12-06-12 12-13 iunie 1941: primul val al deportarilor sovieto-comuniste din Basarabia si Nordul BucovineiDeportările din Basarabia şi Nordul Bucovinei au fost o formă a represiunii politice puse în practică de autorităţile sovietice.Primul val de deportări a început în noaptea de 12 spre 13 iunie 1941 (ora 2.30) şi a cuprins teritoriile anexate de URSS de la România în iunie 1940. Urmau să fie ridicate 32.423 persoane, dintre care 6.250 să fie arestate, iar restul 26.173 de persoane - deportate (inclusiv 5.033 persoane arestate şi 14.542 persoane deportate din RSS Moldovenească). De obicei, o echipă formată din doi-trei militari înarmaţi şi un lucrător al securităţii (NKVD) bătea la geamul casei, în plină noapte, luînd prin surprindere gospodarii. Într-un sfert de oră să fiţi gata!, acesta era ordinul care li se dădea oamenilor cuprinşi în spaimă de cele întîmplate, neînţelegînd unde merg şi de ce. Deseori, printre cei care veneau să ridice oamenii se găsea şi binevoitorul sau binefăcătorul care a denunţat familia şi, astfel, ajuta NKVD-ul să depisteze elementele periculoase. Deportaţilor le era permis să ia cîte 10 kg de fiecare persoană, numai că, de multe ori, tot ce era mai de preţ sau mai util în bagajele celor deportaţi le împărţeau între ei cei care i-au ridicat în miez de noapte. Îndată, erau urcaţi în camioane sau chiar - în unele sate - în căruţe, fiind duşi pînă la gara de trenuri. În staţiile de cale ferată, membrii fiecărei familii erau separaţi în felul următor: capii de familii într-o parte, tinerii peste 18 ani în altă parte, iar femeile cu copii mici şi bătrînii - aparte. A urmat îmbarcarea în vagoanele de marfă, cîte 70-100 persoane, fără apă şi hrană. Pe vagoane scria: Tren cu muncitori români care au fugit din România, de sub jugul boierilor, ca să vină în raiul sovietic. Ieşiţi-le în cale cu flori! sau Emigranţi voluntari. În Basarabia, 90 vagoane au pornit din staţia Taraclia, 44 vagoane - din staţia Basarabeasca, 44 vagoane - din staţia Căuşeni, 48 vagoane - din staţia Tighina, 187 vagoane - din staţia Chişinău, 48 vagoane - din staţia Ungheni, 83 vagoane - din staţia Ocniţa, 133 vagoane - din staţia Bălţi, 73 vagoane - din staţia Floreşti, 40 vagoane - din staţia Rîbniţa, 38 vagoane - din staţia Bolgrad, 103 vagoane - din staţia Arţiz, 340 vagoane - din staţia Cernăuţi. Drumul spre punctele de destinaţie a durat vreo două-trei săptămîni. Condiţiile erau îngrozitoare. În plină vară, ei duceau lipsă de apă potabilă, fiecăruia revenindu-i doar cîte 200 grame de apă pe zi, iar de mîncare li se dădea doar peşte sărat. La fiecare oprire a trenului, în cîmp se aruncau cadavre, care, fie că erau îngropate sumar, fie că erau lăsate ca hrană animalelor. Pe parcursul drumului, deportaţilor nu le-a fost acordată nici o asistenţă sau consultaţie medicală. Astfel, în vagoanele murdare şi fără asigurarea celor mai elementare condiţii sanitare s-au răspîndit diverse boli infecţioase şi mulţi suferinzi au decedat din această cauză. La unele gări feroviare, cîtorva persoane li se permitea să iasă pentru cîteva minute afară, la aer curat. Cineva era trimis după apă potabilă. În cazul tentativelor de evadare, imediat se dădea ordinul de împuşcare, astfel că nu era nicio posibilitate reală de a scăpa din acel tren al morţii. Contingentul deportat era distribuit în felul următor: capul familiei, arestat, era izolat de soţie şi copii şi dus în lagărul de muncă forţată, în GULAG. Ceilalţi membri ai familiei erau trimişi în Siberia sau Kazahstan. Cei deportaţi în Siberia sau Kazahstan, de la copil la bătrîn, erau repartizaţi la muncă în întreprinderile industriei silvice, în sovhozuri şi în cooperative meşteşugăreşti. Pentru munca depusă nu erau remuneraţi echitabil, ci li se achita doar un minimum necesar pentru trai. Dintr-un raport fragmentar al GULAG-ului din lunile septembrie-octombrie 1941 aflăm că, în toamna acelui an, deportaţii din RSSM au fost amplasaţi în RSS Kazahă (9.954 persoane), RASS Komi (352), regiunile Omsk (6.085), Novosibirsk (5.787) şi Krasnoiarsk (470). În Kazahstan, deportaţii din RSSM se aflau în regiunile Aktiubinsk (6.195 persoane), Kîzîl-Ordînsk (1.024) şi Kazahstanul de Sud (2.735), iar în regiunea Omsk erau dispersaţi în 41 de raioane. Estimarea numărului de victime Numărul celor deportaţi se ridică la peste 22.000 de persoane. După alte surse, numărul deportaţilor ar fi fost de 24.360, sau chiar de 30.000 de persoane. istoria.md FCSTEAUA.RO este un site deschis, facut de suporteri, pentru suporteri. Asteptam articolele scrise de voi, daca aveti ceva de spus si credeti ca o puteti face intr-un articol, nu ezitati!
