01-11-12

Rom si icre. Negre...

UPDATE:

Celebrul ziarist Dan Udrea, cel care s-a remarcat in lumea tv prin "da, domnu` Becali", a simtit, acum cateva luni, necesitatea elaborarii unor criterii care sa lamureasca "cine sunt cei mai buni dintre cei mai buni". E, in explicatiile care sustineau justetea rezultatelor, aceste criterii ("statistica matematica") au fost validate tocmai de... Asociatia Presei Sportive din Romania. Deci aia au spus ca sunt bune.

La antrenori, criteriile lor DIRIJATE l-au scos pe Lucescu pe primul loc, cu Jenei (castigator CCE), Iordanescu si Kovacs (dublu castigator CCE), cu un punctaj net inferior. Spre exemplu, un site independent, footballpantheon, i-a dat pe cei doi etnici unguri intr-un top in care tiganul nu exista. Fireste ca au fost facute in asa fel criteriile incat trofeul suprem a avut o pondere asemanatoare cu o Cupa UEFA, sau cu vreo 3 campionate. In topurile europene, chiar Iordanescu este peste Il Muce (vezi FIISF)

E, acest top - facut, repet: pe criteriile DIRIJATE ascuns ale APSR, prin avortonul Udrea de la gsp -, a fost girat de sus-mentionata Asociatie, condusa de cel care, fapt!, a primit zeci dee mii de euro pentru a monta un serial despre cariera lui Luce, il numim pe inevitabilul Graur.

La festivitatea de vineri seara, Lucescu, "cel mai mare antrenor roman al tuturor timpurilor", a fost prezentat de finul sau, Ovidiu Ioanitoaia, care a explicat si de ce e justa alegerea.

In sala: Sichitiu, Anghelache, Vochin, la famiglia. Penibilul situatiei: desi transmisa live la gsp intre 19-19.40, ca acolo am vazut-o si io, in toata sala n-au fost mai mult de 30 de persoane, zici ca era priveghi, au fost prezentati si prezenti doar laureatii, Lucescu, Hagi, Rainea, nefiind prezenti cei de pe locurile 2 si 3, totul intr-un anonimat si conspirativitate totale. Zici ca erau celula. De fapt, erau niste hoti nenorociti, legati de Securitate si spagi.

Lucescu: "ancheta a fost corecta, a ales longevitatea in performanta". Ush, cioaro!

Ca sa va dati seama cat de tampite au fost criteriile: Hagi a iesit cel mai bun, cu doar juma` de punct peste Belodedici, iar pe locul 3 a iesit Lacatus. Vorbim despre "cei mai buni fotbalisti romani". Om fi noi stelisti, da` hai...

De fapt, dupa incercarea abuziva din toamna anului 2012, demascata prompt de situl suporterilor stelisti, aceste lichele si-au dat seama ca sunt mult prea descoperiti si au incercat sa dea o aparenta de legalitate abuzurilor savarsite, aflate pe rol de 20 de ani. Si l-au pus pe limbricul Udrea la treaba. Si au mai facut vineri seara o incercare, ei intre ei.

De fapt, au MANIPULAT criteriile in asa fel incat sa-l scoata pe Lucescu cel mai bun. Noi nu putem botul si le mai spunem atat: hai sictir de gsp-isti corupti, santajisti, limbisti, penibili!




Daca nu stiati, va spunem noi: haznaua care raspunde la apelativul „presa sportiva romana” are un avatar legal care se numeste „Asociatia Presei Sportive”.



Ca sa va dati seama cu cine avem de-a face, dimensiunea butaforiei loveste inca din start. Se revendica senin ca fiind infiintati in 1927. Mai mult, in mintea lor, „A.P.S. este între primele organizaţii de tip asociativ înfiinţate la noi”... Ce fac talambii nu-i chiar atat de neobisnuit, institutii seriose precum „Romania Libera” sau „Adevarul” titrand pe frontispiciu prapastii precum „de 135 de ani” sau „fondat in 1888”. Va e evident cata legatura era intre „Adevarul” lui Beldiman si Mille si cel al lui Tinu si Andon. Au luat „Scanteia” si i-au spus „Adevarul”. Care? Ala de la 1888... Cum au vrut, recent, sa faca unii cu „Ripensia”. Nu cum au facut altii cu „Editura Politica”. E o paradigma a lipsei de traditii, a lipsei de repere, de educatie, de civilizatie a societatii.

