11-08-12

Trageţi în noi!

Hai, trageti in noi. Puneti-ne cu spatele la zid si trageti. Aruncati-ne invectivele: “soareci de tastatura”, “anti-stelisti”, “razboinici virtuali”, etc. Spuneti-ne ca ne asteptati in peluza sa “ne aratati noua daca mai comentam mult”. Da, meritam si asta, noi cei care nu mai sustinem rezultatele echipei actuale si nu mai mergem pe stadion. Oare? Oare meritam sa fim acuzati, dupa ce ne-am sacrificat dragostea pentru Steaua?

Trageti in noi pentru ca n-ar fi de ajuns ca am ramas fara pasiune. De parca am vrut sa nu mai simtim ceva pentru echipa asta. Pentru ca da, dupa ce ai trait o viata intreaga in 2 culori (rosu si albastru); dupa ce ai ajuns sa visezi si noaptea celebrele “citius, altius, fortius”, dupa ce ai sperat in fiecare zi sa ai privilegiul sa dai mana cu veteranii de la CCA, cu eroii de la Sevilla, cu generatia sextuplu campioana din anii ’90, chiar si cu cei de la inceputul anilor 2000, iti este atat de usor sa renunti la dragostea pentru Steaua.

Pentru ca dupa ce ai reinventat cuvantul microbist si dupa ce ti-ai speriat parintii atatia ani ca nu se va alege nimic cu viata ta (jucai fotbal toata ziua cu tricoul lui Radoi luat din piata pe care doar tu ti-l imaginai original, mancai fotbal, respirai fotbal, te duceai la stadion seara, strigai, iubeai, injurai, te intorceai acasa acasa obosit dar fericit, mai jucai un sezon cu Steaua la Fifa, apoi la Manager toata noaptea, apoi a doua zi o luai de la capat), sigur iti este usor sa renunti la toate astea. Sa fii doar… cineva. O persoana dintr-atatea altele; nu un stelist.

Trageti in noi ca sigur nu stiti ca la inmormantari nu plangeam, dar plangeam cand pierdea Steaua cu ‘Boro sau cu Dinamo. Sau cand a plecat Danciu la minamo. Sigur nu stiti cand spargeam telecomanda, incercand de fapt sa spargem televizorul cu ea, ca nu batea Steaua pe Farul sau Astra sau nu stiu ce echipa totally shityful a anilor 2000.

Trageti in noi ca nu stiti ca de fapt tapetul camerelor din copilaria noastra erau de fapt posterele cu bravi stelisti sau simpli mercenari ce au trecut prin Ghencea, dar si-au facut datoria.

Trageti in noi pentru ca nu mai asteptam cu nerabdare tragerile de sorti de la Nyon. De parca o viata intreaga nu ne-a crescut tensiunea cand asteptam sa jucam cu Aston Villa, Southampton, Liverpool (doar ca sa dau exemple de la engleji). De parca puteam sa dormim noptile dinaintea meciurilor. Sau nu numaram saptamanile pana la inceperea campionatului urmator, inca de cand se incheia precedentul.

O, da, cat de simplu ne-a fost sa renuntam la toate astea. Patima, bucuria, speranta… Tradatorii de noi. Nenorocitii.



PS: Anecdota legata de tricoul cu Radoi, ca tot am amintit de el. In prima zi cand am iesit cu el afara, toti copiii radeau de mine ca e scris Râdoi in loc de Rădoi. Deh, luat din piata. Asa ca m-am dus in casa si l-am corectat cu carioca… din ă am facut â. Nici nu mai conta ca avea scris numarul 8 in loc de numarul 6 (numarul 8 era a lui Dorinel Munteanu la vremea aia). Am iesit din casa, copiii au ras in continuare. Vremea a trecut… si in loc de fotbal in parcare in fiecare zi am inceput sa joc pe “sintetic” o data pe luna, in loc de tricouri din piata mi-am luat d-alea de la Lotto (pai ori suntem societate de consum ori nu mai suntem). Dar niciodata n-a mai fost la fel. Cand aveam tricoul ala vechi pe mine, parca ma simteam Radoi…

SuperstaR18