20-12-10

Viva Zapata!

Bătrânul alcolist Mihai Ciucă arată uneori – rar, ce-i drept – că nu face umbă pământului degeabă.

În săptămâna doar încheiată toţi ochii au fost aţintiţi pe deplasarea Stelei la Napoli, toţi deformatorii de opinie accentuând nişte discuţii goale, înainte si după meci, doar pentru a ţine prostimea cu ochii beliţi în televizor şi pentru a mai produce câteva milioane pentru stăpânii lor, pentru a-şi lua şi ei salariile spurcate, de 5-7-10 mii pe lună, guiţând de pe spatele sportului, pe care-l deformează în circ.

Iată, însă, ce a observat din şanţul în care rezidenţia în noaptea de vineri spre duminică, consumatorul fruntaş Mihai Ciucă, despre care părerile sunt împărţite: unii spun că-i viu, alţii doar că-i ţinut în conservare de cele douăsprezecemiicincisutepatruzecişinouă de litri de vodcă (cu aproximaţie) consumaţi ca aperitiv, în timpul vieţii.

Fără alte comentarii, vă prezentăm ce i-a dat prin cap fosilei cirozate:

Viva Zapata!
Secvenţe de pe aeroport cu întoarcerea steliştilor de la Napoli. Bat la ochi câteva cărucioare strivite de munţii de baloţi. Exact ca atunci când cineva se mută. Erau bagajele lui Zapata, care chiar se muta. Se muta acasă, după ce tocmai reziliase contractul cu Steaua. Când eram toţi de-o şchioapă, vă aduceţi aminte, mamele ne alungau momentele de uluială la vederea unui cunoscut cu o strângere de mână care se traducea în “ce zici?”

Să fim politicoşi şi să-i spunem lui Zapata, acum, la despărţirea de tot fotbalul românesc un simplu “mulţumim!” Cu un bonus de preţuire pentru discreţia ultimelor luni trăite la Steaua. Mulţi alţii au tot bătut toba prin media pentru un exil de nici o săptămână la satelit, nu de un tur întreg, atât cât a fost mătrăşit Zapata. Ce ironie, doar ca să i se facă loc lui Stanca, copilul lui Piţurcă, ambii demult istorie în Ghencea.

Zapata a apărat uneori fabulos şi a gafat de alte ori monumental, a pierdut puncte şi a câştigat meciuri de unul singur în cei trei ani cât a avut pe mână cheile porţii. A fost şi fotbalistul anului, şi implicit şi unul dintre pariurile câştigate de legiunea străină, cea pe care Dumitru Dragomir tot pune, interesat şi părtinitor, eticheta de “made in lumea a treia”, uitând de profitul CFR-ului, spre exemplu, din vânzarea lui Pereira. De milioanele de euro câştigate pe uruguayan nu s-a apropiat toată campania de transferări a întreg fotbalului nostru din ultimul an.

Atâţia fandosiţi de-ai noştri n-au cochetat nici măcar cu suma meschină cu care a fost vândut Toja – parcă undeva spre 300 de miii de euro – renăscut, pare-se, la Arisul care a decapitat deţinătoarea Europa League, pe Atletico. Dar de ce tot vinde în pagubă marele brand Steaua, poate cu un alt prilej.

Deocamdată doar să-l salutăm pe Zapata, în spaniolă sau în româneşte, o limbă cu tot mai puţine secrete pentru columbian încă după prima jumătate de an de trai în Ghencea.

În timp ce toţi viermii – plozi ochelarizate cu pretenţii deontoloage – stăteau cu limba în curul lui Becali, pentru ca să-şi dea ăla drumul şi ei să meargă acasă fericiţi că şi-au făcut datoria, şi în timp ce toţi geambaşii, cu o nesimţire care sfidează până la cer, apăreau să comenteze şi să spurce handbalul, pe care-l îngroapă 364 de zile pe an, prin promovarea tăticului Becali, şi în timp ce toţi erau cu ochii după transferuri, ştiri senzaţionale şi scandaloase, care să le aducă bani, ei bine, în tot timpul ăsta ce credeţi că făcea Mihai Ciucă?

Bineînţeles că se îmbăta ca porcul, până făcea pe el, dar în afară de asta?

