09-08-11

"Noi-am-ars / Gazonul-din-Ghen-cea!"

"Nu simt nimic". Aşa a răspuns Mihai Stoica, manager general la Steaua, când a fost întrebat de Ioana Cosma, la Sport.ro, dacă simte o strângere de inimă văzând cum arată gazonul stadionului din Ghencea. Înaltul oficial stelist a plecat, apoi, la negocieri cu galeria, pentru a o convinge să susţină echipa. Nimic personal, doar afaceri.

Acesta este epilogul unui lung proces de distrugere a celui mai puternic club din România post-comunistă. Primul pas, făcut în 2003, a fost salutat cu entuziasm de fanii stelişti, atunci când în Ghencea şi-a făcut apariţia Patronul. Providenţialul, bogătaşul, latifundiarul, atotputernicul capabil să readucă gloria clubului intrat în declin după demilitarizare. Şi Omul-tun a dat, într‑adevăr, lovitura.
Nu are rost să recapitulăm drumul sinuos al roş-albaştrilor în ultimul deceniu. Ignoranţa a acţionat însă ca un agent coroziv extrem asupra tuturor simbolurilor care ţin în viaţă o comunitate. De la dispreţul faţă de campionii de la Sevilla la lipsa de respect faţă de suporterii alergaţi de gorile cu bâtele, de la invectivele, rasismul şi xenofobia îmbibate cu obscurantism de Ev Mediu întunecat până la populismul deşănţat, de la folosirea clubului pe post de agent electoral până la nepăsarea cu care s-a renunţat la un stadion unde s-a scris o istorie infinit mai glorioasă decât prezentul ridicol, toate au contribuit la prăbuşire.
N-are importanţă. Trecutul nu mai poate fi reparat, contează unde s-a ajuns. Steaua a rămas fără teren propriu, fără casă, fără suporteri, fără nimic. Fără inimă, fără suflet, fără identitate. Pentru Steaua, "acasă" înseamnă acum Constanţa, Cluj, Buzău şi, la antrenamente, Mogoşoaia. Sediul clubului s-a mutat la ţară, într-o vilă a patronului, dar poate că ar fi mai nimerit să se înghesuie într-o rulotă ataşată la autocar. Totul, în timp ce adevărata casă e lăsată deliberat în paragină.

Din conglomeratul acesta de oameni recenţi care compune stafful roş-albaştrilor nu are cine să sesizeze importanţa trecutului, singurul capabil să legitimeze prezentul şi să garanteze viitorul. Gigi Becali e ultimul capabil să înţeleagă. N-are emoţii, nici amintiri. Pentru el, Ghencea nu e locul unde Piţurcă zguduia plasa belgienilor de la Anderlecht în semifinala Cupei Campionilor, ci un stadion prăfuit, o vechitură bună de pus la pământ. Bölöni nu e luptătorul de la Sevilla, ci "un bozgor împuţit". Lăcătuş nu e simbolul viu al unui moment de glorie care ar trebui să inspire respect şi sentimente nobile, ci un argat care nu-şi merită banii. Palmaresul, culorile, titlurile, cupele - toate sunt o povară stupidă. "Ce trecut? Ce foste glorii? Ce istorie? Prezentul contează! Iar prezentul sunt eu!".
Steaua trăieşte zile de groază. Nu mai e nevoie ca în Ghencea să vină golanii galeriilor adverse, pentru a da foc stadionului. E suficient ca actualii şefi să-şi pună nişte fulare roş-albastre, să se strângă pe marginea terenului şi să scandeze cu inconştientă exaltare: "Noi-am-ars/Gazonul-din-Ghen-cea!".


Matei Udrea(Prosport)