28-03-11

Steliste de aur: Laura Badea – „această fată minunată”

Laura Badea este una dintre figurile centrale care au reprezentat la nivel maxim CSA Steaua în anii 90.

Exponentă de excelenţă a unui sport nobil – scrima –, cu multiple legături, atât cu natura instituţiei tutelare a clubului Steaua – Armata –, cât şi cu însăşi dezvoltarea civilizaţiei umane, Laura Badea reprezintă unul din patrimoniile de covârşitoare importanţă pe care se mai bazează, azi, Steaua.

Cariera Laurei Badea – cea mai titrată scrimeră (consacrată cu arma floretă) din istoria sportului românesc – a fost legată, la nivelul de mare perfotmanţă, de la început până la sfârşit, de clubul Steaua.





Născută la 28 martie 1970, în Bucureşti, Laura Badea este una din personalităţile de prim rang din sportul olimpic românesc.

De ce am ales scrima? A fost „dragoste la prima vedere”. Am fost selecţionată la şcoală, de către doamna Rodica Popescu, antrenoare la Clubul Sportiv Şcolar nr. 1 din Bucureşti. Aveam aproximativ 13 ani (destul de târziu având în vedere că astăzi copiii încep să practice scrima la 6 ani) şi ideea de a mă lupta cu „săbiile” mă fascina.

Citisem cărţile lui Alexandre Dumas şi voiam să fiu asemenea personajelor. Dar, când am ajuns în sala de scrimă surpriză: acolo mă aştepta o floretă. Curiozitatea şi-a spus cuvântul şi încet – dar sigur, aş putea spune acum, după atâţia ani – am început să dezleg tainele scrimei cu floreta. Cel mai mult mi-a plăcut ideea de a avea un adversar, de a încerca să fiu înaintea lui cu o secundă, de a fi provocată să găsesc procedeul corect pentru a învinge. Familia mea a avut o contribuţie majoră în alegerea făcută. În special tatăl şi fratele meu.

Primele mele modele au fost antrenoarele mele de la Clubul Sportiv Şcolar nr. 1 din Bucureşti: Rodica Popescu şi Maria Vicol (n.r. prima scrimeră română medaliată la un campionat mondial). Când am ajuns la lot modelul meu a fost Reka Szabo – cea mai tehnică trăgătoare/ scrimeră din generaţia ei. De ce? Pentru că erau şi sunt exemple de comportament, modestie şi tenacitate, sportive cu un bogat bagaj tehnico-tactic.

Primul mare succes internaţional a fost obţinut la Jocurile Olimpice de la Barcelona 1992 – medalia de bronz cu echipa României în componenţa Reka Szabo, Elisabeta Tufan, Claudia Grigorescu, Ozana Dumitrescu şi eu. (revista-maria)




Bronzul cucerit la Barcelona, la echipă, deşi nu cel mai mare rezultat, rămâne cea mai frumoasă amintire din cariera Laurei Badea.

Pentru că era prima mea participare la Jocurile Olimpice şi visam de mult la acest lucru. Pentru că îmi doream enorm să demonstrez că pot face performanţă. Pentru că atunci când am plecat spre Barcelona eram convinsă că voi concura şi la proba individuală dar nu am reuşit. Pentru că... pentru că… tatăl meu, fiind grav bolnav, aştepta cu emoţii o medalie. Ce e o medalie la Jocurile Olimpice? Totul! E sublim s-o câştigi dar e şi multă durere şi transpiraţie pentru asta.





