24-11-11

A fi sau a nu fi

Povestea Stelei este sinonimă cu aceea a mâncării prost făcute, urmată mereu de schimbarea ingredientelor și a bucătarului dar pe baza unei rețete unice și folosindu-se aceeași apă infestată.

Atunci când se constată faptul că orice jucător promițător eșuează lamentabil, iar antrenorii nenumărați, „reușesc să obțină” ca rezultat același stil de joc obosit, obositor și șters, iar rezultatele sunt tot mai proaste de la an la an, este clar că trebuie realizate schimbări și în alte zone.

Orice om inteligent, orice persoană rațională ar face un pas în spate atunci când problemele se repetă, iar eșecurile sunt tot mai mari. Până și un copil învață să evite a pune mâna pe locul unde s-a fript de câteva ori. În cazul fotbalului, a schimba mereu antrenorul și a înlocui jucătorii cu alți jucători în pauzele competiționale nu poate fi o soluție mai ales când cifrele arată negru pe alb că Steaua a devenit o echipă de pluton și că viitorul sugerează iminența unei retrogradări.

Trecute sunt vremurile când această echipă reușea să facă performanță cu fotbaliști aduși din patru zări ale țării pentru că datele problemei sunt total diferite acum. În primul rând, noii veniți erau mereu integrați într-un sistem organizatoric propice performanței, baza de selecție era mult mai mare decât cea de astăzi, campionatul României de zece ori mai competitiv, iar publicul stelist nedivizat.

În clipa de față îndrăznesc să afirm faptul că o reîntoarcere a publicului stelist lângă echipă nu ar fi de ajuns. Chiar și în aceste condiții Steaua s-ar zbate neputincioasă în zona locurilor 2-6 și aceasta se va întâmpla pentru că selecția jucătorilor este defectuoasă, juniorii români de valoare sunt tot mai rari și tot mai scumpi, influența Stelei în fotbalul autohton este ridicolă, iar banii creditorului sunt tot mai puțini. Unde mai pui și faptul că, exceptând o mână mică de oameni și aici i-aș include pe unii membri ai peluzelor, foste cadre militare și grupuri mărunte de omuleți la nivel național, suporterii echipei Steaua sunt în realitate o masă mare de admiratori, de adulatori ai victoriilor și de circ ieftin.

Dacă aș fi în locul lui George Becali, aș face un pas în lateral și aș lua cea mai constructivă decizie în ceea ce privește viitorul acestei echipe, gândind un nou sistem de finanțare și nu doar de către o singură persoană. Practic m-aș exclude lăsându-i elegant pe alții sau m-aș integra într-o nouă formă de organizare în care rolul meu ar fi sinonim cu cel al unui susținător financiar al echipei Galatasaray.

Apoi aș implica specialiști în management și foste glorii pentru a reorganiza clubul, sistemul de selecție și de promovare a jucătorilor. Un pas în spate ar reprezenta gestul unui om care s-a trezit în ultimul ceas, o soluție reparatorie, un gest util pentru suporterii cărora le-a refuzat frumusețea fotbalului, un dar făcut fotbalului și un viitor pentru această echipă. Personal gândesc că personajul nu este capabil de sacrificiu dar, din păcate, influența-i nefastă a condus la această involuție și practic doar sacrificându-se pe sine poate repara această situație scăpată de sub control. De dragul Stelei prefer să adulez un martir și nu să-l înjur pe creditorul unic al unei proaspete retrogradate rămasă fără susținători și stadion.

Așa cum arată traseul Stelei în ultimii ani, din ce în ce mai clar se vede faptul că lucrurile se îndreaptă spre un faliment total, iar schimbările de lot și de antrenori nu vor avea decât un minim impact media. Situația de față îmi aduce aminte de analizele istorice realizate asupra României anului 1989, cu o țară izolată economic și în faliment și cu un conducător desprins de realitate și agățându-se prostește de o funcție, gest care l-a costat viața, iar pe noi prăbușirea statului prin întinarea celor mai importante instituții ale acestuia.