Asa si cu loazele noastre. Presedintele APR este fiul academcianului Alexandru Graur, lingvistul care a fost unul din bratele de nadejde ale comunismului romanesc, cu privilegii pe masura. Dumitru Graur a preluat functia de presedinte in anul 2011, de la Octavian Vintila, cu obiectivul de a respecta dezideratul initial: „Ocrotirea intereselor morale şi materiale ale ziariştilor sportivi, strângerea relaţiilor colegiale şi de solidaritate profesională între membrii ei, creşterea prestigiului corporaţiei”.

Echipa este formata din Vlad Enachescu (vicepresedinte), Catalin Tudose (secretar general), Andrei Vochin, Florin Caramavrov, Dorin Chiotea si Adrian Dobre (membri), toti acestia fiind alesi pe baza votului exprimat de membrii APR – am inteles ca sr fi undeva la 4-500.

Deci: o loaza somera ajunsa la 65 de ani, impinsa peste tot in cariera de dinozaurul bolsevic de taica-sau (plus, spun gurile rele, fara pic – da` pic-pic – de talent) ca presedinte, si o alta loaza cu recenta (cazul Cernat-ChL-TVR-Dolce) si trecuta (ANL-Sergiu Sechelariui) iz duhoare penala, impusa si asta peste tot in cariera de taica-sau, celebrul dirijor Voicu Enachescu. Astia sunt presedintele si vice-presedintele Asociatiei Presei Sportive Romane.

Astia doi – exemple absolute de mediocritate si impostura – sunt cei care reprezinta presa sportiva romana. Aici faza chiar a picat bine: sunt reprezentativi.



Pentru ca menajeria sa fie completa, dubioasa organizatie a primit „inaltul patronaj” :lol: al „Casei Regale a Romaniei”. Pe langa tanti aia care nu stie romaneste, Margareta nus cum, printul-mostenitor Nicolae (wtf?!) si pe langa „Alteta Sa, Printul Duda” :superlol:, jucaria lui Graur s-a aliat cu papitoii („Altetele Lor Regale”, sanchi!) care se tot joaca de-a monarhia, intinand o institutie care si-a adus contributia sa la edificarea statului modern roman.

Pana aici, toate bune. Un jeg reprezentat fidel de alte jeguri, inhaitati toti cu niste papagali. The big picture e egala, fluida, verosimila.

Fireste ca noua conducere nu a facut nimic pentru... nimic. Putina gargara – nici aia vizibila – si atat. Nici nu au ce sa faca; degradarea presei sportive este atat de adanca, in atatea moduri, incat nici nu se poate face nimic.
Ceea ce face insa, APS, este sa acorde premii... Ultima isprava a celebrei organizatii:

„Un spectacol de ţinută, la care au fost prezente Alteţele lor Regale Principesa Margareta şi Principele Radu. Un cadru fastuos în care jurnalişti şi mari sportivi au venit să cinstească istoria gazetăriei sportive din România.”

Aşa a arătat seara în care APS a celebrat 85 de ani de existenţă, pe acordurile Corului şi Cameratei Regale, apoi pe cele ale Fanfarei Armatei, şi în care s-au acordat premii de excelenţă sportivilor şi oamenilor care au influenţat presa şi sportul românesc.