Laura explică dilema „Cum pot scrimerii, sportivi care practică un sport individual, care implică, în general, o doză mare de egoism, să fie atât de buni individual şi, totuşi, atât de valoroşi ca echipă”



Când am început scrima eram foarte mulţi copii. Pe parcursul etapelor de pregătire am rămas doar 10-15 copii, băieţi şi fete. Era o a doua familie a mea. Am crescut împreună, am evoluat împreună, ne-am bucurat şi am plâns împreună…toate le-am făcut împreună. Aşa s-a dezvoltat spiritul de echipă, unitatea, ideea că numai împreună vom reuşi. Şi aşa a şi fost. Prima medalie pe care am câştigat-o a fost cu echipa la Jocurile Olimpice de la Barcelona. Numai alături de echipă am reuşit să cresc, am reuşit să zbor, să ating culmile performanţei. Îi datorez atâtea echipei. Pe urmă au fost rezultatele la individual. (superlativele vip)



Laura Badea şi-a atins apogeul carierei la Jocurile Olipice de la Atlanta, din 1996, acolo unde a cucerit argintul, pe echipe şi AURUL OLIMPIC, la individual, devenind prima şi singura scrimeră campioană olimpică din istoria sportului românesc.


Titlul de campioană mondială, obţinut în 1995, la Haga şi cele 3 titluri de campioană europeană (Limoges – 1996, Gdansk – 1997 şi Copenhaga – 2004, pe lângă bronzul olimpic din 1992 şi argintul din 1996 (ambele la echipe), precum şi perla coroanei, aurul olimpic, la individual, din 1996, sunt bornele care marchează cariera acestei fabuloase sportive a clubului Steaua.




Cele 22 de medalii olimpice, europene sau mondiale, individual sau cu echipă, pe lângă zecile de titluri naţiuonale, o fac pe Laura Badea cea mai galonată scrimeră din istoria sportului românesc, una din marile scrimere ale lumii şi singura medaliată olimpică de aur a Romaniei.


Fireşte, Olimpiada de la Atlanta constituie punctul maxim al carierei Laurei Badea. Ţin minte şi acum finala şi, mai ales, ţin minte comentariul celui care era (cred) invitat la microfonul televiziunii române, Alexandru Mironov, pe care-l cunoşteam din prezentările tehnico-SF dinaintea serialului Star Trek.

La ultimul atac, cel câştigător, Laura şi-a dat jos masca şi a sărit în sus de bucurie, ca un copil, îmbujorată toată, radiind a fericire sinceră, cu un chip superb, cu părul strâns în coadă transpirat, înroşită în jurul ochilor, cu vorbele lui Mironov, ceva în genul „priviţi-o pe această fata minuntă, priviţi-l pe acest copil superb”.
Ca o impresie strict personală, a fost, de departe, momentul pe care mi-l amintesc cel mai bine, din istoria participărilor româneşti la olimpiadă, şi nu-l voi uita niciodată.

Asta, pe lângă faptul că – evident –, am fost îndrăgostit nebuneşte de foarte frumoasa Laura, câţiva ani de-atunci înainte.


Despre Atlanta, Laura rememorează

La unul dintre antrenamentele dinaintea competitiei m-am accidentat la mana. Am fost foarte suparata si chiar m-am speriat ca nu voi mai putea concura. Visul fiecarui sportiv este de a ajunge cel putin o data la Jocurile Olimpice. Si in acel moment mi se parea ca visul meu se naruie… Dar nu a fost asa. Cu ajutorul tratamentului, cu incredere in mine si cu credinta in Dumnezeu am reusit sa concurez si in cele din urma sa castig.


Vorbind, în continuare, despre scrimă

Scrima a adus si va aduce medalii de la CE, CM si JO. Mai mult decat atat, este un sport care a avut si are sportivi care pot deveni adevarate modele pentru tineri. Scrima de inalta performanta presupune o tehnicitate ridicata, bazata pe un efort sustinut si un grad accentuat de combativitate. Consider ca scrima ofera celui care o practica nu doar emotia confruntarii sau satisfactia victoriei, ci si o stare psiho-afectiva cu totul deosebita. As numi-o, simplu, „starea de bine”, rod al complexitatii aflate in echilibru, al armoniei componentelor sale. E bine sa indraznesti, dar trebuie sa fii prudent. Este captivant sa te poti avanta, cu conditia sa stii ca adversarul poate replica prin aceleasi mijloace, eventual mai bine stapanite. Este extraordinar sa ai incredere in propriile forte, fara sa uiti ca, acolo, pe plansa, nu esti singurul care se bucura de un asemenea sentiment.



