07-05-11

Un sfert de veac de singuratate

Steaua este(a fost?) o echipă de marcă demnă de scriitura unui Marquez, celebrul romancier care a uimit lumea cu al său „Un veac de singurătate”. O câştigătoare a Cupei Campionilor Europeni şi a Supercupei Europei intră pentru totdeauna în patrimoniul fotbalistic european. După 1989, din performanţa aceea unică(singura!) s-au desprins doar câteva aşchii(semn că românul nu s-a născut numai poet, ci şi fotbalist): campioană 6 ediţii consecutive şi calificarea de 3 ori în grupele Champions League(deceniul IX al secolului XX) şi o semifinală a Cupei UEFA(prima parte a decadei secolului XXI). Plus destule „primăveri europene” şi dobândirea „la greu” de puncte în zestrea coeficientului de ţară, multe în beneficiul unor echipe care, „recunoscătoare”, s-au străduit(nu prin mijloace sportive) să o dărâme de pe soclu(scandaloasă alierea instinctuală a două rivale din capitală de a o scoate campioană pe CFR Cluj, cedând punctele prin non-combat).

Din Steaua Sevilliană şi cea Barceloneză(a doua finală la vârf jucată) n-au mai rămas în Ghencea decât marcajele cu var ale terenului, poarta la care a înscris Piţi în nemuritorul meci cu Anderlecht(3-0) şi umbra Sfynx-ului, fumând pe un scaun la ieşirea din tunel, gândind o nouă mutare de şah în strategia echipei(cum să-l înţeleagă tablagiii din clanul Becali sau Corleone?). Deşi suprastructura s-a îmbunătăţit prin câteva elemente de certă modernitate(terenuri de antrenament, muzeul echipei, turul stadionului pentru vizitatori, cartea istoriei oficiale, magazine promotionale, fan cluburi, chiar finanţare peste decenţa sărăcăcioasă a Estului) iar simpatia în ţară atinge cote ameţitoare, echipa unei „iubiri majoritare” orbecăieşte pe locurile 2-6, gravitaţia mediocrităţii atrăgând-o mai mult spre sudul clasamentului(Steaua dominând la posesie, dar pierzând invariabil la un gol diferenţă, iată o marotă care domină insomniile roşu-albastre şi înmulţesc crizele cardiace). Astfel că la 7 Mai 2011 suntem în postura ilustrării celebrei sintagme a poetului Nichita Stănescu, cea a „râsu’-plânsu’-lui”: aniversăm 25 de ani de la o izbândă cosmică şi comemorăm 5 ani de la o nenorocire...casnică: nici un trofeu într-un lustru de viaţă(aspect nemaiîntâlnit în istoria Stelei).

Cauza acestei decăderi incredibile: dobândirea clubului de fotbal de un personagiu gregar, teleportat dintr-un ev mediu aberant şi hazliu; umilirea starurilor care au construit acest brand, într-un registru ce sfidează orice norme morale; purtarea de valize pentru stimularea terţilor; declaraţii ale patronului, trufaşe şi iresponsabile; criticarea şi lăudarea jucătorilor de la o etapă la alta; sarabanda schimbării antrenorilor; transferuri ridicole, prin care moştenitorul unei rente căzute din Cer, prin vinderea pământurilor achiziţionate, a băgat milioane de euro în visteria rivalilor, transferând „petarde”(Marian Iancu şi Paszkany, fiind principalii beneficiari ai nepriceperii în gestionarea talentelor şi banilor); proiectata mutare a echipei la Pipera şi renunţarea la palmaresul clasic, prin înfiinţarea Stelei 2003(nişte cifre acolo, ce atâta gălăgie, zdrenţelor!?); necunoaşterea palmaresului Stelei de către investitor şi afirmaţia - blasfemie că efigia Stelei fără banii lui ar fi o tinichea(nu ţinem socotelile altora, dar tinicheaua achiziţionată i-a adus mai mult capital decât cel investit, başca „notorietatea”, care în lipsa Stelei, l-ar fi condamnat în a fi mai pigmeu decât Adi Minune fără manele); propagarea marotei, de către gazetari netalentaţi şi tendenţioşi(cu nume diminutivate încă din registrul notarului de primărie) a unei „Stele cu bulan”(aşa noroc să aibă ei în viaţă cum au avut fotbaliştii în meciurile cu Middlesborough şi Napoli); declanşarea războiului între peluze şi limuzine; ridicarea de garduri în jurul terenului şi protejarea sediului ca la Guantanamo; huiduirea propriilor jucători(echivalentul unor fluierături în biserică în timpul slujbei, oricât de mercenari ar fi fost purtătorii tricourilor roşu-albastre); aruncarea cu pietre în Rolls-Royce-ul patronului, ca semn de disperat al unor tineri, structural candizi, dar oricând gata de-a face pasul decisiv spre lumea fără întoarcere a infracţiunii; limbajul suburban cu ceilalţi conducători de club, majoritatea provenind din lumea interlopă sau a ospătăriei.

O, pauvre Sevilla, nu eşti la 25 de ani distanţă de realitatea coşmarului de azi din Ghencea, ci la sute de ani lumină! De ce un sfert de veac de singurătate? Deoarece în ciuda atâtor încercări de a-i murdări strălucirea(baliverne despre echipa de pe tancuri, a lui Ceauşescu, scenarii despre vânzări de meciuri – mintea lor puţină n-a descoperit şi cumpărări de partide –, efigia cu vultur drept o tinichea, sminteala generalilor care preocupaţi de NATO –unde furnizăm victime inocente plus cheltuieli de la buget absurde – de a fi cedat bijuteria Armatei unui precupeţ, vai, proprietatea e considerată sfântă de noua societate democratică şi atunci când încape în mâna diavolului – un avocat deştept ar putea demonstra că totul a fost un rapt regizat de forţe malefice), triumful european al Stelei(şi faptul că multă vreme a contat şi sperăm să mai conteze pe continent, fosta echipă a lui Macarone a căzut în liga secundă engleză!) nu poate fi contestat de nimeni, oricât meşteşug, viclenie şi scoatere din context ar folosi pentru a minimaliza eroismul(ei da, ăsta-i cuvântul) unor tineri fotbalişti români, care au adăugat artă regulilor stricte ale jocului. Dacă am avea în vedere, evoluţia ciclică a unor performanţe, ar cam fi vremea ca Steaua să renască din mediocritatea în care a fost târâtă. E doar învingătoarea din 1986 a unei echipe, CF Barcelona, care astăzi e cea mai tare din lume!

S-a dovedit că declararea unui război împotriva patronului abuziv n-are sorţi de izbândă, această gherilă urbană influenţând decisiv în rău echipa. O singură soluţie a mai rămas: ignorarea clovnului, ca şi cum n-ar exista, indiferent de ce declaraţii se desprind din imunda-i logoree, şi susţinerea necondiţionată a antrenorilor şi jucătorilor(chiar să coboare şi nivelul tribunei până la comentariul suficient, în funcţie de scorul de pe tabelă?). „Trup şi suflet”, cum afirmă suporterii pe site. Simţiţi, voi absolvenţi de şcoli, dacă nu înalte, cel puţin frecventate, necesitatea unui dialog cu un analfabet prin vocaţie, în registrul polemic şi calomnios? Să se coboare Internetul la nivelul unui abac(chiar de-i confecţionat din aur)? Energiile pe care le cheltuiţi împotriva răului esenţial din Ghencea, folosiţi-o pentru susţinerea echipei. Forza Steaua! Dar nici puţină inteligenţă n-ar strica...


Constantin Ardeleanu