08-11-12 Molde - STEAUA: 1-2 / La un punctişor de a doua primăvară europeană consecutivăUn joc intelgient pe contraatac și o defensivă bine așezată în teren pe final de meci au adus victoria Stelei în deplasarea din Norvegia, scor 2-1 cu Molde. Trupa lui Reghecampf conducea cu 2-0 la pauză prin golurile lui Chipciu ('21) și Latovlevici ('37), dar Molde a redus din diferență după pauză (Chima '56). Steaua putea fi calificată de pe acum în primăvara europeană, dacă Stuttgart nu învingea la Copenhaga.Frigul pătrunzător din Norvegia a turnat parcă plumb în ghetele steliștilor, care în prima repriză n-a arătat un fotbal foarte inspirat. Cu toate acestea, steliștii au reușit să înscrie de două ori până la pauză, în ciuda dominării evidente a celor de la Molde. Un prim sfert de oră echilibrat a fost urmat de o perioadă mai bună a norvegienilor, care au împins tot mai mult jocul spre poarta lui Tătărușanu. Steaua în schimb a păstrat de partea ei arma contraatacului, una care s-a dovedit câștigătoare. Pe fondul de dominare al gazdelor, Steaua a reușit să deschidă scorul în minutul 22, în urma unei faze create de Tănase în dreapta careului advers. A urmat pasa spre Chipciu, care a preluat, și-a pus mingea pe stângul și a șutat superb de la 12 metri în plasă. Deschiderea scorului i-a marcat pe norvegieni, care nu au reușit să-și revină din șoc, moment de care a profitat din nou echipa din Ghencea. Elevii lui Reghecampf au insistat iar în ofensivă și în minutul 38 au dublat avantajul de pe tabelă. Tot Tănase a pasat, de această dată de pe stânga, Latovlevici a venit excelent lansat din spate și a șutat cu stângul în diagonală, fără șanse pentru Soderberg. Dacă în prima repriză a atacat în permanență, dar fără să-și creeze cu adevărat ocazii de gol la poarta lui Tătărușanu, norvegienii au devenit mai periculoși după pauză, profitând și de pasul înapoi făcut de steliști. Iar în minutul 56, după un contraatac al norvegienilor, Chima a redus din diferență. L-a întors pe Gardoș pe toate părțile și a trecut de el, pentru ca apoi să tragă în diagonală puternic din interiorul careului. Tătărușanu a devenit apoi salvatorul Stelei. Portarul roș-albaștrilor a intervenit salvator în cel puțin trei mari ocazii de gol ale gazdelor. Și Steaua a avut partea ei de șanse de a înscrie, tot pe contraatac, Szukala și Mihai Costea ratând golul care putea aduce liniștea pe final în tabăra românilor. Ultimele minute, și mai ales prelungirile, au fost de foc în jumătatea Stelei. În timp ce elevii lui Reghecampf încercau să țină mingea cât mai departe de propria poartă, norvegienii au presat tot mai mult. Molde a căutat cu disperare egalarea, a atacat chiar și cu portarul în ultimele faze de joc, dar fără să doboare defensiva stelistă. Onlinesport Molde FK: Soderberg - Linnes, Vatshaug, Forren, Simonsen - Gatt (Mostrom '47), Eikrem, Hestad, Diouf (Berget '46) - Hussain (Angan '77), Chima. Antrenor: Ole Guunar Solskjaer. Steaua Bucureşti: Tătăruşanu - Szukala, Gardoş, Chiricheş - Chipciu, Bourceanu, Prepeliţă (Pintilii '70), Pîrvulescu (Latovlevici '16) - Tănase, Adi Rocha (Nikolici '56), M. Costea. Antrenor: Laurenţiu Reghecampf. Aceasta este prima victorie a Stelei, in deplasare, in grupele unei competitii europene, dupa 4-1 la Kiev, cu Dinamo, din 13 septembrie 2006. |
Pentru alte melodii, cantece ale galeriei, imnuri etc, vitiati pagina cu player-ul mp3
Ref: PUZ/24Administraţiile serioase lasă în urmă mult mai mult decât eventuale – şi foarte aparente – rezultate imediate. Contribuţiile reale la identitatea şi soliditatea – adică valoarea unuiDă culoare peluzei!Tu poți ajuta să fim o peluză așa cum toți ne dorim. Pentru că urmează bătălii grele cu Dinamo și în Europa League, poți dona orice sumă pentru: >> coregrafia de la meciul cu DiSteaua-Dinamo, 3-1- OMbunSteaua-Dinamo, atmosfera p.2- OMbun |
axl 08.11.2012@20:20
mariusmihet 08.11.2012@20:23
mariusmihet 08.11.2012@20:24
axl 08.11.2012@20:36
Azzido 08.11.2012@20:52
mountytoma 08.11.2012@20:54
jocul are fluenta, are ritm, greselile personale sunt mult mai putine, jucatorii se ajuta intre ei. sunt lucruri care au lipsit Stelei cam de cand a venit maimuta la club.