Dar, trebuie sa accepti ca, dupa ce ai depus efort, te-ai straduit si ai izbutit sa ajungi aproape de perfectiune, inspiratia si intamplarea te pot parasi. Nu definitiv, uneori e vorba doar de o fractiune de secunda… de cativa milimetri… de o singura pulsatie a inimii. O tusa aduna in ea sute de ore de efort, de repetitie, de speranta sau – de ce nu? – de exasperare. Si… Abia dupa ce ai facut tot ce tine de tine, Dumnezeu decide daca meriti sa castigi. Dar, ca si viata, scrima iti ofera nu doar bucuria triumfului, ci si posibilitatea redresarii. Si inveti sa o iei de la capat, cu incredere, cu pasiune, cu acea noblete care confera distinctie, eleganta… Este starea de bine care incoroneaza implinirea.




După retragerea din 2004 (în urma înfrângerii din sferturi, la Atena), Laura Badea a rămas în cadrul clubului Steaua, fiind coordonator sportiv, arătând anumite calităţi interesante, luându-şi doctoratul (într-o ţară în care mulţi impostori sunt doctori şi alţii chiar conducători de doctorate, totuşi) cu titlul „Contribuţii la clarificarea raportului dintre inteligenţa motrică şi capacitatea de efort în scrima de performanţă”


Acest titlu nu implica niciun avantaj material, dar reprezinta o implinire in plan personal. Nadajduiam sa pot, astfel, sa restitui domeniului care m-a consacrat o datorie de onoare. Sportul m-a imbogatit sufleteste, m-a format, m-a ajutat sa ma afirm. Am dorit ca, prin aceasta modesta contributie care este teza de doctorat, sa le ofer colegilor si prietenilor mei, indiferent de varsta si de nivelul la care ei se dedica scrimei, cateva idei. (superlativele vip)

În prezent vice-preşedintă a Federaţiei Române de Scrimă, Laura Badea ne oferă, prin intermediul unor interviuri (mai multe decât la alte mari campioane, dar, touşi, puţine pentru ce reprezintă cea mai mare floretistă din sportul românesc) nişte unghiuri foarte corecte în abordarea unor situaţii de care ne lovim zilnic, relevând, de fapt, cine este ea, prin împărtăşirea unor concepţii despre sport şi viaţă.

Antrenorii sunt foarte importanţi, sunt cei care îţi marchează drumul spre marea performanţă. Antrenorul este cel care stabileşte metodologia de antrenament, ţinând cont de particularităţile fiecărui sportiv şi de bagajul de cunoştinţe tehnico-tactice asimilat de-a lungul timpului

Am învăţat o sumedie de lucruri de la antrenorii mei. În primul rănd că este extraordinar să îndrăznesc, dar că trebuie să fiu şi prudentă; că mă pot avânta cu condiţia să înţeleg că adversarul îmi poate replica exact cu aceleaşi mijloace, poate mai bine stăpânite; să am încredere în forţele proprii, fără să uit că, acolo, pe planşă nu sunt singura care se bucură de un asemenea sentiment dar şi faptul de a accepta că, după ce am depus efort, m-am străduit şi am izbutit să ajung aproape de perfecţiune, inspiraţia mă poate părăsi. Şi nu în ultimul rând, am învăţat faptul că, abia după ce am făcut tot ce ţine de mine, Dumnezeu decide dacă merit să câştig sau să pierd. Dar, ca şi viaţa, scrima iţi oferă nu doar bucuria triumfului ci şi posibilitatea să te redresezi. Să o iei de la capăt. Cu încredere, cu pasiune, cu nobleţea aceea care confera distincţie, eleganţă.. starea de bine care încoronează împlinirea.



Este dificil pentru orice sportiv să îşi imagineze viaţa după terminarea activităţii sportive. Ce va face, încotro se va îndrepta? Sunt întrebari fireşti pe care şi le pune fiecare dintre noi. Sportul de performanţă presupune sacrificiu de sine, dedicare şi, după cum ştim, mulţi sportivi termină activitatea de performanţă la o vârstâ cand este dificil să te integrezi în piaţa muncii.

