10-03-11
Helmuth, o imagine - UPDATEExistă un personaj egal cu sine la Steaua. Coerent şi echilibrat, deşi nu jură iubire veşnică. Îl cheamă DuckadamDuckadam, imaginea Stelei. Nu este o figură de stil. Adică nu este doar o figură de stil, omul cu asta se ocupă în Ghencea. Este preşedinte de imagine al unei echipe care s-ar speria dacă s-ar putea privi în oglindă. Iată de ce misiunea lui Helmuth nu este atît de simplă pe cît îşi închipuie cei care îi numără banii pe care îi primeşte ca salariu de la patron. Şi care îl acuză că e sclavul patronului. Oricum, în viziunea galeriei, toţi sînt slugile lui Gigi. Dar sînt oameni şi oameni şi printre cei care se bagă la stăpîn. Nu avem toţi stofă de patroni. Nici de freelanceri. Mă număr printre cei care au reacţionat atunci cînd Duckadam a luat primul avion spre Bucureşti după ce a fost sunat de Becali. Mă impresionase neplăcut graba, nu decizia în sine. Continuam să suprapun imaginea nepămînteanului de la Sevilla cu aceea a bărbatului de cincizeci şi de ani dependent de o sinecură pentru a-şi asigura traiul cotidian. Nu mi-am schimbat părerea de atunci, dar între timp l-am descoperit pe Duckadam cel de fiecare zi. Omul a trecut la costum şi la cravată, şi-a aranjat puţin mustaţa, apoi a început să vorbească. Despre Steaua, despre alte lucruri şi întîmplări din fotbal. Întotdeauna întrebat. Mereu cînd a fost solicitat. Cînd, după vreun meci nereuşit - şi au fost atîtea! -, băieţii nu catadicseau să scoată o vocală şi o consoană legate, el răspundea la telefon. Puţin stînjenit, dar natural. Echilibrat, fără emfază şi fără aere de primadonă. Sincer şi onest. El nu şi-a băgat echipa cu forţa în silenzio stampa, nu a pozat în Bruce Lee al managerilor. El nu a dat clasă editorialiştilor cu textele lui mirobolante, nu a jurat că nu lucrează cu X, cu Y şi cu Z. Nu a avut discuţii bărbăteşti cu antrenorii pe care îi detestă pentru a-şi recîştiga un locşor pe băncuţa tehnică. Pentru că Helmuth Duckadam nu detestă pe nimeni şi, mai ales, pentru că nu are de ce să se legitimeze din 24 în 24 de ore ca Mihai Stoica. Îmi place acest Duckadam. E reconfortantă sinceritatea lui în marea de ipocrizie înconjurătoare. Nu pleacă de la Steaua fiindcă are un copil de crescut. Atît, nu-i nevoie să sforăi declaraţii de iubire veşnică. Şi altceva. Cu o eleganţă greu de bănuit la un personaj atît de masiv, Duckadam a redimensionat postul decorativ care îi fusese destinat. Împotriva curentului şi a ideilor noastre preconcepute, directorul de imagine al Stelei a devenit, în cîteva luni, cel mai credibil personaj din anturajul Stelei. O performanţă senzaţională, într-un loc în care doar provizoratul este permanent. Cristian Geambasu(GSP) Asta era urmatorul pas la un ziarist pe care Becali il dadea acum 2 zile drept exemplu: "Uitati-va la Geambasu, ce rau era, ce critica, acum e un om bun, vine in emisiuni cu Becali si nu mai e rau, ca de-aicea vin banii, ce, e fraier?". Sa transforme veleitarismul ( ca principiu) in ceva duios numai unul care traieste aceiasi stare de degradare simtea nevoia si-i trebuia sa o faca. Sa faci din aceast caz (putea fi oricare altul) - care este veleitarism cu zambetul pe buze, natural, de parca n-ar fi nimic gresit atunci cand declara raspicat, in decembrie: "Daca Lacatus va esua, in mod sigur voi pleca odata cu el" -, ceva demn de laudat, doar Cristian Geambasu "care s-a facut cuminte si e baiat destept, stie ca de-aici vin banii", putea sa aibe tupeul sa o faca. Pentru ca, de fapt - pentru fraierii care cred ca articolul