27-11-12

Dopajuri

Cea mai imediat comoda modalitate de a da piept cu propriile slabiciuni e sa nu dai piept cu ele.
Asta e esenta vanatorii de vrajitoare pe tema „Steaua se dopeaza” – iscata de niste unii si amplificata constant cu ajutorul si spre profitul mass-media.

Daca e vreun capitol la care Steaua s-a detasat net fata de rivalele – atat de degraba transformate in parteneri de competitie – acela este capitolul „pregatirea fizica”. Viteza, rezistenta, forta, ritm, prospetime, luciditate.

Pe acest fond s-au construit – fotbalistic – celelalte, restul, adica pe acest fond s-a construit totul pentru Steaua.
Atacand fundamentul unei constructii care a ucis competitia si a surclasat eforturile competitoarelor – uneori chiar pana la ridiculizare –, se incearca a se arunca macar o umbra asupra legitimitatii rezultatului final – diferenta dintre ei si Steaua.

Nu se vrea desfiintat (pentru ca nici nu poate fi), dar se vrea fixat intr-o zona diferita de cea meritata, intr-o cat de mica stare de dubiu care sa produca – in esenta –, timp si spatiu (fata de patroni, in cazul antrenorilor, fata de suporteri, in cazul patronilor) pentru... Nu stiu pentru ce, atata vreme cat trecerea timpului nu va face decat sa confirme diferenta existenta, si va face asta in diferite forme.

Plecand de la apropouri vagi sau insinuari ranjite si terminand cu exclamari tafnoase si putin disperate – traducerea atitudinii perplexe in fata diferentei uriase nascute –, s-a incercat, mai mult sau mai putin voalat, acreditarea unor metode nelegale (sau poate legale, dar care eludeaza ele intr-un fel regulamentul, sau legale, dar de fapt ilegale si ascunse sub o aparenta de legalitate, sau nus cum si nus ce etc., etc.) care sa explice diferenta.

In esenta si fara a o mai lungi, insinuarile ca Steaua se dopeaza urmaresc un singur lucru – sa ascunda incompetenta proprie.

Lege fundamentala: cand un competitor ridica stacheta, exista doua (2) posibilitati pentru a ramane la nivel – ori iti ridici performanta la nivelul stachetei ridicate, ori incerci sa cobori nivelul stachetei. Daca lumea si-a construit progresul pe exercitiul intensiv al primei variante (absurdul concept de „concurenta”...), sunt unii care inca mai au impresia ca, vorba maestrului, „se pacalesc inca odata, bucurandu-se ca pacalesc pe toata lumea”.

Aici sunt cazuri si-si. M-au amuzat la maxim, spre exemplu, iesirile natange, vadit panicate, ale lui Negoita de la Dinamo – omul credea sincer in propria ingrijorare... Altii, cum ar fi ungurasii de la Cluj, ori securistul de la Vaslui, ori alti gainari traficanti de celebritate cu minutul, nu sunt suficient de tampiti incat sa creada in ceea ce spun, stiu, ori in cel mai rau caz simt despre ce e vorba, dar tot manifesta zgomot in directia asta. Nefiind atat de tampiti precum Negoita, fac asta in varii deghizamente.

Cu rezultate, as zice eu, mai profunde decat arata o prima impresie.

Noi putem sa desconsideram acuza, o putem desfiinta in logica si materialitatea ei, tot restul lumii, fara opozitii si exceptii, ne poate accepta concluziile, si, cu toate astea, rezidurile pe care le lasa nu vor putea fi neutralizate si vor produce o vatamare reala – injusta si imorala.

Am citit io acu` mai mult timp... Bine, recunosc, am vazut la televizor o chestie interesanta: cica, daca apare pe ecran titlul „John Doe (Gica Bordura) NU a violat-o pe Mary (Leana)” si se repeta de cateva ori, din 1.000 de insi care vor fi urmarit programul respectiv, mai mult de jumatate (parca 63%) vor retine ca, de fapt, Gica a violat-o pe Leana.