Laureaţii Galei "APS 85"

- Gheorghe Hagi (proiectul fotbalistic Viitorul)
- Victor Ponta (apropierea de problemele sportului românesc)
- Ovidiu Ioaniţoaia (dezvoltarea presei sportive după 1989)
- Radu Cosaşu (o viaţă pusă în slujba cuvîntului scris pe teritoriul sportului)
- Sorin Oprescu (contribuţie la realizarea Stadionului Naţional)
- Gabriela Szabo (neobosită activitate de apropiere a sportului de copii)
- Valeria Răcilă van Groningen (curaj în organizarea Maratonului Bucureşti)
- Mircea Lucescu (cel mai bun antrenor de fotbal român al tuturor timpurilor)
- Eduard Carol Novak (medaliat cu aur la Jocurile Paralimpice 2012)
- Răzvan Burleanu (succes în consacrarea minifotbalului pe plan internaţional)
- Marin Dragnea (omul de care se leagă cele mai bune rezultate olimpice ale sportului românesc)

Nu e prea greu sa-ti dai seama ca, intre niste titluri onorifice si neimportante (gen premiul „fair-play” de odinioara) generate de „sa fie bine, sa nu fie rau” si „dati cate unu`, sa ajunga la toata lumea”, sau „hai sa-i bagam si pe astia in seama, ca sa ne bage si altii pe noi”, stimatele coarde care au organizat susaneaua au strecurat o ticalosie pentru care, cu toate deferenta necesara si toata consideratia pentru normele bunei-cuviinte, ii bagam in pizda mamei lor de bagabonti.

Vrei sa-i dai lui Gabi Szabo un premiu pentru „neobosita activitate de apropiere a sportului de copii”? Bine, ma, da-i. Nu putem aprecia printr-un instrument definit cat de „neobosita” a fost activitatea, sau cat de mai „neobosita” a fost fata de altii care au desfasurat activitati similare. E OK sa oferi un astfel de premiu mai ales pen` ca nu este restrictiv, adica nu creeaza mari opozabilitati, si nici nu e constitutiv de titlu. Adica, la anu` poate fi Laura Badea premiata pentru „neobosita activitatea”, sau Alina Dumitru, saau Carmen Tocala, sau... pana mea. Nu unicizeaza pozitia, nu o rezerva, nu o ocupa, nu o stinge.

Vrei sa-i dai lui Radu Cosasu un premiu pentru „o viaţă pusă în slujba cuvîntului scris pe teritoriul sportului”. Da-i-l! O viata – printre altele! – pusa in slujba... cutare si cutare.

Vrei sa-i dai lu` plagiatoru` Ponta premiul pentru „apropierea de problemele sportului românesc”?! Fie. E ceva relativ, mai mult sau mai putin adevarat, dar nu se identifica opozbilitati majore prin titlu. Sa zicem ca Victoras a fost aproape de probleme sportului. Asteptam sa fie aproape si de rezolvarea lor. Da` nu e ceva revoltator.

s.a.m.d. Variatii pe aceeasi tema.

Ca sa va fie perfect clar, desi suntem convinsi ca v-ati dat seama inca din capul locului, modelul este urmatorul: se alege pe un criteriu pur subiectiv (in general pe criteriul „cine n-a mai primit in ultimul timp si ar mai putea primi”) un nume de personalitate din lumea sportului, caruia i se inventeaza un premiu, care s-ar potrivi chipurile cu activitatea respectivului.

Nu exista premii/categorii care sa genereze laureati, ci invers, unora li se inventeaza premii/categorii.
Prin asta, organizatorii se baga si ei in seama, promovand si justificandu-si, mai exact spus, activitatea, adica existenta. E o bara-bara convenabila.

De esenta viabilitatii logice si morale a acestor premii/distinctii sta caracterul lor de sarbatoare campeneasca, de zile ale orasului Urlati, de adunare populara, de festivalul berii din Mangalia. De susa.



Spre exemplu, daca noi, organizatia X, alegem sa facem o astfel de actiune, si vrem sa ne bagam in seama, si il premiem pe Banel, spre exemplu, o sa-i acordam premiul pentru „abnegatie si demonstrarea impecabila a axiomei prin care sportul ofera o sansa reala tuturor, nediscrimantoriu”. Pentru Ciocoiu o sa zicem ca „talent si originalitate”, pentru Radoi „sacrificiu si spirit”, iar pentru Coana Mitza „serviciu credincios”. Se vor sesiza unii, poate pe buna-dreptate, dar noi vom fi acoperiti in mare masura, intrucat sunt aprecieri de caracter general, care nu ar trebui sa creeze opozabilitati.

Aceasta logica a fost respectata de catre APS pentru 10 din cei 11 „premiati”.