acesta este despre Duckadam -, e evident ca pledoaria in aparare nu-i la adresa lui Helmuth (care e un pretext nevinovat), ci la adresa lui Geambasu insusi si a tuturor celor ca el, care "au un copil de crescut", si pentru asta "nu mai sunt rai, ca inainte", ci s-au facut "baieti destepti" si stau in emisiuni "cuminti, fara rautate", stiind "ca de la Becali vin banii". "Echilibrati, fără emfază şi fără aere de primadonă. Sinceri şi onesti" in existenta pe care si-au ales-o, caci "nu avem toţi stofă de patroni si nici de freelanceri", chiar daca in viziunea galeriei "toţi sînt slugile lui Gigi", pentru ca "sînt oameni şi oameni şi printre cei care se bagă la stăpîn", este succinta si cuprinzatoare descriere si motivatie a fenomenului pe care-l sustin Geambasu si cei ca el, in ultimii 10 ani, chinuindu-se, din cand in cand, sa-l mai dilueze si sa-l motiveze, ca vina a imbratisarii nesilte a unei optiuni ticaloase, optiune personala care provoaca bucuria catorva si drama tuturor. Securistii buni, securistii rai, free-gigistii buni, free-gigistii rai, ziaristii buni, ziaristii rai, gri deschis, gri inchis. Bate saua sa priceapa iapa... Felix FCSTEAUA.RO este un site deschis, facut de suporteri, pentru suporteri. Asteptam articolele scrise de voi, daca aveti ceva de spus si credeti ca o puteti face intr-un articol, nu ezitati!
|
Pentru alte melodii, cantece ale galeriei, imnuri etc, vitiati pagina cu player-ul mp3
AISS: Punct de vedere referitor la plecarea lui Marius LacatusAsociaţia Independentă a Suporterilor Stelişti a constatat cu tristeţe situaţia în care a fost pus Marius Lăcătuş de ultimele evenimente. Cu această ocazie, ne exprimăm regretul că MariusM.U. si blaturileAșa cum am bănuit, ”dezvăluirile” care au pus pe jar Giuleștii nu erau decât fumigene menite a pregăti adevăratele atacuri, cele împotriva celor două cluburi militare. De data asta, dl.Ud |
Robert Aeroth ieri la 11:01
Korado ieri la 11:36
Andrei Dobre ieri la 11:59
Garrincha ieri la 12:28
Korado ieri la 12:40
Duckadam este un om civilizat, educat intr-o maniera care-l transforma intr-un individ care poate interactiona civilizat cu oricine si in orice situatie. Microbul analfabet din pipera nu merita nici picioarele sa i le miroasa lui Duckadam, dar, asta-i anormalitatea noastra....o icoana a fotbalului european langa o mizerie umana a societatii romanesti...
Ai prezentat perfect descrierea antonimului care plameaza la Steaua.
Alex ieri la 12:43
Unul din oamenii care au adus cel mai important trofeu in vitrina Stelei.
Si apoi a ales sa ne dezamageasca. Parca doare mai tare.
Le reseau pansant ieri la 12:48
Toti o dati acum, el colaboreaza dar nu se manjeste, a facut, a dres dar acum un an cand un terminat a scris un articol despre acelasi Helmulth in care il facea printre altele "muistul diavolului" aproape toti aplaudau orgasmati, terfelindu-l cu fel de fel de epitete "magulitoare".
Trecand si peste asta, cand a fost instalat iarasi au sarit "moralistii" saitului sa spuna ca doar banii si curul ciobanului il intereseaza.
dee ieri la 13:39
DanStan ieri la 13:50
Lari ieri la 14:25
Insa a ales singur-singurel sa se puna in niste pozitii umilitoare pentru un simbol atat de mare. Iar unul dintre exemple este aici: https://www.fcsteaua.ro/index/section/articles/article/16524
In fine... iarasi preferam sa privim in ailalta parte cand vine vorba de o fosta mare glorie. Dar e de inteles, in contextul dat.
makaveli2steaua ieri la 14:30
armanovici ieri la 14:37
makaveli2steaua ieri la 14:45
Andreea 11.03.2011@10:25