09-08-11

După 16 ani: Casino Salzburg – Steaua 0-0

Ediţia cu numărul 41 a Cupei Campionilor Europeni (a patra de la transformarea în Champions League) a propus patru grupe de câte patru, în care 8 echipe au fost calificate direct, iar alte 8 în urma unui baraj. Campioană a României pentru a treia oară consecutiv, Steaua a picat cu echipa campioană a Austriei, Casino Salzburg.

Fondat în 1933, sub numele de SVAustria Salzburg, clubul a intrat sub tutela financiară a Cazinoului din Salzburg, căruia i-a împrumutat oficial denumirea, din 1978 până în 1997. Din 2005, compania Red Bull a preluat acţionariatul majoritar, împrumutând numele său clubului.

Două sunt perioadele de glorie ale clubului. Una este cea prezentă, când clubul a câştigat 3 campioante, în 2007, 2009 şi 2010, cealaltă fiind între 1994-1997, când au fost câştigate celelalte 3 titluri naţioanle din totalul de 6 care sunt în vitrina cu trofee. Cele 4 Cupe ale Austriei (1974, 1980, 1981, 2002), precum şi cele 3 Supercupe (1994, 1995, 1997) relevă, fără dubiu faptul că, în august 1995, clubul austriac (debutat şi eliminat cu 5-4 la general în cupele europene împotriva lui UTArad, în 1971) îşi trăia momentele de excelenţă, puternicul sprijin financiar al Cazinoului din Salzburg fiind încununat prin cea mai puternică generaţie din istoria clubului, care o întâlnea, din postura de favorită, pe campioana României, Steaua Bucureşti, pentru încununarea rezultatelor interne – prezenţa în grupele Champions League –, adică prezenţa între primele 16 echipe ale Europei.

Cu 1 sezon înainte, în 1993-1994, adversarii Stelei au jucat FINALA Cupei UEFA, pierzând amble manşe – cu 1-0 acasă (Berti 35`) şi tot cu 1-0 în deplasare (Jonk 62`) – în faţa lui Internazionale Milano, cu Zenga – Bergomi, Battistini, Paganin, Orlando – Wim Jonk, Bianchi, Berti, Davide Fontolan – Bergkamp, Ruben Sosa

Steaua era la al treilea titlu consecutiv (titlul cu numărul 17 general), construcţia din 1990-1992, a lui Ion Alecsandrescu, plătind generoase dividende.


Principalele mutaţii la nivelul lotul antrenat de Dumitru Dumitriu:

Plecări:

► Dumitru Stângaciu (8 titluri de campion pentru Steaua, în 11 ani sub roş-albastru), plecat în Turcia;
► Basarab Nică Panduru, numărul nostru 10, s-a transferat la Benfica, plecarea lui nefiind acoperită.
► Ion Viorel a fost transferat la Oţelul Galaţi, în urma unor motive învăluite în ceaţă;
► S-a renunţat şi la Marian Popa, deşi în sezonul precedent vârful constănţean avusese o medie de un gol pe meci;
► Ilie Stan a fost transferat în Begia;
► S-a renunţat la mijlocaşul Daniel Iftodi;
► De asemenea, vârful Cătălin Popa a fost cedat, la fel ca portarul David;


Sosiri:

► Bogdan Stelea a fost un transfer aproape mare. Stelică era obişnuit al naţionalei, alternând, în acea perioadă, cu Prunea.
► Narcis Răducan era un tânăr de 21 de ani; considerat un mijlocaş de mare viitor al fotbalului românesc – venit de la Bacău;
► Jean Vlădoiu, internaţional român, cotă internă excelentă, fost la Steaua, a fost transferat de la Rapid (avea să fie golgheterul sezonului);
► Sabin Ilie, un tânăr atacant de 19 ani, format de Electroputere, remarcat şi transferat de la Braşov
► În linia de fund nu au fost achiziţii; la mijloc au mai făcut parte din lotul lărgit extrem de tinerii Marius Mitu, Alin Stoica şi Edi Iordănescu, iar principala achiziţie a reprezentat-o Iulian Filipescu (deja în lot de 3 ani), marea revelaţie a sezonului; Marin Dună a fost cooptat în lot pentru debutul sezonului, dar s-a renunţat la el, nefăcând faţă pretenţiilor;