Formulari generice, vadit encomiastice, dar potrivite cu ocazia, fiecare dintre ele purtand parfumul inconfundabil al lemnului sedintelor de partid de odinioara, rezultat – ne bagam coaiele-n menghina –, a geniului creator purtat de un singur om – numitul Graur Dumitru –, care nu deranjeaza, ca nu au de ce. Toate cele 10 sunt egale intre ele si respecta aceeasi familie ideatica.

O singura abordare face un contrast puternic. Violent. Rupt din peisaj. Din logica.

Noi nu vom face afirmatii de natura calomniosa, pen` ca nu ne sta in caracter, nu obisnuim si ne e chiar rusine de anumite cuvinte si expresii, dar marturism ca ne stapanim cu greu pornirea de a-i fute in gura pe toti securistii lucisti care nu au renuntat la urmarirea jegoasei vocatii kiriliste de a-l scoate pe rromul cioroi Mircea Pamant ca fiind ceea ce nu e.
Mafia patronata de Mircea Lucescu, avandu-i ca varf de lance pe Ioan Chirila si, mai apoi, pe Ovidiu Ioanitoaia, s-a dezvoltat pe baza filozoficei notiuni de spaga.



Tiganul a platit in ultimii vreo 30 de ani prin excursii, haine de firma, mese, parfumuri, ceasuri, bijuterii, diurne un grup de vreo 15-20 de ziaristi romani (nu mereu aceeasi, s-au perindat in timp), care i-au asigurat o presa favorabila. Inainte de `90 aveau privilegii de natura „pasapoarte, cafea, aprobabari, deplasari”, iar dupa, aveau privilegii mult mai mizere. Pentru 200 de dolari, stateau si-n patru labe.

In ultimii doi ani, noua ne-au sarit in ochi mai ales strofocarile cominoritarului Daniel Nanu de a-l ridica la cer pe bulibasa. „A inventat tehnologia care a revolutionat fotbalul, are Europa la picioare, domina topul select al echipelor europene, ii tremura chilotii lui Mourinho cand aude de el, Guardiola i-a furat schemele” etc.

Dumitru Graur, insa, este ceva aparte. Noi am citit undeva, acum ceva timp, despre „cel mai prost hot din lume”, un cioroman din SUA care a jefuit o banca si a lasat o dara de nus ce pana la el acasa. Cum va spuneam, insa, loaza de Graur nu se compara, este ceva aparte.

Avem scarba sa va prezentam un scurt autodenunt calomnios, semnat de inconstienta pramatie:

„FOTBAL CU STRIDII SI ICRE NEGRE

Încă de la intrare ceva mi s-a părut suspect. Abia ținîndu-se pe picioare, erau unii care deja ieșeau din „VIP Lounge”, incinta înăuntrul căreia se desfășura banchetul. Cînd avuseseră oare timpul să se „facă” în asemenea fel? Gorilele în costum și cu cravată la gît, avînd înfipte în cîte o ureche căști în care primeau diferite avertismente, păreau foarte binevoitoare cu cei care ieșeau, aruncîndu-le un zîmbet complice. Cu mine mai puțin. Era deja trecut de unu noaptea, dar petrecerea nu era totuși decît la început. La telefon, Lucescu îmi spusese să vin și eu dacă am chef, fiindcă Rinat Ahmetov dădea o petrecere și fuseseră invitați o mulțime de oameni, aleși pe sprînceană. De fapt erau peste 400, cum aveam să constat cu ochii mei.

Am ajuns la stadion cu un taxi, sau mai exact am revenit, fiindcă meciul se încheiase de ceva vreme, spectatorii plecaseră de mult spre casele lor. Șahtior bătuse Braga cu 2-0 și se calificase (de pe primul loc în grupă) în ceea ce cheamă „primăvara europeană” a Ligii campionilor. Performanță în premieră, motiv suficient pentru ca patronul „minerilor” să simtă nevoia de a sărbători cu stil, așa cum și-a obișnuit apropiații. Ajuns la hotel, după ce am vorbit cu Mircea și l-am felicitat, m-am decis să accept invitația și să văd cum se sărbătorește bucuria performanței la Donetsk. Ce am văzut m-a lăsat cu gura căscată și a meritat din plin efortul de renunța la cîteva ore de somn.