|
Pentru alte melodii, cantece ale galeriei, imnuri etc, vitiati pagina cu player-ul mp3
Tricouri "Mihai Nesu Foundation", pentru ajutarea copiilor cu dezabilitatiÎncepând cu luna martie 2013, magazinul online www.ghetefotbalonline.ro, firmă importatoare de ghete de fotbal pentru profesioniști, amatori și copii, oferă șansa românilor din țară și str�Gigi Becali, CONDAMNAT DEFINITIV LA 3 ANI DE INCHISOARE cu executareGigi Becali a fost condamnat definitiv, luni, de instanţa supremă la trei ani de închisoare cu executare în dosarul schimbului de terenuri cu MApN, iar fostul ministru Victor Babiuc şi fostul şeSTEAUA 24, premiere p.3- OMbun |
GRYG 12.06.2012@23:19
1on 13.06.2012@02:03
Tupac Amaru 13.06.2012@07:22
Vad ca (mai) toata lumea ii acuza pe rusi ca au adus comunismul.
Daca e asa, intrebarea mea este: da la ei cine l-au adus?
(Mai) toata lumea stie raspunsul, dar eu vi-l voi spune mai voalat: aia care stapanesc lumea, aia care-si plang de mila peste tot ce rai "este" oamenii cu ei, desi ei "este" poporul ales de Dumnezeu, aia care ne fura un munte de aur si argint, petrolul, pamanturile, aia care au comandat distrugerea economiei noastre nationale, aia care hotarasc cine trebuie sa iasa la alegeri, aia care.....
SSK 13.06.2012@08:34
Bun articolul - e bine sa stim ce s-a intamplat. In felul asta, poate incep si unii cu care ma "certam" acum cateva zile pe site sa inteleaga de ce "opinia publica" din Basarabia nu este atat de pro-romaneasca - pentru ca rezistenta ei a fost franta brutal, exact ca in Romania.
1on 13.06.2012@09:43
Pentru ca oamenii care aveau ceva in cap, elitele, au fost trimise in Siberia si-n Kazahstan, la fel cum elitele din Romania au fost trimise la Sighet, Aiud, Gherla si Pitesti iar acum, si de la Bucuresti, si de la Chisinau, romanii sunt condusi de "omul nou" aparut dupa aceia.
drvladyk 13.06.2012@13:22
Ivanski 13.06.2012@13:30
drvladyk 13.06.2012@13:33
Ivanski 13.06.2012@14:29
Acuma insa vreau sa va pun un link, sa vedeti problema grava si de actualitate din aceasta tara, ajunsa o tara de nimic.
http://www.ziare.com/Timisoara/articole/clan carpaci spital Timisoara
Tiganii, nu toti dar in cea mai mare parte, sunt niste spurcati.
SSK 13.06.2012@15:50
Tiganii, nu toti dar in cea mai mare parte, sunt niste spurcati.
Eu zic ca SI EI sunt de vina pentru deportarile din Basarabia!
Tupac Amaru 13.06.2012@17:59
Tupac, dincolo de lupta ta seculara cu evreii, cred ca ar fi bine sa mentionam si ca liderii revolutiei bolsevice (in frunte cu Lenin) au fost implantati in Rusia cu ajutorul direct al Germaniei, care avea tot interesul sa isi saboteze principalul adversar de pe frontul de est.
