01-08-11

Din lumea a patra a fotbalului

Să trecem puţin peste evoluţia barceloneză a Stelei la Constanţa şi să poposim, săptămâna aceasta, hăt departe, pe meleaguri uitate...în urna a patra valorică.

Acolo unde, după ani de management luminos (ce vor continua cu exact aceiaşi oameni), a ajuns în sfârşit şi naţionala noastră. E drept că, dacă e s-o spunem p-a dreaptă, devin tot mai curioase (şi puţin explicate) criteriile după care sunt alcătuite aceste urne valorice. Ce-o fi făcut Norvegia de-a ajuns în urnă cu Spania? Dar Muntenegru cu Franţa? Despre noi şi bulgari nu mai e nimic de zis: e limpede că acest tandem de succes din ultimul val de aderare la UE e sortit să rămână împreună, fie că-i place, fie că nu.

Părerile sunt unanime că n-a fost chiar rău. Adică, se putea şi mult mai rău. La o primă vedere, e greu să susţii contrariul. Pe de altă parte, pentru cine are puţină răbdare, nu e greu de ghicit că suntem încă tributari unor vechi nume mari: nimeni nu s-a resemnat încă cu Slovenia drept o forţă a fotbalului european, darămite cu Slovacia. În sens opus, nostalgicii acelui magic 5-1 din Ghencea vor suspina, poate, discret văzând-o pe vechea noastră cunoştinţă Ţara Galilor colegă de urnă şi de suferinţă cu Malta şi San Marino.

Din urna I, e limpede că mai rău nu putea fi decât cu Spania. La fel de rău, zic eu, ne-ar fi fost cu Germania şi Italia. În schimb, ne putea fi mai bine, în special cu Croaţia, Norvegia şi Grecia, în faţa cărora măcar n-aveam un complex de inferioritate (acum, după cum se vede, nimeni nu discută, fie şi ipotetic, despre locul I).

Din urna a II-a, sigur că Franţa ne-ar fi oprit respiraţia, în vreme ce Serbia ne-ar fi dat frisoane. Suedia, Danemarca şi Slovenia ar fi fost un excelent prilej al unor vechi revanşe, dar n-a fost să fie. Ne vom lua revanşa (istorică?) faţă de Turcia, care nici ea nu mai e ce-a fost. Dar nici noi nu mai suntem cei de-acum 20 de ani, când un meci cu Turcia ar fi fost o formalitate şi nimic mai mult.

Din urna a III-a, era mult mai rău cu Cehia (în schimb Muntenegru e în urna a doua?!?), mai rău şi cu Ucraina. Poate ceva mai bine cu Israel, ceva mai rău cu Irlanda şi Belgia (Belgia care mereu ne lua faţa acum două decenii...). S-a lăsat din nou cu resentimente istorice, la Bucureşti va veni Ungaria. Poate de data asta nici ei nu se vor întoarce cu spatele la imnul nostru şi nici noi nu-l vom hudui pe-al lor. Poate vom reuşi să fim detaşaţi, iar cel mai bun să câştige. Şi Transilvania să rămână unde e, că-i e bine.

În urna a V-a, ne putea fi mai greu cu Finlanda, iar cârcotaşii vor zice că şi cu Armenia. N-avurăm şansa unei deplasări fraţeşti în Basarabia care simte româneşte, aşa că ne vom mulţumi cu Estonia. Şi cu Andorra din urna a VI-a, ca seria să fie completă.

E bine, e rău? E bine, aparent, pentru că putea fi mai rău. Dar România nu mai e demult ce-a fost şi, dincolo de nume, sunt multe care s-au pierdut şi puţine semne că le-am putea recâştiga. Cu Sandu şi Dragomir am ajuns în lumea a patra a fotbalului. Ratarea Mondialelor din 2014 nici măcar nu ne va părea surprinzătoare, când vom fi plecat cu a patra şansă. Peste ani şi ani, vom suspina după vremurile când eram în aceeaşi urnă cu Georgia, Lituania şi Albania.

Ovidiu

FCSTEAUA.RO este un site deschis, facut de suporteri, pentru suporteri. Asteptam articolele scrise de voi, daca aveti ceva de spus si credeti ca o puteti face intr-un articol, nu ezitati!
Personalizeaza si trimite felicitari prietenilor tai:


Pentru alte melodii, cantece ale galeriei, imnuri etc, vitiati pagina cu player-ul mp3

FULL VIDEO - A 21-A CUPA!

Cupa RomanieiSTEAUA a cucerit cea de-a 21-a Cupa a Romaniei (a 22-a, daca e sa socotim manevrele lui Il Muce din '88!) si a saptea in fata celui mai mare simbol al frustrarii din fotbalul romanesc, Dinamo. Di