06-09-11

Nicolita

N-am mai scris un articol despre un jucator al Stelei de la plecarea capitanului Radoi. Simt insa ca nu pot sa pastrez o tacere nedreapta la plecarea ultimului stalp al marii echipe a Stelei din 2006, cea mai frumoasa campanie a unei echipe de club pe care, la cei 27 de ani ai mei, mi-a fost dat s-o vad.

In ciuda pronosticurilor sceptice ale suporterilor exasperati, printre care ma numaram, Nicolita chiar a plecat. E un fapt: constanta ultimilor 6 ani este o amintire. Iar in urma sa raman multe alte amintiri, amestecate - bune, rele - dar multe. Steaua din 2005 si pana azi a insemnat si Nicolita, iar din acest adevar partial fiecare e liber sa inteleaga ce vrea.

Personal, nu l-am considerat niciodata (cu exceptia primelor 6 luni, recunosc) pe Nicolita un adevarat fotbalist. Si ma indoiesc ca sunt multi care sa-mi poata dovedi contrariul - mai degraba nu. Nicolita a fost, dupa mine, un atlet muncitor si mereu animat de bune intentii, dar eminamente limitat. Reusitele sale s-au datorat in primul rand sanselor nenumarate de care a avut parte din partea tuturor celor 11-12-17 antrenori, cati o fi avut la Steaua.

Daca ar fi sa il disecam schematic, Nicolita ar putea fi impartit in trei zone:

1. Zona luminoasa

Este zona primilor sai ani la Steaua, plini de entuziasm debordant si marcati de cateva reusite vitale, care si-au pus amprenta asupra performantelor Stelei din acea vreme: ma refer, in primul rand, la dubla incredibila din meciul cu Betis, 0-3 in deplasare, un meci disputat intr-o presiune infernala, dupa 0-0 in tur si mai ales dupa ce Rapidul deja reusise o calificare nesperata in sferturi in fata lui Hamburg. Vine, apoi, golul din meciul cu Rapid din deplasarea europeana din Giulesti, golul care, in final, a decis soarta calificarii (el si genunchiul lui Nesu!). Mai este si golul unei alte calificari de seama, al calificarii in Liga Campionilor cu Lacatus la timona, in fata Galatei. Iar ca o cireasa pe tort, sa consemnam unul din cele mai frumoase goluri ale unui jucator stelist din ultimele decenii, golul din deplasarea de la Medias.

Tot in zona luminoasa as aseza si modestia lui Banel, in special cea de la inceput, si seriozitatea lui, perseverenta, calitati care au anulat complet, din punctul meu de vedere, bagajul genetic "greu" cu care venea. Orice-am spune, fata de prejudecatile care creioneaza imaginea tiganului de rand, Nicolita este mult in afara acestui portret robot. Defectele sale (care exista) nu sunt cele pe care le-am plasa automat in curtea unui tigan.

2. Zona intunecata

Nesansa lui Nicolita vine din limitele sale, el fiind un jucator absolut de duzina din punctul de vedere al calitatilor tehnice pe care le pretindem unui fotbalist. Era muncitor, dar "nici terenul de fotbal nu e chiar un santier": oricat a muncit, Nicolita n-a reusit sa-si perfectioneze jocul intr-atat incat sa faca pasul in categoria fotbalistilor adevarati. Ultimii ani l-au gasit, dimpotriva, intr-un regres lent dar sigur. Tot de numele lui se vor lega zeci si sute de centrari proaste, de lovituri libere pe care nu el trebuia sa le bata, de driblinguri esuate, de lufturi si suturi ratate. Nicolita a fost imaginea vie a masinii care te duce la linia de sosire doar pentru ca persisti cu obstinatie (cand nu cu masochism) in a conduce, desi pana si mersul pe jos ar fi mai rapid.

Iar drama limitelor sale s-a impletit incredibil cu optiunea tuturor antrenorilor Stelei de a-l titulariza (cu o exceptie: Bergodi!), ceea ce va ramane fara doar si poate una din marile enigme ale primului deceniu fotbalistic. Ce-au vazut pe rand Olaroiu, Lacatus, Hagi, Munteanu, Dumitrescu, Stoichita, Pedrazzini, Cartu, Piturca in Nicolita va fi probabil subiectul unui serial de suspans de peste 30 de ani.

3. Zona nebuloasa

Relatia cu patronul. Intr-o epoca in care echipa Stelei a fost alcatuita din ce in ce mai mult in loja, prezenta perpetua a lui Nicolita printre titulari nu poate fi un accident si nici o intamplare. Simplu ar fi sa presupunem ca Becali l-a indragit si sa inchidem subiectul. Dincolo insa de aceasta "dragoste parinteasca", raman multele zvonuri despre relatia dintre Becali si Nicolita, despre rolul lui Banel in vestiar, despre turnatoriile sale sau nu. Cumva, nu s-a spus niciodata nimic cu subiect si predicat. N-a existat o acuzatie cu cap si coada impotriva lui Banel, dar vechea vorba dupa care "nu iese fum fara foc" si-a facut simtita prezenta. Fiind pe taramul supozitiilor, fiecare crede ce vrea.

Una peste alta, pentru toate acele reusite si calitati din ultimii 6 ani de zile, eu unul cred ca Nicolita si-a castigat dreptul, fie si fara entuziasm, unei vorbe de multumire.

Mult succes, Nicolita!

Ovidiu