07-12-10

Dănciulescu şi Stelea, sau de ce nu ne mai facem bine

Duminica, 5 decembrie, a fost ziua de nastere a lui Bogdan Stelea. Luni, 6 decembrie, a fost ziua de nastere a lui Ionel Danciulescu.

S-a considerat (ca sfat si parere, nu ca impunere) ca doua articolele consecutive dedicate unor dinamovisti sunt ceva excesiv.

Eu as putea sa inteleg astfel de atitudini morale (fara a fi, totusi, de acord cu ele) in conditii de exprimare a lor pe toate planurilor, aplicandu-se pentru toate situatiile, care sa fie judecate la scara, cu reperul acesta respectat cu sfintenie. Dar nu pot sa inteleg aceste accese ridicole de superioritate, in conditiile punctuale ale stelismului de azi, conditii existente de mai mult timp, si exacerbate la niveluri hidoase.

Cand stelistii confunda curvele cu sfintii, ingropand Steaua, prin optiunile lor, mofturile astea svperiores devin inacceptabile.

Eu vreau de la un jucator, in primul rand, sa demonstreze respect pentru Clubul Steaua, atata timp cat este sub contract si sa NU faca, dupa/inainte de perioada in care reprezinta Clubul, gesturi FLAGRANTE, atat de reprobabile, incat sa anuleze contributiile. Pe langa respect, vreau dedicatie si demonstrarea valorii (pe care e obligatoriu sa o ai ca sa vii la Steaua) in contul Stelei, careia ii confirmi fiinta si o duci, astfel, mai departe.

Nu ma intereseaza niste gesturi, demonstrative, fortate, cu pupat steaguri si embleme si urlarea devotamentului din gura. Mai putin ma intereseaza, la scara larga, convingerea intima, decat aducerea de plus-valoare pentru Steaua. Pe romaneste, ma intereseaza sa joace foarte bine, incadrandu-se, adica urmand, spiritul stelist. Daca, pe langa asta, sparge un plafon, aratand si apropiere intima de sensul Stelei, cu atat mai bine. Creste o categorie, capatand un nou statut (dar, luat si asta cu beneficial de inventar, cum ne invata istoria).

Fireste, exista rezerva, la aceasta regula – a evaluarii strict pe performanta sportiva – a unor subiecti (antrenori/jucatori/conducatori) care au provocat, prin comportamentul lor, incompatibilitatea TOLERARII de catre stelisti a activarii lor la Steaua, indiferent cat de productiva ar putea fi ea, la modul teoretic. Pe romaneste, ni se rupe de cate Cupe a castigat Lucescu si ce valoare e, si cate ar putea face pentru noi! La fel in ce-i priveste, la dimensiune, pe Maftei, Zicu, Alexa, Sapunaru, Pancu(!), Mircea Rednic, Andone etc. Motivele sunt clare. Indiferent de cat de valorosi ar fi si de cat ar putea aduce Stelei, relatia este imposibila, caci potentialul beneficiu ar fi obtinut prin negarea Stelei, adica prin promovarea unor reprezentanti de frunte ai luptei contra Stelei (lupta extra-sportiva, urlata prin varii gesturi directe, cu un simbolism puternic impotriva Stelei), deci ar fi un Troian. Asta pentru cei despre care se pune problema a veni la Steaua.

Pentru cei care au trecut la Steaua, e si mai interesanta evaluarea. Si mai firesc, se aplica DOAR celor care au trecut pe la Steaua, dupa care au ales – din dorinta lor sau constransi – o alta echipa, facandu-se vorbire, in genere de cei care ne considera rivali.

Nu vorbim despre cei care au incetat activitatea la Steaua si, apoi, fara a activa altundeva, distrug Steaua, prin optiunile lor. Astia sunt o categorie cvasi-speciala.

Vom observa, absolut incredibil, ca exista o aversiune (care se duce usor pana la ura groaznica, la anumiti insi) catre sportivii care au parasit Steaua pentru a juca in alta parte, desi nu au existat, ulterior parasirii clubului, manifestari reprobabile ostentative la adresa Stelei, respectivii doar facandu-si datoria de sportivi, sub culorile pe care le apara, cu un contract de profesionist, adica pe bani. Aceasta aversiune duce, adesea, la extinderea unui blam nu Doar asupra sportivului respectiv, ci, mai ales, asupra activitatii sale de la Steaua, in intregime, care ar fi, in conceptia svperioara, compromisa.

In acelasi timp, vom observa ca exista Reactie 0 la sportivi ai Clubului, care, dupa incetarea activitatii, ataca Steaua in fundamentul sau, fiind aparati tocmai de activitatea care, la ceilalti, este anulata.

Cu alte cuvinte, Danciulescu e spurcat, desi n-a facut niciun rau Stelei dupa despartire (sper ca nu invocam copilariile alea cu cateva scandari traditionale), ba mai mult, i-a facut un bine enorm, prin evolutiile sale, dar altii (si ma abtin sa dau nume), care au avut contributii chiar superioare celor ale lui Danciu, si (teoretic) ar fi trebuit sa aiba o intimitate accentuata cu Sensul Clubului, care ataca Steaua, infirmandu-se chiar (si) pe ei, adica ce-au facut pentru Steaua, aia sunt luati in brate, si protejati cu piepturile inainte!

