27-09-12

Lasati-l pe Eugen Grigore sa se odihneasca linistit

Anii ’70. Eugen Grigore, şofer la o autobază de prin Iaşi, vine acasă. Îşi găseşte soţia şi cei trei copii fără suflare. Casa îi fusese jefuită şi apoi incendiată. În sufletul său se rupe ceva. În sufletul oricărui bărbat normal se rupe ceva. Se rupe viaţa. Se rupe ceea ce este uman. Rătăcit în el însuşi, Eugen află că animalele care i-au luat dreptul de a mai respira sunt o şatră de ţigani din apropiere. Umple camionul cu benzină, apoi pleacă spre şatră. Intră direct în ea, cum intra Ştefan cel Mare în Vrâncioaia. 24 de morţi plătesc pentru cei patru ai lui de acasă. Este oprit înainte de a mai trimite câţiva pe lumea cealaltă. Statul muşamalizează cazul, de teama unor posibile evenimente deloc plăcute între români şi ţigani. Eugen este condamnat la închisoare pe viaţă. Care viaţă? Sentinţa îi este comutată, după Revoluţie, la 28 de ani de închisoare. Iese din puşcărie, trece şi printr-un spital de boli nervoase. Sufletul său este mort de mult, minţile sale sunt secătuite de durere. Se sinucide, împlinind exact destinul pe care, într-o zi din anii ’70, i-l ghiciseră ţiganii.

2012. O adunătură de tembeli afişează pe Arena Naţională un banner pe care scrie “Respect Eugen Grigore”. Pentru ei gestul acestuia are dimensiunile unei smardoieli din spatele blocului, purtată pentru femei pe care oricum le-a futut tot cartierul. Ideile lor, puţine şi fixe, se leagă de ţigani morţi. “Am avut şi vom avea mereu boală pe ţigani” strigă la fiecare meci galeria Stelei, fără să se uite în interiorul ei. Spun asta pentru că am văzut galeria la faţă. Galeria Stelei. Foarte puţini arieni în ea. Iar arienii ăia au în sânge apucăturile rele ale minorităţii pe care o urăsc. Eugen este coborât în stradă, la un pet de bere şi o sămânţă…

2012. Un jurnalist scrie despre acest incident. Îl înfierează pe Eugen Grigore, numindu-l “criminal”, îi înfierează pe cei care i-au adus numele la un meci. Are dreptate. Eugen Grigore este un criminal, pentru că a luat viaţa unor oameni. Suporterii aceia sunt nişte cretini pentru că nu l-au lăsat pe ieşean să stea acolo unde îi este locul. Ceea ce este ciudat este faptul că jurnalistul nu-i numeşte “criminali” şi pe ţiganii care i-au ucis familia şi, în cele din urmă, pe el. Probabil că nu i-a permis corectitudinea politică. Probabil că gestul ţiganilor nu a fost unul criminal, ci unul eminamente cultural. Aşa este cultura lor. Cum să nu le permiţi să şi-o exercite, cum să-i discriminezi?

Eugen Grigore a dus la îndeplinire ceea ce poartă numele de “legea talionului”. Hammurabi este de vină pentru apariţia ei, ca un răspuns la “răzbunarea sângelui”. Prin respectiva lege, victima sau rudele ei nu puteau să-i facă infractorului un rău mai mare decât făcuse acesta victimei. Legea este prezentă şi în Vechiul Testament, ba mai mult, este amintită de vreo trei ori şi-n Biblie, însuşi Moise fiind cel care le transmite israeliţilor: “Iar de va fi și altă vătămare, atunci să plătească suflet pentru suflet, ochi pentru ochi, dinte pentru dinte, mână pentru mână, picior pentru picior, arsură pentru arsură, rană pentru rană, vânătaie pentru vânătaie“. Iar primul care a abrogat legea talionului a fost Carol cel Mare, cel care a înlocuit răzbunarea privată cu o recompensă în bani. Ce frumos! Oare care ar fi fost suma pe care ar fi trebuit s-o plătească ţiganii pentru cele patru suflete ucise?

De orice parte a baricadei v-aţi afla, lăsaţi-l pe Eugen Grigore să se odihnească acolo unde este. A plătit, prin libertatea sa şi minţile sale pierdute, pentru gestul atroce pe care l-a comis. A plătit, prin familia sa, pentru faptul că există ţigani. Eugen Grigore a făcut ceea ce au făcut mulţi bărbaţi din literatura română, degrabă vărsătorii de sânge. Literatura română cu care ne mândrim. Eugen Grigore nu trebuie să fie nici simbolul unei adunături de ordinari cantonată în gradenele stadionului, şi nu trebuie să poarte nici responsabilitatea unor jurnalişti iresponsabili, care în numele corectitudinii politice îşi asumă dreptul de a opera doar cu jumătăţi de adevăr.

Eugen Grigore este şi trebuie să rămână omul care a călcat moartea cu moarte. Şi cu roţile camionului. Era prin ’70.

Trebuie să rămână ceea ce a fost pentru că azi, în 2012, într-o situaţie identică, majoritatea celor care-l blamaţi nu aţi fi făcut altceva decât să aşteptaţi pe sălile tribunalului până când procurorul ar fi dat neînceperea urmăririi penale…

Bogdan Liviu