home
12-03-11

Piturca, portret in oglinda sparta

După anii în care am încercat să înţeleg cum Craiova l-a pierdut, lăsându-l să joace pe la Târgu Jiu şi pe la Scorniceşti (ultima era o promovare!), Piţurcă la Steaua mi s-a părut cea mai mare frustrare a spiritului meu de oltean. E adevărat, Balaci şi Cămătaru aveau să ajungă mai târziu la Dinamo, iar Lung şi Ungureanu, după ce-au împlinit 30 de ani, la Steaua, ceea ce era mai puţin dureros. Mă gândeam că au plecat în străinătate, mai cu seamă că Steaua acelor ani juca mai mult prin Europa şi prin lume decât pe acasă!

Era o exagerare, o senzaţie falsă, desigur, dar suficientă pentru a mă consola. Oarecum. Cum şi Bumbescu era tot la Steaua, iar despre Iovan aflasem că era din Moţăţei, adică de la mine, din Dolj, lucrurile se mai linişteau… (Prezenţa lui Ţicleanu la Sportul era altă rană, dar calibrul studenţilor din Regie era benign, aşa că se putea suporta.)

Aşadar, Piţurcă. Aflasem de prin peluza Universităţii că fusese coleg de şcoală cu fraţii Cristi şi Gabi Boldici, cu Ilie Balaci, cu Cârţu, parcă şi cu Ungureanu, alături de care avea să joace finala de la Barcelona, cu AC Milan, din ’89. În fine, devenisem treptat fanul lui la meciurile Stelei şi când am aflat, un deceniu mai târziu, că va veni antrenor la Craiova, am fost încântat. Eram, de câţiva ani, ziarist, plecasem de câteva luni de la cotidianul „Ora” – deţinut de Viorel Cataramă şi condus de Nicolae Cristache – şi scriam la „Gazeta Sporturilor”, care-l avea director pe Ioan Chirilă şi redactor-şef pe Laurenţiu Dumitrescu. Nea Laur, mare fan al Craiovei, a fost şi cel care m-a trimis să fac cronici la câteva meciuri ale Ştiinţei. Ţin minte că am scris şi un editorial pe care l-am numit, pompos, „V, de la Victorie”, iar nea Laur mi l-a corectat, punând ultimele două litere ale ultimului cuvânt între paranteze. Aşa era moda prin’93-’94…

Dar prima întâlnire a fost după un meci la Arad, unde Craiova a câştigat cu 5-0. Eu am scris meciul pentru Gazetă, iar Cătălin Tolontan pentru „Sportul românesc”, ziarul lui Dragomir şi al lui Ovidiu Ioaniţoaia. Nu ştiu, nu mai ţin minte titlul cronicii mele, şi asta pentru că nu l-am uitat niciodată pe cel al lui Tolontan: „Stângă, marcă înregistrată”. Ovidiu jucase atunci fabulos, înscriind şi un gol de la vreo 40 de metri. După meci, Piţurcă a insistat să ne ia cu autocarul echipei până la Timişoara, apoi în charterul Universităţii, ca să nu facem 12 ore cu trenul până la Bucureşti. Ţin minte că a fost ceaţă şi până la urmă avionul a aterizat chiar pe Băneasa şi nu la Craiova, ceea ce era încă şi mai bine. N-am uitat că în avion unul dintre fanii (cu banii) ai Ştiinţei, Loti Serdaru, a fost pus la punct din două vorbe de Victor Piţurcă şi asta pentru că Loti (ajuns între timp cântăreţ, Adi Mititelu îi asculta, amuzat, într-o zi CD-ul la Mercedesul din dotare) avea ceva să-i reproşeze lui Tolontan. Mi s-a părut impecabil cum lucra, cum vorbea şi cum se comporta Piţurcă. Era decembrie 1994…

