08-08-11

După 10 ani: Steaua – Dinamo Kiev 2-4

Înainte de startul partidei, Steaua s-a crezut puternică. Umflată de declaraţii şi arbitraje optimiste, echipa roş-albastră a capotat psihic când Ursul ucrainean a început în forţă, conducând după 30 de minute cu un scor liniştitor.

Steaua n-a dezamăgit. Steaua s-a amăgit.

Prin declaraţiile belicoase ale lui Gigi Becali. Prin comportamentul anti-pedagogic al managerului.

Prin insuficienţa jucătorilor. Care au crezut că o să arbitreze tot un Salomir, plângând teatral la orice contact fizic. Steaua a demonstrat, în fond, nivelul şi starea de fapt. Neputinţa este paradigma care defineşte comportarea mentală, angajamentul fizic, concepţia tehnico-tactică şi selecţia jucătorilor.

Steaua a realizat un joc desuet, un joc în care aleargă jucătorii şi nu mingea.

O aglomerare de pase în lateral, de driblinguri inutile, o dinamică scăzută a acţiunilor de atac. Un joc cu floricele, cu o mulţime de pase greşite (campion Mitriţă), cu cornere executate identic de Florentin Dumitru, şi ale căror dueluri fizice au fost pierdute toate. Atacanţii au primit majoritatea baloanelor cu spatele la poartă.

Analizând comportarea jucătorilor, ar trebui remarcaţi Baciu, Trică şi Cl. Răducanu. Primul nu a gafata într-o apărare vraişte, a reparat multe erori ale defensivei, dar nu ştie să iasă cu mingea la picior. Trică a înscris două goluri, chit că uneori a uitat de sarcinile defensive. Cl. Răducanu s-a zbătut mult, dar în zadar. Primind baloanele cu spatele la poartă, el nu a reuşit desprinderea decisivă decât în minutul 52, când a centrat perfect pentru golul doi al lui Trică.

Marile deziluzii s-au numit Rădoi şi Neaga.

Primul a fost doar un elev pricăjit din curtea şcolii în duelurile cu Idahor. Dacă anul trecut, Dinamo Bucureşti avea insomnii la auzul numelui Olisadebe, steliştii îl vor ţine minte multă vreme pe ciocolatiul nigerian.

Dopatul argeşean a demonstrat că, fără bombonele, nu reuşeşte să să prindă decât mingea. Aşa s-a întâmplat în minutul 63, când, încercând un dribling inutil, Nesmachnyi i-a furat obiectul, l-a lansat pe Melaşcenko, şi ultimele speranţe într-o egalare s-au înecat în derizoriu.

Principalul vinovat al eşecului este Victor Piţurcă. Când te angajezi ca manager general să răspunzi de tot ce mişcă în club, atunci poţi să fii întrebat pe ce principii faci selecţia, cum te comporţi în relaţia cu elevii, presa, cum te manifeşti pe bancă, ce conţinut tehnico-tactic au antrenamentele.

Piţurcă şi-a adus numai olteni. În echipa de start nu există jucători crescuţi de Steaua. Menţine în 11-le de bază fotbalişti rudimentari, în schimb distruge personalitatea fotbaliştilor care vor să ştie ce şi de ce. Pe cei care-i discută ordinele îi haleşte, cu fulgi cu tot. Piţurcă are o mare vină şi în rezultatul final din cauza modului cum a alcătuit formaţia de bază, nefolosindu-i titulari pe Miu şi Lincar şi acordându-i o încredere nelimitată lui Neaga. (cit. Nicolae Cristea)



Analiza lui Nicolae Cristea este concludentă şi surprinde bine mare parte din motivele eşecului, dar, mai ales, reprezintă un excelent etalon al stării de spirit pe care o resimţeau şi o transmiteau, multiplicat, oamenii de presă apropiaţi Stelei.

Meciul acesta a reprezentat fidel rezultatul unor amăgiri, construit pe valoarea slabă din acel an, a adversarelor, arbitraje favorabile şi, mai ales, epurarea unnor jucători de valoare sau marginalizarea altora. Proiectul de reconstrucţie făcut de Piţurcă se rupea la primul hop serios şi, astfel, era anulat, trebuind a fi realuat, pe nişte premise serios clătinate.

Pe 8 august 2001, lumea nu prea s-a înghesuit la stadion, nici perspectiva grupelor Champions League nemobilizându-i, şi, în canicula jumătăţii lui august, steliştii neîncercând nici măcar căutarea parfumului rece al iernii lui 1987.

Steaua: Tudor – Dumitru, Rădoi, Baciu, Mitriţă – Paraschiv (38 Dănciulescu), Falemi (45 Linkar), Trică, Stoica – Neaga (Bălan 77), Cl.Răducanu. Antrenor: Victor Piţurcă
Rezerve neintroduse: Nae, Miu, Marius Vintilă, Alex Piţurcă

Dinamo Kiev: Filimonov – Vaschuk, Holovko, Nesmachnyi, Serebrenikov – Khatskevich, Belkevich, Fedorov – Gavrancic, Idahor, Melaschenko (83 Cernat). Antrenor: Valeryi Lobanovskyi

Spectatori: 15.3000
Au înscris: Trică (29 şi 52) respectiv Belkevich (9 pen., 26), Idahor (43), Melaschenko (63).

Personal, reţin prin cinci aspecte meciul:

►Prestaţia absolut dezamăgitoare a lui Neaga – cel care era marele transfer, marea vedtă, marea speranţă –, care a provocat o uriaşă (şi definitivă) neîncredere, mai ales prin diferenţa între aşteptările construite şi confirmare (cam cum se întâmplă acum, cu fiecare transfer, doar că atunci nu eram obişuniţi cu propaganda asta jegoasă şi puneam botul).

►Pantofii eleganţi de piele ai lui Lobanovskyi (tip costum), pe care îi purta la un trening adidas! Aşa a fost îmbrăcat în timpul meciului: tricou, pantaloni de trening şi pantofi eleganţi!

►Sufocarea lui Sorin Paraschiv, care, la primul sezon ca om de bază, prezentat publicului într-un asemenea meci, s-a sufocat prin minutul 30 (observaţi şi ce perspective avea echipa, dacă Paraschiv era marea speranţă pe postul de mijlocaş dreapta, iar Pompiliu Stoica era mijlocaşul stânga...).

►Faza superbă, cu o schemă excelentă a Stelei, de la golul lui Trică. Şah-mat.

►Înfrângerea tactică totală a lui Piţurcă, în faţa lui Lobanovski, comentată pe larg de ziare. Ursul l-a surclasat pe Piţi intrând (deşi, de obicei juca cu două vârfuri) cu 3 atacanţi centrali, care au blocat complet linia de 4 a Stelei. Mai mult, talia RIDICOLĂ a celor 5 (Tudor, Dumitru, Baciu, Rădoi, Mitriţă), care, oricum, era hazard, a fost specualată de trimiterea a trei vârfuri, cu o presiune constantă pusă pe perechi şi de posibilitatea oamenilor de bandă de a urca lejer, lateralii fiind blocaţi într-un marcaj pe care nu mai aveau cum să-l evite. Până să ne dezmeticim (n-am făcut-o decât mult după final), meciul şi calificarea erau gata.


Filip Pindean