05-04-11

LACATUS, de la A la Z

Acum 49 de ani se năştea la Braşov, pe 5 aprilie 1964, Marius Lăcătuş.

Braşov FC este echipa la care a debutat, pe 28 februarie 1982, jucând 45 de meciuri şi Îscriind 5 goluri, pentru stegari, Ître 1982 şi1984.

Captând atenţia granzilor din fotbalul românesc, s-a organizat (pe când Lăcă avea 17 ani) un amical intre Braşov şi Dinamo, in urma căruia bucureştenii urmau să se convingă de oportunitatea racolării. Din dorinţa de a impresiona, Marius a dat drumul, din startul meciului, la niste intrari criminale, enervandu-l pe generalul Diaconescu, care i-a strigat s-o lase mai moale. Suficient pentru Lăcătuş, care s-a repezit catre inaltul oficial MI şi l-a injurat in continuu vreo 30 de secunde, fără să se repete deloc. În acel moment, conducătorul lui Dinamo a decretatat că jucători ca ăsta nu o să ajungă niciodată la Dinamo. După ce că nu ştie nimic, mai e şi un nesimţit. O să am eu grijă de el.

Dinamo este echipa pe care a iubit-o Lăcătuş, in copilărie şi adolescenţă, fiind un mare fan al miliţienilor şi purtând cu mare mândrie - după cum singur recunoaşte - insingna alb-roşie Î piept.

Epopea transferului la Steaua il are in centru pe Dumitru Dragomir, preşedintele braşovenilor. Acesta a invocat tot felul de pretexte - care aveau in centru posibilitatea de a se revolta muncitorii de la Steagul Roşu: 'ce, vrei să mă omoare lumea in oraş?' - dar, de fapt, erau doar strategii pentru a trage el personal cât mai mare profit din situaţie. Până la urmă, după ce i-a inşelat iniţial pe oficialii Stelei, semnând o dezlegare prin care-i dădea drumul lui Lăcătuş abia peste 5 ani, şi-a dat acordul (după foarte mari intervenţii, ale generalului Stănculescu la prim-secretarul judeţului), in schimbul a trei jucători - Vasile Iordache, Tom Cristea şi Mărgărit - şi a unei aprobări de ARO, vândută imediat pentru 150 de mii. Lăcătuş şi-a dat acordul, după ce s-a sfătuit şi cu naşul său, Ion Nagy, care l-a Îdemnat să prindă acest tren către performanţă.

Fane Petcu a fost jucătorul cu care a făcut primul schimb de pase, la primul antrenament sub culorile Stelei. Împreună cu virtuosul mijlocaş sosit Î acelaşi timp cu el, de la Constanţa, Î proiectul reconstrucţiei demarata de Olteanu şi Alecsandrescu, Marius avea să formeze unul din cele mai fascinante cupluri din istoria Stelei. Risturile exterioare geniale (marcă Îregistrată) ale lui Åžtefan Petcu Îl găseau Îtotdeauna Î fuleu pe armăsarul nărăvaş Marius Lăcătuş, prietenia din afara gazonului traducându-se Îtr-o Îţelegere perfectă pe gazon, fazele de mare spectacol elaborate de cei doi pentru un al treilea aflat Î faţa porţii, extaziind publicul din Ghencea.

Golurile marcate la 19 ani, Î primul sezon la Steaua rămân cele mai multe Îscrise Î Îtreaga sa cariera viitoare, sezonul 1983-1984, cu 32 de meciuri şi 13 goluri fiind cel mai prolific statistic.

Hagi - Lăcătuş - Balint - Dumitrescu - Boloni - Tudorel Stoica - Piţurcă - Majearu - Rotariu - Bălan erau posibilităţile de configurare a mijlocului şi atacului Stelei, Ître 1986-1990, cu diferite mutaţii care au avut loc (de la Balint, Boloni, Stoica, Majearu - Lăcătuş, Piţurcă, la Hagi, Boloni, Stoica, Rotariu - Lăcătuş, Piţurcă, la Ilie Dumitrescu, Rotariu, Stoica, Hagi - Lăcătuş, Balint), dar cu Lăcătuş prezent mereu ca extremă dreaptă, fiind, practic, singurul post neschimbat, Î toţi aceşti 5 ani de maxim, Î afară de cel al lui Bumbescu.