Tragem linie: Sunt 3 pierderi uriaşe: Stângaciu, Panduru şi Ilie Stan şi 2 achiziţii cu potenţial de moment: Vlădoiu şi Stelea, dar ambii destul de mult sub cei plecaţi. În plus, absenţa celor 2 mijlocaşi nu a fost suplinită de niciun transfer, aici fiind o problemă uriaşă. Panduru şi Ilie Stan erau cei mai buni mijlocaşi din campionat, în urma lor preluând ştafeta de lideri ai mijlocului, Costel Gâlcă (în locul lui Stan) şi Adi Ilie (în locul lui Pandişpan). În plus, la mijloc s-a renunţat şi la tehnicul Iftodi (care avea să fie vedetă la Dinamo şi Rapid), iar în atac s-a renunţat şi la experimentatul Marian Popa şi la versatilul Ion Viorel. Plus la Dună, adus şi disponibilzat, în aceeaşi vară a lui 95. În locul celor 4, doar tinerii Sabin Ilie şi Răducan...

► Balanţa ar cam inclina la prima vedere către: scădere valorică destul de vizibilă.









Despre meci, a fost unul tipic de calificare, cu Steaua în expectativă, şi, deşi raportul şuturilor spre poartă a fost în favoarea ei, 18-13 (doar 3-3 şuturi pe poartă), egalul a fost bun – chiar dacă fără gol marcat –, şi menţinea calificarea absolut deschisă.

Cele 3 mari ocazii ale Stelei (Lăcătuş 43` şi 78`) şi Roşu (90`) n-au înclinat impresia în favoarea ei, cele 5 mari ocazii ale austriecilor (din care 2 bare, ale vedetei Pfeifenberger, min. 7` şi 49`) creând starea unui eşec, pentru gazde, adică a unui succes pentru Steaua (chiar dacă marea ocazie a lui Roşu, din ultimele minute ar putea sugera altfel).

9 august 1995

Stadion: Lehenstadion; ora 19.00; timp ploios, teren foarte bun. Spectatori: 12.000. Arbitru: Ander Frisk

Steaua: Stelea – Panait, Doboş, Prodan, Csik I – Militaru, Bucur, Gâlcă, Adi Ilie (Filipescu 72`) – Lăcătuş, Vlădoiu (Roşu 83`). Antrenor: Dumitru Dumitriu

Casino Salzburg: Otto Konrad – Mladenovic, Furstaller, Leo Lainer, Winklhofer – Prosenik, Feiersinger, Tibor Jancula, Adolf Hutter – Pfeifenberger, Stadl. Antrenor: Otto Baric

Steaua termina meciul cu capul sus, ocazia lui Roşu, precum şi învăţămintele celor petrecute în prima manşă – în faţa finalistei Cupei UEFA din urmă cu un an, o echipă cu un buget de 5 ori mai mare –, dându-le moral militarilor pentru abordarea optimistă a returului care decidea calificarea în primele 16 echipe de club ale Europei.


Filip Pindean





Celelalte rezultate ale lui 9 august 1995:

Casino Salzburg – Steaua 0-0
Grasshopper Zurich – Maccabi Tel Aviv 1-1
Rangers – Famagusta 1-0
Legia Varşovia – IFK Goteborg 1-0
Dinamo Kiev – Aalborg 1-0
Rosenborg – Beşiktaş 3-0
Anderlecht – Ferncvaros 0-1
Panathinaikos – Hajduk Split 0-0