24-09-11

Stelişti ne(re)cunoscuţi: Victor Dumitrescu

Deşi nu foarte lungă şi deşi mult mai popularizată decât a altora, istoria clubului Steaua ascunde pe nedrept o sumă de mari fotbalişti, necunoscuţi sau nerecunoscuţi ca atare.

Aceştia, fie că sunt mari prin valoarea fotbalistică intrinsecă, fie că şi-au căpătat acest statut prin rezultatele obţinute de partea Stelei, constituie partea aşa-zis tăcută a patrimoniului clubului militar.

Drama este cu atât mai mare în ce priveşte Clubul Sportiv, căci, dacă la fotbal încă mai există, măcar conex, posibilitatea de a aduce aminte de oameni care au dat ani din viaţă pentru gloria roş-albastrului, la sporturi cei mai mulţi dintre ei sunt îngropaţi pentru a doua oară.

Astăzi avem onoarea să rostim numele unui mare jucător din istoria Stelei: Victor Dumitrescu. (Caz frapant, datele lui statistice nu sunt trecute nici măcar în cea mai completă bază de date românească referitoare la fotbaliştii primei divizii).

Dacă veţi întreba microbiştii ne-stelişti (sau chiar stelişti) de vârstă a treia, cel mai probabil răspuns la întrebarea: Ce ştiţi despre Victor Dumitrescu? ar fi: A fost singurul fotbalist al CCA care nu a jucat în echipa naţională!


Deloc măgulitoare, la prima impresie, această caracterizare punctează mai mult alte două aspecte, anume: valoarea echipei naţionale şi o oarecare nedreptate ce i s-a făcut fotbalistul stelist.

Născut la 25 septembrie 1924, la Orăştie (Hunedoara), Victor Dumitrescu a început fotbalul la Corvinul Deva, la vârsta de 10 ani. Între 1934 şi 1944 a evoluat pentru această echipă, trecând prin toate grupele de vârstă, până la echipă mare. Între 1944-1946 este forţată pauza. La 22 de ani, îl găsim la divizionara secundă Surianul Sebeş Alba, pentru care joacă până în 1948. În sezonul 1948-1949 joacă în prima ligă, pentru Flacăra Mediaş, echipă care retrogradează la finele anului. Îşi continuă activitatea la Mediaş, în liga secundă, până în la finele lui 1951.



Aşadar, în 1951 Victor Dumitrescu era un fotbalist aproape obscur al fotbalului românesc. La 27 de ani, avea un singur sezon în prima divizie, pentru o echipă care retrogradase de pe ultimul loc; în rest, divizia secundă.

Campionatul se desfăşura în sistem sovietic, primăvară-toamnă, începând prin martie şi terminându-se în jumătatea lui noiembrie. Astfel, la finele lui 1951, Dumitrescu este remarcat de antrenorul Gică Popescu şi transferat la campioana României, CCA Bucureşti. În acel moment, CCA avea 4 ani de fiinţă, 3 Cupe (1949, 1950, 1951) şi un campionat (1951). Aşadar, primul sezon de după primul titlu câştigat (de fapt, de după primul event), a însemnat întărirea echipei cu un jucător de B, Victor Dumitrescu.

Acesta evolua pe postul de fundaş central-stânga, în celebrul 3-2-5. Nu excela deloc prin talie, dar era extrem de vânjos, reactiv, foarte rău, anticipativ, tehnică de deposedare, calităţi tactice medii, tehnică sub-medie.



Deci, Victor Dumitrescu este transferat de CCA în 1952, la 27 de ani şi 5 luni. Prin titlul din 1951, CCA începuse ceea ce avea să fie numit Deceniul de Aur.
Pe lângă Alexandru Apolzan şi Zavoda II, titulari incontestabili şi lideri nu doar ai CCA-ului, ci şi ai echipei naţionale (Pişti), în defensiva militară fuseseră folosiţi Cernea, Rodeanu şi Androvici, în ultimele 3 sezoane, dar niciunul dintre ei nu se impusese.

În primul sezon, 1952 – 11 meciuri şi 0 goluri, pentru Dumitrescu, care joacă alternativ cu Rodeanu. Avea 28 de ani. Cupa şi Campionatul.

În al doilea sezon, 1953 – 9 meciuri, 0 goluri, pentru Dumitrescu. Caracterizare din presa vremii: Zavoda II continuă să aibă un plasament defectuos, Victor Dumitrescu are lipsuri la jocul cu capul şi degajează imprecis, iar Bone renunţă să mai ţină mingea, dar e modest la capitolul viteză. Peste toate aceste neajunsuri, se va înălţa, însă, Apolzan, senzaţional pe toată durata sezonului. Victor avea 29 de ani. Campionatul, pierde finala Cupei.

În al treilea sezon, 1954 – 26 de meciuri, 0 goluri, pentru Dumitrescu. Se impune ca titular indiscutabil, lângă Apolzan şi Zavoda, câştigând lupta cu Dodeanu şi Balint. Este cel utilizat jucător din tot lotul, cu 26 de apariţii, urmat de Onisie, cu 25 de meciuri. Avea 30 de ani.

În al patrulea sezon, 1955 – 23 de meciuri, 0 goluri, Dumitrescu între cei mai folosiţi jucători din lot, câştigând clar duelul pentru titularizare, cu Rădulescu şi Dodeanu. Avea 31 de ani. Cupa României.

În al cincilea sezon, 1956 – 19 meciuri, 0 goluri, Dumitrescu e titular constamt, în celebrul trio defensiv al epocii, Ivănescu asigurând momenbtele de insponibilitate, cauzate de accidentări. Avea 32 de ani.

