18-10-11

Ion Gabor

Secţia de lupte a Clubului Sportiv Steaua este una din secţiile de tradiţiile, înfiinţarea sa, în 1949, fiind o consecinţă directă a anvergurii luate de un sport foarte popular – trânta.

Între uriaşii Secţiei (campioni olimpici, mondiali, europeni), există o categorie de sportivi care au constituit baza piramidei – sportivi oneşti, egali cu ei înşişi, care nu au spart vreun plafon, nu adus strălucire, nu au tras după ei, ci doar au urmat, dar care au adus un aport prin contribuţia constantă şi, mai ales, plină, rotundă, la rezultatele CSA.

Între ei, Ion Gabor, luptător de greco-romane la o categorie dintre cele mai grele pentru sportivii români: semi-grea, adică 82 de kilograme.

Ion Gabor s-a născut în oraşul Galaţi pe data de 19 octombrie 1943 şi a luptat sub culorile CSA Steaua.

Rezultatul internaţional maxim este reprezentat de participarea la Olimpiada de la Munchen, din 1972. Gabor (1.80 m. şi 82 kg.) a trecut în primul meci de elveţianul Martinetti ( fall în 4:02 min.), iar în al doilea de francezul Bouchoule (la decizie). În runda a treia a trecut de norvegianul Barlie (după un egal), iar în runda a patra a trecut de cehoslovacul Janota (de asemenea după un egal). În runda 5, cea care califica în lupta pentru medalii, Ion Gabor a fost învins de sovieticul Nazarenko (23 de ani, 1.77 m.), prin fall, după 8: 35 min. Sovieticul avea asă rateze aurul, în faţa ungurului Csaba Hegedűs, podiumul fiind completat de iugoslavul Milan Nenadić.

Deci, locul 5 la Olimpiada de la Munchen, greco-romane, semi-grea – 82 de kilograme.

Al doilea cel mai bun rezultat din carieră este obţinut tot în 1972, Ion Gabor cucerind medalia de argint la Campionatul European de Lupte. Deci, vicecampion european.

Din păcate, alte detalii despre activitatea de sportiv, despre cum/dacă a fost continuată în cadrul clubului (ca antrenor) şi despre statutul la zi, nu cunoaştem.

În anul 1992, pentru activitatea desfăşurată sub emblena CSA Steaua, a fost numit Maestru Emerit al Sportului, fiind între cei 16 luptători stelişti care au fost onoraţi cu această distincţie, până azi.

Motiv mai mult decât suficient pentru ca să rostim un nume uitat, la fel ca alte sute care au dat ani din viaţă pentru roş-albastru.

La mulţi ani!