home
27-12-10

Steaua 2010 – 43 de jucători, patru antrenori, un patron, zero performanţe

Singurele constante pentru echipa Steaua în 2010 au fost patronul, acelaşi ca în anii trecuţi, Gigi Becali, şi lipsa performanţelor, diversitatea la gruparea "roş-albastră" fiind reprezentată de numărul mare de jucători folosiţi şi de instabilitatea băncii tehnice.

Gigi Becali, finanţatorul Stelei, a apelat la serviciile a patru antrenori pe parcursul anului, alţi doi ajungând pe banca tehnică a echipei, la trei meciuri, ca interimari. Mihai Stoichiţă, Victor Piţurcă, Ilie Dumitrescu şi Marius Lăcătuş au fost antrenorii chemaţi de Becali să o pregătească pe Steaua. Tehnicianul Eugen Neagoe i-a ţinut locul pe bancă pentru un meci lui Victor Piţurcă, iar Edi Iordănescu a fost interimar la Steaua pentru două partide.

Pe parcursul anului, au apărut şi alţi oameni importanţi din fotbal lângă clubul Steaua. Basarab Panduru a ocupat funcţia de director sportiv în returul sezonului 2009/2010. Victor Piţurcă, care era numit de finanţatorul Stelei manager general, a fost ajutat de "principalul" Eugen Neagoe şi directorul sportiv Florin Marin, iar în actuala organigramă a clubului, Narcis Răducan este director sportiv, iar Mihai Stoica manager general. Ilie Dumitrescu a venit şi el la Steaua cu preşedintele Helmuth Duckadam, fostul portar rămânând în această funcţie şi în prezent.

În privinţa jucătorilor, în total, de la începutul anului 2010, Steaua a folosit în meciurile oficiale 43 de jucători, alţi cinci luând loc doar pe banca de rezerve.

Doar doi jucători stelişti au evoluat atât în primul meci oficial al anului, în februarie, cu Ceahlăul, cât şi în ultima partidă a sezonului, cu Napoli, la 15 decembrie. Janos Szekely a fost singurul care a evoluat titular în ambele partide, în timp ce Romeo Surdu a intrat pe parcursul meciului de la Piatra Neamţ şi a început titular întâlnirea cu Napoli. Bănel Nicoliţă, Pantelis Kapetanos şi Cristian Tănase, care au jucat în primul meci al anului, ar fi putut evolua şi în partida cu Napoli, dar primii doi au fost suspendaţi, iar căpitanul stelist a fost accidentat.

Steaua a început returul sezonului 2009/2010 al Ligii I cu Mihai Stoichiţă antrenor principal şi Basarab Panduru director tehnic. Eliminată din Cupa României şi din Liga Europa, Steaua a fost angrenată doar în lupta pentru campionat în prima parte a anului. În disputa pentru titlu, Steaua pornea de pe locul al treilea al clasamentului, la egalitate de puncte cu primele două poziţii, CFR Cluj şi Unirea Urziceni.

Anul 2010 a început însă dezastruos pentru Steaua, cu o înfrângere pe teren propriu administrată de formaţia care avea să retrogradeze, Ceahlăul Piatra Neamţ. Un 1-3 care a stârnit nemulţumirea suporterilor stelişti ce aveau să-şi apostrofeze favoriţii la sfârşitul meciului, jucătorii şi antrenorii pătrunzând cu greu la vestiare sub tirul de bulgări de zăpadă al fanilor.

Cu prima victorie obţinută de-abia în etapa a patra a returului, înfrângeri cu rivalele tradiţionale, Dinamo şi Rapid, cu ultima scorul fiind 1-5, şi doar egaluri cu CFR Cluj, Unirea Urziceni şi FC Timişoara, Steaua avea să ocupe la sfârşitul campionatului poziţia a patra a clasamentului, la şapte puncte de campioana CFR Cluj.

În pauza competiţională de vară, la Steaua au avut loc schimbări majore, atât pe banca tehnică cât şi în lot. Deşi Victor Piţurcă nu a fost prezentat niciodată oficial la Steaua şi nu a oferit vreodată un interviu în această calitate, el s-a ocupat de pregătirea echipei şi a condus-o în primele etape din postura de "manager general", aşa cum era numit de Gigi Becali. El a fost ajutat de "antrenorul principal" Eugen Neagoe şi de directorul sportiv Florin Marin. Piţurcă a renunţat la serviciile a 15 jucători din vechiul lot, unora expirându-le contractul, alţii fiind împrumutaţi sau vânduţi, iar câţiva trimişi la echipa a doua a clubului. În schimb, alţi 15 jucători au ajuns în lotul formaţiei steliste la cererea lui Victor Piţurcă. Doar două etape din Liga I a stat pe banca Stelei Victor Piţurcă, timp în care a obţinut două victorii cu acelaşi scor, 2-1, în compania formaţiilor Universitatea Cluj şi Universitatea Craiova. Din cauza unor neînţelegi apărute între el şi patronul stelist în privinţa implicării acestuia din urmă la echipă şi a lipsei garanţiilor că acest fapt nu se va întâmpla, în etapa a treia a Ligii I, în deplasarea de la FC Braşov, Steaua a fost reprezentată pe banca tehnică doar de Eugen Neagoe. După această etapă, contractul dintre staful tehnic al lui Victor Piţurcă şi Gigi Becali a fost încheiat.

