home
07-09-12

Steaua va încasa peste 8 milioane de euro din grupele Europa League

Clubul lui Becali face cea mai bună afacere din istoria participărilor româneşti în cea de-a doua competiţie europeană intercluburi: ia doar din cota de marketing alocată de UEFA cît a cîştigat, per total, în tot sezonul trecut.

Steaua are parte de o consolare: e a patra oară consecutiv cînd ea lipseşte din Champions League, dar încasează bani mulţi şi din Europa League. Minimum 8 milioane de euro va lua clubul din Ghencea în urma parcursului european din acest sezon.

E record absolut de încasări pentru o formaţie din România participantă în a doua competiţie europeană intercluburi! Anul trecut, tot Steaua a luat cei mai mulţi bani, 4,5 milioane de euro în total.

Premii mai mari

Creşterea uriaşă e generată mai ales de faptul că roş-albaştrii sînt singuri, de data asta, în faza grupelor şi nu mai împart suma provenită din market pool. În stagiunea trecută, Rapid şi Vaslui au jucat şi ele în grupe şi au încasat împreună 1,3 milioane de euro, în vreme ce Stelei, care a mers în primăvara europeană şi a fost eliminată de Twente, i-au revenit puţin peste 1,5 milioane de euro.

UEFA i-a anunţat acum pe roş-albaştri că suma alocată din market pool pentru reprezentanta României în stagiunea în curs e de 4,5 milioane de euro, deci cît a strîns Steaua în sezonul trecut în total, din premii acordate de forul european, cota din marketing plus bilete!

Record şi fără calificare!

Calificarea în grupe e răsplătită cu 1,3 milioane de euro şi fiecare egal mai aduce 100.000 de euro, în timp ce o victorie valorează 200.000 de euro. Din biletele vîndute pentru cele trei meciuri pe care le va disputa pe teren propriu, pe Naţional Arena, gruparea din Ghencea mai poate face în jur de 1,5 milioane de euro. Adversarele sînt Stuttgart, Copenhaga şi Molde.

Totalul veniturilor poate să depăşească 8 milioane de euro chiar şi dacă sezonul european s-ar încheia pentru "militari" în faza grupelor. Calificarea ar aduce bani în plus: cîştigătoarea grupei ia 400.000 de euro, în timp ce ocupanta locului secund se alege cu 200.000 de euro.

Propulsată de televizuni

Steaua cîştigă enorm şi graţie contribuţiei televiziunilor. UEFA stabileşte cota din market pool pe care o împarte cluburilor participante în funcţie de sumele pe care se vînd drepturile TV în fiecare ţară în parte. Criteriul e valabil şi în Champions League, şi în Europa League. Fapt care duce la diferenţe surprinzătoare: BATE Borisov a fost în Liga Campionilor anul trecut, dar a primit 220.000 de euro din market pool, iar Porto şi Benfica au încasat împreună 5,6 milioane de euro. Reprezentanta României, Oţelul, a încasat doar din market pool 11,3 milioane!

Printre cel mai bine plătite

Steaua a beneficiat şi anul trecut de faptul că România a avut alocată o sumă mare din market pool. Roş-albaştrii s-au ales cu 1,5 milioane de euro. Dintre cele 48 de cluburi care au luat startul în faza grupelor, doar opt au fost peste Steaua la acest capitol. Maccabi Haifa şi AEK Larnaca, grupările pe care bucureştenii le-au eliminat din grupă, au primit, împreună, numai 300.000 de euro!

"Cu 8 milioane de euro din grupă, dacă ne-am mai califica şi în primăvara europeană, de unde am mai lua alţi bani, cam ăsta ar fi bugetul clubului! Eu mai dau doar pentru transferuri" - Ăla.

"CFR va încasa, în acest sezon, din Liga Campionilor peste 25 de milioane de euro. Iar Steaua va lua în jur de 40 de milioane de euro dacă va reuşi să participe la anul" (Gigi Becali, patron Steaua)

4,5 milioane de euro va primi Steaua din market pool, adică întreaga sumă alocată României, nemaiexistînd altă formaţie din Liga 1 calificată în grupe

1,3 milioane de euro valorează calificarea în grupele Europa League, unde fiecare victorie se plăteşte cu 400.000 de euro, iar egalul cu 200.000 de euro

1,5 milioane de euro e suma aproximativă pe care Steaua o va strînge din vînzarea biletelor pentru jocurile cu Stuttgart, cu Copenhaga şi cu Molde

Gazeta Sporturilor


FCSTEAUA.RO este un site deschis, facut de suporteri, pentru suporteri. Asteptam articolele scrise de voi, daca aveti ceva de spus si credeti ca o puteti face intr-un articol, nu ezitati!
Personalizeaza si trimite felicitari prietenilor tai:


Pentru alte melodii, cantece ale galeriei, imnuri etc, vitiati pagina cu player-ul mp3

Un junior stelist are tumoare pe creier

Denis PenciuDenis Penciu (18 ani) era, pînă acum o lună, un puşti care iubea fotbalul mai mult ca orice pe lume şi îşi trăia visul: juca pentru echipa sa favorită, Steaua. Clubul a decis, în urmă cu un

Cum împrumută Steaua "ne-a"

Banii bagati de Becali la SteauaÎn timp ce în Occident cluburile importante sunt transparente, funcţionează ca societăţi comerciale cu acţionari la vedere, unele fiind chiar listate la bursă, în România se practică o meto