home
07-05-12

Luna mirărilor

Noi vedem luna mai ca pe capătul holului de trecere spre vară. În luna asta vin către noi cireşele şi, hotărâte, ne iau cu ele în lungul drum al verii spre toamnă.

Hainele şi, uneori, şi moravurile devin mai uşoare. Nu-ţi mai vine să te duci la şcoală. Mă rog, pentru cei care am trecut parcă prea repede de vârsta asta, să zicem că nu-ţi mai prea vine să te duci la serviciu.

Parcă ai tot colinda pe un iluzoriu mal al bălţilor, mirat de freamătul tulburător al vieţii renăscute în iarbă verde şi flori de tei.

Cine a inventat maturitatea nu ştia cât rău face omenirii. Noi credem că omul e făcut doar pentru a fi copil. Atunci şi atât credem că e raiul omului, în copilărie. După aia expirăm, ne degradăm cumva, pentru că ne dispare mirarea şi inocenţa.

Dar Mai este încă o lună a mirărilor, pentru că în Mai încă mai avem inocenţa de a ne îndrăgosti şi a ne mira tot noi de asta!

După părerea noastră, copilul din noi are un singur anotimp pe care care îl poartă prin lunile anului: speranţa... Şi chiar credem de ce scriem aici, cu toată naivitatea de care putem fi acuzaţi. Şi noi, ca şi oricine, nu putem trăi fără speranţă.

Speranţă şi credinţă. De altfel, de multe ori cele două sunt de fapt una singură.

Am citit undeva, când eram mai foarte tineri, că e necesar să crezi în ceva, să crezi în cineva. Nu am înţeles foarte bine şi chiar ne-am zbârlit puţin la „e necesar”. Trecând însă şi noi prin viaţă, nu întotdeauna călare, ci de cele mai multe ori pe jos, am început să înţelegem altfel.

Nu e păcat să credem că multe din cele pe care abia acum începem să le înţelegem, nu mai avem de ce le aplica, pentru că a cam trecut vremea lor, deşi mai sunt atâţia oameni de iubit şi atâţia pomi de înflorit?

În luna Mai, primăvara e deja întărită ca să dea piept cu vara. Vine cu mirosurile ei, cu cerul mai senin şi inima mai uşoară. Nu v-ar plăcea să fie Mai tot timpul?

Probabil că da, dar de multe ori ne e teamă să recunoaştem ca încă ne-au mai rămas inocenţa şi mirările copilăriei, ca şi cum ar fi un păcat.

Păcat ar fi şi dacă nu ne-am gândi la bunăstarea sufletului nostru, care are şi el nevoie, săracul, din când în când, de câte o înflorire ca a pomilor primăvara, ca să nu se usuce.

Grupul de Veghe



FCSTEAUA.RO este un site deschis, facut de suporteri, pentru suporteri. Asteptam articolele scrise de voi, daca aveti ceva de spus si credeti ca o puteti face intr-un articol, nu ezitati!
 
56 ani de la 08-05-1956

Ziua de nastere a lui Victor Piturca.

La Steaua a evoluat intre '83-'89. Ca jucator, a obtinut 5 titluri, 3 cupe, CCE '86 si Supercupa Europei '87; a mai jucat in 2 semifinale CCE, 2 finale CCE, o Cupa Intercontinentala. Golgheter in 1988 (gheata de bronz). 220 de jocuri - 130 de goluri.
Concordia Chiajna-Steaua, atmosfera - OmBun

Concordia Chiajna-Steaua, 0-2 - OmBun

Protest Europa League: UEFA MAFIA - Azzido

Personalizeaza si trimite felicitari prietenilor tai:


Pentru alte melodii, cantece ale galeriei, imnuri etc, vitiati pagina cu player-ul mp3

5 ani de AISS

AISSIn 5 ani de activitate, AISS a reusit sa reprezinte cu mandrie spiritul stelist, schimband imaginea suporterilor si organizand o serie de evenimente ce nu ar fi fost posibile fara ajutorul celor peste

2% pentru AISS

AISS Posibilitatea acordata contribuabililor de a-si directiona o parte din impozitul pe venit catre o entitate non-profit a fost una din deciziile intelepte ale statului român. Ea ne da fiecaruia o li