home
20-11-11

Steaua - de la MApN la Becali (16)

O sinteză sugestivă despre momentul „primăvara lui 2002” e făcută de Gregoire Ecrivan. Pe de o parte, se reliefau foarte clar intenţiile celor trei muşchetari, cum sunt numiţi Păunescu, Becali şi Piţurcă, iar pe de altă parte, apăreau destul de clar şi premisele care-l dezavantajau pe Hagi.

Capitalul de încredere pe care se baza Gică era la nivel minimal, detonat de şocul din toamna lui 2001, iar apelurile sale (viciate şi de „impulsivitatea lui Hagi, pe fondul unui discurs emoţionant şi populist, care erodează credibilitatea unui personaj (sic!) care, şi la 37 de ani, continuă să şocheze”) s-au pierdut pe traseu, cei trei muşchetari devenind patru, noi, steliştii, luându-ne un loc bine-meritat lângă călăi. Petardele cum că Hagi este calul troian al lui Dinamo, manevrat de Giovani pentru scopuri meschine, au prins la destui de mulţi şi au contribuit la formarea şi consolidarea unor prejudecăţi care a constituit un zid în faţa apelurilor lui Gică.

„Cruciada pornită de Hagi împotriva conducerii clubului Steaua intră în zona turbulenţelor. Siderat în faţa televizorului, suporterul stelist simte că-l doare capul. În acest moment, întrebarea care-l frământă este «Cine are dreptate: Hagi sau Piţurcă?»”



„Problema de fond pe care o ridică Gică Hagi este corectă şi a fost semnalată în presă de mai multe ori, în ultimii ani. Într-adevăr, Viorel Păunescu, propulsat la conducerea FC Steaua în 1998, a ticluit un plan diabolic de a deveni nu doar administrator, ci şi propietar.

Privatizarea fostului club al Aramtei este logică, dar nu la un preţ de nimic.

Şmecheria pusă la cale a fost brevetată deja de Viorel Păunescu în alte privatizări de răsunet: cele ale hotelurilor Intercontinental şi Lido, cedate de stat la preţuri ridicol de mici.

Clubul Steaua n-a fost transformat în societate pe acţiuni de la începutul guvernării Păunescu, pentru a evita o preluare la momentul 1998. Preţul ar fi fost atunci foarte mare, căci în proprietate Stelei se aflau jucări de milioane de dolari, precum Cătălin Munteanu, Roşu sau Denis Şerban.

Ca să devină majoritar cumpărând acţiuni în acel moment, Păunescu ar fi trebuit să scoată din buzunar sume uriaşe, de ordinul zecilor de milioane de dolari.

Prima mutare trebuia să fie deprecierea forţată a valorii clubului militar. Simultan, Păuneştii şi cei doi parteneri atraşi în morişcă, Piţurcă şi Gigi Becali, au început să investească în gruparea pe care o administrau.

Faza a doua este tocmai cea dezvăluită de Hagi: cei trei muşchetari din Ghencea intenţionează să creeze e societate pe acţiuni, în cadrul căreia halca cea mare să le revină lor, pe baza banilor pe care pretind că i-au investit. Oricum, nici nu e greu să demonstreze acest lucru, dat fiind că în România funcţionează din plin o adevărată industrie a facturilor false sau umflate.

Ar mai fi nevoie de un singur pas ca ingineria să iasă perfect: subevaluarea patrimoniului preluat de la Armată. Nicio problemă, oricând se vor găsi nişte evaluatori – funcţionari ai statului – care să facă acest lucru contra unei atenţii bine plasate.

Deşi are dreptate, Hagi nu găseşte armele potrivite cu care să se lupte contra unor duri de talia lui Gigi Becali şi Piţurcă, ori împotriva unui personaj alunecos precum Viorel Păunescu. Acest handicap devine şi mai evident în confruntări directe, cum sunt cele televizate.”

Filip Pindean

BIBLIOGRAFIE OBLIGATORIE:


Sunt un baiat destept care face o afacere

Steaua - de la MApN, la Becali (1)

Steaua - de la MApN, la Becali (2)

Steaua - de la MApN, la Becali (3)

Steaua - de la MApN, la Becali (4)

Steaua - de la MApN, la Becali (5)

Steaua - de la MApN, la Becali (6)

Steaua - de la MApN, la Becali (7)

Steaua - de la MApN, la Becali (8)

Steaua - de la MApN, la Becali (9)

Steaua - de la MApN, la Becali (10)

Steaua - de la MApN, la Becali (11)

Steaua - de la MApN, la Becali (12)

Steaua - de la MApN, la Becali (13)

Steaua - de la MApN, la Becali (14)

Steaua - de la MApN, la Becali (15)

FCSTEAUA.RO este un site deschis, facut de suporteri, pentru suporteri. Asteptam articolele scrise de voi, daca aveti ceva de spus si credeti ca o puteti face intr-un articol, nu ezitati!
Personalizeaza si trimite felicitari prietenilor tai:


Pentru alte melodii, cantece ale galeriei, imnuri etc, vitiati pagina cu player-ul mp3

FULL VIDEO - A 21-A CUPA!

Cupa RomanieiSTEAUA a cucerit cea de-a 21-a Cupa a Romaniei (a 22-a, daca e sa socotim manevrele lui Il Muce din '88!) si a saptea in fata celui mai mare simbol al frustrarii din fotbalul romanesc, Dinamo. Di

Pastrarea valorilor

Recentul sondaj despre suporteri face pe scurt descrierea speciei de freegigi. Nevasta lu’ Dorel lasata nesupravegheata in gospodaria care prinde doar G.S.P Tv, cu sarma prinsa de tavanul vecinu