În afară de asta, arăta că – atunci când vrea –, dă clasă tuturor zdrenţelor cu pretenţii, care exclama un oh là là şi se dau ziarişti de sport, sesizând – cu vigilenţa specifică celor care simt imediat dacă lipseşte un gram din alea 200 cu care îşi încep ziua – un eveniment cu destulă semnificaţie, ignorat cu desăvârşire de absolut toată lumea.

Dupa trei ani în curtea Stelei din curtea fotbalului românesc, Robinson Zapata, într-un mod care ar trebui să ne ruşineze, a plecat, lăsându-ne parcă, în ignoranţa noastră, exprimând – prin discreţia care înseamnă un bun simţ mai rar întâlnit – că nici măcar nu merităm să fim anunţaţi, lăsându-ne în tâmpenia noastră bestială şi nesimţită.

Bine sesizate de către Ciucă, atât EDUCAŢIA lui Zapata, care nu a făcut nici măcar un gest de protest la adresa aberaţiei semi-interlope a conducerii, de a-l trimite la echipa a doua, cu scopul de a-l umili si a-l determina să-şi rezilieze contractul, renunţând la banii lui, munciţi, cât şi CARACTERUL ( Rufay şi-a acceptat cu profesionalism statutul, nedeviind în patetismele pe care le vedem în fiecare zi, la unii), sunt elemente care trebuie remarcate şi onorate cu un gest minim.

Umil, modest, cu un bun simt incredibil, care era vădit de fiecare cuvânt rostit, Zapata nu a ameninţat, nu a spus că va face reclama negativă Stelei şi fotbalului românesc (deşi e îndreptăţit să o facă) nu a dat declaraţii prin care să forţeze reprimirea în lotul primei echipe. Nu s-a plâns şi nu s-a lamentat!

Zapata şi-a acceptat conştiincios rolul, fiind un exemplu pentru tinerii stelişti, prin modul în care se antrena, juca, vorbea, se comporta, îi sfătuia şi, în genere, pentru modul în care a gestionat o situaţie delicată de viaţă (sportivă, dar nu numai), constituindu-se într-un exemplu demn de urmat, ajutându-i pe junii noştri să vadă ceva rar, şi, dacă sunt deştepţi, să asimileze şi să-şi apropie un comportament care-i va ajuta enorm în carieră.

Mai mult, printre străini, Robinson a arătat un respect maxim faţă de ţară şi neam, prin faptul că – aici, iar a sesizat şi punctat bine beţivul ăsta de Ciucă – vorbea incredibil de bine româna, învăţând, de la început, limba română, la un nivel superb. Vorbea, dupa şase luni, mult mai bine decât vorbesc zeci de fotbalişti români, fiind, pe lângă căpitanul Stelei de azi, aşa cum este Sala pe lângă Vanghelie. În condiţiile în care alţi străini (vezi Culio, de ex.) nu sunt în stare, după cinci ani, să salute corect, măcar. Asta m-a făcut şi pe mine să-l admir, căci arată inteligenţă, educaţie, respect faţă de ţara în care trăieşti şi un bun simţ extraordinar.

Peste toate astea, ce şi cum spunea, în limba română, arătând nişte calităţi adevărate de lider, Zapata (dincolo de elementul sportiv, care trebuie discutat separat) este una din figurile speciale ale Stelei.
Acum, când a plecat pe nevăzute, nevrând, parcă, să ne deranjeze pentru a-i spune un minim MULŢUMIM! , căci el şi-a făcut doar datoria, ar trebui să realizăm că ne pleacă altă oază de normalitate şi ne rămân – de partea noastră – jigodiile notorii şi troglodiţii ancestrali.

Dacă vom reţine măcar un sfert din lecţia pe care ne-a predat-o Zapata, atunci tot vom rămâne cu ceva, fiind mai bogaţi cu un exemplu superb despre cum să trăieşti, exemplu care, evident că nu va fi popularizat, căci doar un beţiv bătrân a văzut, foarte clar, prin fundul sticlei, ce nimeni alţii dintre colegii lui nu vor să vadă.

Bravo, bă, Ciucă!
Patria – recunoscătoare!

Mimi a lui Puccini