ar fi pacat sa nu joace la fel si urmatoarele jocuri, daca fac 16 puncte in grupa jos palaria!
red&blue_boy 08.11.2012@21:25
Regret ca n-am vazut prima repriza.
axl 08.11.2012@21:26
drvladyk 08.11.2012@21:45
AndyQ 08.11.2012@21:53
mountytoma 08.11.2012@21:55
pana la urma s-a terminat cu bine, sper sa fi invatat ceva din lectia reprizei a doua...
a semanat foarte mult cu Germania - Suedia 4-4, un meci in care nemtii au jucat perfect pana la 4-0, dupa care parca erau hipnotizati de Ibrahimovici si colegii lui...
red&blue_boy 08.11.2012@22:03
red
Iti plac glumele mele!
AndyQ 08.11.2012@22:09
L.E.
Bai, schimbati titlul artcolului, ca s-a mai jucat o repriza... nu s-a terminat meciul dupa 45 de minute :)
red&blue_boy 08.11.2012@22:20
Mepawnz 09.11.2012@10:12
catalin767 09.11.2012@11:07
Arhimede 09.11.2012@12:43
vrem sa castigam cupe ,campionate,UEFA lig daca se poate..dar in scimb cum avem o echipa mai inchegata ne gandim cum sai vindem,daca luam liber de contract si saivindem cu 10 mil de eur..ar fi ideal pt cioban.Are dreptate si Chipciu cand spune ca au cele mai mici salari din echipele cu pretenti la titlu,lea injumatatin si primele pt un egal ,asa da motivatie...sa te tot duci..
Ai perfecta dreptate!
Din pacate, de secole nu reusim sa scapam de aceasta mentalitate paguboasa de "tara mica". Ploconeli nemasurate si exagerate la Inalta Poarta, Moscova, USA sau UE.
Nu putem sa ne cultivam si sa pastram valorile pentru a ne ridica ansamblul din mediocritate. Le dam "moka" sau pe mai nimic "superdezvoltatilor".
Asa e si in fotbal.
Cum da unul 2-3 pase bune, toata presa urla de un viitor transfer la echipe mari, pe care apoi avem pretentia sa le batem cu "second hand-uri" sau sa facem performanta in Europa concurand cu ei.
In 2006 a ajuns in semifinala UEFA si pentru ca Steaua a fost exceptia din Romania, care nu si-a vandut jucatorii buni.
red&blue_boy 09.11.2012@12:48
Fii linistit ca-i vindea si atunci, doar ca nu au fost oferte, iar cele care au fost erau doar in imaginatia ciobanului...
Amintiti-va cum spunea ca are oferte de nu stiu cate milioane pe Dica, Radoi sau Goian, dar ca nu-i da doar pe atat.
Imi amintesc cand a avut o disputa cu Goian, acum cativa ani, ca de ciuda, nestiind ce sa mai spuna de Goian, ciobanul i-a spus ca nici n-a avut o o oferta pe el, ca alea cu 4-5 milioane au fos inventiile sale, sa-i faca un pic de cota.
gio_stgloria 09.11.2012@12:59
In 2006 a ajuns in semifinala UEFA si pentru ca Steaua a fost exceptia din Romania, care nu si-a vandut jucatorii buni.
