20-08-12
Ultraşii NU vor boicota NaţionalaFederaţia Română de Fotbal a anunţat, printr-un comunicat de presă, că preşedintele Mircea Sandu s-a întâlnit cu reprezentanţii suporterilor, iar aceştia au dat asigurări că vor susţine echipa naţională în încercarea de a se califica la Campionatul Mondial din 2014.Comunicatul FRF: Discuția s-a purtat în jurul campaniei de calificare a echipei noastre naționale la Cupa Mondială FIFA 2014 și al dorinței de a fi susținută de mai multe galerii din țară, inclusiv de cele care nu au luat parte la întâlnirea de azi. Ca preambul al dialogului deschis, președintele FRF a exprimat clar faptul că nu intenționează ca discuțiile și rezultatele lor să însemne subordonarea galeriilor față de FRF, plecându-se de la premisa că acestea au, în limitele legii, deplina libertate de exprimare. Încă o dată, liderii suporterilor au dat asigurări că vor susține echipa națională atât la jocurile pe care aceasta le va disputa pe teren propriu, cât și, pe cât posibil, în deplasare. În acest sens, în cel mai scurt timp va fi încheiat un acord între FRF și respectivele Ligi, rămânând ca, pe termen scurt, părțile să identifice și să agreeze căile de colaborare pentru meciurile pe care tricolorii le vor juca pe terenuri străine în campania de calificare, ce va începe pe 7 septembrie a.c., în Estonia. Următoarea întâlnire a președintelui FRF cu președinții Ligilor Suporterilor este programată tot la Casa Fotbalului în ziua de 3 septembrie a.c., la ora 11.00. FCSTEAUA.RO este un site deschis, facut de suporteri, pentru suporteri. Asteptam articolele scrise de voi, daca aveti ceva de spus si credeti ca o puteti face intr-un articol, nu ezitati!
|
Pentru alte melodii, cantece ale galeriei, imnuri etc, vitiati pagina cu player-ul mp3
Un junior stelist are tumoare pe creierDenis Penciu (18 ani) era, pînă acum o lună, un puşti care iubea fotbalul mai mult ca orice pe lume şi îşi trăia visul: juca pentru echipa sa favorită, Steaua. Clubul a decis, în urmă cu un120 de achiziţii în 9 aniDe cînd a preluat echipa şi pînă azi, adică în perioada 2003-2012, patronul a adus, cumpărînd sau luînd liberi de contract, o medie de peste 13 jucători pe sezon. Szukala a semnat cu SteaSteaua - Ceahlaul, 3-0- OMbun2012.08.09_Spartak_Trnava_S- toc71cc |
danimarcu 20.08.2012@18:03
La asa Nationala,asa suporteri!
Sau invers...
Prezenta si sustinerea Nationalei inseamna ca ii sustineti si pe mafiotii care conduc fotbalul romanesc!
Deci,mai pe intelesul tuturor, ei va baga pumnul in gura,iar voi ii sustineti...
Dar,din nou zic: cine suntem noi sa va oprim?
Tupac Amaru 20.08.2012@18:09
Iar banii din fotbal sa se duca acolo unde se vrea performanta (adica restul sporturilor).
Ce, nu se poate sustine Steaua si intr-o Liga de amatori? Dragostea pentru culori ar trebui sa fie aceeasi, indiferent de situatie!
Alex 20.08.2012@19:07
Steaua ESTE intr-o Liga de amatori. Din pacate nu si oficial...
_Answer_ 20.08.2012@22:28
"F.R.F. = R.M.G.C. - Aceeasi mizerie."... a dracu' ea libertate de exprimare.
1on 20.08.2012@22:44
Mugur_Cornateanu 21.08.2012@02:50
Voi stiti cine se ocupa acum de departamentul de marketing la Steaua, in directa colaborare cu "conducerea" echipei? PN...Bogdan si ceilalti lideri de seama. Ei vand acum produse ale brandului Steaua. Daca pana acum sponsorizarile se faceau asa mai pe ascuns (chiar daca numai prostii nu stiau), acum totul e la vedere, legal si moral. hahah....Cine sare? ros-albastrii hei hei!
MoWeed 21.08.2012@06:26
Mugur_Cornateanu 21.08.2012@08:28
Mai lipseste o impacare si cu Dragomir. De dragul echipei nationale...
Comunistu ala e prea calic si nu le da la "ultrasi" nimic din banii furati de el, asa ca nu e loc de impacare. Pe ala il vor injura sa isi dovedeasca verticalitatea coloanei vertebrale:) E exact ca la faza cu Steaua...Furie mare si proteste violente impotriva inamicului public nr 1....
.....
....
..........Argaseala.
albanezul 21.08.2012@13:58
S.S.Lazio 21.08.2012@21:36
1on 22.08.2012@00:20
Mugur_Cornateanu 22.08.2012@07:42
Ivanski 22.08.2012@12:56
punk joi la 04:24
1 tricou din ala misto albastru cu galben 1 fular cu "lupta Steaua" 1 bilet la urmatoru meci pe National Arena doar 100 de lei. Pueti scrie directorului de marketing la domnul_mustata@goagal.com sau sa va adresati secretarei dansului bogdanpxoxomanele@iahu.com
tare)))
dalexandru20 ieri la 22:28
Andreea 25.08.2012@10:13