18-01-12

Dan Petrescu: Englezii ma pun sa fac turul stadionului, la Steaua ma injura

Să faci un interviu cu Dan Petrescu (44 de ani) la mai puţin de câţiva metri de un televizor pe care rulează un meci de fotbal poate fi o misiune dificilă. Când partida e din Premier League, deja e o problemă majoră. În barul hotelului din Oliva Nova, TV-ul e lăsat în permanenţă pe un canal de sport. În seara interviului s-a jucat Wigan - Manchester City 0-1, iar tehnicianul lui Kuban a răspuns, la mai toate întrebările, cu ochii în ecran. "M-aş uita toată ziua la fotbal!", formulează în grabă o scuză tehnicianul.

Dan Petrescu, antrenorul anului desemnat de cititorii ProSport, abordează degajat orice subiect. E relaxarea omului care se simte bine în pielea lui şi îşi iubeşte cu o pasiune greu de înţeles meseria: "Eu nu pot să fiu altfel!". Ca jucător, a ratat două transferuri - la Fenerbahce şi la Ajax - a fost propus de Sven Goran Eriksson în Anglia şi şi-ar fi dorit să pună ghetele în cui la Steaua. Ca antrenor, e fericit la Kuban Krasnodar, însă aşteaptă oferta unei echipe mari.

Mister, aş vrea să lăsăm antrenoratul la o parte şi să-mi spuneţi prima amintire lucidă pe care o aveţi legată de fotbal...
Pffff! Hai că asta mi-e chiar greu să îţi zic. Prima amintire lucidă, prima amintire... (repetă cuvintele ca pe un ritual al aducerii aminte). Fii atent că e legată de o portocală!

Ce legătură are cu fotbalul?
Asta era mingea mea şi a fratelui meu când eram mici. Ne jucam fotbal cu portocalele prin casă. Porţile erau picioarele scaunelor. Da, ţin minte că mă enervam rău de tot când pierdeam şi mă certam cu el. Tata, Dumnezeu să-l ierte, mi-a spus că de mic aveam în cap numai fotbal şi că mă jucam cu portocalele. Fotbalul şi ambiţia le-am avut încă de copil!

Şi tot dânsul a hotărât să vă ducă la fotbal?
Păi, dacă aveam în cap numai fotbal! M-a dus la Steaua, echipa cea mai apropiată de casă. Aveam opt ani şi după antrenament mi-a spus antrenorul - Fabian îl chema - că sunt prea mic. Şi de înălţime, şi de vârstă şi să revin peste un an. Nu mi-a convenit, am plâns atunci, am făcut de toate…

Dar v-aţi întors...
Da! Oricum, în anul ăla am jucat tot fotbal. Pe unde apucam, în curtea şcolii, peste tot. Poate din cauza asta nici nu am studiat foarte mult. Nu aveam alte activităţi, pentru că n-aveam timp. Toată ziua eram pe teren.

Părinţii nu au încercat să vă direcţioneze mai mult spre şcoală?
Ba da. Ei oricum mi-au dat o educaţie bună.

"Am fost şi voi fi mereu fanul Stelei!"

Care sunt primele amintiri de când eraţi la juniori în Ghencea?
Echipamentele alea în roşu şi albastru, făcute, dacă nu mă înşel, la Reghin. Nu conta cum erau, pentru că mândria de a purta tricoul Stelei era incredibilă. Eu eram oricum fan înrăit al echipei. Eram la toate meciurile, şi acasă, şi în deplasare. Şi nu numai la fotbal, la toate sporturile. La handbal, la baschet… Păi, acum când m-am dus să văd meciul cu ciprioţii de la AEK Larnaca, tu crezi că m-am dus ca antrenor? Nu, m-am dus ca suporter! Eu, atât timp cât nu antrenez în ţară, sunt fanul Stelei!

În echipa mare aţi ajuns imediat după finala de la Sevilla, la o lună. Cum a fost impactul cu un vestiar în care erau Bölöni, Bumbescu, Duckadam şi mulţi alţi jucători imenşi?
Eu mă mai antrenam cu ei şi înainte de finală, dar debutul a fost, într-adevăr, după ce Steaua a câştigat Cupa Campionilor. Domnul Ienei m-a promovat. Ştii, dacă mă gândesc, acum nu mai e ca pe vremea aia în ceea ce priveşte juniorii care promovează la echipa mare. Noi eram altfel, eram mai respectuoşi. Eu eram foarte ruşinos, eram înconjurat de legende, de jucători al căror fan eram.

Presupun că aveaţi emoţii chiar şi la antrenamente...
Acolo uitam de toate! Alergam de rupeam pământul. Mie mi-a plăcut că mai toţi m-au luat sub aripa lor, au ştiut să mă primească în grupul lor. Iovan m-a ajutat foarte mult, de exemplu. El era un fel de idol pentru mine! Nu mă gândeam niciodată că aş putea să fac măcar jumătate din ceea ce făcea el. Era o stâncă, un jucător incredibil.

Când a primit singura ofertă de a antrena Steaua!