Italia 1990 a fost un turneu final al Campionatului Mondial, la care Lăcătuş a avut un rol de primadonă, fiind Î primii trei cei mai buni jucători români. A jucat excelent contra URSS-ului, Îscriind cele două goluri ale victoriei cu 2-0, a fost mai modest contra Camerunului, dar peste media echipei, şi bun contra Argentinei, mâncându-i ficaţii lui Olarticoechea. Din păcate, galbenul luat (cam inutil) Îcă din minutul patru, s-a cumulate cu cel din partida cu URSS-ul şi l-au făcut pe Marius să lipsească Împotriva Irlandei de Nord, pierdere grea, resimţită puternic şi neacoperită (din păcate), România pierzând la penalty-uri Î afaţa unui adversar net inferior, Îtr-unul din marile eşecuri din istorie ale echipei naţionale (chiar dacă neadus Î discuţie prea des, sau tratat ca atare). Meciul contra URSS-ului, se spune că i-a convins pe oficialii Fiorentinei să-l transfere pe Marius, Î dauna lui Protasov, şters Î acea partidă.

Înalţimea de 1 metru 81 era foarte bună pentru o extremă, golul cu PSV, de exemplu, fiind favorizat de talia lui Marius.

Jenei a fost cel care a ştiut cum să-l ia şi cum să-l modeleze Î interesul echipei pe tânărul de 19 ani, la primul contact cu performanţa. Alături de Boloni, care s-a Îgrijit destul de tânărul braşovean, atragându-l răutatea şi spiritul său de sacrificiu, nea Jmi a fost un foarte bun pedagog pentru Marius, relaţia dintre cei doi (punctată de reproşul antologic făcut de Marius, atunci când a fost scos din teren după câteva minute: „bre, nea Jmi, nici cât un boxer nu m-ai lăsat să joc” ), fiind excelentă.

Kuznetsov, Kapustin, Shalimov, Mostovoi, Dasaev erau vedetele reprezentantei URSS-ului, Spartak Moscova, echipă spulberată cu 5-1 la general, de Steaua, Î turul 2 al Cupei Campionilor Europeni, ediţia 1988-1989, la finele căreia Steaua avea să joace finala Cupei campionilor, contra lui AC Milan. Alt Kuzneţov, acesta fiind fundaş central, a fost, alături de Cianov, Demianenko, Yaharov, Belanov, Blohin, Mihailicenko Î echipa lui Dinamo Kiev care a pierdut Supercupa Europei, Î faţa Stelei, Î 1987.

Lăcătuş trebuie să Îscrie! Lăcătuş va Îscrie! Este una din replicile teribile, devenite clasice, Î istoria sportului românesc. Penalty-ul transformat Î 7 mai, la Sevilla, la vârsta de doar 22 de ani, cu transversala Îcă tremurândă, a Îsemnat o imagine-simbol, prin care Steaua spărgea barierele istoriei, reuşind cea mai mare performanţă din istoria fotbalului românesc, Lăcătuş având un rol central Î imaginea simbolistică din acea noapte magică. L iga Campionilor este competiţia Î care Steaua condusă de căpitanul Marius Lăcătuş s-a calificat de trei ori consecutiv, Ître 1994 şi 1997, rămânând şi azi, singura echipa românească calificată prin joc Î grupele Ligii Campionilor.

Mariana Lăcătuş a avut o mare influenţă pozitivă asupra lui Marius, fiindu-i alături de când s-au cunoscut, de la 16 ani şi până astăzi, Lăcă datorându-i foarte multe, din destule puncte de vedere. Mariana Lăcătuş este un element pe nedrept ignorat când se vorbeşte despre succesul fotbalistului Lăcătuş, ea având un rol uriaş Î viaţa şeptarului nostru.

Naţional FC este echipa la care s-a auto-exilat pentru ultimele şase luni ale carierei de jucător, refuzând (după preluarea postului de manager general de către Piţurcă) să fie antrenor la echipa de tineret a Stelei, rănit Î orgoliu de faptul că antrenorul cu 8 ani de experienţă Î spate, care calificase şi tineretul Î 1998 şi naţionala mare la turneul final al Campionatului European din 2000, i-a fost preferat. Cele 12 meciuri fără gol marcat i-au fost ultimele dintr-o cariera care s-a intins pe 18 ani, Ître debutul din 28 februarie (Braşov - Târgovişte 3-0) şi retragerea din 10 mai 2000 (Naţional - Reşiţa 5-1). Tot la FC Naţional şi-a Îceput (prost) cariera de antrenor, neputându-se impune Î faţa jucătorilor şi sfarşind prin a fi demis, cu lotul in anarhie şi cu Olăroiu venit după el şi pierzând titlul in ultima etapă cu scheletul avut la dispoziţie şi de Lăcătuş.