E o chestie de psihologie simpla – se asocieaza termenii cei mai puternici: gica, viol, Leana. Pe termen mediu si lung, NU-ul ala, desi esential, va fi complet dat uitarii. Chestiunea, desi perfect transata, foarte clara si simpla, si nevinovatia lui Gica, desi absolut exprimata, nu vor avea inraurire asupra modului in care va fi retinuta situatia, adica nu vor avea niciun efect de corijare asupra constiintei nascute.

Cand, in presa, de la inceputul anului, apar aproape saptamanal articole-reportaj care (chipurile) „prezinta publicului” aspecte legate de „ce le face Reghe de alearga atat?”, insotite de editorialele jegoase marca Geambasu, Naum, Mironica et. co., care promoveaza ideea urmarita – acreditarea, adica strecurarea si fixarea definitiva a relatiei Steaua-Dopaj (fara sa mai comenteze NU-ul eventual [desi nici macar asta nu a fost folosit], la fel ca in cazul relatiei Gica-Leana) –, atunci situatia creata nu poate fi catalogata ca fiind altceva decat un fel de terorism imagologic.

Si revenim la fond: Steaua are viteza, rezistenta, forta, ritm, prospetime, luciditate la un nivel net superior fata de celelalte echipe dintr-un singur motiv, unic si banal – face acest lucru BINE. Adica – cum trebuie, adica normal. Nimic mai mult, nimic mai putin.

Diferenta nascuta este cauzata de faptul ca ceilalti fac acest lucru mai putin bine (in cazurile cele mai fericite), prost (in cele mai multe cazuri), foarte prost (in destule situatii) si absolut penibil (in una-doua situatii).

Reghecampf a adus in Romania niste metode care se aplicau acum 10 in Bundesliga si de-aia domina materia. Logic, au batut metodele care se aplicau acum 20 de ani in Seria A (modelul cvasi-recurent la toate echipele din prima liga). Va aduceti aminte ce a insemnat Zenga in primii doi ani (National si Steaua). Va aduceti aminte ce a insemnat peste alti doi ani, la Dinamo?! Intre timp, aproape toate echipele isi adusesera preparatori fizici italieni (prostii satului, pe la ei).

Preparatorul fizic adus de Reghe are un contract, am inteles, de 120.000 euro/an. Cel mai bine cheltuiti bani. Probabil mai mult decat jumatate dintre preparatorii fizici din Liga I luati la un loc.
Intrebati pe la Dinamo ce salariu are Sensei, adica ce metode/competenta s-ar putea plati de banii aia.
La Vaslui, Hizo cica nu are nevoie de preparator fizic.
La Rapid aveau pe unul care batea oameni prin tribune.
Multe echipe au preparatori fizici romani, cu metode de pe vremea lui Stalin, sau cu mijloace insuficiente de punere in practica.

Nu uitati ca antrenorii romani (majoritatea) care au terminat o scoala din strainatate au facut-o la Coverciano. Nu uitati ca cei mai multi antrenori straini veniti la noi sa antreneze au fost italienii. Nu uitati ca cei mai multi lectori de la scoala lui Radulescu au fost tot italieni. Cel mai important: nu uitati ca, in proportie majora, antrenorii romani licentiati Pro si-au facut stagiile obligatorii din straintate la echipe italienesti. E mult mai usor s-o dai pe italiana decat pe germana. Intelegeti, dar, ca influenta unei scoli depasite de realitati (fapt dovedit de rezultatele de club si nationala din ultimii ani) a fost preponderenta in construirea competentelor care se manifesta in Romania.

Mai mult, ganditi-va ce diferente exista intre ce i-au invatat aia si cat/cum au retinut ei, apoi ganditi-va ce alte diferente se nasc din cauza imposibilitatii de punere in practica a competentelor debandite (asta, in toate cazurile, din motive exclusiv logistice-materiale), si astfel va veti explica multe.

Pe scurt, metodele neamtului, adica stiinta lui e mai avansata decat metodele/stiinta celorlalti.

