10-12-12

Tot tiganu' isi lauda ciocanu'

Una din mărcile identitare ale clubului Steaua, adică una din caracteristicile importante care i-au născut personalitatea, este construită, în ochii mei, de modul în care reprezentanţii ei s-au raportat la chestii.
Printre atâtea altele – cum au gestionat succesul.

Cum s-au raportat la învinşi, la public, la ceilalţi parteneri de competiţie. La trecut şi la viitor. Cum i-au trata pe ceilalţi, adică, cum s-au tratat pe ei.

Aş putea să dizertez în 1.000 de pagini despre modele de comportament, despre modele instituite de clubul Steaua în general, dar ar fi inutil. Un singur lucru trebuie să vă intre bine în cap şi să vă rămână fixat acolo – concluzia:

Steaua s-a raportat la chestii în mod decent! În mod cel puţin decent. De multe ori a făcut-o superb, de şi mai multe ori a făcut-o admirabil, dar de cele mai multe ori a făcut-o decent, raportat la mediul înconjurător, la ce se putea şi la ce nu se putea, la ce făceau şi la ce nu făceau ceilalţi. Desfid pe oricine să îndrăznească o contestaţie.

Mai ales în anii `90 reţin cum era clubul nostru. Reţin dureros de pregnant diferenţele de comportament dintre noi şi restul. Un model de comportament, demonstrat în toate ocaziile – la victorii, la înfrângeri, în momentele în care ne furau arbitrii, în momentele în care îi furam cu arbitrii. În momentele în care blătuiau pe banda rulantă ca să ne prindă, în momentele în care mai blătuiam şi noi să le mai încetim din bandă. În momentele în care luam 5 de la Bacău, sau în momentele în care eram prima echipă care... prima, prima, prima.

Succesele uriaşe ale clubului nostru erau trăite decent, fără a deranja pe nimeni – decât la un nivel atât de profund, încât produceau traume, dar nu posibilităţi de contestare. Niciun adversar nu a fost umilit din declaraţii. Au fost unii puşi la punct, aia-i altceva. Dar şi aia în mod decent, neisteric, nepersonal. Strict principial.

Steaua trăia cu superioritatea inatacabilă a celui care ştie cine este, ce poate, ce a făcut şi ce va face. Avea modestia şi generozitatea celui superior. Avea clasă.

Îţi dădea ciocolată şi te lăsa s-o savurezi. Dar nu-ţi spunea niciodată „vezi bă, ţărane, că-ţi dau ciocolată! Vedeţi, bă, ţăranilor, ăştilalţi, care nu sunteţi stelişti, că voi mâncaţi mămăligă şi noi ciucalată!”

Steaua era marţială în traiectul ei superior oricărei forme de concurenţă care a încercat să se nască.

Reţineţi cum au înţeles cei de la Rapid, Dinamo, CFR, să-şi trăiască victoriile şi înfrângerile, bunele şi relele. Reţineţi câtă greaţă provocau reprezentanţii lor, prin modul în care s-au raportat la chestii. Reţineţi diferenţele dintre noi şi ei.

♣♣♣ ♣♣♣ ♣♣♣

Ieri, după finalul meciului din Danemarca, calificarea meritată – si-atât! – a Stelei în 32-imile Europa League („competiţia looserilor”, cum o numeau unii prin 2006-2009), dl. Mihai Stoica a dat-o pe giuleşteneşte, iar dl. Helmuth Duckadam pe bozgoreşte.

Mihai Stoica: Haterii care ne purtau de grija dupa meciul cu Stuttgart sa retina un singur lucru : STEAUA a calificat Stuttgart in primavara...la 1-2 aseara mergeam noi tot de pe primul loc, acompaniati de Copenhaga...dar gladiatorii nostri au vrut sa castige in 10, in 9, sau in cati avea chef arbitrul...a fost doar egal, SUFICIENT pentru a castiga aceasta grupa extrem de dificila si a SPULBERA recordul stabilit cu cateva ore in urma de CFR. 

Permanentele ţipete de curvă nesatisfăcută, ale lui Michelle, sunt cvasi-cunoscute, nevoia de a-şi arăta chiloţii maronii în piaţa publică, aşijderi. Dar parcă acum e prea mult, frate.

Prin sus-menţionata, MiMi îşi jigneşte, de fapt, oile care susţin mizeria reprezentată de el. Le ia de prea proaste. Vrea să convingă, în mintea lui semi-sefilitică, că performanţa CFR-ului a fost „SPULBERATĂ” de Steaua...