E bine sa stii ca Lenin insusui era evreu, ca si Trotki, un alt mare criminal.
Si ca toti marii criminali comunisti din Romania au fost evrei.
Sustinuti nu de Rusia, nu de Germania, ci de Wall Street. Asta a aparut de curand intr-o revista apreciata de tine....dar adevarul era demult cunoascut, poate doar tu nu-l banuiai....
De fapt, ce tot ma agit eu pe aici?
Tu esti din aia care cred probabil si acum ca legionarii au adus comunismul....
Tupac Amaru 13.06.2012@18:00
Biblic toti ne tragem din evrei, fie ca vrem fie ca nu vrem.
Uita ca eu nu ma trag nici macar biblic.
drvladyk 13.06.2012@19:25
Biblic toti ne tragem din evrei, fie ca vrem fie ca nu vrem.
Uita ca eu nu ma trag nici macar biblic.
nici EU
si desi aveti oameni buni poate, printre voi va consider O RASA JEGOASA
1on 13.06.2012@19:58
Pană la 28 iunie 1940 tata meu lucra in Politie in Storojineţ şî o mars [s-a refugiat] in Romania. Mama a ramas cu patru copchii. Asa pe noi ne-o ridicat. În luna lui iunie [13 iunie 1941], dimineata din zori, au venit un militian din Stotojineţ si o evreică din Ropcea – in Primarie ceva lucra – stia romaneste. Aveam 13 ani si jumatate. “Îmbracaţî-vă frumos. Mergeti la tata in Romania”, ne-o spus, scrie Aurelian Lavric pe blogul sau.
Ne-o scos la sosea. Carutele veneau de la vale cu riDicatii: Doscaliuc Dumitru (baietii lui erau dusi in Romania), Şubran, Nichiforciuc, Borcea Vasilică… La drumul cel mare ne-o suit in carute. Ne-o dus in Storojinet Ne-au urcat in vagoane pentru animale, ne-au inchis. Ne-au ţînut o zî şî o noapte. A doua zî trenul a pornit cu noi spre Rusia. La Adancata o mai legat incă un tren cu riDicati oameni. Şî o pus o locomotivă inainte şî una in urma Am mars o saptamana În orase se oprea, ne dadea de mancare pane, supa
Cand am ajuns in Aktiubinsk, in Kazahstan, o venit o maşîna o caruţă cu boi. Aesti cu copchii mai mnici i-o luat cu maşîna. Pe aceilalti i-o luat in carute cu boi, camnili [camile]. Ne-o dus intr-un sovhoz, 15 km de la Aktiubinsk. Pe ceilalti i-o dus in tati kolhozurile unde era nevoe. Ne-o scris in carantina Eram patru familii de romani. Ne-o dat casî fară pod, dar cu acoperis Ne-o bagat intr-o casă – patru familii. Cate una in cele patru colturi. A doua zî ne-o dus la lucru. Eu eram mai mare şî avém gripa La lucru zmulgém. Îmi spuneau: “Diorgai”. Pe urmă ne dadeau sapă să prăşîm.
S-o imbolnavit mama de tifos. O scapat, n-o murit. Am lucrat eu in locul ei. Mai erau ucraineni – dusi de Stalin, nu stiiau numic de copchiii lor, [mai erau] poleci. Au mai adus germani de pe Volga. Mama a avut şî galbanari. Ş-o scapat şî de galbanari. Pe fratele, la trei ani de cand ne-o adus acolo [nascut in 1923; deci in 1944, cand l-au luat, avea 21 ani], l-o luat de langă noi. L-o dus nu stim unde la o uzina În ’44 in april, cand incî nu era gatit razboiu, ne-o chemat la cantoră [oficiul administratiei] să scriem in [la] Bucuresti că sintem in viaţă.
Mama mé, luni, 15 april, o murit. Kazahii o sapat groapa. Am invalit-o pe mama intr-o petecă si am bagat-o in groapi Avém 16 ani. O soră era din ’20 [avea 24 ani], fratele din ’23 [avea 21 ani], eu din ’27, astă mnică [mică] soră din ’37 [avea 7 ani]. Atunci strasnic o fost foamete. Tot viné [era transportat] la front. 400 gr. de pane [primeam]. Şî mama o capatat un cap de carlan de la magazie. Am strans schice [spice] ramase peste iarnă pe camp. Primavara am mars ş-am strans. Şî am râşnit. Mama ne-o facut mancare cu capul cela de carlan si crupe in supa ceea o pus. Noi am mancat şî am varsat aceea. Mama n-o varsat. Am capatat dezinterie. Într-o saptamană mama o murit. Doctor nu era nimeni.