Sportivii ar trebui să aibă oportunitatea de a învăţa să-şi dezvolte competenţele lor şi în afara sportului, de a deveni profesionişti de succes după terminarea carierei lor sportive. Şi mai este un lucru important de ştiut. Nu este suficient să ai doar performanţe sportive. Trebuie să înveţi, să asimilezi cunoştinţe de specialitate pentru a deveni un bun antrenor. Şi nici atunci nu îţi garantează nimeni că vei fi şi un bun antrenor.



Toate mă reprezintă (se referă la faptul că este ambasador al României pentru Sport, Toleranţă şi Spirit sportiv, pe lângă Consiliul Europei, este vicepreşedinte al FRS şi lucrează şi în cadrul COR n.n.). Viaţa sportivă înseamnă spirit de fair–play faţă de tine, de adversar, de spectator, de lumea sportului. Acest echilibru, care îi defineşte pe cei mai mulţi dintre sportivii olimpici, consimţit şi făurit de ei înşişi, de conştiinţa şi concepţia lor de viaţă, înseamnă voinţă, performanţă, longevitate, efort.



În primul rând, copiii ar trebui să facă SPORT, indiferent de disciplina pe care doresc să o practice. Din punct de vedere moral, practicarea scrimei aduce beneficii în plan afectiv, intelectual, psihic şi psihomotor. Combativitatea, încrederea în forţele proprii, precizia, atenţia, coordonarea şi controlul echilibrului sunt specifice scrimei.

Personal, consider că scrima oferă, celui care o practică, nu doar emoţia confruntării sau satisfacţia victoriei, ci şi o stare psiho-afectivă cu totul deosebită. Aş numi-o simplu, “starea de bine”, rod al complexităţii aflate în echilibru, al armoniei componentelor sale. Este extraordinar să faci sport de performanţă! Pentru mine, scrima a însemnat, în fond, calea de pornire în viaţă şi desăvârşirea ca om, ca sportiv. Mi-a oferit bucurii imense, dar şi momente de tristeţe, de revoltă.. niciodată, însă, de resemnare. (revista-maria)

Nu cred ca ar trebui sa comparam fotbalul cu celelalte sporturi. Fotbalul este un sport de echipa, inteles de toata lumea, care face spectacol si aduce suporteri pe stadioane. Nu cred ca ramane dator, iar convingerea mea este ca jucatorii isi asuma atat victoriile cat si infrangerile. Revenind la celelalte sporturi, finantarea se face in functie de rezultatele obtinute de sportivi. Legea sponsorizarii ar trebui revizuita, pentru a permite federatiilor sa beneficieze de finantari.

Sunt o persoană retrasă, căreia nu-i place să iasă în evidenţă. Faptul ca am petrecut o buna parte din viata in cantonamente si in deplasari m-a determinat sa ma gandesc mai mult la stabilitate. Imi place sa stau impreuna cu familia si cu prietenii mei, sa fiu omul Laura Carlescu Badea, nu o campioana. Si totodata, am responsabilitatea de mama, care mi se pare cea mai importanta. (superlativele vip)



„Niciodată nu m-am gândit că voi ajunge campioană olimpică. Am fost şi sunt o răsfăţată a sorţii. În cei 23 de ani de scrimă nu am obţinut nici o performanţă singură, ci impreuna cu colegele mele, antrenorii, cu sprijinul FR de Scrima si CS Steaua. Permanent, alături de mine au fost colegii şi antrenorii. Cel care a contribuit cel mai mult la performanţele mele a fost antrenorul Tudor Petruş. Mulţumesc colegilor, îi mulţumesc lui Dumnezeu şi părintilor mei, cărora le datorez foarte multe”.



Azi, 28 martie 2011, suporterii clubului Steaua au onoarea să-i mulţumească acestei fete minunate (azi dr.locotenent-colonel), pentru contribuţia uriaşă adusă de partea CSA Steaua şi a României.

La Mulţi Ani, Laura Badea!

Steliştii – recunoscători.

Filip Pindean