13-02-11

Nu-l cunosc pe Lacatus!

Motto: „Grea cruce să iubeşti pe unii./ Dar tu – ce simplă! De-nţeleg/ Secretul frumuseţii tale,/ Enigma vieţii o dezleg./ S-aude, primăvara, foşnet/ De adevăruri, cum răzbat./ Ca aerul îţi e-nţelesul,/ Ca el de dezinteresat./ Freamătul viselor s-aude/ Atunci – şi parcă le şi vezi./ În rândul marilor temeiuri,/ Tu, precum aerul, te-aşezi./ Uşor e: te trezeşti, din suflet/ Zvârli pleava vorbei, vechi cusururi, / Curat s-o duci de-aici-nainte,/ Să nu te mai mânjeşti de-a pururi“ ( Boris Pasternak – "Lirice")

Steaua este intrată – acutizat imediat după plecarea lui Hagi – într-un cerc vicios, auto-distructiv, de o complexitate emoţională care depăşeşte posibilităţile de înţelegere, recunoaştere şi acceptare ale stelistului, stare funestă care va continua până în momentul în care steliştii nu vor mai avea ce să apere, căci nu va mai fi nimic de apărat şi nu vor mai avea ce să păzească, căci nu va mai fi rămas nimic de păzit.

Gloria Instituţiei Steaua a generat o aderare masivă demografică (demonstrată recurent de sondaje şi studii), care a produs – cum vedem, scârbiţi, azi – mult mai mult rău decât bine.

Interpretări tranşante de tipul mulţi, dar proşti poate că deranjează intimitatea stelistului, dar sunt fidel adevărate. Toate straturile societăţii au putut adera fără nicio restricţie la statutul de stelist, constituindu-se azi (prin această calitate de stelist, la simplă afirmaţie căpătată) într-o şleahtă de teroristi, care arată că nu contează cum sunt ca legitimitate morală, atâta timp cât sunt mulţi şi atâta timp cât – prin reprezentativitate democratică – ei (şi nu alţii) reprezintă Steaua!

Steaua era ceva bun, ceva frumos, ceva strălucitor, ceva inaccesibil forţelor sale proprii, era ceva prin care stelistul putea răzbuna neîmplinirile de zi cu zi, prin care stelistul se putea duce la serviciu sau la furat, la şcoală sau la o sămânţă şi o cola (ca la Târgu-Ocna), facultate sau piaţă, la rezidenţiat sau la plimbarea zilnică de un sfert de oră din penitenciarele patriei, de la pleava societăţii la conducători de doctorate.

Pentru că doar prin Steaua se putea lăuda – unii – luni, la munca, în faţa colegilor mai bine plătiţi, sau în faţa şefilor pe care nu-i suportau sau în faţa cumnatului care uite ce i-a luat, dragă, lui soră-mea, sau uite unde a dus-o, sau în faţa colegilor de catedră, sau de cabinet, sau de Barou, sau de Gardă, sau de Curte Constituţională sau de pârnaie, sau de clasă, cu adidaşi mai şmecheri sau cu telefon de 15 milioane sau cu logo-ul auriu Rich mai mare decât al lor, sau cu S 600 şi nu Amg.

Pentru că Steaua era gratis! Treceau pe la ea când aveau chef pentru că le plăceau serviciile oferite gratuit, inaccesibile, ca nivel de satisfacţie, altfel! Pentru ca toţi să întindă labele şi să se infrupte din Minune! Să se lăfăie în darurile ei şi să se bălăcească precum porcii în fiinţa ei, producându-i o deformare ireversibilă a caracterului, care azi îşi cere plata. O plată de care nu se mai poate scăpa niciodată şi nu se mai poate amâna decât cu o acumulare de debit scadentă în momentul în care Steaua va fi iar la mâna steliştilor, cu prima ocazie care să le ofere posibilitatea de a demonstra ce înseamnă pentru ei Steaua şi stelismul, cum este cazul în ultimii ani.

Toate turmele de asistaţi mintali care sunt (şi sunt) stelişti, grohăie acum de pe fiinţa nevrozată a Stelei, impunand direcţia pe care să o ia existenta ei.

Steliştii, cei care au fost nişte profitori şi simpli consumatori ai Minunii, sunt acum în poziţia de a da lecţii de stelism, adică de a deturna sensul Stelei spre interpretarea lor deviantă, pe care o vor impune asupra Stelei, prin toate reacţiile pe care le au asupra situaţiei de azi şi asupra atitudinii ce se vădeşte în interpretarea ei. Cei care au urlat ca sunt întotdeauna superiori se dovedesc azi o gloată de nehaliţi tupeişti, turbaţi de pierderea reperului pe care ş-i l-au uzurpat ca fiind un merit al lor.

Steaua a creat nişte monştri, care, acum, o s-o distrugă! Titlurile consecutive, Cupele, jocurile europene, marii jucatori – începând cu Lăcătuş şi terminând cu oricare – marile succese, elogiile, strălucirea numelui de Steaua a atras un numar imens de pomanagii ancestrali care au preluat doar facilul şi reultatul final (i-am spart pe miliţieni; le-am dat 4 la ţigani; am luat campionatul, boule; să vezi ce vă facem etapa viitoare, fraiere; ce-ai păţit, vecine, de eşti supărat? etc.)