În ultima zi din primăvara lui ’96, ajuns şi eu la „Sportul românesc”, sunt la Piatra Neamţ, unde „tineretul” lui Piţurcă învinge Moldova cu 5-0. După meci, Piţi mă invită în autocar, mai cu seamă, zice, că nici n-ai tren de aici la ora asta, ceea ce era adevărat. Mai răspunsesem unei astfel de invitaţii în martie, în Iugoslavia, la Kragujevac, unde sârbii ne bătuseră cu 1-0, tot într-un amical la „tineret”. În autocar, la un moment dat, cineva împarte pachete cu mâncare, apă, fructe. Trec câteva minute şi îl văd pe antrenor ridicându-se de pe locul lui din faţă şi venind spre mine. „Nu mănânci? Unde ţi-e pachetul?” „Nu-i nevoie, zic eu, chiar nu…” „Nici nu vreau să aud! Păi se poate aşa ceva?…” Ştiu că a venit Contra cu un pachet şi cu o sticlă de apă, era cald rău, iar Piţi s-a aşezat lângă mine şi am discutat câteva zeci de minute. Atunci am fost mulţumit că era aşa cum îl intuisem încă de pe când juca cele 4 finale ale Stelei. Aşa mi-a şi spus, la un moment dat, că asta e ce rămâne „şi poate aud şi copiii ăştia”. Era vorba de Sevilla ’86, de Tokyo în decembrie ’86, de Monte Carlo în februarie ’87 şi de Barcelona în 1989. Două câştigate, Sevilla şi Monte Carlo, două pierdute, celelalte…

Atunci mi-a spus ceva ce n-am uitat niciodată, un lucru pe care mi l-a repetat şi în 2004, când eram redactor-şef adjunct la „ProSport” şi el, din nou, selecţioner. „Marius, dacă în viaţă te decizi să lucrezi la un proiect, să ai grijă la două lucruri: unu, ţie să-ţi placă fără rezerve ceea ce faci şi, doi, ce oameni ai lângă tine când pleci la drum.”

Marius Mitran

XXX

Dacă Luigi ăsta de Mitran nu trebuie crezut cu toată fiinţa atunci când face vreo pledoarie – deoarece mâine o să ne spună (cum spune de-atâta amar de vreme) că Halagian a făcut marea echipă, că Lucescu a fost dat afară dupa 4-0 cu Austria, că Valentin intervenea la arbitri, că Universitatea 83 o pişa pe Steaua 86, la orice oră, că era normal ca Tudorel să nu fie convocat, fiindcă Irimescu, Ţicleanu, Dragnea, erau peste el, ca valoare şi multe alte de-astea –, există o categorie de oameni a căror mărturie (pentru mine cel puţin) înseamnă mai mult decât toate sutele de interviuri şi de cărţi scrise, sau mii de declaraţii (cosmetzate, ipocrite sau invidoase, pizmaşe) ale colegilor, antrenorilor sau adversarilor.

Genul ăsta de mărturii total neutre sunt cam rare şi greu de găsit, dar când o faci – dacă sunt autentice –, ţi se bucură inima. Ai descoperit omul!

Descoperi că miturile pe care se tot chinuie unii să le întreţină sunt false şi că certitudinile care ţi s-au livrat sunt zero. Descoperi că satanele nu sunt cei care probabil că au ajutat mai mulţi oameni decât binefăcătorii care dădeau în faţa camerelor de luat vederi şi luau peste 10 metri, ca de Crăciun, sau că oamenii decenţi şi cu bun-simţ nu sunt cei pe care-i glorifică o gloată mânată de aceleaşi 2-3 lozinci.

Descoperi că ruşinea şi mizeria ce i se aruncă unui OM în obraz, înjurându-i-se mama copilului său, cu emblema, culorile şi istoria clubului Steaua, la a cărui glorie a contribuit, în spate – ca sprijin, martor şi girant la squirt-ul transexual –, de către o scursură cu sex incert, rasă nedefinită, regn neclar, specie mizeră, coloană vertebrala gelatinoasă şi apariţie vomitabilă, rămân exact cee ce sunt – calomnii jegoase –, si nu tulbură şi nici nu clatină, ci doar întăresc ceea ce-ar trebuie să ştie toţi că este Victor Piţurcă.

XXX

Căutând, în urmă cu un an, un editorial de-al lui Tolontan, am dat peste un post al unui om simplu, neinteresat în vreun fel, care-l cunoscuse pe Victor Piturca, prin ochii unui tânăr soldat de 19 ani. Micile rânduri, postate la rândul lor cu încă un an în urmă (1 mai 2009) m-au impresionat, căci este evident că exprimă o realitate neechivocă, nefiind viciate (din ton) de niciun subiectivism sau de vreo frustrare a autorului, ci exprimă sentimentale sale sincere despre subiect, rămase inatacte, chiar după 20 de ani.


