03-12-12 Dependentu'Următoarele gânduri ar fi putut avea lejer un cu totul alt titlu.Am fi putut vorbi acum, la fel de bine, despre "Unicul viciu" sau "În ultima vreme îmi lipsesc bucăţi din coloana vertebrală". Îmi pare rău ca nu am zis sus și tare, mai devreme, că și la victoriile din sezoanele trecute în care Steaua s-a tot perindat pe la locurile 5-6, mă bucuram cu aceeași intensitate cu care-l urăsc pe interlopul care a pus gheara spurcată pe club. Vorbim, într-adevăr despre "un drog ciudat", asta pentru că bucuria respectivă nu mă face să-l uit pe Cioban, așa cum ura pentru respectivul nu mă oprește din bucuria simplă a unor meciuri pozitive. Vedeţi și voi cum e cu viciile astea. Dacă fumezi, apleci gâtul să-ţi aprinzi mahoarca, dacă tânjești după cofeină, inevitabil apleci gâtul când sorbi ca nesătulu'- minţindu-te că te trezește licoarea. Computerul, smartphone-ul, mâncatul în exces, toate viciile sau aceste mici plăceri aruncate pentru mase, te cocoșează, te urâţesc la exterior și nu-ţi uită nici interiorul. E tot mai greu să fii drept în această lume, iar eu unul nu îmi asum responsabilitatea de a încerca să schimb o lume de ipocriţi, mari eroi pe un segment, cei mai mari cocoșaţi după ce cade cortina. Dacă un individ este cu adevărat demn de urmat, acesta va fi mereu urmat, cu stimă, de persoanele care-l apreciază, fără ca acesta să predice măcar o dată în acest sens. Faptele vor vorbi pentru persoana respectivă. Așa că, frate, dacă nu poţi să-mi reabilitezi lumea, măcar lasă-mă să rulez liniștit! Alexandru Nicolae FCSTEAUA.RO este un site deschis, facut de suporteri, pentru suporteri. Asteptam articolele scrise de voi, daca aveti ceva de spus si credeti ca o puteti face intr-un articol, nu ezitati!
|
Pentru alte melodii, cantece ale galeriei, imnuri etc, vitiati pagina cu player-ul mp3
Ref: PUZ/24Administraţiile serioase lasă în urmă mult mai mult decât eventuale – şi foarte aparente – rezultate imediate. Contribuţiile reale la identitatea şi soliditatea – adică valoarea unuiTotul despre HAGI - inainte de Steaua (I)Născut la 5 februarie 1965 în comuna Sâcele, judeţul Constanţa, fiu al lui lancu şi al Chiratei; legitimat Ia data de 24 martie 1978 la F.C. Constanţa, transferat la F.C. Luceafărul Bucure |
LDS astazi la 01:28
" Ashes to ashes, dust to dust " suntem simple consumabile pentru diversele vicii ale vietii.
Virgil astazi la 12:36
carc0tasu astazi la 12:45
Andreea 03.12.2012@19:07