04-08-12

Oameni şi lichele

În mijlocul furtunilor de la Steaua, domnul Mihai Stoica a frecat puntea şi spatele stăpânului, până a obosit să tacă. Pentru că îi duce bârfa zilei în fiecare dimineaţă, la pat, Gigi Becali îl consideră prieten. Nicidecum slugă.

Când eşti moşier şi îţi „place caii”, vorba lui Tănase Scatiu, nu te mai uiţi că slugile din jurul tău mai au puţin şi–şi uită limba şi fierea prin urechile şi buzunarele tale.

Nu — astea nu mai contează! — astea nu se pun, pentru că astea te fac să te simţi bine, important şi apropitar.

De fapt, pe–o scară a linguşelii şi a umilinţei absolute, nu contează decât capătul scării, nicidecum ce se întinde în jos, sub tine şi sub sacii de bani care te-au adus acolo—sus, dar mai ales în siguranţă.

Tocmai de accea PE DOMNUL MIHAI STOICA NU-L DERANJEAZĂ DISTANŢELE...

Ştie că MAI SUS DECÂT JOS NU POATE AJUNGE, ştie că relaţia lui indecentă cu fotbalul — o operă de trei parale — ar putea deveni un bun film pentru negustorii de caracter.

Şi mai ştie că în fiecare după-amiază a unei cariere ce se desfăşoară frumos — dar n–a început încă — EL ESTE PLĂTIT SĂ DUCĂ GUNOIUL LA TOMBERON ŞI SĂ NU ADOARMĂ ACOLO.

În lumea lui închisă într–o vestă flauşată şi o lesă suflată cu aur, Mihai Stoica se crede un om important, se crede buricul pământului, se crede cineva.

Se crede mai bun decât Ion Alecsandrescu, crede sincer că poate fi veodată mai mult decât este acum — un fel de responsabil de sală pilos şi isteric, cu aplecare la bacşiş şi destule ciupeli la cântar.

Din păcate pentru posteritate, domnul Mihai Stoica încă macină în gol gânduri prea mici pentru omenire şi prea mari pentru el.

Unii, însă, îl înţeleg perfect — e tare greu să nu murdăreşti cu bale când uiţi să dai drumul ciolanului din gură.

Cât timp la Steaua stăpânul a explodat grenade şi a decontat execuţii, domnul Mihai Stoica s-a retras în subteranul curajului dumisale, aşa cum îi şade bine unuia care, când simte lumina nu mai are nimic de spus.

În rest, în timpul liber în care-şi încălzeşte viitorul cu zâmbete lungi şi interesate spre helanca lui Gigi—MM nu a făcut NIMIC special sau aducător de beneficii colective.

Aidoma unui câine de companie care, doar atunci când are castronul plin ţi–e prieten până la moarte, MM–iţă a driblat orice ieşire la rampă şi s–a retras în ascunziş până la noi ordine.

Surse au atorizate susţin că, acolo, în ascunziş, cineva abia aşteaptă momentul potrivit să mai dea odată din coadă — să latre cu poftă — şi să aducă băţul înapoi la locul faptei.

De fapt, la o privire mai atentă, vom constata că nu e altceva decât paradigma cea mai potrivită a carierei de lătrău de lux pe care şi-a construit–o domnia sa.

Între domnul Mihai Stoica şi o păpuşă de câlţi nu există asemănări — ci doar legături de sânge.

Marili Bălan