Donbass Arena este un stadion pentru secolul XXI, construit în mijlocul orașului de potentul patron Rinat Ahmetov. L-a costat vreo 250 de milioane de dolari, dar a meritat efortul, fiindcă stadionul este astăzi fără îndoială unul dintre cele mai frumoase din Europa, o bijuterie care poate găzdui ceva mai mult de 50.000 de spectatori. Luminat noaptea în culori pastel, în care domină bleul-pal, stadionul se aseamănă destul de mult cu mai celebrul „Emirates” de la Londra, sediul formației Arsenal. Interesant este că Șahtior a jucat în aceeași grupă a Ligii campionilor cu Arsenal, în fața căreia a pierdut cu 1-5 (!), dar pe care a învins-o la retur și chiar i-a suflat primul loc. Detaliu important, atîta vreme cît, prin prisma beneficiilor date de locul ocupat în clasament, Arsenal, calificată de pe locul 2, a ajuns să joace împotriva Barcelonei, în timp de Șahtior o va înfrunta pe mult mai accesibila Roma.

La VIP, sau „TribuneLounge”, stau de regulă oaspeții de seamă ai stadionului și, mai cu seamă, cei ai lui Rinat Leonidovich Ahmetov, marele magnat și patron al „minerilor”. Am înțeles că în restul timpului, cînd nu sînt meciuri pe Donbass Arena, spațiul este folosit pe post de discotecă, date fiind dotările de ultimă oră, sunet și lumini, ale incintei. Mă rog, cînd am ajuns eu banchetul era în toi, iar pe scena amenajată se produceau în mod sigur cele mai renumite formații de rock ale Ucrainei.

Muzică foarte tare, aproape asurzitoare, dar de calitate mulțumitoare ca „sound”, dacă n-ar fi fost limba, din care evident că nu înțelegeam nici un cuvînt. De jur împrejur, sute de oameni, tineri în special, care aproape că se călcau pe picioare. Într-o „lojă”, să-i zic așa, Ahmetov, Mircea dar și Răzvan Lucescu, invitații de onoare ai patronului. Băuturi soft, șampanie cel mult și discuții în rusă, fiindcă dl. Ahmetov nu stăpînește nici un cuvînt în altă limbă. În schimb Mircea a învățat-o și p-asta, probabil cam a șasea în care se descurcă binișor, deh, abilități de antrenor-voiajor și care e mereu nevoit să se adreseze elevilor pe limba lor! Nici o femeie aproape, cu excepția unor fătuci care se unduiau lasciv chiar prin fața patronului, dansînd singure în apropierea ringului dar mai mult cu ochii la masa din lojă, poate-poate… Creaturi superbe, altfel, înalte, cu forme apetisante, îmbrăcate după ultima modă, și nu ucraineană. Se spune că raportul dintre femei și bărbați este în zona minieră a Ucrainei de 7-1 în „favoarea” sexului slab, ceea ce poate este o exagerare, dar ceva adevăr tot conține această afirmație.

Fiindcă am văzut o mulțime de tinere superbe dansînd singure, ochi migdalați și privire galeșă, parcă așteptînd numai o vorbă ca să se apropie. În ce mă privește, am preferat masa cu ocupanți atît de speciali, m-am apropiat, gărzile de corp au ezitat o secundă dar m-au lăsat să trec, am salutat cu deferență și apoi am ciocnit un pahar cu președintele Rinat Ahmetov și cu Mircea Lucescu, felicitîndu-i pentru succesul din acea seară. Dl. Ahmetov mi-a zîmbit, fiindcă deja mă știe ca fiind unul apropiat de Mircea, pe care l-a văzut de mai multe ori în preajmă.

