16-10-11

Erik Lincar

Anii `90 au fost dominati in mod categoric de catre Steaua, care a creat – prin rezultate, atitudine si anvergura – o falie intre ea si rivala traditionala, Dinamo.

Pe langa marile nume, care au constituit vectorii de imagine si catalizatori ai echipei – precum Stangaciu, Prodan, Lacatus, Galca, Adi Ilie, Panduru, Rotariu, Denis Serban, Belodedici – au existat multi alti jucatori care au ajutat la realizarea performantelor. Printre ei se numara si Erik Augustin Lincar.

Nascut la Oradea, la 16 octombrie 1978, Lincar se impunea ca o speranta a fotbalului romanesc. Explozia sa nu a urmat coordonatele clasice: jucator de mare talent remarcat la loturile de juniori, care este crescut, cu ajutorul antrenorilor si lobby-ul impresarilor interesati, fiind astfel deformat.

Dupa ce incepuse fotbalul la FC Bihor, Lincar se transferase, la 16 ani, la Viitorul. La 17 ani facea o deplasare cu echipa sa, Viitorul Oradea (club privat de fotbal infiintat si detinut de Marcel Puscas, care a dat – printre altii – nume precum Rosoaga, Luput, Barcauan, Borbely sau Sergiu Radu), in Franta. In cadrul unui turneu disputat la Marsillia, un descoperitor de talente al celor de la Bordeaux l-a remarcat si i-a propus sa joace pentru francezi. La varsta de 17 ani, Lincar a parasit Oradea si s-a mutat la Bordeaux, clubul oferindu-i cazare la stadion, masa si scolarizare. A fost o sansa uriasa pentru Erik, cei de la Bordeaux avand o reputatie uriasa in ce priveste traditia cresterii de tineri jucatori. Astfel, chiar in acel an, Zinedine ZIDANE parasea Clubul pentru un transfer la Juventus, fapt similar in cazul lui Cristophe Dugarry, care era transferat la Milan. Vedeta echipei, in momentul in care Lincar a ajuns la club, era marele Jean Pierre Papin.


Lincar juca pentru echipa de tineret a Clubului Bordeaux, fiind singurul strain, intr-o generatie cu jucatori precum Nicolas Ardouin (portar, viitor la Alaves), Xavier Berthet, Pascal Philippe, Jérémy Stinat (fundas, viitor la Grenoble si Sedan), Grégory Ursule (mijlocas, viitor la Rennes, Geungeon), Cédric Anselin (mijlocas, viitor la Lille, Norwich, Cambridge), Régis Castant, Fabien Gillard, Patrick Vaz, Christophe Vignaux, Benoît Salviat, Franck Ferreira sau Sébastien Joséphine. Ei inlocuiau o generatie din care se remarcau Silvain N`Diaye (viitor la Touluse, Lille, Tenerife, O.M., Caen, Levante), Kodjo Afanou (12 ani pentru echipa mare la Bordeaux, Gaziantep), Joachim Fernandez (viitor la Seadn, Caen, Monza, Udinese, Dundee), sau Rafael Camacho.

Din aceasta generatie, Lincar (care era cel mai tanar dintre ei) este – de departe – jucatorul care a ajuns cel mai galonat. In afara de 5-6 colegi care au mai jucat la nivel de prima liga, ceilalti s-au pierdut in ligile inferioare (in cel mai bun caz in liga secunda). Aici apare un aspect interesant, asupra caruia vom insista putin, spre final.

La Bordeaux jucau fotbalisti precum Ali Bernabia, Bruno Da Rocha, Munoz Ivan Pérez, Lilian Laslandes, Johan Micoud, Kiki Musampa, Michel Pavon, Ivan Vukomanovic sau Sylvain Wiltord. Erik Lincar a primit o propunere de contract cu o durata de 2 ani din partea francezilor, dar ca jucator stagiar, si nu ca jucator de echipa mare. In acelasi timp, Steaua (de fapt, Marcel Puscas) i-a facut o oferta, propunandu-i un contract avantajos la echipa mare. Avand de ales intre tineretul lui Bordeaux si Steaua, Lincar a ales Steaua.

