05-12-12

Scaunele din GHENCEA (1974-1991)

La început, scaunele din Ghencea nu erau scaune. Erau gradene. Mai greu de explicat celor care nu le-au prins. În dex sunt descrise altfel decît erau referite în uzul curent – în fapt erau nişte scînduri lungi de lemn, câte 4-5 pe lungime, prinse de alte doua, cam din metru în metru, pe lăţime, prinse, mai departe, în beton, pe care se aşezau spectatorii.

Pe atunci, „capacitatea” unui stadion se estima, la fel de ochiometric precum audienta de la un meci. Nu mai zic de acele stadioane, înfricoşător de apropiate în timp de momentul prezent, în care peluzele, sau chiar tribuna a doua primeau oamenii în picioare. Zic doar de gradenele din Ghencea. Nu ştiai cîţi intrăpe stadion, pentru că depindea de cît de graşi sau slabi erau spectatorii, de cît de înghesuiţi sau lejer stăteau.În teorie, cca. 30 de mii.

Erau tari şi moi în acelaşi timp. Cei de vîrsta a doua şi, mai ales a treia, veneau de acasă cu nişte perne de scaun. Ei stăteau cel mai bine. Restul, în funcţie de cît de vechi erau, de cît de bine îngrijite, de cît de înlocuite părţile afectate. Adevărat, n-aveai spătar, da` de multe ori, la înghesuială, spătarul era constituit de cei din dreapta şi din stînga. Să vrei şi n-ai fi putut să te dai pe spate. Nu se întîmpla prea rar să nu vezi un cui ruginit dînd onorul, dar nu prea conta.

Erau greu de distrus, aproape imposibil. Săreai pe ele pînă mureai şi n-aveau nici pe dracu. Suportau picioare, pumni, orice fel de bruscări.

Gradenele favorizau şi mişcarea. De sus în jos, mai ales. Călcai pe ele fără remuşcările cu care calci azi pe scaune cînd vrei să cîştigi vreo cîteva rînduri. Te duceai unde/cînd aveai chef şi stadionul era peste tot cam la fel. Nu doar stadionul, şi oamenii erau cam la fel. Pe stadion, mai ales, erau la fel şi lucrul ăsta nu deranja.

Directorul era înghesuit de muncitor, ofiţerul superior de subofiţer, academicianul de proful de industrială. De multe ori nici nu-i deosebeai, nici după haine şi nici după cum se manifestau la demonstraţiile lui Răducanu, Sameş, Iordănescu, Boloni, Stoica, Hagi.

Gradenele aveau următoarele caracteristici: rezistente, foarte practice, utilitate perfectă, minimal confort, ecologice,man!, favorizau mişcarea, dar mai ales comunicarea. Te obligau, chiar, la comunicare, cu cel din dreapta, cu cel din stîngă.

Pe de altă parte, gradenele nu erau ceva chiar deosebit, pentru căşi pe Ghencea şi la Cernavodă erau la fel. Şi calitativ şi tot. Din unghiul ăsta, gradenele îşi trădează timpul, timpurile. Şi campioana Europei şi retrogradata din D tulceană ofereau aceleaşi condiţii pentru public. Indiferent de performanţe, şi dacă ar fi cîştigat 4 CCE, nu doar una, spectatorul din Ghencea ar fi stat pe aceleaşi gradene ca Abatorul Mangalia.Gradenele erau pentru toţi, veneau de undeva de sus, şi erau pentru Ghencea la fel ca pentru ceilalţi.

Faza cu gradenele, aş spune, e perfect simptomatică pentru destule chestii din vremurile alea, cît şi pentru destule chestii care nu sunt din vremurile alea

1/3

(va urma...)

Filip Pindean