Oviedo este echipa la care Lăcătuş s-a simţit excelent, după experienţa ratată din Cizmă. A jucat Ître 1991-1993, 26 de meciuri şi 4 goluri Î primul sezon, terminat pe locul 11 şi 25 de meciuri şi 3 goluri Î al doilea, terminat pe 16. În sezonul 1991-1992, Îcă se mai acordau 2 puncte pentru victorie. După 33 de etape din cele 38 ale sezonului, Oviedo era pe locul 12, cu 11 victorii, 8 egaluri, 14 infrângeri şi era Î afara unui pericol imediat al intrării Î hora retrogradării. Lider era Real Madrid, care avea cu 3 puncte mai mult decâr vice-liderul Atletico Madrid şi cu 4 puncte peste locul 3, CF Barcelona.

Lucrurile mergeau bine atât pentru echipa lui Lăcătuş cât şi pentru cea a lui Gică Hagi, care se indrepta incet şi sigur către titlul de campioană, egalul având o putere mult mai mare atunci decât azi. În etapa cu numărul 34, pe 9 mai 1992, Oviedo o primea acasă pe Real Madrid, Hagi fiind titular la albi, cu Buyo - Rocha, Sanchis, Chendo, Lasa - Milla, Hierro, Llorente, Hagi - Michel, Butragueno, conduşi de Radomir Antic şi Lăcătuş rezervă la gazdele conduse de Javier Irureta, cu Viti, Armando, Berto, Jerkan, Sanudo, Zuniga, Rivas, Bango, Carlos Munoz, Pacho, Fernandz, Jankovici sau Sarriugarte, in lot. Meciul se ducea către un 0-0 echitabil, Real având o dominare uşoară, până prin minutul 80, când la oaspeţi intră Luis Enrique in locul lui Paco Llorente şi la gazde, intră, prin minutul 85, românul Lăcătuş, introdus, probabil, pentru a se mai câştiga ceva timp.

La una din ultimile faze ale meciului, la o aglomeraţie in careu, vulpoiul Lăcătuş introduce mingea in poarta lui Buyo, aruncând-o pe Real Îtr-o criză care i-a măcinat groaznic până la sfârşit, deşi au câştigat derby-ul din etapa următoare, cu Atletico, făcând un 1-1 la Osasuna, Îvingând, iar, Îtr-un meci greu, acasă, pe Valencia, dar pierzând avansul de un punct pe care-l aveau Î faţa Barcei, Î ultima etapă, când, după ce au condus cu 2-1 la Tenerife (gol şi pasă de gol Hagi), Gică a fost scos (prin minutul 70), Real Madrid căzând imediat şi pierzând, Î final, cu 3-2, un campionat pe care-l avuseseră Î mână.

Golul lui Lăcătuş Îi băgase Î criza din care n-au mai ieşit, şi, din cauza acestei ratări a trebuit Hagi să părăsească Madridul pentru sub-mediocritatea Bresciei Rumena. Se poate spune că Lăcătuş i-a suflat campionatul fratelui său de la Steaua, Hagi. Altfel, şi azi Lăcătuş este foarte apreciat la Oviedo, unde a lăsat o foarte bună impresie, rămânând de neÎţeles de ce nu a mai continuat acolo Îcolo 2-3 ani.


Protasov era atacantul dorit de antrenorul brazilian Lazaroni la Fiorentina. Tehnicianul brazilian i-a spus din start lui Lăcă faptul că a fost adus de către conducere, peste capul său, sovieticul Oleg Protasov fiind tipul de atacant pe care-l dorea, un numar 9 şi nu un număr 7 fiind ceea ce căuta. Transferul lui Lăcătuş la Fiorentina este Îca Înecat Î nebuloase, cu voci (neconfirmate) care spun că ar fi existat o ofertă superioară finaciar, dar refuzată de stelist, care ar fi forţat conducătorii militari să-i dea drumul pentru Firenze, din raţiuni de viaţă socială şi familială. Doar un sezon a stat Marius Î Italia, jucând 21 de meciuri (majoritatea ca vârf Împins) şi Îscriind 3 goluri (al şaselea marcator al echipei, dupa Orlando şi Fuser (8), Kubik şi Buso (5) şi Nappi (4) Fiorentina terminând pe locul 12 din 18, Î formula-tip Mareggini - Fiondella, Facenda, Malusci, Di Chiara - Fuser, Salvatori, Dunga, M. Orlando - Nappi, Kubik.