La 19 ani neimpliniti, pe data de 23 august 1997, Lincar debuta la Steaua, intr-un meci pierdut cu 3-1, pe Ghencea, in fata Otelului Galati.



Lincar se impunea, in sezonul 1997-1998, cu 16 meciuri jucate in acel sezon, ca un mare talent al fotbalului romanesc, explodat pe neasteptate, si – mai ales – din nimic. In sezonul precedent, Militaru, Zamfirescu, Nagy, Ilie Stan si Rotariu asigurau cele doua pozitii de mijlocas central. Ilie Stan, Nagy si Tudorel Zamfirescu au plecat, ei fiind inlocuiti de Lincar. Steaua avea trei mijlocasi centrali in acel sezon: Roatariu, Militaru si Lincar. Cum Rotariu facea tot jocul, Lincar juca alternativ cu experimentatul Militaru. Steaua castiga campionatul in mod dramatic, cu 2 puncte peste Rapid, cu 25 de victorii, 5 egaluri si 4 infrangeri, cu 83 de goluri inscrise si 34 primite, fata de cele 70 de goluri inscrise si 24 primite ale Rapidului.

Intr-o generatie cu Lobont, Tufisi, Contra, Trica, Miu, Lacusta, Fl.Petre, Haldan, Danciulescu, Frasineanu, Ciocoiu, Iencsi, Mutu, Tararache, C. Munteanu, Alin Stoica, Vancea, Mihalcea, Iordache, Rosu s.a., LINCAR (al doilea cel mai tanar component al lotului, dupa Tibi Lung, care era cu doua luni mai mic ca el) a participat la Turneul Final al Campionatului European de Tineret disputat la Bucuresti, in 1998, si castigat de Spania (echipa care a dat si cel mai bun jucator – portarul Arnau) intr-o finala contra Greciei lui Karagounis, Dellas, Goumas, Lakis (campioni europeni, apoi, in 2004), prin golul inscris de Iván Pérez în minutul 65. Lincar a gafat grav in primul meci, cand a fost folosit libero, dar Piturca i-a dat incredere si a mizat pe el in continuare, spunand ca nu poate sa distruga un tanar jucator pentru o simpla greseala.



Sezonul 1998-1999 incepea sub auspicii inselatoare pentru Steaua. Rotariu alegea sa se retraga in plina glorie, in locul sau nefiind adus nimeni. Doar Militaru a ramas din vechea garda, la mijloc, in timp ce asupra lui Lincar se asezau majoritatea responsabilitatilor de coordonare a echipei. La 20 de ani era cel care tinea mijlocul terenului pentru Steaua. In locul lui Roti, care jucase superb, la varsta de 36 de ani, si inca mai putea sa o faca, venea o epava absoluta, pe nume Ilie Dumitrescu, rocada asta explicand (si ea) scaderea de clasa a Stelei, din acel an.

Sezonul incepea cu Supercupa Romaniei, in care Steaua intalnea Rapidul lui Mircea Lucescu, pe 9 septembrie 1998, de la ora 19:30, pe stadionul National, din complexul Lia Manoliu. Steaua, in formula Tene – Rachita – Reghecampf, Baciu, Matei, Miu – Denis Serban, LINCAR, I.Dumitrescu – Lacatus, Rosu (au mai intrat Ciocoiu, Coporan, Militaru), condusa de Mihai Stoichita, distrugea Rapidul (Lobont – Rednic – Stanciu, Dulca, Mutica, Nanu – Bolohan, Maldarasanu, Bundea – Sumudica, Pancu) lui Mircea Lucescu, cu scorul de 4-0 (Serban-min 19, Rosu-min 27 si 69 si Dumitrescu-min. 87).

Acel sezon avea sa fie slab pentru Steaua, care intrerupea sirul de 6 campionate consecutive castigate. Steaua termina pe locul 3, in campionat, Lincar jucand 29 de meciuri si inscriind 4 goluri.

