04-08-11
Steaua, inapoi in Ghencea - 4 august
Steaua este aproape de o revenire in Ghencea, daca-i dam credit creditorului, care ne anunta ca Ministerul Apararii este gata sa renegocieze termenii contractului si chiar sa cedeze (vanda? cesioneze?) arena clubului "ros-albastru".
"Gabi Oprea mi-a transmis prin Condescu că după ce dau banii ăia din urmă, vreo 250.000 de euro, e dispus la orice fel de negociere. Eu dacă primesc arena să investesc şi să fac ca lumea acolo, accept. O să vedem. Până atunci mai e", a declarat Gigi Beali la
GSpTV, neuitand sa precizeze ca insusi marele Basescu a intervenit pe langa Oprea pentru a rezolva odata, dom'ne, problema asta spinoasa a natiunii.
Din discutiile astea de la distanta nu se spune nimic de aia 90.000 de metri patrati ai bazei sportive. Oare cate vile incap acolo?
Daca va intereseaza
Prosportul, aflati de acolo ca Gigi a bagat peste 5 milioane de euro in transferuri in vara asta.
"Unsprezece jucători a transferat Steaua în această vară, dar cinci dintre ei au ajuns doar după ce echipa a ratat Supercupa României şi a scos doar un egal pe terenul nou-promovatei Voinţa Sibiu. Evoluţiile slabe ale roş-albaştrilor din primele două meciuri i-au făcut pe şefii Stelei să se mişte foarte repede şi să îi aducă lui Roni Levi jucătorii ceruţi de acesta.
Nu există rival pentru Gigi Becali în această vară pe piaţa transferurilor. Deşi Rapid, CFR Cluj, Astra sau "U" Cluj s-au întărit, niciunul dintre finanţatorii acestor echipe nu a scos din buzunar suma pe care a cheltuit-o finanţatorul Stelei pe cei unsprezece veniţi în acest debut de sezon, aproximativ 5 milioane de euro. Principalele ţinte ale roş-albaştrilor au fost jucătorii de la echipele retrogradate Poli Timişoara şi Craiova, jucători pe care a fost în pericol să nu poată să îi folosească din cauza sechestrului pus de ANAF pe ei."
Acum, sunt si cateva intrebari pentru profesionistii de la ziar. Gigi a transferat sau Steaua a transferat? Banii au venit din buzunarul lui Gigi sau din conturile clubului. De mijlocasul de creatie de 7 milioane si de atacantul de 10 nu mai zice Gigi nimic?
Alti superprofesionisti, astia de la
Gazeta Sporturilor, ne anunta o EXCLUSIVITATE - cat costa tricoul cu girafele care fac sex?
"Florin Costea a reuşit să fie ieri personajul principal al zilei după ce a venit la palatul lui Gigi Becali pentru a semnat contractul cu Steaua, într-un tricou cu totul şi cu totul ieşit din comun. Finanţatorul Stelei a remarcat că Florin Costea a venit îmbrăcat cu un tricou în care două girafe făceau sex.
Chiar dacă cîrcotaşii au spus că Florin e sărac şi că nu are bani să-şi ia un tricou de firmă, fotbalistul îi contrazice pe contestarii lui. Modelul de tricou pe care noul jucător al Stelei l-a purtat în momentul în care a semnat contractul cu roş-albaştri, este creat de casa de modă Dolce and Gabbana şi poate fi achiziţionat de pe internet, chiar pe siteul oficial, la preţul de 107,54 euro! La un calcul simplu, ţinînd cont de cursul valutar de la BNR, tricoul fostului jucător al Universităţii Craiova, valorează nici mai mult şi mai puţin, decît 455 de lei!"
Apropo, girafele fac sex?
In final, cu scuzele de rigoare pentru editia asta mai scurt, un titlu care sintetizeaza intreaga campanie de transferuri a Stelei, din
Evenimentul Zilei.
"Florin Costea, "briliantul" cu picioarele de telemea"
Si foarte putin din cuprinsul articolului:
"Cel poreclit "Cioara" a intrat în "turma" lui Gigi Becali, semnând un angajament valabil pe patru sezoane."
Andreea 05.08.2011@06:42