Cele 10 puncte făcute de CFR în Liga Campionilor, şi probabil cea mai galonată victorie „românească” din ultimii 22 de ani (1-0 pe terenul lui M.U.) sunt spulberate de o calificare cu f. mari emoţii, obţinute într-o grupă accesibilă (marcată de o umilinţă istorică) dintr-o competiţie calificată ca fiind „a looserilor” de însuşi curvenia sa.

Reţineţi că performanţa clubului bozgoresc a „SPULBERAT” performanţa cea mai bună a Stelei din ChL (10 puncte sunt de x2 ori mai multe decât 5 puncte, maximele, făcute de Steaua) şi, în acelaşi timp, a depăşit performanţa Urzicenilor, 10 puncte fiind mai multe decât cele 8 ale ialomiţenilor care dânsa era majoretă. Cfr s-a calificat în primăvara europeană en-fanfare, luptând şi câştigând moral, într-o competiţie a stelelor, iar Steaua s-a calificat cu o pulă de negru în cur, până în ultimele minute, ale unei competiţii de sărăcii din care a ieşit cu o gaură de 5-1 pe teren propriu la activ-pasiv. Le-a spulberat recordul...

De la unul ca Michelle nu poţi avea aşteptări de decenţă sau minimă normalitate, dar trebuie remarcate permanentele ridicări de ştachetă în penibil, ridicol, prostie.

♣♣♣ ♣♣♣ ♣♣♣

Helmuth Duckadam: Aceasta este cea mai bună echipă a Stelei din ultimii 20 de ani.

Nici de la Helmuth nu poţi avea vreo aşteptare, numai că omul are două mari circumstanţe atenuante: se prostituează pentru a asigura un trai bun familiei, asta fiind motivanta principala, şi în plus, a avut o mare contribuţie la momentul astral din 7 mai.

Tocmai de-asta trebuie privit cu înţelegere, adică adevărată milă creştinească, dar, înţelegerea trebuie suspendată, când, în întreprindrea de a-şi asigura un ciolan, nu înţelege să-şi lingă stăpânul şi-atât, ci îşi dezvoltă obrăznicia de a băli momente, oameni, fapte glorioase ale istoriei clubului.

Sunt cel puţin 4 generaţii net superioare – ca valoare şi rezultate – celei de azi. Asta, fără să punem la socoteală echipa lui Oli.

Sunt echipe care se băteau cu cele mai bune 10-15 echipe ale lumii (nu cu cele mai bune echipe de pe locurile 75-90 ale lumii), şi o făceau, de multe ori, de la egal la egal.

Fiecare echipă a Stelei care a jucat grupe de Champions League între 1994-1997 este net superioară valoric echipei de azi. Au avut rezultatele mai bune, în condiţii mai restrictive, în cadrul unor standarde net superioare, la un nivel superior, cu adversari de top, multipli campioni naţionali consecutivi, finalişti sau câştigători de CCE în exerciţiu.

Echipa din 1992-1993 a fost şi ea mult peste asta. Pentru mine, campania europeană 1997-1998 a fost mult peste asta. Vedeţi câte echipe participau, şi ce însemna pe atunci un tur III.

♣♣♣ ♣♣♣ ♣♣♣

În ieşirile celor doi mocofanţi rezidă mult din văicăreala corsicană, din ifosele bozgoreşti, din arogantele strofocările miliţieniste – „ifose”, „făloşenia”, nesiguranţă, dorinţa de a ieşi în faţă cu ceva, tocmai pentru ca succesul să le fie asimilat într-o măsura, tocmai pentru că nu le este datorat în nicio măsură. Muştele la arat. Din păcate, cu consecinţa directă a transformării, adică distrugerii caracterului.

Steaua seamănă de mult în comportament cu ţiganii, cu miliţienii, cu bozgorii. A preluat de la ăştia tot ce-i mai rău. De mult a consacrat un mod de a face lucrurile opus modului de a face lucrurile care a născut-o.

Vomele penibil de idioate, slugarnic-manipulatoare ale celor doi sclavi din turma lui Becali nu înseamnă decât o reconfirmare a direcţiei fundamental greşite spre care se îndreaptă – în pas voios – Steaua şi susţinătorii ei.

Cam asta e.

Filip Pindean