Lincar debuta in Cupele Europene, pe data de 29 iulie 1998, in returul cu Flora Tallin, pierdut, in deplasare, de stelisti, cu 3-1, dupa ce in tur castigasera cu 4-1. In turul urmator, decisiv pentru calificarea in grupele Ligii Campionilor, Steaua-i intalnea pe grecii dela Panathinaikos Atena. In turul disputat pe 12 august, in Ghencea, Steaua termina la egalitate, scor 2-2 (D. Şerban(9), Szekely(75)/ Asanovici(5), Lymperopulos(67) cu echipa lui Vardinoianis, de la greci detasandu-se, cu o clasa deasupra tuturor, croatul Aliosa Asanovici, care a facut tot jocul.

G. Rotaru - Belodedici, Răchită, Matei – Miu (71 Luca), D. Şerban (89 Hrib), LINCAR, Szekely, Roşu – Lăcătuş(81 Ciocoiu), Dănciulescu era echipa trimisa in teren de Stoichita. Observati absurdul trimiterii pe teren a doi jucatori cu niste caracteristici absolut identice de joc – Belodedici si Rachita –, precum si colegul lui Lincar din linia de mijloc – jucatorul mediocru de banda stanga, Mihaita Szekely –, precum si prezenta portarului Rotaru, imprumutat dela ASA Targu Mures. In returul netransmis la televizor, ci doar la radio, imi aduc aminte doar de vocea stinsa a comentatorului, care anunta golurile grecilor (6-3) in poarta aparata (vorba vine) de nefericitul Gabriel Rotaru (Milojevici (8 - 11m), Lincar (27 - autogol), Lymperopulos (35), K Warzycha (59, 67), Asanovici (88 - 11m)/ Răchită (13), Lymperopulos (16 - autogol), Belodedici(62). Eric Lincar a fost sufocat de mijlocul grecilor, precum si de lipsa unui coleg care sa-l ajute in mijlocul terenului. „Maestrul” Stoichita era fascinat de jocul Braziliei, cu 5 fundasi si 3 mijlocasi, omitand ca Reghe si Szekely nu era Cafu si Roberto Carlos, si ca tanarul de 20 de ani, Lincar nu era Carlos Dunga (care si el era ajutat, oricum, de Cesar Sampaio).

Eliminata din Liga Campionilor, Steaua continua in Cupa UEFA, unde o intalnea pe Valencia. La 16 septembrie 1998, sub privirile a numai 12.000 de spectatori, si sub fluierul lui Urs Meier, Steaua intalnea Valencia lui Adi Ilie (Gabi Popescu si Sabin Ilie erau si ei sub contract cu liliecii, ultimul fiind imprumutat la Lleida).

Florin Tene – Laurenţiu Reghecampf (46 Ionel Dănciulescu), Miodrag Belodedici, Marius Baciu, Iulian Miu – Denis Şerban, (73 Marius Luca), Damian Militaru, Erik LINCAR, Ilie Dumitrescu – Laurenţiu Roşu, Marius Lăcătuş a fost echipa Stelei care-i intalnea pe: Santiago Canizares – Joachim Bjorklund, Alain Roche, Miroslav Djukic – Miguel Angel Angulo, Gaizka Mendieta, Luis Milla (89 Javier Farinos), Stefan Schwarz, Amedeo Carboni – Claudio Lopez, Adrian Ilie (70 Gabriel Popescu).

Spaniloii au castigat cu 4-3 un meci pe care l-au controlat cap-coada. Lincar (29), Roşu (60), Dumitrescu (85) / Ad. Ilie (12, 25), Angulo (75, 88) au fost marcatorii. Lincar a redus diferenta la 1-2, in minutul 29. Lacatus a batut o lovitura libera, de la 30 de metri, lateral-stanga, iar Lincar a preluat pe piept, cu spatele la poarta, si a trimis mingea in plasa, dintr-un surub. Dealtfel, Lincar a jucat foarte bine in acest meci, inchizand corect jocul si aratand disponibilitati tactice deosebite in ce priveste asezarea jocului de atac.