Mergém, cumparam de la Aktiubinsk coajă de pasat [boabe galbioare, pentru consum alimentar]. Am lucrat pană in ’46. Ni facém mai mult de mancat. Dar eram inflati, slabghiti. Asa am mai stat. Toamna prin ’46 am vinit acasă [la Ropcea]. Eu, sora cea mare si cea mnica Fratele [a revenit] la vreo 2 ani di pi [după] noi (în ’48). Stadoala [constructie din lemn in care ţăranii bucovineni tin vacile si fanul - paiele] era luată la kolhoz, iar casa era distrusa Lumea fura, distrugé. Oamenii o luat ferestre, usi. Pareţîi erau. Aici am venit… era nacaz de Doamne fereste. Îmblau basarabenii (în Moldova o fost mai mare nacaz decat la noi – secetă de n-o rodit nimica). Da [dadeau] un covor pe o strachină de grau, de ce îţi dadea omul. Veneau saracii şî mureu pe drum. O rudă de-a noastra Oltea Moraras o ţînut o copchilă din Basarabia ş-o crescut-o. Cand s-o facut in Moldova pane – o rodit campu – parinţîi o venit s-o luat-o inapoi.
Noi imblam cu ziua pe la oameni la sapat barabule [cartofi], sfeclă de zahar, mergém la curăţît. Ş-o venit şî iarna. În casa aceea n-am putut face la loc, da nici mancare n-avém. Unde lucram, aculó dormém. Pe urmă ne-o lipchit lang-o femee – Maria Todoriuc.
În ’44, iar era refugiu (lumea atunci s-o dus o gramadă la Romania pentru că s-o temut c-o să păţască cum ne-o ridicat pe noi). În ’44 o luat barbati de aici la lucru in Finlanda [Carelia]. Multi o murit acolo. S-o dus familii intregi in ’44 [în Romania]. Barbatul [femeii „langă care i-au lipit” – in casa careia li s-a permis să fie cazati] cu doi copchii s-o dus la Romania, ea o ramas si o furau [pradau], pe fereastră o impuscat, i-o legat manile. Dormé ca o copchila Hotii erau romani tot din Ropcea. Ea ne-o spus să venim să traim in casa ei.
În ’47 a gasit pe cineva care o trecut-o granita la Romania (pe ascuns). Şî [după un timp] lumea o aflat că-i plecată in Romania. O venit de la kolhoz – presedintele, primarul, o luat snopchi [snopi] de grau. Langă casă este un helesteu (era mai mare) cu crapchi [crapi]. Îi hranea cu barabule [cartofi] flecuite [pisate]: le punea pe scandura pestii veneau si mancau. O luat toti pestii, o dat drumul la apa Presedintele de kolhoz o luat un dulap mare, frumos şî patru scaune cu spate [speteze] – acasă şî-o luat. Casa ne-o lasat-o noua
Pe urmă o venit de la Storojineţ si ne-o pus să platim casa: prima dată 800 ruble, pe urmă mai incă 500 ruble, prin anii ’70. Primaria o vindea pentru că ea [fosta proprietară] era refugiata
http://www.arena.md/index.php?go=news&...iei_lui_Onofrei
Akebono89 13.06.2012@20:31
1on 13.06.2012@21:37
DanStan 14.06.2012@13:07
Ivanski 14.06.2012@19:53
Biblic toti ne tragem din evrei, fie ca vrem fie ca nu vrem.
Uita ca eu nu ma trag nici macar biblic.
nici EU
si desi aveti oameni buni poate, printre voi va consider O RASA JEGOASA
Nu am spus ca sunt evreu.
Ivanski 14.06.2012@19:55
Biblic toti ne tragem din evrei, fie ca vrem fie ca nu vrem.
Uita ca eu nu ma trag nici macar biblic.
Dupa cum spuneam, fiecare are dreptul la o opinie, din aceasta cauza nici nu ma voi contrazice.
drvladyk 14.06.2012@19:57
adicontakt 14.06.2012@21:09
am ramas profund impresionat de ce anume s-a intamplat cu romanii din teritoriile cedate rusiei . cartea se gaseste pe scribd
Andreea 15.06.2013@21:35