home
03-02-11

"Numai chin am avut parte de la Gigi Becali"

Lajos Sătmăreanu (67 de ani) îl atacă dur pe patronul Stelei, după ce acesta i-a făcut beţivi pe antrenorii de la copii şi juniori ai roş-albaştrilor. Acesta ar fi fost şi motivul pentru care i-a mai concediat pe Majearu şi pe Sameş.

- Domnule Lajos Sătmăreanu, Steaua v-a închis uşa după cîţi ani?
- Păi, din 1977 am fost angajat la Steaua, iar cel mai bun conducător pe care l-a avut echipa asta a fost Ion Alecsandrescu. El mi-a spus cînd m-am apucat de antrenorat să iau deciziile cu capul, nu cu inima. Nu prea l-am ascultat şi uite unde sînt acum.

- Sub domnia lui Gigi Becali cum a fost?
- De 8-9 ani, noi, antrenorii de la copii ai Stelei, am trăm în teroare. Fie vară, fie iarnă am fost ameninţaţi că vom fi daţi afară. Numai de chin am avut parte de la Gigi Becali.

- Cine v-a anunţat că veţi fi daţi afară şi dumneavoastră, şi Majearu, şi Sameş?
- Nimeni. Am fost chemaţi să semnăm nişte hîrtii. Erau de preaviz. Şocul a fost foarte mare după atîţia ani de muncă la Steaua. Sînt sincer şi vă spun că aceia care au rămas sînt antrenori buni, dar şi de noi era nevoie.

- Dumneavoastră consumaţi alcool în timpul serviciului? Aşa a spus patronul Stelei, fără să dea nume.
- Domnule, de zece ani de zile n-am mirosit alcoolul, Sameş e bolnav, iar Majearu dacă bea o bere pe săptămînă. Recunosc că au fost nişte probleme cu Bălan, la un moment dat, dar doar atît.

- Cu Valentin Argăseală, cu Helmut Duckadam aţi încercat să vorbiţi?
- Ha! Îmi vine să rîd. Parcă-l aud pe Vali acum un an: "Lajos, de aici nu vei pleca decît cînd voi pleca şi eu!". Vorbe goale. Helmuth nu ştiu dacă ştie ce se întîmplă. Ori nu se bagă, cu toate că Majearu a fost colegul lui.

- A fost angajat, în schimb, Ionuţ Luţu.
- Am aflat. Gigi Becali face ce vrea pînă la urmă cu banii lui, dar să nu bage cuţitul pe la spate, mişeleşte, în noi. Cu banii pe care-i dă lui Luţu pe lună, ne ţinea pe noi un an.

- Ce salariu aveaţi?
- Al meu era ceva mai mare, dar Majearu, Sameş sau Bălan aveau 7-8 milioane de lei pe lună. Ce credeaţi. Dar pentru noi erau bani. Din ei trăiam. Asta e viaţa. Vom vedea ce va fi de acum încolo.

"Am fost executaţi de Steaua. De fapt, de Gigi Becali. Murdar atacul asupra noastră, cum că sîntem beţivi. Oricum, de cînd a venit Becali la Steaua am trăit în teroare" - Lajos Sătmăreanu
" Drum de întoarcere pentru mine la Steaua nu mai există atît timp cît la echipa asta e Gigi Becali. S-a purtat urît cu foştii fotbalişti valoroşi ai acestei echipe" - Lajos Sătmăreanu

Lajos Sătmăreanu

Data naşterii: 21 februarie 1944
Debut în Liga 1: 17 martie 1963, Steaua - Crişana Oradea 4-2
Ultimul meci în Liga 1: 8 iunie 1977, Progresul Bucureşti - FC Reşiţa 2-1
A jucat la: Crişana Oradea (1961-1963), Flamura Roşie Arad (1963-1964), ASA Târgu-Mureş (1964-1965), Steaua (1965-1975), FC Bihor (1975), Progresul Bucureşti (1976-1977)
Meciuri/goluri în Liga 1: 306 / 12
Meciuri/goluri la echipa naţională: 44 / 1

Palmares:
- Campion al României cu Steaua (1968)
- Cupa României cu Steaua (1966, 1967, 1969, 1970, 1971)

Gazeta Sporturilor

FCSTEAUA.RO este un site deschis, facut de suporteri, pentru suporteri. Asteptam articolele scrise de voi, daca aveti ceva de spus si credeti ca o puteti face intr-un articol, nu ezitati!
Personalizeaza si trimite felicitari prietenilor tai:


Pentru alte melodii, cantece ale galeriei, imnuri etc, vitiati pagina cu player-ul mp3

Umbra Samanthei

Steaua 1978În ţara de origine al lui Eugen Ionesco, e o inflaţie de Ioneşti. Ia uitaţi-vă numai în fotbal: atacantul golgeter Ion Ionescu de la...Grant; suficientul preţios Jackie; harnicul mijlocaş O

Puiul de caprioara

Alin ArtimonA debutat la Steaua pe 20 septembrie, 1989, la numai 18 ani, intr-o victorie cu 5-0 impotriva defunctului Inter sibian, o echipa tare in acea perioada. Cariera tanarului subtirel si cu chica plina de