XXX

Aceasta este impresia pe care omul Victor Piţurcă i-a lăsat-o unui soldat de 19 ani, prin vocea fostului soldat, acum un om ajuns la 40 de ani:


„Felicitări din partea mea pentru Victor Piţurcă, pentru tot ce a facut pentru echipa naţională şi pentru Steaua, atât ca fotbalist cât şi ca antrenor.

Am avut şansa să-l cunosc personal – a fost în anul 1989 –, am fost soldatul care eram ajutorul magazionerului cu echipamentul la echipa de fotbal Steaua. Aşa erau vremurile atunci.

Erau soldati care ajutau magazionerul, bucătarul, medicul, fochistul, mai era unul care răspundea la telefon, altul care traducea articolele din revistele de fotbal străine domnului Cristian Ţopescu (acesta fiind nimeni altul decat Victor Bonifaciu cel care comenteaza la TVR, Formula 1).

Am stat zi de zi timp de un an alături de echipa de fotbal Steaua, am văzut şi am auzit multe în acea perioada. Am avut şansa să-i cunosc pe majoritatea băietilor care jucau în acea perioadă la Steaua. Cine îşi aduce aminte de numele şi de valoarea lor ştie despre cine vorbesc.

Vreau să spun doar atât, dintre toţi fotbaliştii din acea perioadă, prin ochii mei de soldat de 19 ani, un singur fotbalist m-a uimit ca şi caracter, acesta fiind Victor Piţurcă. Deşi eram doar un copil pe atunci, nu am putut să uit nici până acum felul cum s-a comportat cu mine, cu restul colegilor lui mai tineri sau cum s-a comportat în afara terenului. Victor Piţurcă nu a venit cu femei în club, nu a băut şi nu l-am auzit vorbind de mersul la curve şi de nopţi pierdute aiurea.

Dacă îl întrebam diverse lucruri îmi răspundea civilizat, ca un om normal. Alţii, de exemplu M.L., pe care nu am să-l uit niciodată pentru înjurăturile pe care le-am luat de la el aiurea doar să iasă el în evidenţă, doar pentru că era numit fiara. Nu ma înjurase nimeni niciodată până atunci şi nici de la el încoace până în ziua de astăzi. Oare mai ştie el de câte ori a spart uşa şi geamurile de la vestiar!?

Pentru mine Victor Piţurcă a fost un exemplu de comportament civilizat.Va avea respectul meu pentru viaţa toată. Am să fiu un fan al lui acum când este antrenor, la fel cum o făceam când juca fotbal.

Victore, te-am admirat ca fotbalist şi te respect ca OM .”


Rareş
(comentariu făcut în 1 mai 2009, ora 4:52 pm, pe blogul lui Tolontan, la editorialul „Alt Piţurcă sau acelaşi. Un motiv neştiut până azi pentru care selecţionerul nu renunţă la contract”)

FCSTEAUA.RO este un site deschis, facut de suporteri, pentru suporteri. Asteptam articolele scrise de voi, daca aveti ceva de spus si credeti ca o puteti face intr-un articol, nu ezitati!
 
8 ani de la 16-03-2003

Aniversarea Stil Ostil


Personalizeaza si trimite felicitari prietenilor tai:


Pentru alte melodii, cantece ale galeriei, imnuri etc, vitiati pagina cu player-ul mp3

Piturca, portret in oglinda sparta

Victor PiturcaDupă anii în care am încercat să înţeleg cum Craiova l-a pierdut, lăsându-l să joace pe la Târgu Jiu şi pe la Scorniceşti (ultima era o promovare!), Piţurcă la Steaua mi s-a părut cea m

Costelinho

Tunar În afară de şuturile din lovitură liberă, Gâlcă n-avea mai nimic din harul brazilienilor. Şi atunci de ce fusese numit Costelinho? Din simplu motiv că Gâlcă nu se preta la nici un alint. A

Prima pagina Despre noi Publicitate pe site Contact
FCSTEAUA.RO face parte din Asociatia Independenta a Suporterilor Stelisti - AISS
free html hit counter