In retur, Steaua avea sa fie executata cu 3-0 (Roche (52), Cl. Lopez (56), Lucarelli (85), cu Lincar intrat pe teren la pauza, la scorul de 0-0, in locul lui Militaru.

In campionat Steaua suferea si avea sa termine pe locul 3, si – cel mai grav – nici mari perspective imediate de a iesi din groapa in care se aflau nu existau. Venirea lui Jenei, ca director tehnic, din luna octombrie, nu a schimbat mare lucru. Steaua pierduse prea multi jucatori si nu adusese inlocuitorii cei mai potriviti. Doar Denis Serban, Rosu si Lincar erau de clasa si de perspectiva, Ilie Dumitrescu, Hrib, Luca, Szekely, Coporan, Zotinca, nefiind de Steaua. Varsta lui Lacatus isi spunea cuvantul, la fel si rolul lui Rachita, care nu putea sa joace altceva decat libero. Coabitarea acestuia in cuplu cu Belodedici era falimentara, si totusi, folosita pana la nevroza, astfel explicandu-se golurile primite de Steaua, si nu din cauza lui Lincar, care era invinuit excesiv de faptul ca nu inchide corect.

Steaua salva sezonul prin castigarea Cupei Romaniei, in fata Rapidului. La 16 iunie 1999, pe stadionul National, sub fluierul lui Marc Batta, si sub privirile a 50.000 de spectatori, Steaua alinia urmatoarea formula: Ritli – Belodedici – Baciu, Duro, Matei, Szekely – Lutu, LINCAR, Rosu – Lacatus, Ciocoiu. Rapidul, care castiga titlul de campioana dupa 32 de ani, era in formula: Lobont – Rednic – Bolohan, Stanciu, Iencsi, Nanu – Sabau, Lupu, Maldarasanu – Barbu, Ganea, propusa de Il Muce. Cristian Ciocoiu a deschis scorul in minutul 68, Jean Barbu egaland imediat in minutul 71 si ducand Rapidul in avantaj, in minutul 82. La ultima faza a meciului, in urma unei faze fixe, Miodrag Belodedici a trimis meciul in prelungiri. Pentru Steaua au marcat, la penalty-uri, Rosu, Militaru, Trica si LINCAR. Pentru Rapid au inscris Sumudica si Iencsi, si au ratat Bundea si Pancu.



Cu 2 luni inainte, pe 28 mai 1999, Lincar debuta in Echipa Nationala, contra Belgiei. Cu o luna inaintea meciului istoric contra Ungariei, de la Bucuresti, meci marcat de revenirea lui Hagi la Nationala. Lincar era debutat de Victor Piturca, la 21 de ani, in minutul 66, inlocuindu-l pe Galca. Stelea – Contra, Nastase, Filipescu, Nanu – Petre, Galca, Lupescu, D. Munteanu – Vladoiu Moldovan, era echipa care pregatea meciul contra ungurilor, in compania unor jucatori precum Bart Goor, Deflandre, Baseggio, Staelens sau Danny Boffin. Romania castiga cu 1-0, prin golul marcat de Ganea, in minutul 48.

Sezonul 1999-2000 era unul mediocru pentru Steaua, care termina tot pe locul 3. LINCAR juca 25 de meciuri (fara a inscrie) in campionat, si se impunea ca unul din oamenii de viitor ai fotbalului romanesc. Probabil a fost cel mai bun sezon din cariera sa. A tinut mijlocul Stelei de unul singur. Castigase ceva in maturitate si prinsese curaj, fata de cum era la inceput. La meciurile impotriva unor echipe mai „grele” era ajutat de albanezul Albert Duro, care juca la distrugere, iar la meciurile normale facea cuplu cu Trica (in general), in mijlocul terenului. In anul in care romania pregatea participarea la Campionatul European din Belgia si Olanda, Lincar bifa a doua selectie la Nationala, contra Ciprului, la Constanta. Era chiar titular, sub comanda lui Jenei, care-l inlocuise pe Victor Piturca, dat afara de cuplul Hagi-Popescu, sustinuti de Giovani-Mircea Sandu. Stelea – Contra, Ciobotariu, Popescu, Nanu – Carabas, LINCAR, D.Munteanu, Hagi (c.) – Mutu, Moldovan era echipa care invingea pe Cipru cu 2-0, prin golurile lui Mutu si Ganea(pen.). Chiar daca la televizor nu s-a vazut si pe stadion toti ochii erau atintiti pe Hagi, Lincar a jucat excelent, aratand un nivel superior celui de la steaua. Foarte activ, prelua permanent mingile de la fundasii centrali si asigura o tesatura frumoasa de pase, fiind un liant perfect intre aparare si atac. Arata o perspectiva frumoasa.