M-am strecurat apoi cu greutate printre dansatorii, fetele și gură cască aflați în jurul scenei bogate luminate și am ajuns în zona care m-a uimit cel mai mult. Erau acolo probabil cîteva sute de tăvi umplute cu mîncare și circa o sută de chelneri. Atmosfera era încărcată la maximum. În sistem „bufet”, gurile înghițeau aproape pe nemestecate, n-aveai loc să te întorci cu o farfurie în mînă, dar puteai avea, dacă-ți doreai, tot ce-ți trecea prin cap. Cărnuri de porc, de vită, de purcel, de miel, de curcan, mezeluri, prosciuto, salamuri, brînzeturi din cele mai fine (franțuzești fără îndoială), pescărie de toate felurile, inclusiv – iar asta m-a lăsat cu gura căscată – stridii proaspete, fructe de mare și icre negre. Dacă doreai, icrele negre, ca și cele de Manciuria (roșii pentru cei mai puțin cunoscători), așezate pe pat de gheață, se serveau cu lingura, doar un semn să-i fi făcut chelnerului din fața ta. Stridiile, tot de la gheață, erau servite cu lămîie din belșug, dar obligatoriu cu un pahar de șampanie, înghițite direct, curgînd pe gîturile însetate. N-am aflat ce fel de șampanie era, fiindcă peste tot nu se vedeau decît pahare, sute de pahare de toate felurile (de votcă, de șampanie, de vin, de coniac), toate umplute… și nici o sticlă, desfăcută sau nu!

M-am gîndit că pe cei de acolo prea puțin i-ar fi interesat ce fel de băutură consumă, mult mai important era să o dea pe gît mai repede, fără să fie nevoiți să aștepte preparativele chelnerilor. Rînduri, rînduri de pahare cu șampanie, altele cu vin roșu sau alb, altele cu lichioruri sau coniac. Bănuiesc că erau de bună calitate, am și gustat cîteva, de ce să nu recunosc, dar mai important era ca ele, paharele, să fie acolo la îndemînă, ca să fie turnate cît mai repede pe gîtlej, indiferent de genul sau calitatea lor…

Apoi dulciurile, de toate felurile, dar mai ales fructele, cu accent pe fructele de pădure, marea pasiune a patronului din cîte am înțeles. Ei bine, erau acolo zeci, poate sute de kilograme de afine, coacăze negre, zmeură, mure și alte asemenea, într-un festin al gustului rafinat, din care unii se-nfruptau din nou cu lingura, curgîndu-le zeama pe la colțul gurii… Pe jos se vărsaseră ceva pahare, podeaua era pe alocuri lipicioasă, cei mai mulți dintre meseni erau bine amețiți, îndestulați, nu știu dacă mai încăpea ceva, dar chelnerii continuau să aducă tăvi cu mîncare de toate felurile, s-ar fi putut sătura la fața locului cu ușurință cîteva mii de persoane, dar totul va fi aruncat probabil a doua zi, chiar dacă va fi vorba de o tonă, două de mîncare, care de care mai aleasă. După unele aprecieri, toată afacerea culinară ar fi putut costa în jur de 100.000 de euro, dar balta are pește suficient, după cum se vede.

Toată lumea vorbea tare, mînca și se veselea, muzica urla din difuzoare, iar eu vedeam pentru prima oară, cu ochii mei, acest tip nou de societate, cea potent financiară, arogantă și agresivă, îmbrăcată fără gust și zgomotoasă, gata să te calce-n picioare la cel mai mic semn de nesupunere. Grași și transpirați, cu cămășile descheiate și ochii tulburi, acești oameni reprezintă în fapt forța financiară care năvălește spre bătrînul continent sau spre lumea întreagă, scăpată de sub controlul aspru al moralei comuniste. Este lumea în care deja trăim și care va fi mai ales a copiilor și nepoților noștri. Nu-i fericesc deloc!

Cît despre fotbal, ei bine, nu cred că-și are deloc locul să-l amintesc aici.”

Incheierea stimabilei loaze Dumitru Graur ne scuteste de orice alte comentarii.



Nu mai ramane decat complicitatea tacita a unui Vochin, de fapt a tuturor jurnalistilor sportivi romani, vreo 500 de persoane, care nu au sesizat, nu au contestat si, de fapt, au confirmat prin pasivitate, atat ineptia tezei in sine, dar mai ales – asta fiind elementul cu adevarat grotesc –, modul in care a fost ea sustinuta.

