11-01-11

NAE

În cele 11 sezoane de la CCA/Steaua, tricoul cu numărul 11 a avut un singur posesor: Nicolae Tătaru I. Nae, pentru coechipieri. Nimic nu prevedea o asemnea carieră strălucită. Debutând în 1949 la Locomotiva Turnu Severin, toamna lui 1952 îl va prinde la modesta Casa Armatei Craiova, de unde Ilie Savu îl ia la CCA. Invers ca fratele mai mic, Gigi, anunţat ca un talent excepţional(cel care după Guadalajara istorică va fi înghiţit de echipe de pluton din A sau chiar din B). Cum răsplata din fotbal nu cunoştea cotele astronomice de sfârşit de secol XX, oferta lui nea Ilie nu prea l-a entuziasmat pe tatăl Tătarilor(n-am zis hanul!). Acesta era director la Economatul militar din oraş, având o situaţie materială foarte bună în raport cu sărăcia vremurilor. Nici n-a vrut să audă de plecarea băiatului tocmai la Bucureşti, deşi fiul cel mare, locotenent, i-a explicat, argumentat, avantajele transferului la o echipă puternică. Aproape să-şi piardă răbdarea până şi calmul „delegat” Savu, care a trebuit să-i facă marcaj strâns vreo două săptămâni, ca să-l lămurească pe încăpăţânatul oltean. În faţa insistenţei emisarului, şeful clanului a apelat la tactica supralicitărilor, ca ultimă soluţie de a se descotorosi de transfer. N-avea cum să-şi închipuie directorul repartiţiei de alimente câtă nevoie avea tandemul Savu-Economu de centrările în viteză ale lui Nae, după demaraje irezistibile spre poartă.

Într-un timp record, Tătaru-Senior s-a mutat într-un apartament de 3 camere în Drumul Taberei, iar lui, soţiei şi celor două fete li s-au asigurat locuri bune de muncă. S-a ajuns cu intervenţia până la nivelul Ceauşescu-Mănescu, microbistul de atunci, nea Nicu, spunându-i lui Ilie Savu: „dacă e neapărat nevoie de Nae Tătaru, îi satisfaci toate cerinţele”. A meritat „investiţia”, Nae străbătând terenul dintr-un careu în altul într-o veşnică goană. La început, deşi jucător de picior stâng, a fost utilizat ca inter dreapta. Noroc că lui Peniţă Moldoveanu îi venise vremea retragerii, iar Iosif Petschovski, cu geniul lui, mai mult a creat turbulenţe(fiind tratat preferenţial) într-un grup care mergea ceas şi fără o mare vedetă. Nici Ciala nu se simţea prea bine în tumultul capitalei, aşa că Nae a rămas suveran pe partea stângă. La el ţinea foarte mult şi secundul Dobay („Calul”), care şi-l dorea ca pe o copie a sa post-belică. Dar severineanul mai avea o calitate: un simţ deosebit al porţii, care-i permitea să tragă, neaşteptat, din toate poziţiile. Antrenorii îi apreciau jocul şi îi impuneau să stea mereu cu piciorul stâng pe tuşa laterală(copia în oglindă a extremei Cacoveanu de pe partea dreaptă). Enciclopedistul Virgil Economu, cu un rol important în definire formaţiei standard din 1956, îi spunea lui „Paraşută”: „Măi Ilie, de învăţat să lucreze cu mingea îl sfătuim noi, dar viteza trebuie s-o aibă de la mama-natură”. Şi aşa a marcat în cele 209 partide de A, 78 goluri(Gigi, 79!), dar „bătrânul” Nae l-a depăşit pe mezin la evoluţiile în cadrul primei reprezentative a României(24/3goluri, respectiv 10/3).



După ce a venit vremea „lăsării la vatră” din fotbalul de performanţă, Tătaru I a cunoscut satisfacţia minoră de antrenor al unor echipe de juniori la Bucureşti sau de divizie secundă la Brăila, Moreni, Târgovişte, stabilindu-şi domiciliul în prima capitală a Ţării Româneşti, lângă Turnul Chindiei. Păi, ce se putea compara cu înfrângerea orgoliului sârbesc la Belgrad, turneul de vis din Anglia Majestăţii Sale, călătoria exotică din China şi galeria ca un vulcan a 90000 de nemţi, care, fiind „über alles” nu puteau concepe să se împiedice de o echipă din Carpaţi, care pusese în poartă un voleibalist? A dispărut la 1.08.2001, nespunând nimănui că ori de câte ori privea Turnul Chindiei, el vedea de fapt Turnul Londrei, acolo unde o grupă de militari, folosind arma fotbalului, au arătat ce resurse imense pentru acest sport au românii...

Constantin Ardeleanu