Ca dovada, pe 27 mai a fost titular contra Olandei, pe Amsterdan ArenA, intr-o linie de mijloc cu Petrescu, Maldarasanu si Hagi. Pe zona centrala a mijlocului LINCAR a trebuit sa tina piept Portocalei Mecanice, care propunea numai staruri mondiale. Petrescu juca mai mult extrema, iar Hagi nu se apara deloc. Maldarasanu nu avea valoare, asa ca Lincar a ramas sa se bata cu Winter si Cocu, intr-o zona centrala in care mai intra din tusa Seedorf si in care cobora Bergkamp. A fost un meci cu adevarat deosebit pentru LINCAR, care juca 90 de minute, si – la 22 de ani –, isi facea meciul de prezentare europeana. Romania era invinsa cu 2-1 (Overmars – min. 43 si Kluivert – min. 68, respectiv Moldovan – min.70).

La CE din 2000, LINCAR a fost convocat, la 22 de ani, in lotul Romaniei (fiind al doilea cel mai tanar jucator, dupa Mutu). La mijloc erau Hagi, Munteanu, Petre, Petrescu, Galca, Lupescu, Haldan, LINCAR, Rosu. Asadar, erau 4 mijlocasi defensivi clasici, plus Munteanu, care a jucat central, un mijlocas dreapta provenit din mijlocas – Petrescu, si 2 mijlocasi ofensivi – Rosu si Petre. Nici LINCAR si nici Haldan nu au jucat niciun minut, fiind turisti. In conditiile in care era clar ca cel putin unul dintre ei este in plus, apare si azi ca inexplicabila decizia lui Jenei (sau cine facea, de fapt, convocarile) de a nu-l chema pe Alin Stoica, un mijlocas ofensiv cu rupere de ritm, de explozie si fantezie, care si inscria, extrem de tanar, care era starul campionatului belgian si care avea 4 ani de prima liga in picioare.

Steaua termina pe locul 3, cu 57 de puncte, dupa campioana Dinamo (84 de puncte – nota bene, s-au vazut ca e reala diferenta de 30 de puncte in Cupele europene, ca de obicei) si Rapid (72).

In sezonul 2000-2001, dupa Campionatul European, sub comanda lui Boloni (care nu-l convocase la primele 5 actiuni), LINCAR va juca in dubla amicala contra Algeriei. Lobont – Dumitru, Radoi, Prodan, Iencsi, Dancia – Mara, LINCAR, Codrea – Barcauan, Niculae erau caii pe care miza Boloni. Mai intrau Sorin Trofin, Tames si Soava, preferatul Kirita lipsind. Pe data de 5 decembrie, avea sa fie – la 22 de ani – ultimul sau meci la Echipa Nationala.

Intr-un interviu, Boloni spunea: As vrea sa-l vad macar odata in viata pe copilul asta cu cutitul intre dinti.



Intr-o echipa restructurata complet, condusa de Victor Piturca, Steaua castiga campionatul la pas, cu 11 puncte in fata lui Dinamo. LINCAR va juca 21 de meciuri, inscriind 1 gol. Nana Falemi va fi cel cu care isi va disputa locul din mijlocul terenului, tanarul Paraschiv alternand pozitionarile in banda dreapta mediana cu cele din centru. Apararea asigurata de Belodedici si Radoi, cu Dumitru si Miu, era baza de la care se pornea, atacul format din Danciulescu, Ciocoiu, Raducanu, Niculescu si Vladoiu, rezolvand prin valoare cele mai multe meciuri. La mijloc, Trica juca in centru alaturi de un mijlocas central (Lincar sau Falemi) in timp ce benzile, mai ales pe stanga, sufereau. Pompiliu era cel care asigura postul lui Majearu, Hagi sau Catalin Munteanu. Pe dreapta, Carabas era bun, dar mai mult pe stil anglo-germanic, cu acrosaje pe distante medii si lungi, liniare, rezolvate prin centrare, dar cu probleme in integrarea in jocul de pase, eminamente combinativ, impus de Piturca.