Recordurile stabilite de Marius Lăcătuş Î prodigioasa sa carieră sunt impresionante şi vorbesc mai bine decât ar face-o cuvintele despre ce a Îsemnat acest jucător.

- Este cel mai titrat fotbalist din istoria primei divizii româneşti, având 10 titluri de campion naţional (1985, 1986, 1987, 1988, 1989, 1994, 1995, 1996, 1997, 1998), Îtr-un record absolut, neegalat şi neegalabil niciodată şi de nimeni. De asemenea, are şapte Cupe ale României (1985, 1987, 1988, 1989, 1996, 1997, 199) şi trei Supercupe (1994, 1995, 1998). A câştigat Cupa Campionilor Europeni (1986) şi Supercupa Europei (1987), jucând Îcă o semifinala (1988) şi o finală de Cupa Campionilor (1989).
- Este al doilea recordman de prezenţe Î tricoul Stelei (strict pentru prima divizie), cu 357 de meciuri Î 13 sezoane, Ître 1983-1990 şi 1993-1999, primul fiind Tudorel Stoica, cu 369 de prezenţe, Î 14 sezoane, Ître 1975-1989, pe un podium completata de Iordănescu, cu 317 prezenţe Î 14 ani, Ître 1968-1982.
- Este pe locul 12, Îtr-un clasament general all-time al prezenţelor Î prima divizie, având 414 meciuri şi 103 goluri, Î total.
- Este pe locul 8, Î topul selecţiilor la echipa naţională, având 89 de meciuri şi 13 goluri, Î intervalul de 14 ani care a trecut de la primul până la ultimul meci (1984-1998)
- Este pe locul 5, Îtr-un top 10 al celor mai buni marcatori din istoria clubului Steaua, Î prima divizie, având 98 de goluri, primul fiind Iordănescu (155), apoi Gheorghe Constantin (145), Piţurcă (137), Florea Voinea (106), după el urmând Marcel Raducanu (94), Ion Alecsandrescu (80), Viorel Nastase (77), Hagi (76) şi Nicolae Tătaru (75). Este pe locul şase Î topul golgheterilor Stelei din Cupa României, având 16 goluri ( la fel ca Gabi Raksi)
- Este golgheterul all-time al Stelei Î cupele europene, având 17 goluri Î 72 de meciuri jucate. Åži Lăcătuş a jucat cupe europene adevărate, cu sferturi, optimi, semifinale, sau grupe de Liga Campionilor, nu câte 3 tururi preliminare, adică vreo 5-6 meciuri Î care să facă golaveraj cu toţi desculţii. Lăcătuş are 17 goluri, fiind urmat de Dică (14, cu raţiunile explicate), Ilie Dumitrescu (13), Hagi (12), Victoraş Iacob şi Nicoliţă (10, prin aceleaşi raţiuni), Ciocoiu, Adi Ilie, Bogdan Stancu, Dorin Goian (9), samd.
- Este singurul jucător din istoria Stelei care a reuşit o triplă intr-un meci de cupe europene, in Steaua - IFK Goteborg 5-1, in 15 martie 1988.
- A participat la Mondialul din Italia, unde l-a avut, din nou, victimă pe bietul Dasaev, reuşind o dublă, fiind Î lot şi pentru Mondialul din Franţa (unde a jucat contra Tunisiei) şi pentru Europeanul din Anglia, fiind singurul stelist participant la două Mondiale şi un European. În Franţa a fost reprezentantul României la un meci Ître două selecţionate ale lumii, care a avut loc Î scop caritabil, Îscriind şi un gol Î acel meci.
- Are, Î total, 21 de titluri cucerite, pentru Steaua