Campionatul şi faimosul turneu din Anglia. Cel mai bun an din istoria CCA-ului. Un 11 pentru istorie: Voinescu (Toma) – Zavoda II, Apolzan, V.Dumitrescu – Bone, Onisie – Cacoveanu, Constantin, Alecsandrescu, Zavoda I, Tătaru.

În al şaselea, şi ultimul sezon, 1957-1958 – 14 meciuri, 0 goluri, Victor Dumitrescu are o ieşire demnă din lumina reflectoarelor (vorba vine reflectoare). CCA ratează titlul la golaveraj. Ivănescu, Dragomirescu şi Czepolski erau cei trei din care trebuia să se evidenţieze urmaşul său.

Se încheia al zecelea an din istoria clubului militar.

La aproape 34 de ani, Victor Dumitrescu nu mai poate face faţă fizic rigorilor impuse de CCA şi se retrage.

Total: 6 sezoane – 102 meciuri, 0 goluri
Palmares: 3 campionate (1952, 1953, 1956) şi 2 Cupe (1952, 1955).





În acel moment, din cele 9 trofee – 4 campionate şi 5 Cupe –, obţinute de CCA, 5 erau obţinute cu Victor Dumitrescu alături, în 6 din cei 10 ani de existenţă ai clubului.

Formula de joc Voinescu (Toma) – Zavoda II, Apolzan, Victor Dumitrescu – Onisie, Bone – Cacoveanu, Constantin, Alecsandrescu, Zavoda I, Tataru este una de referinta în istoria fotbalului românesc. Aşa-zisa Echipă de Aur a CCA-ului îl are în componenţa sa, ca om de bază, pe Victor Dumitrescu.

În tot acest răstimp, la echipa naţională, pe postul de apărători, au jucat fotbalişti precum Androvits, Iosif Szoko, Zoltan Farmati, Gheorghe Pahonţu, Băcuţ sau Neacşu. Totuşi, principalul rival pare a fi Iosif Szoko (de la Dinamo), acesta fiind titular, sub Gică Popescu, în perioada de maxim a lui Victor Dumitrescu, 1953-1956. Se jucau 4-5 meciuri pe an, e adevărat, schimbări nu se făceau, dar Dumitrescu nu a avut nicio selecţie, chiar dacă antrenorul naţionalei era stelist.

În schimb, a fost om de bază pentru România în 1954, atunci când ţara noastră a câştigat Jocurile Mondiale Universitare de la Budapesta.

Despre el se ştiu puţine. După terminarea carierei de jucător, a activat mulţi ani în cadrul clubului Steaua. A fost un bun metodist (de fapt a fost metodistul echipei), antrenor secund în două rânduri (1963-1964, cu Gheorghe Ola principal, şi 1973-1974, cu Gheorghe Constantin principal) şi a antrenat ani la rând diferite grupe în Centru, fiind principal la Juniori I, pentru aproape un deceniu.

Costică Ştefănescu, fost junior la Steaua, îl aminteşte cazual: În clasa a VIII-a m-am oprit ca să mă pregătesc pentru examene. Într-o zi m-am trezit la mine acasă cu o motocicletă cu ataş, din care au coborât antrenorul meu, Vasile Zavoda, împreună cu un colonel. Mi-aduc aminte că era tare prăfuit deoarece pe vremea aceea nu exista autostrada Bucureşti – Piteşti şi merseseră, de la şoseaua veche Bucuresti-Târgovişte-Piteşti până la mine acasă, vre-o 4 km pe un drum de ţară. Gestul lor m-a impresionat enorm.
Au văzut că nu mă prezentasem la antrenamente şi nici la meciuri şi urma un meci important cu Steaua I, echipă pregatită de colonelul Victor Dumitrescu. În perioada CCA-ului, ei au fost fundaşi, Zavoda pe dreapta şi Victor Dumitrescu pe stânga şi era o rivalitate între ei şi ca antrenori.
Mi-au spus că au nevoie de mine şi să vin neapărat la meciul cu Steaua I, unde juca şi Anghel Iordanescu. Impresionat de gestul lor am revenit.

A decedat pe 15 martie 1997, la vârsta de 72 de ani.

Nu ştiu ce fel de jucător a fost Victor Dumitrescu, căci nu l-am văzut şi nici n-am citit despre el. Ştiu că n-a fost vreun talent. Timp de 10 ani, de la 18 la 28, s-a zbătut în semi-obscuritate. A ajuns la CCA la vârstă când alţii (un Cacoveanu, spre exemplu), se retrăgeau, dar a muncit ca nebunul şi s-a impus. Îl văd muşcând din adversar la fiecare antrenament, nu doar meci, cu capul în pământ, cu dorinţa ca să „vă arăt eu cine-i băiatul”. Îl văd ca un veteran ce refuză înfrângerea în faţa naturii, prin fiecare gest pe care-l face pentru fotbal. Timp de 6 ani, de la 28 la 34, a făcut parte din CCA, în deceniul de aur al clubului. Fireşte că n-a fost un mare jucător, pentru echipa aceea. Chiar dimpotrivă.

Dar numai pentru faptul că, timp de 6 ani (şi, de fapt, pentru totdeauna), marea echipă a CCA-ului începea cu Zavoda II – Apolzan – Victor Dumitrescu, îl fixează cu litere de aur şi îl ridică la statutul de mare fotbalist din istoria clubului.

Suntem bucuroşi că avem ocazia să ne amintim de Victor Dumitrescu şi suntem fericiţi că putem aduce o minimă contribuţie memoriei sale, prin publicarea virtuală a primelor două imagini cu fostul mare fotbalist al Stelei (CCA).

Pentru ca nostalgia să aibă un chip.

Filip Pindean