Per total, mijlocul suferea, iar LINCAR incepuse sa piarda din turatie. Avea 23 de ani. Trebuie spus ca, cu 2 inainte, in vara Europeanului din Belgia si Olanda, la 22 de ani neimpliniti, a fost un moment de rascruce pentru Erik. Prin presa se vehiculau oferte de transfer din toate partile. Tin minte ca Viorel Paunescu, intr-un gest care nu-l prea caracteriza, a anuntat ca Real Madrid ofera 9 milioane de euro pentru Lincar. Fireste ca nu era asa, dar cine stie ce-o fi fost in momentele alea in mintea lui Eric. Steaua anunta ca nu-i da drumul, pentru ca vrea sa construiasca o echipa de viitor, iar Lincar e om de baza, fapt intarit odata cu venirea lui Piturca, care-l aprecia mult. Lincar a inceput – la 22, 23 de ani – sa fie in picaj. Nu a mai crescut in evolutii, cum se astepta toata lumea, ci chiar a regresat, regres ce avea sa se accentueze in anii care au urmat. Daca ar fi plecat atunci, poate ca altfel ar fi decurs cariera lui.

In sezonul 2001-2002, Steaua lui Piturca era in regres urias. Termina campionatul pe locul 4, la 10 puncte de Dinamo. In Supercupa Romaniei, insa, mai dadea semne de viata. Pe 2 martie 2002, pe stadionul National, de la ora 17:30, sub privirile a 50.000 de oameni, invinge cu 2-1 pe Dinamo. Primul gol a venit dupa o actiune inceputa de Lincar prin deschiderea lui Adrian Neaga in banda dreapta, iar centrarea acestuia l-a gasit ideal pe Trica, insinuat la coltul lung, lovitura de cap a acestuia, plasata la vinclu, nedandu-i nicio sansa lui Lobont. Al doilea, venit in ultimele minute ale meciului, la scorul de 1-1, a fost o actiune personala, inceputa la 25 de metri de poarta dinamovistilor, in zona stanga, in care Trica a insirat trei adversari, si a plasat, de la 14 metri, cu spitul, din alunecare, balonul pe sub Lobont.



Steaua era in formula: Lung - Balan, Baciu, Nicolae, Radoi, Pompiliu – Dumitru, Lincar, Lita – Trica, Raducanu. Lincar a fost inlocuit in minutul 70, la scorul de 1-0, de Paraschiv. Un minut mai tarziu, Dinamo egala prin Claudiu Niculescu. Dinamo era in formula: Lobont – Kirita, Vatavu, Onut, Bolohan – Costel Ilie, Stanga, Parvu, Talvan – Sabin Ilie, Cl.Niculescu, sub comanda lui Ion Marin.

Lincar avea sa joace 14 meciuri si sa inscrie un gol, in campionat.

