimic activitatea. Dumnealui depinde exclusiv de activitatea d-lui Becali, pe care a ales să îl reprezinte – ca principiu cârmuitor al relaţiei – indiferent de formele în care s-ar manifesta.

Desigur, e absolut greşit, din mai multe motive, să numeşti asta „prostituţie”. Retrag şi regret. Îi invit pe alţii să reformuleze, pe baza faptelor, sau să conteste faptele, dacă nu sunt de acordcuele.

Dl. Duckadam a ales să servească ca bodyguard al d-lui Becali pentru bani, în favoarea modalităţilor care au îngenuncheat clubul, în detrimentul modalităţilor care l-ar ridica în picioare. A făcut-o, se zice,în mod decent, fără a ieşi în evidenţă în niciun fel.

Eu, unul, nu sunt impresionat de discursul studiat şi molcom, catalogat ca decent, al d-lui Duckadam. Nu neg dreptul altora de a fi.

Eu sunt impresionat de consecinţele care se nasc în urma şi în spatele discursului decent şi civilizat al d-lui Duckadam. Nu-mi negaţi dreptul de a fi.

Printre altele, eu am fost impresionat – până la paroxisimă furie – atunci când Troi, Sameş, Aelenei, Sătmăreanu, Majearu (glorii adevărate, cu ani, nu minute de excelenţă şi serviciu pentru club) nu şi-au primit timp de jumătate de an nişte oricum mizerabile salarii de 900 ron (200 euro), de care depindea supravieţuirea fizică a lor şi a familiior lor. Nu depindea confortul sau luxul, ca la alţii. Depindea supravieţuirea!

Spre deosebire de dl. Duckadam şi de alte glorii, care ar fi de preferat să fie ajutate de către club în situaţii grele – dar nu e obligatoriu – celor cinci mari glorii li se cuvenea salariul pentru munca depusă. Erau bani pe care trebuia să-i primească – obligatoriu – pentru care munciseră, pe care se bazau si de care depindeau.

Majearu a fost nevoit să stea în frig, fără motorină în generatorul de căldură, într-o casă din mijlocul unui câmp, Sătmăreanu, om de 70 de ani, s-a angajat la o şcoală privată de fotbal, Troi a supravieţuit din pensie, Aelenei a fost restant la întreţinere, iar Sameş a fost omorât.

Lucian Bălan, dacă tot a fost angajat şi a muncit, nu şi-a mai luat nici banii, că şi-aşa nu avea destule probleme. Când s-au desfiinţat toate grupele de copii şi juniori n-am auzit ca dl. Duckadam să fie civilizat şi decent în exprimări. Nu l-am auzit deloc.

În toate acele 6 luni în care aceste mari glorii nu-şi primeau salariile mizere pentru care roboteau, afectându-li-se în mod grav vieţile, dl. Duckadam reprezenta imaginea clubului pe mii de euro.

Ieşea la tv, dădea interviuri, îl apăra pe Becali, îndemna la susţinere. La suţinerea a ce? A acelor modalităţi care-i îngenuncheaseră, printre altele, pe foştii lui colegi. Nu a intervenit cu nimic, nu a făcut nimic pentru ei, a întors capul şi şi-a văzut de salariu, adică de reprezentat imaginea clubului, în timp ce foştii lui colegi erau scuipaţi demonstrativ de administraţia pe care o apăra public – perpetuând-o – dl. Duckadam, pentru un beneficiu egoist, strict pesonal, pe cadavrele celor din jur.

Atunci când Sameş şi ceilalţi camarazi veneau la stadion la 0 grade celsius în fiecare zi, umiliţi, cu speranţa că-şi vor primi drepturile finaciare restantate, pentru a-şi cumpăra alimente şi medicamente, nu pentru a le pune amantelor silicoane, ceea ce făcea atunci dl. Duckadam nu se mai numea prostituţie. Regret că am calificat astfel situaţia

Nicio prostituată nu a făcut răul ăsta; nicio prostituată nu a girat şi ascuns atrocităţi din astea.

Nu dl. Becali a făcut toate nenorocirile de care este acuzat. Le-au făcut, într-o mult mai mare măsură, cei care i-au permis, adică cei care nu au emis opoziţie la toate insanităţile. Cei care au tăcut sunt cel puţin coautori. Cei care au susţinut sunt autori mai principali decât dl. Becali însuşi.

Duckadam – maimuţă. N-am spus-o eu, a ales s-o spună, pe patul de moarte, cel care a fost împins în disperare şi boală de administraţia apărată şi reprezentată de dl. Duckadam. Argăseala mi-a făcut rău. Mulţumesc Oprea, Puiu, Mirel. Oli, ai grijă de familia mea. Duckadam – maimuţă. Nu mai vreau la Steaua.

Regretatul Sameş este o consecinţă extremă din spatele discursului decent şi civilizat al d-lui Duckadam. Dramele în care au fost adânciţi alţii există, tot în spatele civilizaţiei afişate, şi sunt mai mult sau mai puţin vizibile, îmbrăcând o multitudine de forme.

Nu mă interesează că dl. Duckadam a promis în mod repetat că pleacă odată cu Lăcătuş, şi n-a plecat.
Nu mă interesează că dl. Duckadam a fost umilit de Mihai Stoica, interzicându-i-se să-şi dea cu părerea asupra evoluţiei unui portar, iar d-lui susţine principial un regim pentru care eroul de la Sevilla nu are dreptul să vorbească de eroul din Colentina.
Nu mă interesează că gireazăşi apără un regim în care ultima spiţă de jucător îl ia la mişto în avion pe un fost mare jucător şi nu se întâmplă nimic, sau în care ultima spiţă de manager face mişto de costumele pe care le poartă o glorie.

În genere, nu mă interesează prea mult că dl. Duckadam susţine pe bani un regim schizofrenic şi dictatorial, care a distrus Steaua, şi garantează că o va ţine în această stare până la disparaţia/transformarea totală –pentru că o fac şi au făcut-o mulţi alţii – dar mă deranjează când regimul mizerabil se transformă într-unul criminal cu ajutorul slujbaşilor de tip Duckadam – individ absolut comic în tragismul absurd al rolului pe care-l joacă.

Revin şi arăt că dl. Duckadam nu face prostituţie. Nu merită sub nicio formă această caracterizare pe care o regret sincerşi o retrag, cu scuzele de rigoare pentru toţi cei afectaţi, în vreun fel, de afirmaţia în cauză.

Filip Pindean