E foame de bani , e foame de bani baieti !
Arhimede 09.11.2012@15:16
Ai uitat.
Ce spui tu a fost dupa 2006. Dica, Banel au venit in 2004, Goian in 2005 ...
Dupa semifinala UEFA si calificarea in grupele CL a inceput sa abereze cu oferte, sa le creasca cota.
Ogararu vandut in 2006, Dica in 2008; Radoi, Goian in 2009, Banel in 2011 ...
Restul au fost dati cam pe "2 lei". Era si logic pt ca "Steaua 2006" avea valoare ca echipa, dar mai putin ca valori individuale.
Pana in '89, jucatorii de valoare nu au fost lasati sa plece. Toti erau la Steaua, Dinamo, Craiova etc.
De asta aceste echipe au si performat in Europa, culminand cu Cupa in '86.
Dupa '89 au plecat mai toti si a inceput declinul european la nivel de cluburi.
ebonyc 09.11.2012@16:45
vrem sa castigam cupe ,campionate,UEFA lig daca se poate..dar in scimb cum avem o echipa mai inchegata ne gandim cum sai vindem,daca luam liber de contract si saivindem cu 10 mil de eur..ar fi ideal pt cioban.Are dreptate si Chipciu cand spune ca au cele mai mici salari din echipele cu pretenti la titlu,lea injumatatin si primele pt un egal ,asa da motivatie...sa te tot duci..
Ai perfecta dreptate!
Din pacate, de secole nu reusim sa scapam de aceasta mentalitate paguboasa de "tara mica". Ploconeli nemasurate si exagerate la Inalta Poarta, Moscova, USA sau UE.
Nu putem sa ne cultivam si sa pastram valorile pentru a ne ridica ansamblul din mediocritate. Le dam "moka" sau pe mai nimic "superdezvoltatilor".
Asa e si in fotbal.
Cum da unul 2-3 pase bune, toata presa urla de un viitor transfer la echipe mari, pe care apoi avem pretentia sa le batem cu "second hand-uri" sau sa facem performanta in Europa concurand cu ei.
In 2006 a ajuns in semifinala UEFA si pentru ca Steaua a fost exceptia din Romania, care nu si-a vandut jucatorii buni.
Nu si-a vandut jucatorii pentru ca n-a avut prin cine. Verii au fost certati intre ei. E singurul motiv pentru care nu s-au vandut jucatorii.
Arhimede 09.11.2012@17:50
Eu nu am spus "de ce nu i-a vandut", ci
"In 2006 a ajuns in semifinala UEFA si pentru ca Steaua a fost exceptia din Romania, care nu si-a vandut jucatorii buni."
Deci, Steaua nu vandut jucatori, ca Dinamo etc. si a pastrat lotul!
De ce nu i-a vandut? Ca fratii, ca ofertele etc ... e irelevant in contextul ideii de baza expuse de mine: jucatorii buni nu au plecat de la Steaua pana in 2006.
red&blue_boy 09.11.2012@18:36
Ai uitat.
Ce spui tu a fost dupa 2006.
Da, cam asa e, ce-am zis eu e mai mult dupa 2006.
A aberat insa si dupa meciul din 2005 cu Valencia, referitor la cedarea lui Andrei Cristea, pana l-a terminat pe baiat.
Dar imi mentin ideea ca ar fi vandut din jucatorii de-atunci si inainte de 2006, ar fi vandut oricand, in cazul unei oferte bune. Nu s-a gandit nici atunci si nici acum ciobanul la performanta in primul rand in plan sportiv, ci eventual ca performanta respectiva sa se reflecte mai degraba prin vanzarea unor jucatori.
Hai sa fim seriosi, ca maine i-ar da pe Chipciu sau Chiriches pentru 5 milioane, nu 10 sau cat cere, doar sa existe oferta aia.
In rest, stiam si eu cand au fost adusi si apoi cedati jucatorii enumerati de tine.
