07-10-12

Frenezia continuă

Dupa ce am vazut in ultimele 4-5 meciuri ale Stelei, imi este clar ca echipa trece printr-o perioada de “nebunie ofensiva” care nu are un corespondent in ultimii 15 ani decat in “epoca Protasov”. Jucatorii Stelei parca nu se mai satura sa atace, ceea ce pentru un simplu iubitor al fotbalului este extrem de reconfortant. Revin la Bourceanu – un jucator pe care-l vedeam batranicios si fricos ca Ovidiu Petre sau Lovin, si priviti faza sutului in vinclu al acestui « nebun sef » Rusescu : este minutul 80 si ceva, Steaua are deja 1-0 si trebuie teoretic sa tina de rezultat. Bourceanu are o interventie excelenta undeva langa linia de centru, recupereaza mingea, se ridica si o porneste ca un apucat spre poarta adversa, dupa care ii paseaza lui Rusescu care trage senzational. Daca in locul lui Bourceanu ar fi fost Adi Popa (acest Overmars de extractie romaneasca), toata desfasurarea ar fi fost verosimila, ba chiar fireasca. Insa ea vine de la Bourceanu si demonstreaza, inca o data, ca Steaua pur si simplu joaca altceva in acest an.

Exista cativa jucatori pe care se bazeaza tot acest iures: Adi Popa si Chipciu, in primul rand, doi mijlocasi de banda cu viteza, cu tupeu si cu dribling, chiar daca au inca momente de joc haotic. Apoi, doi fundasi laterali cu o pofta teribila de a ataca si cu certe calitati tehnice : Latovlevici si Georgievski (ultimul imi aduce aminte de Ogararu, in zilele sale bune). In fine, desi in teorie mijlocasii centrali sunt cei care de regula « omoara jocul », Bourceanu si Pintilii (mai putin insa Prepelita, nu stiu de ce se insista cu el titular) reusesc de cele mai multe ori sa verticalizeze si sa initieze faze periculoase.

Al doilea lucru care ma surprinde este ca, desi joaca intr-un ritm de 2 meciuri pe saptamana, echipa inca nu s-a taiat. Forcingul din a doua repriza a devenit specialitatea casei, pana acum nicio echipa nerezistandu-i.

In fine, as mai sublinia un fapt vizibil: lotul este unul echilibrat si valoros, Reghecampf permitandu-si luxul de a odihni anumiti jucatori cheie, fara ca asta sa afecteze rezultatele (cel putin deocamdata).

La Steaua, starea de spirit este probabil la cote maxime, iar victoriile chiar aduc victorii! Evident, greul inca nu a venit, iar caracterele adevarate se vad la greu. Exista o persoana care, de una singura, poate gripa profund acest mecanism care deocamdata merge ceas: traditia ne da toate motivele sa credem ca o va si face, cand va avea prilejul. Atunci vom vedea cu adevarat cat de „sanatos” a crescut Steaua de azi si cum poate rezista ea in fata dusmanului numarul unu. Pana atunci, propun sa ne bucuram de joc.

Ovidiu