La asta adaugati normalizarea celorlalte aspecte – loc propriu (si constant) de antrenament/refacere/hrana/odihna. Aduceti-va aminte ce se intampla pe vremea lui Ilie Stan, cand se faceau doua ore pana la Mogosoaia si se recuperau in gheata adusa cu Papucul... Staff tehnic numeros, profesionalizat – adica normal. Buget pentru asigurarea unor conditii de minima normalitate pentru o speranta de performanta – aparatura specifica de ultima generatie, sustinatoare de efort, plata unor specialisti cu adevarat buni.

Intelegerea unor chestiuni de bun-simt:
nu se mai pleaca imediat dupa un meci din deplasare,
se mai plateste o noapte de cazare,
jucatorii se odinesc normal,
nu stau pe drumuri,
se inchirieaza a doua zi un teren,
se face un antrenament de revenire,
se face recuperarea,
se ia masa,
abia apoi se pleaca spre casa.
Intre astea, da, si sustinatoare de efort, si vitamine, si bauturi energizante si oxigen imbunatatit si toate metodele care se folosesc de catre o echipa de Zweitte Bundesliga de pe vremea cand Kohl era Merkel.

Lucrurile sunt simplissime. Sunt doua elemente care dau rezultatul: antrenamentul si recuperarea. Daca la antrenament lucrurile sunt clare – metode produse de cea mai buna scoala de pregatire fizica din lume –, la recuperare lucrurile sunt si mai clare. Sunt alte doua elemente care alcatuiesc recuperarea: hrana, odihna. Sintetizand, sunt trei elemente care dau rezultatul final: antrenament, hrana, odihna. Pe cat de bine (profesionist, inteligent, modern, serios) faci lucrurile, pe atat de bun va fi rezultatul final.

Diferenta de pregatire fizica dintre Steaua si ceilalti este diferenta dintre un mod normal – adica bun – de a face lucrurile, si un mod mai putin decat „bun” in varii grade de diferenta. Nu mi se pare nimic exceptional in ce se intampla la Steaua – e doar o fututa de normalitate (in materia asta).

Ca, prin primitivismul alorlalti, pare ceva super-extra, aia e altceva (Porumboiu face si acum misto de Caro, pe motiv ca ala a cerut introducerea pestelui proaspat – o banala dorada – si a nautului in meniul jucatorilor: „auzi, domn`le, ce pretentii avea, ne lua de prosti!”).

Reactiile imbecile, pe de alta parte, sunt si de natura sa bucure, deoarece atata timp cat nu vor recunoaste ca diferenta acuzata este data de diferenta de a face lucrurile, nici nu o vor putea anula ori micsora prin masuri logice – sa faca si ei lucrurile bine...

Si revenim la campania „ce le da Reghe de fug atata?” Atata timp cat nicio alta echipa nu va veni la nivelul Stelei, relatia Steaua-Dopaj va subzista. Cu cat mai mult, cu atat mai adanc se va intipari in constiinta oamenilor. Nu va conta ca Steaua a trecut n-spe controale anti-doping, ca investitiile in materie sunt cat ale celorlalte echipe la un loc, ca...; de fapt nu va conta nimic, in afara articolelor insinuante, declaratiilor cordite, opiniilor malitioase, figurilor ranjite, argumentelor supreme servite de rivali: „stim noi...”.

~~~~~~~ ~~~~~~~ ~~~~~~~

Inmultiti cu 1.000 sentimentele negative (dispret, revolta, ura) resimtite de voi acum – cand un efort legitim, moral si profesionist este viciat in mod profund incorect si imoral.

Rezultatul obtinut nu va fi nici macar apropiat de sentimentele negative (dispret, revolta, ura), resimtite de noi, cand avem inca o dovada a usurintei cu care se poate re-atinge excelenta – adica starea noastra normala – daca toate elementele care compun rezultatul, adica sufletului clubului Steaua, ar fi gestionate mereu la fel de bine – adica normal – ca aceasta aparent minora materie – pregatirea fizica.

Dispretul, ura, revolta noastra sunt pe masura diferentei dintre Steaua si Steaua.

Pe masura diferentei dintre a) ce este si b) ce a fost si ce ar trebui si putea f. usor sa fie in continuare Steaua.

Pe masura realitatii ca nu este si – cel mai tragic – nici nu vrea ca sa mai fie.

Filip Pindean