AndyQ 09.11.2012@20:25
alexzfcsb 09.11.2012@22:00
drvladyk 09.11.2012@22:28
esti in eroare moncher, te rog frumos sa nu mai minti cu nerusinare pe acest site. Vezi cum faci atmosfera negativa? Vezi cum distorsionezi realitatea? Adresezi unor tampite oi, daca disloca un volum echivalent de lichid sau de votca e prea putin imp, apelativul de vaci? Pai ce faci ma? Jignesti vaca? Stii ca la hindu e sfanta? Meriti ban. Dati-i ma ban ca nu mai pot. Pai vaca e sfanta, pisica e sfanta, cobra e sfanta...altii cu tigrul... cum p mea oaia nu e sfanta in nici o civilizatie? Ceva e gresit, oaia sufera o nedreptate...Sunt suparat, de maine imi iau cojocel si protestez pentru dreptul oii de a deslocui acelasi volum de lichid ca un om cand o inneci in cada.
In rest seara buna, hai sa ne distram bai ca e uichend....
drvladyk 09.11.2012@22:32
punk 10.11.2012@05:10
Ai uitat.
Ce spui tu a fost dupa 2006.
Da, cam asa e, ce-am zis eu e mai mult dupa 2006.
A aberat insa si dupa meciul din 2005 cu Valencia, referitor la cedarea lui Andrei Cristea, pana l-a terminat pe baiat.
Dar imi mentin ideea ca ar fi vandut din jucatorii de-atunci si inainte de 2006, ar fi vandut oricand, in cazul unei oferte bune. Nu s-a gandit nici atunci si nici acum ciobanul la performanta in primul rand in plan sportiv, ci eventual ca performanta respectiva sa se reflecte mai degraba prin vanzarea unor jucatori.
Hai sa fim seriosi, ca maine i-ar da pe Chipciu sau Chiriches pentru 5 milioane, nu 10 sau cat cere, doar sa existe oferta aia.
In rest, stiam si eu cand au fost adusi si apoi cedati jucatorii enumerati de tine.
Din cate imi aduc eu aminte chiar inainte de returul cu Valencia (A LUAT BANI FRUMOSI PE EL, SUMA NU SE STIE NICI ACUM, BINE NU CUM ZICE EL CA LA DAT PT CA GOLANEA)becaliotul la vandut pe Neaga.DACA MAINE VOR VENI OFERTE, PT JUCATORII DE AZI I-AR CEDA FARA PRB PE BANI PUTINI CREDETI-MA.DOAR CA NU SNT OFERTE! SA FIM SERIOSI, CU CINE A JUCAT Steaua ANUL ACESTA ?CA O ECHIPA CUM E Milan SA FIE INTERESATA DE vreun JUCATOR DE LA NOI TREBUIE SA-L VADA CUM JOACA CU ECHIPE IMPORTANTE NU ALDE MOLDE,COPENHAGA ETC.
punk 10.11.2012@05:11
AndyQ 10.11.2012@13:12
apelativu' de OAIE nu-l pot folosi, din pricina faptului ca a fost folosit prima data de "inamic", in speta javre si negriciosi. S-apoi... vaca Milka e mov, nu sfanta, made in Swizerland.
Legat de subiectul cu vandutu' de jucatori... nici acum Steaua nu are cine stie ce individualitati, pentru ca ies in evidenta cei mai putin rai dintre ei.
Sa luam cazul lui Tanase Talent Jack Daniel's: copilu' asta are putin miros de fotbalist, iar daca nenorocul lui s-a materializat prin nasterea in Romania... atunci e de inteles. Tamase e mare fotbalist... sau asa trebuia sa ajunga, doar ca nu s-a ocupat nimeni de el, incepand de la propria familie, anturaj si ajungand la sefi de club, impresari, etc.
Omu' a ajuns un betiv notoriu care mai e si jucator de fotbal, nu invers. O spune chiar actualul lui patron/sef/cioban, parca in lauda.
Ultima individualitate de rasa a Stelei a fost Dica... care a fost lasat afara prea tarziu. Daca pleca inainte de 30 de ani... poate realiza ceva.
Inainte de el... nu-mi amintesc altu' pana prin anii 90, cand Steaua era e echipa in adevaratul sens al cuvantului, dar plina de individualitati.
Andreea 13.11.2012@13:48