home
14-09-12

Steaua - de la MApN la Becali (18)

Marcel Puşcaş, preşedintele demis de duo-ul Viorel Păunescu-Cristian Gaţu în aprilie 1998, pe motiv de "scandal de presă", a atras atenţia încă de atunci că separarea secţiei de fotbal de CSA Steaua nu s-a făcut legal.

Hagi avea să reafirme, peste 4 ani, că "membrii Adunarii Generale reclamă faptul că au fost îndepărtaţi ilegal, o dată cu şedinţa din decembrie 1998, cînd a apărut un act prin care ei ar fi votat ca în componenţa forului suprem să ramîna doar cei care plătesc o cotizaţie de 1.200 de dolari pe an. Marea majoritate a participanţilor au declarat însă că atunci nu s-a discutat aşa ceva, de aceea ei nu recunosc aceasta decizie. După şedinţa respectivă, în Adunarea Generala au rămas doar 21 de oameni din cei 108 iniţiali, „cei care sînt în graţiile actualilor conducători şi care nu ridică glasul".

Reamintim că NICIUNUL dintre cei prezenţi la AG din decembrie 1998 (în afară de Păunescu şi şleahta lui de 21), nu confirmă că s-a propus introducerea cotizaţiei de 1.200 dolari şi cu atât mai mult, NICIUNUL nu confirmă că s-a votat aşa ceva. Doar el, Păunescu spune că TOŢI ceilalţi – vreo 70 de oameni!!! – nu-şi aduc aminte de aşa ceva. A fost o acţiune gangsterească prin care Viorel Păunescu a uzurpat Steaua!

Aşa a fost furgăsită Steaua de la MApN, la aproximativ un an după ce, potrivit lui Marcel Puşcaş, o firmă extrem de importantă din Anglia a propus 10 milioane de dolari pentru a cumpăra Steaua. Nu s-a putut realiza nimic fiindcă în acel moment Steaua era obiectiv militar, făcea parte din Ministerul Apărării Naţionale.

În mai 2002, Marcel Puşcaş atrăgea din nou atenţia că la FC Steaua se petrec nemernicii. Pe faţă.. Complici, Victor Piţurcă (golgheterul Stelei Sevilliene) şi Viorel Păunescu (ospătarul "bine înşurubat" unde trebuie, care a ajuns propietar de hoteluri).

►Nu înţeleg cum s-a ajuns ca numai trei persoane au ajuns să dicteze în numele clubului.

►Privatizare – da, dar cu respectarea procedurilor legale. Nu cu circuit închis! Subscripţie publică. Audit.

►Membrii fondatori s-au lăsat îndepărtaţi pentru că au dat dovadă de inoranţă, laşitate sau servilisam. Convocări făcute prin telefon.

►Funcţiile Adunării Generale au fost uzurpate.

►Cheltuieli neaprobate. Cine i-a aprobat lui Gigi Becali să dea 500.000 pe Pompiliu Stoica sau 800.000 pe Neaga?De ce să aibă Steaua datorii la Gigi Becali?

►Dacă nu investea nimeni, Steaua s-ar fi descurcat mai bine decât până acum.

►Trebuie transparenţă în lămurirea acestor aspecte.



Urmează: Alte acuzaţii aduse conducerii de către opoziţie

Filip Pindean

BIBLIOGRAFIE OBLIGATORIE:


Sunt un băiat deştept, care face o afacere

Steaua - de la MApN, la Becali (1)

Steaua - de la MApN, la Becali (2)

Steaua - de la MApN, la Becali (3)

Steaua - de la MApN, la Becali (4)

Steaua - de la MApN, la Becali (5)

Steaua - de la MApN, la Becali (6)

Steaua - de la MApN, la Becali (7)

Steaua - de la MApN, la Becali (8)

Steaua - de la MApN, la Becali (9)

Steaua - de la MApN, la Becali (10)

Steaua - de la MApN, la Becali (11)

Steaua - de la MApN, la Becali (12)

Steaua - de la MApN, la Becali (13)

Steaua - de la MApN, la Becali (14)

Steaua - de la MApN, la Becali (15)

Steaua - de la MApN, la Becali (16)

Steaua - de la MApN, la Becali (17)

Victor Piturca: "Numai si numai din cauza lui Gigi Becali

Capusa Guie si Steaua - cifrele GSp

Cum împrumută Steaua "ne-a"

120 de achiziţii în 9 ani

Steaua e pe profit datorită lui Gică Hagi

Boloni: "In Steaua de acum nu exista absolut nicio legatura logica"

Veriga lipsa dintre TITLU si NOIMA

Ilie Dumitrescu: "Gigi, nu o sa faci niciodata performanta!"

Steaua se autofinanteaza. Acum, proba UEFA

Datoria Stelei la camatarul Gigi

CSA nu i-ar fi permis lui Becali sa inregistreze marca Steaua la OSIM

CSA Steaua: "Becali, plateste-ti datoriile!"

Fariseu' i-a fentat iar la bani pe jucatori

FCSTEAUA.RO este un site deschis, facut de suporteri, pentru suporteri. Asteptam articolele scrise de voi, daca aveti ceva de spus si credeti ca o puteti face intr-un articol, nu ezitati!
Personalizeaza si trimite felicitari prietenilor tai:


Pentru alte melodii, cantece ale galeriei, imnuri etc, vitiati pagina cu player-ul mp3

Un junior stelist are tumoare pe creier

Denis PenciuDenis Penciu (18 ani) era, pînă acum o lună, un puşti care iubea fotbalul mai mult ca orice pe lume şi îşi trăia visul: juca pentru echipa sa favorită, Steaua. Clubul a decis, în urmă cu un

Cum împrumută Steaua "ne-a"

Banii bagati de Becali la SteauaÎn timp ce în Occident cluburile importante sunt transparente, funcţionează ca societăţi comerciale cu acţionari la vedere, unele fiind chiar listate la bursă, în România se practică o meto