Fiind unul dintre produsele sută la sută ale Stelei, nu v-aţi gândit niciodată să vă încheiaţi cariera în Ghencea?
Eu mi-am dorit, dar nu m-a dorit nimeni! Singura ofertă a fost ca antrenor, dar a venit la doar două zile după ce am plecat de la Rapid şi nu eram în starea necesară pentru a reintra în circuit. Nu ar fi fost bine nici pentru mine, nici pentru Steaua. Asta le-am explicat lui Gigi Becali şi lui MM Stoica. Trecuse prea puţin timp şi nu îmi revenisem. A venit oferta în momentul nepotrivit. Iar dacă Steaua mă voia ca jucător, sută la sută mă întorceam în Ghencea! Din România, singura ofertă a fost însă cea de la FC Naţional.

Ciudat, având în vedere CV-ul dumneavoastră.
Fiecare avea planurile lui, asta a fost să fie! Naţionalul a avut încredere în mine atunci. E o chestie amuzantă, pe unde mă duc eu se alege praful apoi! FC Naţional s-a desfiinţat, Urziceni la fel, Bradford e vai de capul ei, la fel şi Sheffield! Genoa e bine, e în Serie A, iar Chelsea e foarte bine. Atât!

Sunteţi, probabil, singurul fundaş dreapta din istoria României care a marcat 15 goluri într-un campionat mare. Mai mult, faceţi parte şi din echipa Premier League a celor mai buni marcatori. De unde pofta asta de gol?
(râde) Eu am fost atacant la început! Plus că mereu mi-a plăcut mai mult să atac decât să mă apăr.

Cine v-a reprofilat?
Domnul Pantea, care acum e pe la Federaţie, dacă-l ştii! A avut ochi, ce pot să zic. Probabil că veneam mai bine din spate şi de aceea s-a gândit să-mi schimbe postul.

"Furat" de Giovani Becali, recomandat de Sven Goran Eriksson

Nu credeţi că aţi fi făcut faţă la un nivel înalt şi ca atacant?
Nuuuu! N-aş fi ajuns niciodată atât de sus dacă rămâneam vârf, asta e clar. Dar să ştii că dădeam goluri multe ca atacant.

Foggia, Genoa, Sheffield, apoi Chelsea. Cum aţi ajuns tocmai în Italia, după ce aţi ratat Campionatul Mondial, şi apoi cum s-a făcut trecerea către Anglia?
La Foggia m-a "furat" Giovani Becali. Eu trebuia să semnez cu Fenerbahce, transferul era ca şi făcut, plecam la pachet cu Ilie Stan, şi a apărut el să-mi spună de Italia. Eram la vârsta la care nu ştiam ce e mai bine pentru mine, dar am ales să joc într-un campionat puternic, cel italian, chiar dacă banii erau mai puţini decât îmi dădea Fener. Apoi, la Sheffield m-a recomandat nimeni altul decât Sven Goran Eriksson.

Păi ce legătură avea el?
Era antrenor la Sampdoria şi englezii l-au întrebat de un fundaş dreapta bun. El m-a recomandat pe mine şi aşa s-a făcut transferul. Eu între timp devenisem mai mult mijlocaş dreapta, că Chelsea tocmai de aceea m-a luat. Londonezii jucau un 5-3-2, cu trei fundaşi centrali şi cu extreme false.

Aţi avut vreo altă ofertă importantă în această perioadă?
M-a vrut Ajax în '98! La vremea respectivă îmi părea rău, dar acum sunt fericit că am rămas. Mi-am luat şi cetăţenia engleză între timp, am mai avut doi ani glorioşi la Chelsea şi s-a legat o relaţie între mine şi fanii clubului.

"Mulţi puşti habar n-au ce am făcut eu la Steaua"

Cum vă simţiţi când mergeţi în Anglia?
Trebuie să vii acolo ca să înţelegi. Dacă îţi povestesc, o să spună lumea că exagerez. Dar de câte ori m-am întors a fost incredibil, nu mă aşteptam. Mă obligă practic să vin în pauza meciului să fac un tur de stadion. Le-am zis că nu o să mai fac asta! Mi s-a făcut pielea ca de găină de fiecare dată şi mi-e greu. Mai bine stau liniştit în tribună...

La Steaua nu ţin minte să vă fi chemat suporterii să faceţi turul stadionului...
Nu, acolo mă înjură mai mult! Nu toţi, dar mulţi dintre ei mă înjură pentru treaba aia cu Rapid. Ei spun că am trădat echipa, nu înţeleg că eu sunt un profesionist şi dau totul la echipa la care lucrez. Nu contează că sunt stelist, eu dacă mâine sunt la o echipă din România dau totul acolo!

Aveţi emoţii pentru Chelsea când urmăriţi meciurile la TV sau pe stadion?
Cum să nu! Steaua a fost echipa la care am crescut, chiar dacă mulţi puşti habar n-au ce am făcut eu la clubul ăsta. Am crescut în Ghencea, am ajuns căpitanul echipei, am jucat o finală de Cupa Campionilor şi unii mă înjură că am fost la altă echipă. E greu... Dar revenind la Chelsea, acolo am avut cea mai bună perioadă a carierei şi e normal să am emoţii şi când stau în faţa televizorului şi mă uit la meciurile lor.

Cum v-aţi împăcat cu gândul retragerii?
Nici azi nu m-aş fi lăsat, dacă era după mine. Dar atunci, pe final, începusem să am probleme din ce în ce mai mari cu spatele şi asta a fost. Oricum, am ştiut din start că trebuie să fac ceva să rămân lângă iarbă. Uite, aici Popescu era diferit de mine. El se vedea la costum, într-un birou. Eu nu suport costumele, mie îmi place treningul şi să fiu toată ziua pe terenul de fotbal!

Prosport