12-03-11

Prima jumatate a lunii martie, in istoria Stelei. 1995-2000

Sezonul 1995-1996 isi disputa – ca de obicei cand echipa nationala se califica la un turneu final –, 4 etape din retur (etapele 18-21) in sezonul de toamna, intre 29 noiembrie si 13 decembrie 1995.

Mini-returul debuta pe 28 februarie 1996, Steaua dispunand cu 2-1, in Ghencea, de Petrolul Ploiesti. Echipa militara (care terminase cu un avans de 8 puncte, la finele celor 17 etape ale turului legal) avea, inaintea etapei 22, o distanta de 5 lungimi in fata Rapidului (15 victorii, 3 egaluri si 4 infrangeri, golaveraj 54-22), distanta reducandu-se prin infrangerile Stelei in deplasarile de la adevarata Poli Timisoara (2-1, pe 2 decembrie) si de la National (1-0, pe 13 decembrie), in ce-ar fi trebuit sa insemne etapele cu numarul 2 si 4 ale returului, dar au insemnat etapele cu numerele 19 si 21 ale sezonului de toamna (turului) extins.




Etapa 23 aduce, pe 2 martie 1996, un egal in Banie (1-1), Rapidul apropiindu-se la doar 3 puncte.




Peste 3 zile, pe 6 martie 1996, Steaua isi revenea si spulbera cu 4-2 pe Dinamo, aratand cine-i stapanul campionatului si profitand de infrangerea (distrugerea) cu 4-2 (3-0 la pauza) a Rapidului la Constanţa, in faţa Făruţului si trecand la 6 lungimi in fata giulestenilor.







Peste inca alte (doar) 3 zile, pe 9 martie 1996, Steaua se deplasa in Giulesti, unde scotea egalul care o tinea linistita pana la final, la o distanta care-i permitea sa abordeze cu mult calm ultimele etape din cursa catre titlul de campioana.








Iesita bine dintr-un triunghi al mortii, cu 3 intalniri, in 9 zile, contra Universitatii Craiova, Dinamo si Rapid, Steaua invingea Otelul, cu 1-0, in Ghincea, pe 16 martie 1996 si se ducea catre titlul de campioana, pe care avea sa-l castige la 11 puncte in fata locului 2 (National) si la 12 puncte in fata locului 3 (Rapid).




XXX


Sezonul 1996-1997 isi programa prima etapa a returului pe 1 martie 1997, Steaua spulberand, in deplasare, vesnica echipa intalnita in luna martisorului, Otelul Galati, cu 5-1. Rezultatul era notabil caci Steaua (11 victorii, 2 egaluri, 4 infrangeri, golaveraj 34-19, 35 de puncte, dupa tur) era la egalitate de puncte cu National si la doar 2 puncte in fata locului 3, chiar Otelul Galati, marea revelatie a campionatului, care avea a doua cea mai buna aparare a campionatului (18 goluri primite), dupa Dinamo (17 goluri primite). Steaua incepea in stil de mare campioana.




Pe 8 martie 1997, Steaua intalnea acasa Ceahlaul si pierdea, prin meciul egal, din aura cu care se inconjurase dupa victoria-declaratie de la Galati.

Pe 12 martie 1997, Steaua spulbera total efect victoriei de pe Dunare si o ducea chiar spre statutul de accident, pierzand la Bacau, cu 1-0 si ducandu-se la 2 puncte sub National. In cele din urma, intr-o lupta cu multe impoticniri, dusa pana la final, Steaua a repreluat fotoliul de lider dupa etapa 31 si l-a mentinut pana la finalul unui campionat terminat la 5 puncte peste National.


XXX

Sezonul 1997-1998 programa primele 3 etape ale returului in sezonul de toamna, meciurile Stelei contra U Cluj, din 18 (3-2, in deplasare) si Jiului, din etapa 20 (5-1, in Ghencea) disputandu-se pe 29 decembrie, respectiv 13 februarie. Etapa cu numarul 19, programata pentru 6 decembrie, a fost reprogramata pentru Steaua, pe data de 4 martie 1998.

Astfel, prima etapa a mini-returului s-a disputat pe 1 martie 1998, Steaua dispunand cu 2-0, in deplasare, de cvasi-vesnica echipa a lunii martie, Otelul Galati.