De aici incolo incepea picajul. In sezonul 2002-2003, se transfera, fara suma de transfer, la Panathinaikos Atena. Faptul ca se stia ca va pleca gratis (si ca nu a vrut sa-si prelungeasca contractul, de fapt) l-a facut sa joace atat de putin in ultimul sezon, clubul cautand alte solutii pe postul sau. Avea 24 de ani cand pleca la greci (unde mai jucasera sau avea sa joace Doru Nicolae, Danut Lupu, Sanmartean si Dumitru Mitu), care castigasera ultimul campionat in 1996. In lotul grecilor, Angelo Basinas era titularul postului de mijlocas defensiv, portughezul Chaino fiind prima rezerva. Daniel Saric si Jan Michaelsen, secondati de Kolkka, Sapanis si Pitsos erau mijlocasii laterali. Ramanea postul de al doilea mijlocas central, cu sarcini de elaborare a jocului. Ei bine, pe acel post juca Giorgios Karagounis. Va puteti da seama ce a urmat. Lincar a jucat 10 meciuri tot sezonul, doar cateva ca titular. Pana pierdea, ca de obicei, titlul, in fata celor de Olympiakos. Ca sa va faceti o idee, priviti ce mijlocasi avea cei din Pireu: Nery Castillo, Predrag Djordjevic, Giannakopoulus, Karembeu, Niniadis, Paar Zetterberg (vedeta suedeza care plecase de la Anderlecht, care-l aveau pe Alin Stoica), si internationalul brazilian Ze Elias. Sperantele grecilor in Lincar avea sa fie inselate de la inceput. Acesta nu s-a putut adapta sau nu s-a putut impune din punct de vedere valoric. Grecii il adusesera pentru a-i ajuta sa castige capionatul si dezamagirea lor cand au vazut ca nu se poate impune nici macar la nivelul lotului a fost mare.

De aici a inceput picajul in cap.

In sezonul 2003-2004, Lincar e imprumutat la Akratitos Neon Liosion, cu care reuseste mentinerea in prima divizie, terminand pe locul 14, fara a exista date in privinta numarului de meciuri jucate.

Intre sezoanele 2004-2006 joaca in Rusia, timp de 3 ani, la Amkar Perm, alaturi de Ziyati, Kobenko, Savin, Volkov, Dujmivic, Olexici sau Sirakov, clubul rus avand in lot nu mai putin de 40 de jucatori, in fiecare sezon. Rusii vor termina pe locurile 12, apoi 13 apoi 14, Lincar jucand cumulat 28 de meciuri in 3 ani si inscriind 2 goluri (in 2005).

In sezonul 2006-2007 va reveni in tara – la 29 de ani – pentru a-i ajuta pe cei de la FC National sa se salveze de la retrogradare. Previzibil, nu o face, jucand 16 meciuri fara a inscrie, si echipa retrogradand. In sezonul 2007-2008 joaca in Divizia B, la Chiajna, cu care termina pe locul 5. In se zonul 2002-2009 joaca la Prefab Modelu, de unde se retrage, la 31 de ani.

Erik Lincar este un caz deosebit de interesant. In mod clar, este un jucator care s-a ratat. Cand la 22 iti atingi maximul carierei, pentru ca de-acolo sa o iei in jos inseamna ca te-ai ratat. Dar el nu apare pe coordonatele clasice ale ratarii: talent umflat de interese, sub influenta mediului interesat (impresari, anturaj nociv), care-si pierde capul, pe fond de caracter slab, capatat din educatia data de o familie provenita din medii vulnerabile, care sa se lase purtat de valul ispitelor ce deturneaza de la sensul principal: performanta. El nu este nici in cazul unuia care are scuza ca nu a iesit pe-afara, si ca a fost – cu toate bunele intentii din partea-i – victima unui sistem retrograd, inchis si corupt, care nu poate produce – cum a aratat in ultimele doua decenii – decat subiecti deformati, incapabili prin structura sa faca performanta, la nivel european. Lincar a jucat la tineretul lui Bordeaux, la o varsta la care trebuia sa fie ca buretele, si sa acumuleze toata educatia necesara pentru a performa pe masura talentului si a calitatilor native. Ceilalti colegi ai lui de generatie, de la francezi, au jucat prin ligile inferioare (cu 5-6 exceptii), dar probabil ca ala a fost, pentru cei mai multi, nivelul lor.