Steaua este echipa de care se leagă Î exclusivitate cariera lui Lăcătuş, fiind o relaţie Î care fiecare datorează celeilalte părţi. Fără Steaua, Lăcătuş mai mult ca sigur că nu ar fi existat, la nivelul de azi, iar fără Lăcătuş, Steaua probabil nu ar fi avut aceeaşi strălucire. Tupeul şi curajul lui Marius, atitudinea extraordinară, au Îsemnat mult pentru spiritul pe care şi-a clădit Steaua imaginea anilor 80 şi 90. Asta nu Îseamnă că unele lozinci gen Unicul căpitan nu sunt ridicole, Lăcă purtând baderola Ître 1994-1999, adică 5 ani, din care doar 4 Î care Steaua a fost Steaua, existând şi alte nume cu aceleaşi performanţe (vezi Apolzan, căpitan pentru 6 ani, Gheorghe Constantin, căpitan pentru cinci ani, Sătmăreanu, căpitan Ître 1970-1975, Liţă Dumitru, 1975-1980, Ilie Dumitrescu, 1991-1994, Rădoi, 2002-2009), ca să nu mai vorbim de cel care se impune Î mod clar ca cel mai Îdreptăţit la aceasta titulatură: Tudorel Stoica - căpitan intre 1982-1989. De asemenea, faptul că Lăcătuş este unul dintre simbolurile Stelei (alături de alţi zeci de fotbalişti) nu Îseamnă că el este Simbolul Stelei. Titulatura asta vine şi se explică prin explozia demografică de stelişti, vizibilă mai ales Îcepând cu mijlocul anilor 90, când, odată cu edificarea Armatei Ultra, cu toată mişcarea aferentă, era nevoie de un Simbol, care să preia şi să redistribuie multiplicat toate energiile. Åži Lăcă prin calităţile sale, prin ce făcuse şi prin ce făcea, era omul care se impunea natural.

Pe acest fond, legenda a fost mult-exagerată, Lăcătuş devenind un fel de tătuc al steliştilor, mitizarea căpătând forme destul de grosolane. Multiplele episoade Î care Lăcătuş a arătat, ca jucător, un caracter murdar, curajul şi ambiţia transformându-se Î ţigănie, cu torente de scuipaţi Î freza fiecărui adversar, cu Îjurături permanente de mamă şi de toate, faţă de toţi, şi cu bestialităţi gratuite, au fost acoperite, căci aveam nevoie de tătuc. Când Lăcă Îşi băga toate alea Î Steaua, când Îi şantaja pe conducătorii Stelei, Î 1993, cu un contract superior de la Dinamo lui Ianul, când Îi şantaja şi Î 1998, ducându-se până pe aeroport, cu o ofertă din Turcia Î braţe, ca să primească un contract mai bun, sau când urla de bucurie şi Îşi băga tot ce-i venea la gură Î Steaua voastră, nu se putea anticipa atitudinea degradantă (pentru el, Î primul rând) şi umilitoare pe care o va avea Î sprijinirea celui care omoară Steaua, totul pentru nişte nenorociţi de bani.
Asta nu Îseamnă că nu rămân intacte toate lucrurile extrem de bune, care sunt covârşitoare şi de o importanţă fantastică, dar Îseamnă că, dacă ar fi să avem un simbol absolut, atunci, cu siguranţă, nu Lăcătuş este acela.

Lăcătuş a fost teribil, a fost inspiraţie pentru o generaţie, a fost curaj, pasiune, dezlănţuire, libertate, a fost o mică parte din gloria Stelei, dar nu poate fi simbol suprem niciodată. Ai Îţeles? Da, Gigi!

Şapte este numărul de pe tricoul lui Marius, la Steaua şi la echipa naţională. La Fiorentina a jucat cu numărul 9, iar Oviedo şi la Naţional cu numărul 11. La fel cum nu poate fi unicul căpitan, nu poate fi nici unicul număr şapte, Îaintea lui Lăcă, fantasticul Marcel Răducanu (o personalitate de dimensiuni fabuloase din istoria clubului Steaua), aducând glorie acestui tricou cu numărul şapte, timp de nouă ani.

Tibia şi peroneul a patru jucători au fost rupte animalic de către Lăcătuş, nu din imprudenţă, elan, fatalitate, ci pentru că stilul său de joc includea intimidarea adversarilor prin intrări la limită, şi, de foarte multe ori, peste şi mult peste limita regulamentului. Ardeleanu, Camacho, Goycochea sau Vuiajic şi-au Îcheiat prematur carierele (primii doi) sau au avut mult timp de suferit după brutalităţile şeptarului nostru.