Pentru ei nu contează nimic din ceea ce reprezintă cu adevărat acele rezultate (ce încărcătură poartă în momentul în care ţi le apropii ca susţinute intim), acei jucatori (şi toate simbolistica evoluţiei lor), acei conducători ( şi identificarea cu semnificaţia metodelor, în susţinerea lor ulterioară), acei antrenori ( în înţelegerea modului în care s-au făcut momentele din care se îmbuibă azi steliştii), acele atitudini, acele evenimente istorice din viaţa clubului (care, odată înţelese correct ar fi evitat tot ceea ce se întâmplă azi), acele principii, acele norme care (încetăţenite şi confirmate prin rezultate) au construit personalitatea Stelei!

Ei – steliştii –, în consecinţă, nu ştiu ce înseamnă Steaua! Dar sunt (şi sunt) stelişti! Sunt două lumi distincte fundamental, de un opus care înseamnă, pe lângă absurditate, un fenomen care trebuie analizat social şi psihologic (psihiatric) prin multe instrumente, căci el este simptomatic pentru o bună parte din societatea românească, aflată ea însăşi în pragul demenţei.

Confundarea unei fantome demne de milă, (deja la a treia repriză deviantă la care se supune voluntar, de perversiuni cu umilinţe de toate felurile), care a îngropat şi o sa îngroape Steaua (plătit cu foarte multe sute de mii pentru asta), cu cel care este cel mai mare şi mai puternic simbol emoţional al Clubului, arată cine sunt steliştii cu adevărat şi ce înţeleg ei din Steaua.

Când cel care privea întunericul în ochi şi apoi îl scuipa în faţă (după ce-l înjura de mamă) este confundat cu cel de azi, e foarte clar.
Când cel mai curajos dintre curajoşi şi cel mai brav dintre bravi este confundat cu cel de azi, e foarte clar.
Când cel care a răzbunat 40 de ani de întuneric printr-o descătuşare pentru care au pulsat milioane (atunci şi de atunci) este confundat cu cel de azi, e foarte clar.
Cand superbul exemplar sălbatic, care dădea iluzia libertăţii unei generaţii, este confundat cu cel de azi, e foarte clar.
Când armăsarul de rasa, pur-sânge care se lua în piept şi cu Dumnezeu pentru dragostea lui, e confundat cu cel de azi, e foarte clar.
Când cel care rupea picioarele adversarilor şi apoi urla la ei (căzuţi jos şi cu tibia în două) să nu mai simuleze şi să iasă dracu mai repede, este confundat cu cel de azi, e foarte clar.
Când liderul Stelei care domina fotbalul romanesc şi distrugea adversari şi nu permitea altora să se numească adversari, este confundat cu cel de azi (de fapt de ieri, dar şi de mâine, veţi vedea), e foarte clar.
Când cel care a putut să aduca glorie Stelei este confundat cu cel de azi, care a putut sa aducă glorie doar iredentismului maghiar şi trabucurilor roşii şi umilinţă fără de seamăn Stelei, e foarte clar.

Toate calităţile care au făcut ca el să fie cine este sunt presupuse (în mod tâmpit) celui de azi, deşi zeci de ocazii ne-au arătat – fără posibilitatea unei nuantari sau ezitari – că exact opusul acelor calităţi sunt cele proprii azi, fantomei pe care o susţin steliştii, şi care trebuie astfel (cu opusul demonstrat al curajului, demnităţii umane, priceperii, competenţei, al unui minim sentiment de onoare) să ajute Steaua.

Când cel care l-ar fi băgat în comă de gradul III pe sclavul umflat de azi este confundat cu el, şi când cel care este susţinut spre a provoca binele Stelei – prin acele calităţi pe care nu le mai are demult, dar al căror opus moral si practic l-a demonstrat mereu – este susţinut pe motiv că e el , atunci nu mai e nimic de zis.

Rezultatul unor pomeni de decenii – steliştii cvasi-majoritari – denaturează azi fiinţa intimă a Clubului, prin interpretările unora care nu au mai fost puşi în viaţa lor de stelişti să gândească, căci Steaua le dădea totul de-a gata.

Astfel, ei reclamă că susţin Steaua, susţinând o persoană care a demonstrat cu toate ocaziile că este opusul absolut al celui ale cărui fapte au adus Stelei glorie şi strălucire, şi lor o mândrie absolut nemeritată, cum se demonstrează azi, şi susţinând principii de existenţă care au fost OPUSE fundamental existenţei clubului în numele căruia acţionează.

Steliştii susţin simbolul mândriei, al onoarei, al curajului, al devotamentului, al demnităţii, al puterii respirate prin fiecare gest, al neaplecării, al victoriei, al superiorităţii reale, a ceea ce înseamnă cu adevărat Steaua, printr-o fantomă care nu a arătat, nu arată şi nu va arăta niciodată nimic altceva decât opusul acestor virtuţi, adică opusul celui pe care-l justifică ei, ca opţiune, adică opusul fundamental al Stelei!

Lăcătuş? Nu-l cunosc pe Lăcătuş!

Bang Bang, He Shot Me Down!