home
07-03-11

Sorin Cartu, la Steaua

Asa cum s-a vehiculat in presa in ultimele zile, Sorin Cartu va antrena Steaua pana la sfarsitul returului de campionat, urmand a se decide atunci daca va ramane sau va fi schimbat. Sorin Cartu a mai antrenat in acest sezon de campionat si pe CFR Cluj, echipa de la care a fost dat afara dupa infrangerea de la Basel.
"Sorinaccio" si-a inceput cariera de antrenor in anul 1988 atunci cand a antrenat pentru prima data pe Universitatea Craiova. In cariea sa a mai antrenat pe Fc Arges, Fc Timisoara, Otelul Galati si alte echipe.
Acesta vine intr-un moment greu la Steaua, echipa aflandu-se pe locul 6 la 13 puncte de locul 1, echipa care spera sa prinda un loc in Europa.

Sorin Cartu: "Orice antrenor doreşte să vină la Steaua. Nu e nici un tehnician să vină la Steaua şi sperăm să îndeplinim obiectivul. E prea devreme să vorbim despre Găman. El este un fotbalist pe care orice echipă din România ar fi interesat să îl ia, dar ne trebuie şi potenţă financiară pentru a-l aduce. E un obiectiv care la ora asta este dificil de obţinut pentru că avem un handicap mare faţă de lider şi faţă de Vaslui sau Timişoara, dar mai sînt 14 etape pe care le putem trece cu brio. Am un lot cu care pot realiza un număr de puncte care să ne dea speranţă pe viitor. Nu exclud o colaborare cu Mihai Stoica, eu am o fişă de obligaţii şi nu mă bag peste nimeni, dar totodată nimeni nu se bagă peste mine. Vă anunţ că veţi vedea un Cîrţu diferit faţă de ce a fost pînă acum, voi evita orice fel de polemică"

Odata cu venirea sa in Ghencea Sorin Cartu l-a adus si pe secundul cu care a lucrat timp de 15 ani, Mircea Irimescu.
Cîrtu e mîna forte, de aceea s-a gîndit patronul la el. E un antrenor care nu mai are nevoie de «probe de joc». Va fi greu pentru Steaua sa mai ia titlu, dar locul 2 înca se mai poate, plus cîstigarea Cupei României
a declarat Mircea Irimescu.

Mircea Irimescu, secundul lui Cartu:

U Craiova (1995-1996; 2002-2003)
Extensiv Craiova (1997; 1999-2002)
Otelul Galati (2004)
FC Arges (2005-2006)

Poli Timisoara (2006)
FC National (2006-2007)
Dacia Mioveni (2007-2008)
Pandurii Tîrgu Jiu (2008-2010)
CFR Cluj (2010)

____________________________________________________________________________________
Presa anunta ca Sorin Cartu are cele mai mari sanse sa devina noul antrenor al Stelei, iar eternul secund al lui "Sorinaccio", Mircea Irimescu, nu a exclus aceasta varianta:

"Momentan nu e nimic sigur. Sorin se află în Spania, iar mâine se va întoarce acasă şi se vor lămuri mai multe probleme. Personal, până la această oră Sorin nu m-a sunat să-mi spună că e antrenorul Stelei. Mâine, când se va întoarce în ţară, se vor lămuri mai multe", a declarat Mircea Irimescu pentru ProSport.

Pe de alta parte, se pare ca Mihai Stoica a intentionat sa demisioneze, dar a fost convins de Ala sa ramana in continuare in Ghencea.
___________________________________________
Marius Lacatus nu mai este antrenorul Stelei. "Fiara" a vizitat, luni, "palatul" finantatorului si i-a transmis acestuia ca renunta la echipa.

"Mi-a zis ca isi da demisia ca urmare a celor intamplate aseara (n.r. duminica). Si-a luat la revedere de la jucatori si asta a fost", a spus Ala la Sport.ro.

De echipa se vor ocupa secunzii Gabriel Caramarin si Edi Iordanescu.

"Deocamdata, antrenamentele le sustin Caramarin si Edi Iordanescu. Probabil ca va veni un nou antrenor, dar nu stiu cine. Oricum, sezonul e compromis. Pot sa va spun ca noul antrenor va avea ca obiectiv promovarea jucatorilor tineri", a mai spus Ala.

"Totusi, ma indoiesc ca vom gasi un antrenor de viitor, probabil va fi unul care sa stea trei luni de zile", a continuat finantatorul trupei din Bulevardul Ghencea.

Becali nu vrea sa plece

Actionarul care nu are actiuni la Steaua si-a reiterat intentia de a pastra controlul asupra clubului, desi o parte a fanilor ii cere sa plece.

"Nu ma retrag pana nu ajung sa ma bat de la egal la egal cu marile echipe europene. Nu conteaza ca am cheltuit multi bani, tot nu vand".

Surse neconfirmate anunta si demisia lui Mihai Stoica. Managerul a avut o discutie impreuna cu patronatul in care anunta ca il urmeaza pe Lacatus. Vestea inca nu a fost confirmata.
De asemenea se vorbeste si de demisia lui Duckadam, cat si de venirea lui Sorin Cartu pe banca Stelei.

Iata ce a facut Marius Lacatus in al treilea mandat in Ghencea:

1. Steaua - Napoli (Europa League) 3-3
2. Steaua - Sportul (etapa 10) 4-2
3. Dinamo - Steaua (etapa 11) 2-1
4. Utrecht - Steaua (Europa League) 1-1
5. Steaua - Pandurii (etapa 12) 2-0
6. Steaua - Sportul (Cupa României) 1-1
7. Bistriţa - Steaua (etapa 13) 1-0
8. Steaua - Utrecht (Europa League) 3-1
9. Rapid - Steaua ( etapa 14) 0-0
10. Rapid - Steaua (Cupa României) 0-1
11. Steaua - Gaz Metan (etapa 15) 0-1
12. Tg. Mureş - Steaua (etapa 16) 0-1
13. Steaua - CFR Cluj (etapa 17) 2-2
14. Steaua - Liverpool (Europa League) 1-1
15. Steaua - U Cluj (etapa 18) 3-0
16. Napoli - Steaua (Europa League) 1-0
17. U Craiova - Steaua (etapa 19) 0-1
18. Steaua - Braşov (etapa 20) 0-3

FCSteaua.ro


FCSTEAUA.RO este un site deschis, facut de suporteri, pentru suporteri. Asteptam articolele scrise de voi, daca aveti ceva de spus si credeti ca o puteti face intr-un articol, nu ezitati!
Personalizeaza si trimite felicitari prietenilor tai:


Pentru alte melodii, cantece ale galeriei, imnuri etc, vitiati pagina cu player-ul mp3

AISS: Punct de vedere referitor la plecarea lui Marius Lacatus

AISSAsociaţia Independentă a Suporterilor Stelişti a constatat cu tristeţe situaţia în care a fost pus Marius Lăcătuş de ultimele evenimente. Cu această ocazie, ne exprimăm regretul că Marius

M.U. si blaturile

matei udreaAșa cum am bănuit, ”dezvăluirile” care au pus pe jar Giuleștii nu erau decât fumigene menite a pregăti adevăratele atacuri, cele împotriva celor două cluburi militare. De data asta, dl.Ud