Cum l-a gratiat Ilici pe Miron Cozma in ultima ora a ultimei zile de mandate, asa a procedat si fosila de Graur cu Mircea Lucescu.



Intre zece ursuleti de plus, Graur, prin ASR – dar si impreuna cu toti cei care nu au emis opozitie – a pus si o grenada. Intre 10 flori a pus un cacat. Intre zece virgine a pus-o si pe Mariana Moculescu. Si nimeni n-a zis nimic. Au aplaudat toti.

Am vazut odata un film american – ca de-aia suntem noi atat de intelijenti – in care arata cum faceau lobby-stii sa treaca legile prin Congres. In cadrul unor evenimente publice (dezbateri, in general) cu impact emotional, si cu atentia publicului concentrata pe anumite elemente din respectivele dezbateri, treceau niste legi – nu una-doua, multe! – care erau in concordanta cu un larg sentiment public de asentiment.

Ei, pe acelasi fond, adica in cadrul aceleiasi actiuni in care erau trecute legile ce aveau o majora aprobare popular, strecurau un alineat, o rectificare, o ceva care facea o diferenta fundamentala in cadrul domeniului adresat. Iar lumea nu sesiza. Nu-i nici mare filozofie. Ceva pe principiul „Tu esti “tu” si eu sunt “eu”. Zi repede, cine-i mai prost dintre noi?”

Ceasuri scumpe, lux, masini, dame de companie, sampanie, bilete de avion, hoteluri, haine de firma, genti, caviar si fructe de padure (uneori) cu lingura.

Nu ne deranjeaza ce a facut in sine mocofanul de Graur – pentru ca aici e o chestiune de bani si de principii. Si cata vreme fiecare om isi are un pret al lui… Omul si-a luat zeci de mii ca sa editeze un serial despre Lucescu, treaba lui, nu asta deranjeaza.

Deranjeaza, insa, modul absolut scandalos in care s-a permis ca un om, pe persoana fizica…, sa-si fi exprimat, prin ASR, o optiune personala, si deranjeaza, mai ales, modalitatea absolut vomitabila, securisto-tiganeasca in care a a fost realizata impunere acestei mizerii, intr-un mod care ne ia pe toti de prosti. De prosti si de martori.

Ponta e aproape de problemele fotbalului, Cosasu are o viata pusa in slujba sportului, Hagi merita premiat pentru proiectul fotbalistic Viitorul, Valeria Racila are curaj in organizarea maratonului Bucuresti, Sorin Oprescu are o contributie la realizarea Stadionului National (umflarea costului cu nesimtire), Razvan Burleanu are suces in consacrarea pe plan international a minifotbalului, Ovidiu Ioanitoaia a avut o contributie la dezvoltarea presei sportive dupa 1989, Gabi Szabo este neobosita in lucrul cu micii sportivi, lui Novak i se recunoaste mediala de Aur de la Jocurile Paralimpice, iar, in aceasta suita, in acest context, in aceasta ocazie, pe aceste criterii, pe aceasta logica, Mircea Lucescu este declarat de catre Dumitru Graur – prin Asociatia Presei Sportive din Romania – cel mai bun antrenor de fotbal roman al tuturor timpurilor...



Dragi prieteni, ca urmare a consultarii membrilor parlamentului am luat urmatoarele hotarari de interes public: panselutele rosii se vor inlocui cu panselutele galbene in toata tara, alocatiile vor creste de la 60.1 la 60.2 ron, iarna va fi iarna, vara va fi vara, se aproba metodologia de punere in practica a legii privind modul de elaborare al metodologiilor care privesc punerea in practica a legii privind culoarea ierbii, se stabileste durata unei ore la 60 de minute si durata unui minut la 60 de secunde, anul va avea 12 luni, weekend-urile vor fi libere, sarbatorile legale se stabilesc prin lege, de maine romanii vor intra cu pasaport in Harghita si Covasna, basarabenii sunt urmasii lui Karpin si Mostovoi, iar aromânii vor fi declarati minoritate in România. Hai, ciao!

CCA