In schimb, Lincar avea un potential urias, demonstrat prin nivelul de joc care l-a aratat in primii 3 ani, intre 1997-2000. De ce nu a performat la nivelul potentialului? Lincar incearca o explicatie: Nu aveam forta si rezistenta! Asta nu tine din start, caci forta se obtine foarte usor (intr-un an castigi 5-6 kilograme de masa musculara lejer, prin antrenament specific) iar rezistenta este un element care se antreneaza. Nu poti antrena deloc viteza, si destul de putin inteligenta, simtul tactic, tehnica, dar astea erau elemente la care Lincar excela. Si atunci care sunt cauzele ratarii lui? Nu era nici panarama, sa fie tras in jos de vicii. S-ar parea ca Boloni se apropie cel mai mult de raspuns: As vrea sa-l vad macar odata pe baiatul asta cu cutitul intre dinti. Faptul ca era moale poate explica de ce nu a ajuns la un nivel de top, dar explica si de ce nu s-a mentinut la un nivel mediu, si a fost in picaj continu, dela 22 de ani? Sau diferenta dintre asteptarile de la 18-19 ani, cu zvonul unor oferte de la Real si realitatile de peste 1-2 ani, l-au adancit intr-o depresie din care nu a mai putut sa iasa?

Pentru Steaua, Lincar a reprezentata un transfer de geniu. Au luat un copil de la juniori si, intr-un an de zile, au facut din el un star. Asta era Lincar: un copil-minune al Stelei si una din cele mai mari sperante ale fotbalului romanesc. A ars incredibil de repede. Si-a consumat gloria intre 1997 si 2000, la 22 de ani, momentul maxim al carierei sale. A castigat 2 titluri de campion, o Cupa a Romaniei si 2 Supercupe, pentru Steaua. Are 121 de meciuri si 7 goluri in prima divizie din Romania. Are 10 meciuri in Grecia si 28 de meciuri in Rusia. Are 9 meciuri in Cupele europene si 5 meciuri la echipa Nationala.

Mijlocas central de 1.80, pe pozitie defensiva, dar cu profil ofensiv, Lincar era un pasator excelent si un foarte bun tactician. Aseza jocul, printr-o calitate foarte buna de coordonare. Avea plasament pe faza de aparare si avea deposedari bune. Era destul de mobil, dar ii lipseau forta si rezistenta (la rezistenta nu statea chiar rau, dar nu era de nivel inalt). Principalul element care-i lipsea era, insa, undeva mai sus. Din acest punct de vedere, ii retin o vina mult mai mare lui Lincar decat ratatilor gen Mitea. Numai el e de vina ca nu a fost unde trebuia sa fie, si a sfarsit in mizerie o cariera inceputa fabulos. Avea toate atuurile, si nu-i trebuia decat cutitul intre dinti.



Pentru ca a fost un jucator foarte bun al Stelei care inca mai era Steaua, cu toate probleme de atunci, cat si pentru faptul ca aratat niste lucruri interesante, inca de acum 2 ani: Lăcătuş a făcut bine că a plecat de la Steaua, altfel i s-ar fi pregătit o demitere ruşinoasă, după meciul cu Buzăul. Cît îl priveşte pe Dorinel, să nu se aştepte că va avea linişte şi susţinere din partea conducerii, Becali se va băga peste orice antrenor care va veni la Steaua. Dacă tot este aşa de priceput, eu l-aş sfătui pe patronul din Ghencea să îşi ia licenţa PRO şi apoi să vorbească, dar mai ales pentru faptul ca nu-mi era rusine cu el in tricoul Stelei si ca ne-a facut (sau, in orice caz, pe mine personal) sa avem SPERANTA, in perioada 1997-2000, in viitorul Clubului, trebuie sa apreciem ce a insemnat Lincar pentru Steaua, la nivelul si cu rezultatele lui.

Se profileaza ca unul dintre antrenorii tineri interesanti, avand in palamares o promovarea in divizia B cu formatia Callatis Mangalia, in sezonul 2010-2011. Din pacate, imediat dupa obtinerea promovarii, a fost indepartat de la echipa.

Azi, 16 octombrie, nascut in aceiasi zi cu Falcao, Marin Tufan, Stefan Reuter, Mircea „Il Dio” David, Tim Robbins sau Oscar Wilde – avem ocazia sa mai intelegem anumite lucruri care sa ne ajute pe viitor, prin parcurgerea carierei unui fotbalist al Stelei.

LA MULTI ANI, Erik Lincar!

Filip Pindean