Peste 3 zile, pe data de 4 martie 1998, Steaua disputa meciul contra Ceahlaului Piatra Neamt, amanat din data de 3 decembrie, meci care ar fi trebuit sa conteze pentru a doua etapa a turului, adica pentru etapa 19.





Etapa cu numarul 22 a fost programata pe 8 martie si doar meciul Steaua – National s-a disputat pe 9 martie 1998. Steaua a facut – probabil – cel mai slab meci al sau din ultimii 8 ani, in confruntarile interne importante, parte din cauze si context putand fi lesne deslusite din lecturarea cronicilor si comentariilor.









Ca de fiecare data cand Romania era acalificata la un turneu final (Coupe du Monde `98, de data asta), pe langa micsorarea numarului de meciuri pentru retur, chiar si acelea ramase se disputau (destule) in sistem miercuri-sambata. Astfel, la 3 zile dupa intalnirea cu bancarii, Steaua castiga, pe 11 martie 1998, la Resita, cu 2-0, dar mult, mult mai greu decat o arata scorul.








Etapa 24, programata pe 14 martie 1998, aducea o victorie la limita, cu 1-0, in fata Bacaului si o ducea pe Steaua (care a terminat, in final, la 2 puncte in fata Rapidului lui Mircea Lucescu) spre al saselea titlu consecutiv, titlu care consfintea si incheia dominatia cvasi-totala din anii `90.





XXX

Sezonul 1998-1999 programa prima etapa a returului pe data de 6 martie 1999, Steaua castigand in fata clientilor nostri de la Universitatea Craiova, cu 2-0, in Ghencea.





Etapa urmatoare, pe 13 martie 1999, Steaua se impunea la Universitatea Cluj, cu 2-0.





Etapa cu numarul 20, din 17 martie 1999, arăta scaderea clara si definitiva de clasa a Stelei, confirma locul 3 de la finele turului (10 victorii, 4 egaluri, 3 infrangeri, golaveraj 31-15, 34 de puncte, cu 7 mai putine fata de Dinamo si cu 10 mai putine fata de Rapid) si anticipa locul 3 de la finalul campionatului (19 victorii, 9 egaluri, 6 infrangeri, golaveraj 62-33, 66 de puncte), la o absolut umilitoare distanta in spatele lui Dinamo (16 puncte in fata noastra) si la o absolut greu de acceptat ca posibilitate teoretica, macar, cvasi-neverosimila si halucinanta distanta de 23 de puncte in spatele campioanei Rapid (care, cu toate smenurile presei, care a impins-o de la spate si cu toate smenurile cu arbitrii lui Kassai si cu toate influentele reprezentantelor Samsung la arbitri, nu poate justifica diferenta decat prin vina exclusiva a conducatorilor clubului nostru).





XXX

Sezonul 1999-2000 a programat – datorita calificarii Romaniei la Campionatul European din Belgia si Olanda 2000 – 4 etape din retur, in sezonul de toamna. La finele turului real, in urma disputarii celor 17 meciuri, Steaua ocupa o mizera pozitie 5 (9 victorii, 1 egal, 7 infrangeri, golaveraj 33-31), la 19 puncte distanta de liderul Dinamo.

Prima etapa a mini-returului propunea, pe 5 martie 2000, o deplasare in Giulesti, pentru Steaua lui Piturca – managerul general instalat in iarna. Cu o echipa remaniata, Steaua scotea un egal (2-2) considerat satisfacator stadiului respectiv de reconstructie masiva, in fata echipei lui Mircea Lucescu, care era la apogeu si trebuia sa se ia la tranta cu Europa (s-a luat de n-a mai putut...), si pentru care infrangerea in fata Stelei a cam insemnat trimiterea titlului in Stefan cel Mare. Cornel Dinu se ducea la 13 puncte in fata „prietenului sau de-o viata” si nici macar el nu mai avea cum sa rateze titlul.











In fara de faptul ca cioara e cioara si-n ziua de 5 martie 2000, cand Piti l-a oprit sa se umfle in pene, si croncanea ca o piranda oparita si muscata de sobolan ca (in esenta) „Altii au furat mai mult ca noi”, nimic deosebit de remarcat. Zi-i „Mircea Lucescu” si trage apa!