Pentru etapa a IV-a a Ligii I, Gigi Becali a numit un nou antrenor, pe fostul jucător stelist Ilie Dumitrescu. Acesta din urmă a venit însoţit de un nou preşedinte al clubului, Helmuth Duckadam, şi de secundul Edi Iordănescu. Steaua a debutat cu o victorie sub conducerea lui Ilie Dumitrescu, câştigând partida de pe teren propriu cu Victoria Brăneşti, scor 2-1. Deşi a renunţat la unii jucători aduşi de Victor Piţurcă, Ilie Dumitrescu s-a bucurat de un alt "lot" de jucători, de data aceasta şapte componenţi ai fostei campioane Unirea Urziceni. Cu acelaşi antrenor pe bancă, Steaua s-a calificat în grupele Ligii Europa după play-off-ul câştigat în compania elveţienilor de la Grasshopper Zurich. Steliştii au câştigat partida de pe teren propriu cu elveţienii cu 1-0, pierzând la acelaşi scor în deplasare, dar reuşind calificarea după loviturile de departajare. Tot sub conducerea lui Ilie Dumitrescu, Steaua a debutat şi în grupa K a Ligii Europa, cu o înfrângere în deplasare, la Liverpool, cu scorul de 1-4. După partida de la Liverpool, a urmat un nou semieşec pe teren propriu, cu Astra Ploieşti, scor 1-1, iar Ilie Dumitrescu şi-a anunţat imediat după partidă demisia.

Pe banca tehnică a Stelei la următoarele două partide, victoria cu Gaz Metan CFR Craiova în Cupa României şi înfrângerea cu Oţelul Galaţi în campionat, a stat Eduard Iordănescu. Înaintea meciului cu Napoli, Steaua a numit un nou antrenor, pe Marius Lăcătuş, care mai antrenase gruparea din Bulevardul Ghencea în alte două rânduri.

Lăcătuş a debutat cu un egal pe banca Stelei, scor 3-3, cu Napoli, după ce în minutul 16 al meciului "roş-albaştri" conduceau cu 3-0. Parcursul în Liga Europei al Stelei s-a oprit tot în grupele competiţiei, ca în sezonul precedent. La ultimul meci al grupei, cu Napoli, în deplasare, Steaua avea nevoie de cel puţin un egal pentru calificare, dar a pierdut partida cu 1-0 după un gol în minutul 92. Cu Lăcătuş antrenor principal, Steaua s-a calificat în semifinalele Cupei României, după ce a trecut de Sportul Studenţesc şi de Rapid, şi a obţinut patru victorii în campionat şi una în Liga Europa. Lăcătuş a preluat echipa de pe poziţia a cincea a clasamentului Ligii I, la patru puncte de liderul Oţelul Galaţi. După etapa a XVIII-a a Ligii I, Steaua se află pe locul al şaptelea al clasamentului, la zece puncte de acelaşi lider, Oţelul Galaţi.

Anul 2010 a reprezentat pentru Steaua şi multe reveniri spectaculoase în cadrul clubului, dar şi plecări la fel de neaşteptate. După acceptul lui Victor Piţurcă de a pregăti echipa în vara anului, plecarea acestuia atât de repede a avut darul să surprindă pe toată lumea, de la suporteri până la finanţator. Tot în cadrul clubului s-au întors pentru prima dată de la încheierea carierei de jucător Ilie Dumitrescu, Helmuth Duckadam şi Narcis Răducan, în prezent doar ultimii doi mai fiind în organigrama grupării "roş-albastre". Totuşi, revenirea cea mai spectaculoasă la Steaua o reprezintă cea a lui Mihai Stoica, acesta având în mai multe rânduri conflicte dure cu finanţatorul Gigi Becali.

Un an 2010 plin de evenimente la Steaua, dar marcat până la urmă tot de deciziile surprinzătoare ale finanţatorului Gigi Becali şi de lipsa de performanţe a clubului din Bulevardul Ghencea.

Florin Radu(Mediafax)

FCSTEAUA.RO este un site deschis, facut de suporteri, pentru suporteri. Asteptam articolele scrise de voi, daca aveti ceva de spus si credeti ca o puteti face intr-un articol, nu ezitati!

Personalizeaza si trimite felicitari prietenilor tai:


Pentru alte melodii, cantece ale galeriei, imnuri etc, vitiati pagina cu player-ul mp3

Steaua - oglinda decaderii

Imparatul este GOOOL !Auzi la ei, „ghinion”. Nu dragilor, e neputinta si un blestem aroman care joaca table si mulge oi. Ghinion a fost cand am avut doua bare in returul semifinalei CCE din 1988 cu Benfica sau cand ne-

Dan, capitan de play

Noi nu uitam cine esti!Produs 100% al Clubului Steaua, Dan Petrescu este una din cele mai stralucitoare personalitati pe care le-a dat ros-albastrul fotbalistic, alaturi de Ilie Dumitrescu, Marcel Raducanu, Anghel Iordanesc