home
09-04-11

Derby-ul bătăii de joc! Steaua-Dinamo se va juca luni pentru că Becali nu "avea chef" să vină duminică la stadion

Decizia luată de Dumitru Dragomir de a muta derby‑ul Steaua - Dinamo luni, a doua zi de Paşte, şi de a obliga şase echipe să evolueze în Duminica Mare, a stârnit încă un scandal în Liga I.

Se joacă sâmbătă! Ba ar fi bine să se dispute duminică! Până la urmă se joacă luni. Aceasta este bâlbâiala fotbalului românesc. Cel mai aşteptat meci din acest retur, cel dintre Steaua şi Dinamo, a fost mutat de trei ori într-un interval de numai două zile!

Iniţial fusese fixat pentru sâmbătă. Apoi, în Comitetul Executiv de joi, se propusese să se joace duminica de Paşte, pentru ca Steaua să beneficieze de mai mult de 48 de ore de odihnă. Dar ieri, Liga a decis, în cele din urmă, ca derby-ul să se dispute luni, 25 aprilie. Practic, ultima decizie e luată de Dumitru Dragomir, după ce, ieri, Gigi Becali a ameninţat că nu-şi bagă echipa pe teren dacă partida va fi programată în prima zi a Paştelui. "Nu am eu chef să vin la stadion de Paşte. Stau cu familia, nu voi lăsa echipa să joace, că facem păcate. Duminica, finul (n.r.-Cristi Borcea) vine la naşul (n.r.-la el) să bea o cafea, nu să ne duelăm în fotbal", a declarat Gigi Becali.

Mitică, "blestemat" de cei obligaţi să joace duminică

Faptul că Dragomir a tolerat un astfel de comportament din partea lui Gigi Becali dă prost pentru imaginea Ligii, care obligă în acelaşi timp alte şase echipe să-şi joace meciurile în duminica de Paşte. "Adică unii sunt deştepţi şi alţii fraieri", spun la unison reprezentanţi ai echipelor care duminică vor sta departe de familie. "Să fie păcatul lor", au transmis cei nemulţumiţi preşedintelui LPF şi televiziunilor care au făcut presiuni să transmită meciuri de fotbal duminica. Jean Pădureanu e singurul care nu s-a arătat deranjat de decizie.

Stelei îi convine să joace luni, pentru că altfel era obligată să evolueze contra dinamoviştilor sâmbăta, situaţie în care nu ar fi avut decât 48 de ore de la partida din Cupa României cu FC Braşov, programată joi seara.


"M-a sunat Mitică să mă întrebe când să jucăm derby-ul. I-am zis: «Stai să întreb preotul». Mi-am întrebat duhovnicul şi mi-a zis că luni e cel mai bine", Gigi Becali, finanţator Steaua

"Am vorbit cu finul Borcea şi a zis: «Gigi, joc când vrei tu». Şi a rămas luni, pentru că noi duminică nu ne prezentăm. Nu-mi vând sufletul de Paşte", Gigi Becali, finanţator Steaua

Deja se vând bilete on-line pentru derby


După ce au aflat sigur ziua în care vor disputa partida contra lui Dinamo, steliştii au anunţat că au pus în vânzare, deocamdată on-line, bilete pentru derby. Preţurile sunt următoarele: peluze - 15 lei, tribuna a II-a - 25 de lei, tribuna I - 30 de lei, tribuna 0 - 60 de lei, fotolii - 100 de lei. După meciul cu Oţelul, de săptămâna viitoare, se vor pune în vânzare biletele pentru derby şi la casele de bilete.

"Şmecherii nu pot juca de Paşti, dar fraierii da. Locurile 5 şi 6 au refuzat de Paşte, dar locul 1 poate juca? E lipsă totală de respect", Marius Stan, preşedinte Oţelul

"Nu ne convine. Le-ar fi prins bine băieţilor să petreacă Paştele în familie, să le mai dea cineva linişte, încurajări şi să le redea încrederea, pentru că asta lipseşte la echipă", Aurel Ţicleanu, director tehnic Craiova

"O să-l bată Dumnezeu pe Dragomir că ne-a pus să jucăm în ziua de Paşte!", Adrian Mititelu, patron Craiova

"Întrebaţi-l pe Mitică de ce a programat meciuri în ziua de Paşte, fiindcă el e programatorul-şef! E păcat de Dumnezeu, dar păcatul va cădea asupra lor, nu asupra noastră", Ioan Neculaie, patron FC Braşov

"Sincer să fiu, îmi lasă un gust amar, pentru că Paştele este pentru toată lumea, nu doar pentru unele echipe", Dorinel Munteanu, antrenor Oţelul

"Evident că nu mi se pare normal ce se întâmplă. În nicio ţară civilizată nu se joacă la astfel de ore în ziua de Paşte", Cristi Pustai, antrenor Gaz Metan

"Programul îl fac televiziunile, iar noi nu comentăm nimic. Pentru cine nu a înţeles încă, cine plăteşte, comandă, deci mergem să jucăm", Jean Pădureanu, preşedinte Bistriţa

"Noi nu ne putem permite să discutăm cu nimeni, pentru că nu avem putere ca alţii în Ligă, Felix Grigore, director general Urziceni




prosport.ro

FCSTEAUA.RO este un site deschis, facut de suporteri, pentru suporteri. Asteptam articolele scrise de voi, daca aveti ceva de spus si credeti ca o puteti face intr-un articol, nu ezitati!
Personalizeaza si trimite felicitari prietenilor tai:


Pentru alte melodii, cantece ale galeriei, imnuri etc, vitiati pagina cu player-ul mp3

2% pentru AISS

AISSPosibilitatea acordata contribuabililor de a-si directiona o parte din impozitul pe venit catre o entitate non-profit a fost una din deciziile intelepte ale statului român. Ea ne da fiecaruia o liber

Fanii Stelei din Chisinau au protestat contra lui Becali!

Mesaj al suporterilor stelisti din Basarabia Faptul că suporterii Stelei nu-l mai "înghit" pe Gigi Becali nu mai este demult o noutate. Sezoanele trecute au fost marcate de proteste violente contra europarlamentarului, acestea finalizându-