Pe 12 martie 2000, in etapa 22, Steaua pierdea acasa cu Nationalul lui Mihai Stoichita si Marius Lacatus, prilej pentru simbolul Stelei sa-si bage toate alea in clubul care l-a facut cine este, intr-o dovada de caracter care precede altora (referitoare la Steaua) si care se constituia intr-un mic si neglijat semnal de alarma pentru viitoarele ispravi ale neimblanzitului, curajosului, demnului, puternicului, bunului, marelui... Bleah!





Etapa cu numarul 23, disputata pe 19 martie 2000, la Onesti, a adus o victorie Stelei, intr-un meci – aparent – fara semnificatii deosebite, in fata unei codase a clasamentului, condamnata sa ia calea matineului.





Ei bine, domnilor, victoria de la Onesti nu a reusit decat s-o impiedice pe Steaua sa termine mai jos decat a terminat finalul campionatului (locul 4, 18 victorii, 3 egaluri, 3 infrangeri, golaveraj 62-56, 57 de puncte, cu 27 mai putine decat campioana Dinamo si cu 14 mai putine decat locul 2, Rapid).

Victoria de la Onesti, din 19 martie 2000, a adus si altceva decat doar cele 3 puncte, pentru Steaua.


XXX


Ii dam cuvantul unei aratari care nu poate fi cuprinsa de epitete, injuraturile si jignirile fiind mult prea putin fata de ce merita:

„Nu va fie frica, Becali pica!

Mesele erau Îtinse la clubul din Oneşti...Era aşteptat Becali. Ioan Becali, credeau toţi, de la bucătari la antrenorul Toader Åžteţ. „Nici nu ştiam altul, Î afara celor doi fraţi impresari”, Îşi aminteşte unul dintre fotbaliştii care aşteptau să fie cumpăraţi de către investitorul din Bucureşti.

A apărut un tip ciudat, „cică e Gigi Becali, vărul”, Îmbrăcat Îtr-un pulover pe gÎt, care gesticula şi vorbea atÎt de tare ÎcÎt angajaţii Îşi amintesc cum Ursu, ciobănescul caucazian de la stadion, a dat să rupă lanţul. Ce a amuşinat Lupu şi ce n-a simţit o Îtreagă ţară, perplexă, Îgreţoşată sau entuziasmată azi, cÎd Gigi Becali a devenit noua stea a scenei publice din România?

Staţi niţel! N-a simţit nimeni, cu excepţia lui Viorel Hrebenciuc. El Îl sfătuise să-l caute pe preşedintele Puiu de la FC Oneşti. „Vreau să bag 500.000 de dolari la echipă şi să-mi faci intrarea la RAFO”, i-a cerut Becali lui Puiu. Afacerea a căzut, Becali era prea nerăbdător, şi atunci Hrebenciuc i-a oferit două silabe de aur: „Stea-ua!”.

La cÎteva luni după ÎtÎmplarea de la Oneşti, l-am cunoscut pe Gigi Becali Î holul hotelului Lido. Se aflase că vrea să investească la Steaua. A fost probabil primul interviu al său, nu trageţi Î pianist!

În primăvara lui 2000, Becali era febril şi poticnit, un pierde vară gardat de Hrebenciuc, cel care Îl completa din ochi. Am avut senzaţia că Îl studia aşa cum privesc copiii albinele pe care le prind cu borcane şi apoi le găuresc capacele cÎt să nu se sufoce micii prizonieri. Greşit, ziaristule!

La finalul discuţiei, după ce am Îchis reportofonul, mă intriga ceva. “Nu am văzut nici un meci de fotbal”, mărturisise Becali. Nu jucase, nu-i plăcea, habar n-avea de jucători şi totuşi confirmase că va băga bani la Steaua. “Vreţi să intraţi, cumva, Î politică?”, am Îtrebat Îtr-o doară. L-am simţit cum creşte ceva Î el pÎă la a deveni total incoerent, atÎt de mult Îşi dorea şi atÎt de puţin putea să o exprime.

