21-01-11

La umbra marilor stejari

La umbra marilor stejari nu cresc decât melcii, e una din variantele aforistice ale preceptului brâncuşian că în artă(ca în orişice domeniu) pentru a fi cineva trebuie să ai drumul tău. El însuşi va ilustra această mostră de înţelepciune, desprinzându-se de pe orbita marelui sculptor Rodin. Începând cu 1907, tânărul gorjean a revoluţionat sculptura lumii(în esenţa ei structurală), şocând Europa(ca să găsim o comparaţie la nivel de peluză) ca Steaua fotbalistică a anului 1986. Nu-i de mirare că oamenii de prin Tg. Jiu, în loc să perceapă că triada Columna - Poarta Sărutului - Masa Tăcerii e comparabilă, ca minune a minţii omului, cu cele trei piramide din Gizeh, îşi permit glumiţa să declare despre un goalkeeper slab „că n-ar fi în stare să apere nici…Poarta Sărutului”.

En fin…Confirmând aserţiunea acestui artist genial, nici în fotbal, cei crescuţi sub umbra falnicilor stejari n-au convins, Băiatul lui Ilie Savu, crescut la şcoala de fotbal a Stelei, la ieşirea din juniorat se compara cu supertalentatul Gigi Tătaru II(la trista ceremonie de despărţire de generalul nonagenar, Dan avea să mi se destăinuie: „Am peste 60 de ani, vârsta nu-mi permite nici o exagerare, dar, în epocă, eu eram mai bun decât Tătaru’ cel mic. Soarta însă…”). Ce-i făcuse soarta? În locul lui nea Ilie, care din cauza reconstrucţiei orbecăia cu echipa prin clasament, venise pe banca tehnică Pişti Kovacs. Că el a şlefuit ultima variantă a predecesorului(să lăsăm istoria să judece) e una; dar cu totul altceva va fi, ca primă măsură, transferul lui Dan Savu la Sportul Studenţesc în schimbul unui… baschetbalist. După aceea, Dan s-a pierdut pe la formaţii oarecare, faima tatălui fiind decisivă în cazul mânăriei gratuite a unui aristocrat.

Ce portar a fost Vasile Iordache, din pleiada celor care au apărat cu bravură poarta naţionalei, în celebrele remize de pe Wembley! Feciorul l-a moştenit genetic, beneficiind şi de un fizic de culturist, dar din fotbal s-a ales doar cu porecla de „Nebunul”(condiţie necesară între buturi, dar nu suficientă). Unde sunt robinsonadele lui Vasile?

Bărbulescu şi-a cultivat băiatul la FC Argeş, dar faţă de „inginerul de avioane” Balamuc pe gazon, n-a ajuns nici în stadiul de planor.

Ambiţiosul Puiu Iordănescu, umbra portocalie a lui Oprea(ce bine era dacă se…oprea doar la fotbal, fiindcă în postura de politician nu e nici măcar om de ordine, d-apoi vedetă) a vrut să facă din Edi un urmaş logic. Eşec dureros…Acesta s-a remarcat ca însoţitor al unei coarde penale, de tremurau a faliment conturile strânse de Puiu cu atâta avariţie, şi ca o umbră discretă a antrenorilor principali. Ce dor ni-i de driblingurile în cascadă ale lui…„Caşchetă”!

Tudorel Stoica şi-a crescut băiatul la şcoala de fotbal din Ghencea. A jucat un singur meci în echipa mare, după care a decis să cucerească, solitar, Occidentul. Un fotbalist de duzină, faţă de excepţionalul…”Duzinaru’”.

Lung, colecţionarul de trofee cu Craiova Maxima şi Steaua Incomensurabila, ne-a procopsit în poartă cu Tiberiu, căruia îi lipsea şi parfumul de…Liliac, aparţinând galeriei de portieri – petardă, de talia lui Carlos, Andrey sau, vai, Zapata(să încasezi pe puţin 5 goluri de cascadorii râsului, în meciuri decisive, n-ai decât viitorul sumbru de-a-l nenoroci şi pe Hagi la Galata!).

Pena junior mai mişcă, ţinând să marcheze mai mereu împotriva fostei echipe a lui taică-su.

În fine, băiatul lui Victor Piţurcă, sugerează oarecum că aşchia nu a sărit departe de trunchi, dar e la ani-lumină de pivotul acela original din centrul liniei de atac roş-albastre extraterestre din perioada 1985-1990.

V-aţi convins de ceea ce creşte la umbra marilor stejari. Descendenţii n-au decât un singur merit: scot şi mai în relief steaua strălucitoare a părinţilor. Fiii, „Masa tăcerii”. Părinţii lor, „Coloana infinitului”. Noi „Poarta sărutului”, condamnaţi să-i iubim pe toţi, fiindcă sunt de-ai noştri…

Constantin Ardeleanu