09-08-11
"Noi-am-ars / Gazonul-din-Ghen-cea!"
"Nu simt nimic". Aşa a răspuns Mihai Stoica, manager general la Steaua, când a fost întrebat de Ioana Cosma, la Sport.ro, dacă simte o strângere de inimă văzând cum arată gazonul stadionului din Ghencea. Înaltul oficial stelist a plecat, apoi, la negocieri cu galeria, pentru a o convinge să susţină echipa. Nimic personal, doar afaceri.
Acesta este epilogul unui lung proces de distrugere a celui mai puternic club din România post-comunistă. Primul pas, făcut în 2003, a fost salutat cu entuziasm de fanii stelişti, atunci când în Ghencea şi-a făcut apariţia Patronul. Providenţialul, bogătaşul, latifundiarul, atotputernicul capabil să readucă gloria clubului intrat în declin după demilitarizare. Şi Omul-tun a dat, într‑adevăr, lovitura.
Nu are rost să recapitulăm drumul sinuos al roş-albaştrilor în ultimul deceniu. Ignoranţa a acţionat însă ca un agent coroziv extrem asupra tuturor simbolurilor care ţin în viaţă o comunitate. De la dispreţul faţă de campionii de la Sevilla la lipsa de respect faţă de suporterii alergaţi de gorile cu bâtele, de la invectivele, rasismul şi xenofobia îmbibate cu obscurantism de Ev Mediu întunecat până la populismul deşănţat, de la folosirea clubului pe post de agent electoral până la nepăsarea cu care s-a renunţat la un stadion unde s-a scris o istorie infinit mai glorioasă decât prezentul ridicol, toate au contribuit la prăbuşire.
N-are importanţă. Trecutul nu mai poate fi reparat, contează unde s-a ajuns. Steaua a rămas fără teren propriu, fără casă, fără suporteri, fără nimic. Fără inimă, fără suflet, fără identitate. Pentru Steaua, "acasă" înseamnă acum Constanţa, Cluj, Buzău şi, la antrenamente, Mogoşoaia. Sediul clubului s-a mutat la ţară, într-o vilă a patronului, dar poate că ar fi mai nimerit să se înghesuie într-o rulotă ataşată la autocar. Totul, în timp ce adevărata casă e lăsată deliberat în paragină.
Din conglomeratul acesta de oameni recenţi care compune stafful roş-albaştrilor nu are cine să sesizeze importanţa trecutului, singurul capabil să legitimeze prezentul şi să garanteze viitorul. Gigi Becali e ultimul capabil să înţeleagă. N-are emoţii, nici amintiri. Pentru el, Ghencea nu e locul unde Piţurcă zguduia plasa belgienilor de la Anderlecht în semifinala Cupei Campionilor, ci un stadion prăfuit, o vechitură bună de pus la pământ. Bölöni nu e luptătorul de la Sevilla, ci "un bozgor împuţit". Lăcătuş nu e simbolul viu al unui moment de glorie care ar trebui să inspire respect şi sentimente nobile, ci un argat care nu-şi merită banii. Palmaresul, culorile, titlurile, cupele - toate sunt o povară stupidă. "Ce trecut? Ce foste glorii? Ce istorie? Prezentul contează! Iar prezentul sunt eu!".
Steaua trăieşte zile de groază. Nu mai e nevoie ca în Ghencea să vină golanii galeriilor adverse, pentru a da foc stadionului. E suficient ca actualii şefi să-şi pună nişte fulare roş-albastre, să se strângă pe marginea terenului şi să scandeze cu inconştientă exaltare: "Noi-am-ars/Gazonul-din-Ghen-cea!".
Matei Udrea(Prosport)
vladd7 marţi la 17:55
Robert Aeroth marţi la 18:55
the_ace marţi la 19:15
danimarcu marţi la 19:32
Eu chiar nu cred ca e scris de Udrea. E prea aproape de realitate...
E vorba de Matei Udrea de la Prostporn, nu de Dan Udrea de la Gazeta (Pornografica)!...
Eu ii credeam pe ratatii astia de ziaristi acum cativa ani daca scriau astfel de articole,nu acum,dupa ce ani la rand s-au chinuit(si inca se mai chinuie)sa-i faca ciobanului jocurile...
y-jam marţi la 20:17
AndyQ marţi la 21:05
din pacate e adevarat,MM a zis asta in direct, l-am auzit eu, oricum ne-am obisnuit cu statutul lui de tarfa.
danimarcu marţi la 21:16
danimarcu,
din pacate e adevarat,MM a zis asta in direct, l-am auzit eu, oricum ne-am obisnuit cu statutul lui de tarfa.
Stiu ca-i adevarat tot ce scrie in articol,nu asta e problema.
Problema este ca aceste articole apar din cand in cand,doar pentru trafic/vanzare si pentru a parea obiectivi,nu din convingere sau pentru a demasca mizeria.
Ei sunt cei care au intretinut si au incurajat ascensiunea nebunului,pentru mine au o mare vina pentru ceea ce a ajuns Steaua.Alaturi de mine si de restul de suporteri care nu am facut nimic ca sa nu se ajunga aici...
Marius marţi la 21:18
Ba da.
THE RADICAL marţi la 21:25
optarul marţi la 23:34
adiodream ieri la 01:40
cred ca a intarziat cotizatia dela club de au tot inceput sa apara asa articole.
Ca bine zici
A460file ieri la 08:13
makaveli2steaua ieri la 09:26
Ce nu imi place personal... e ca dupa doar aproape 2 luni toti o dau acum cum ca stadionul e o paragina de nedescris.
La fel era si pana sa plece Infectul. Scaune rupte si decolorate .. Randuri intregi de scaune ce nu erau prinse in beton, vopseaua aia galbena de pe scari la fel de scorojita... si cate si mai cate .
Vezi tu... in 2 luni zici ca e Apocalipsa.. dar de fapt asa era si in ultima etapa de campionat.
Singurul lucru vizibil e gazonul si balarii crescute in jurul stadionului.
Ce mai conteaza ... cedeaza Armata... au ramas fara bani de concedii.
Andrei* ieri la 09:42
Ce nu imi place personal... e ca dupa doar aproape 2 luni toti o dau acum cum ca stadionul e o paragina de nedescris.
La fel era si pana sa plece Infectul. Scaune rupte si decolorate .. Randuri intregi de scaune ce nu erau prinse in beton, vopseaua aia galbena de pe scari la fel de scorojita... si cate si mai cate .
Vezi tu... in 2 luni zici ca e Apocalipsa.. dar de fapt asa era si in ultima etapa de campionat.
Singurul lucru vizibil e gazonul si balarii crescute in jurul stadionului.
Ce mai conteaza ... cedeaza Armata... au ramas fara bani de concedii.
pai asta era si ideea...victimizare!daca va obtine stadionul ciobanul va iesi iar cu deja celebra faza "e casa mea si fac ce vreau" iar admiratorii vor iesi si vor striga si mai tare "sus,sus,sus" dar nimeni nu observa cum o institutie a statului e jucata pe degete!p.s. trist rau daca am ajuns sa ne miram de un articol normal aparut in presa!
robespierre ieri la 14:08
carc0tasu astazi la 03:06
Lari astazi la 07:53
Andreea 11.08.2011@11:33