UTA (2006-2007), Oţelul (2001-2002) Ceahlăul (2004), InterGaz Bucureşti (2005), Vaslui (2009-2010), Steaua (1997-1999, secund), Panama (2001, secund) România (2003, secund) Braşov (2002-2003), Naţional (2000-2001) şi Steaua (2007-2008, 2009 şi 2010) sunt echipele antrenate de Lăcătuş.

Valentin Ceaşescu i-a fost foarte apropiat lui Lăcătuş (aşa cum era şi faţă de Hagi, Piţurcă, Stoica sau Boloni), Îainte de 1990, Marius revanşându-se şi arătând un gest onorabil şi o dovadă de caracter frumos când l-a sprijinit (alături de alţii) foarte puternic (material, Î primul rând) pe Valentin, după 1990, când o ură groznică şi absurdă ameninţa existenţa unui om care nu făcuse rău nimanui. Lăcătuş a fost şi el lângă Valentin (alături de alţii), când destui Îtorseseră spatele, motiv pentru gestul trebuie remarcat, Î acel context, cei doi fiind buni prieteni până azi.

World Cup 1994 rămâne cel mai mare regret al lui Lăcătuş (şi cea mai mare nedreptate ce i s-a făcut). În primăvara premergătoare Mondialului American, după revenirea lui Marius din Spania, cu o formă sub cota obişnuită, dar respirând acelaşi stil de mare campion, cu 17 meciuri şi 5 goluri pentru Steaua, i-a fost făcută o mare nedreptate (recunoscută, cu jumătate de gură, peste ani) de către „nea Puiu”, acesta refuzându-i fotbalistului de 30 de ani prezenţa Î lotul american, Î condiţiile deplasării peste Ocean a unor atacanţi precum Jean Vlădoiu sau Viorel Moldovan, şi - mai ales - cvasi-necunoscuţii, neexperimentaţii, ne-tinerii şi ne-nimic Iulian Chiriţă (3 meciuri, Î total, la naţională) şi Marian Ivan (avea să joace, Î total, şi el, doar 3 meciuri la naţională, toate Î amicale), jucători care n-au jucat nicio secundă, fiind turişti, dar nici n-au reprezentat ceva pentru naţională sau fotbalul românesc, Î viitor, cum se putea justifica opţiunea, prin prisma perspectivei, ca Î cazul Moldovan. Simpla prezenţă de atitudine a lui Lăcătuş ar fi Îsemnat un plus uriaş Î delegaţia noastră, chiar şi doar Î postura de rezervă neintrodusă. Până la urmă, Marius a fost Î 1994 la Mondiale, dar doar din postura de spectator privat. Marius a făcut parte şi dintr-o echipă virtuală formată de UEFA, care propunea două echipe. Un prim 11 al marilor jucători neconvocaţi pentru eveniment, de la echipele calificate - aici Lăcătuş fiind titular, şi un prim 11 al jucătorilor absenţi din cauza necalificării echipelor lor naţionale (gen Cantona, Ginola, Gascoine, Michael Laudrup, Ince, Platt, Schmeichel)

Zapata - Golanski, Rădoi, Goian, Petre Marin - Nicoliţă, Ovidiu Petre, Lovin, Toja - Dayro Moreno - Arthuro a fost echipa care a reuşit singura performanţă cu adevărat notabilă din cariera mediocră de antrenor a lui Lăcătuş - calificarea Î grupele Champions League, ediţia 2008-2009 Î faţa lui Galatasaray, infrângerea in faţa lui Dinamo (in condiţiile in care ne trebuia doar un egal in faţa unei echipe moarte), reprezentând pierderea unui titlu in faţa lui Dinamo, mai mult decât a lui CFR Cluj, şi reprezentând, in acelaşi timp, cealaltă extremă in iinţelegerea capacităţilor de antrenor pe care le posedă.


Pentru toate lucrurile bune făcute de partea clubului Steaua şi, mai ales, pentru toate emoţiile create unor copii care il visau, nu pot decât să izolez, azi, alte lucruri şi să-i urez fostului nostru uriaş jucător, simbol al energiei, curajului, atitudinii, dorinţei de câştig, performanţei şi neaplecării, multă sănătate şi impliniri maxime pe plan familial.

La mulţi ani!


Filip Pindean