Am plecat convins că e fie un nebun, fie un tip-faţadă folosit de Hrebenciuc, care Îl va sacrifica ca pe un ambalaj de unică folosinţă. A doua plasă!

În anul 2000, despre Gigi Becali se ştia doar că e vărul ţărănoi al fraţilor Becali şi că are atÎţia bani ÎcÎt i-a dus cu un camion Î curte, unde i-a deşertat, i-a acoperit cu prelată şi i-a păzit cu zeci de bodyguarzi.

Astăzi (decembrie 2006 – n.n.), albina din borcan a dus Steaua Î Liga Campionilor, a contribuit la eliminarea blaturilor din campionat, se plasează imediat după Băsescu Î preferinţele de vot ale tinerilor şi mai are puţin şi-şi bagă Î Parlament un partid 100% ficţiune.

De curÎd, doi jurnalişti curajoşi au deschis un front de luptă Împotriva lui Gigi Becali. Cornel Nistorescu a plecat dintr-un studio TV cÎd şeful PNG a intrat, iar Traian Ungureanu a avertizat vineri Π„Cotidianul” că „Urmează Becali, alunecăm spre beznă!”.

Nu contest intenţiile bune ale lui Becali. Gesturile de omenie. Dreptul lui de a zdruncina un sistem corupt, care pare sedat Î faţa mitocăniei cu care atacă milionarul din Pipera. (NOTA BENE!!! – n.n).

Dar sÎt convins că mergem spre Europa, nu spre Becali. Acum 60 de ani, elveţianul Denis de Rougemont, unul dintre gÎditorii care au pledat cauza Europei Unite, dădea Îtr-o carte o definiţie tulburătoare a fenomenului pe care-l trăim. El vorbea despre persoane cuprinse de un „imperialism fără limite deci, prin definiţie, deznădăjduit”.

Aşa mi se pare Becali. Cu cÎt mai expansiv public, cu atÎt mai deznădăjduit ca om. El şi-a părăsit locul cuvenit Î lume şi nimeni nu-i poate umple vidul. Undeva, Î făptura lui, ştie că tÎjeşte după ceva ce nu va atinge niciodată.
În democraţie, cetăţenii nu vor accepta ca o plăsmuire ca Becali să capete putere de decizie. Cineva care Îi insultă, Îi ameninţă sau Îi desconsideră pe intelectuali, pe homosexuali, pe schiori, pe cei care citesc o carte, pe dinamovişti, iar pe homosexuali, pe evrei, pe cei cu nume caraghioase, pe oamenii cu slăbiciuni fizice, pe gÎditorii de stÎga, pe bărbaţii care nu-şi Îcheie toţi nasturii cămăşii, pe locuitorii din Amsterdam şi pe ungurii din Cluj, pe miniştrii români care nu Îţeleg că “pot fura, dar doar cÎteva milioane!”, pe Pleşu, pe arbitrii cu chelie, pe bărbaţii şi femeile care gÎdesc altfel decÎt el, pe tinerii care intră la discotecă, pe cei care n-au afaceri şi pe cei care au alte afaceri decÎt ale lui.

Toate aceste categorii, şi multe altele, au figurat Î discursurile lui Becali. Împreună cu cei care-l contrazic sÎt uneltele diavolului. Oamenii se uită la el, procentele cresc, Îsă cred că totul are o limită. Nu politicienii, care l-au creat direct sau prin slăbiciunile lor, ci românii Îl vor refuza Î final pe conducătorul Becali, punÎdu-l, pÎă la urmă, la locul lui.
Nu se poate ca o naţie să nu simtă ceea ce a simţit acum 7 ani un dulău”! (Intre timp – Tolontane, nenorocitule – dulaii au fraternizat cu Becali, caci au scapat de pericolul ca Becali sa le ia 30 de locuri in parlament PC-ului lor de cacat si acum sunt complici, infruptandu-se din cadavrul Stelei – n.n.)

XXX

După meciul de la Oneşti, pentru Steaua lucrurile erau clare. Se afunda Î era ticăloşilor.
Exact cum avertiza (din alte considerente) Traian Ungureanu:
„Urmează Becali, alunecăm spre beznă!”.

Filip Pindean