Aici nu e vorba nici de asa-zisa gelozie (invidie), ciuda ca s-a pierdut un jucator bun, care ar fi putut ajuta in continuare si astfel, ca reactie la aceasta tradare in dragoste, sa se treaca de la iubire la ura! Nuuu! Asta e o atitudine de obicei, pe care eu nu ma minunez a o contempla, in limitele ei, dupa ce se aseaza patimile apropiate momentului si gesturile facute la suparare. Peste si dupa ele, rezida atitudinea emanata de convingerea intima, care radiaza general!

Este un reflex de a imbratisa – girat de majoritatea uriasa, care se ridica, brat la brat, in sustinerea aceleiasi convingeri – pozitia cea mai confortabila. Caci despre asta-i vorba. E mult mai usor – la cap – sa mergi pe urlarea unui reflex ridicat la rang de convingere (tocmai ca-i natural si nu trebuie facut efort in exprimarea sa), emanat din conditia de baza bun/rau, prieten/dusman, alb/negru, impusa de natura umana. Excederea acestei conditii s-ar face exclusiv prin educatie si gandire, fara a fi cantonata in repere scortoase si definitive (spurcat, cioara, tradator etc.). Atunci se va developa o mai larga gama de stari si de conditii, atat ale fotbalistului, cat si ale Clubului, precum si al jocului de fotbal, in sine.

Judecarea unui sportiv – prin gandire – nu se va face prin eticheta pusa exclusiv de o semnatura si o decizie. Dealtfel, publicul recepteaza doar finalul si consecintele aparente ale unor evenimente, deseori necunoscute total, sau putin cunoscute, evenimente care pot exprima – altfel decat deznodamantul lor – caracterul implicat de gest si fuziunea sa catre interpretarea personajului. Atunci, multe tradari vor fi, de fapt, nu ale celui plecat, ci ale celui ramas (glorificat, normal), sau multe personalitati absolute vor fi dimensionate altfel, de multele gesturi (care nici macar nu vor fi acceptate, ca reale, de mase, considerandu-se calomnii, atacuri, inventii) care arata si altceva decat rezultatul final. Astea, mai ales, vor fi blocate agresiv, caci schimba lumea in care vor sa traiasca unii, lume pe care si-au construit-o cu migala in jurul unor mitizari, si lume de care depind, stiindu-se incapabili sa bordeze un demers nou, pe bazele realitatii descoperite!

Practic, ei se apara pe ei aparand si tragand cu dinti de varii castele (superbe estetic, ce-i drept) cu elemente constructive mai mult decat firave. Inventate, adica inexistente real. Fiindca nu o pot lua, prin gandire si logica, de la capat, interpretand elemente luate ca definitive, care le-au centrat existenta, caci nu se pot nici demasca pe ei, fiindca asta ar insemna demascarea altora.

Eeei, de aici pleaca o sumedenie de discutii si mai sunt o groaza de categorii care se nasc si comporta clasificari teoretice, din analiza multelor situatii de acest gen in care a fost implicat Clubul Steaua, situatii care-si intind efectele pe prezent si vor afecta semnificativ si viitorul, dupa cum se va constata.

Ar insemna pleonasm sa mai adaug contributiile cvasi-cunoscute ale lui Danciulescu, la Steaua, pe langa simpla scriere a numelui sau. Recuperat (impreuna cu mult mai talentatul Marius Coporan) de la turcii de la Altay Izmir, dupa un tur semi-ratat, Danciu-gol este retinut foarte stramb de stelisti. Nascut pe 6 decembrie 1976, la Slatina, debutase la 17 ani in prima divizie, pentru Electroputere, anuntandu-se mare talent. La 19 ani ajungea la Dinamo, unde juca 2 ani, cu 14 goluri in primul, si 8 in al doilea. La inceputul lui 1997, pleaca in Turcia. Dupa prima parte a turului, cu 7 meciuri si un gol, este repatriat de Steaua. In sfarsitul turului si returul anului la finele caruia Steaua sufla titlul combinatei Dinamo-Rapid, a jucat 25 de meciuri, inscriind 13 goluri, in campionat, pentru Steaua, care castigase un punct fix, in atac, Danciu reprezentand, la doar 22 de ani, un jucator cu deja multa experienta (5 sezoane de A) si mare perspectiva.

Urmatoarele doua sezoane, 1998-999 si 1999-2000, au reprezentat pentru Danciulescu, contributii majore la parcursul Stelei, in suferinta accentuata cauzat de schimbari profunde si greseli importante. Atunci, folosit (mai ales in al doilea an) ca mijlocas ofensiv (sau chiar dreapta, uneori, sub Jenei), Danciulescu a mentinut aprinsa flacara sperantei. Cu 33 de meciuri si 15 goluri, in primul, si 30 de meciuri si 14 goluri – adica confirmand norma de un gol la doua meciuri – in urmatorul an, Danciulescu a fost cel catre care mergeau mare parte din sperantele noastre. Ale stelistilor! Si Danciu nu prea ne dezamagea, altele fiind tarele echipei, pe atunci. Danciulescu ne facea sa respiram. Si asta nu se uita! Eu, unul, cel putin, nu pot sa uit ce insemna Danciulescu, pentru mine! A fost unul din cei care au tinut Steaua la suprafata, dandu-ne oxigen, la fiecare aparitie. Sezonul 2000-2001, cu 27 de aparitii si 6 goluri, la finele caruia Steaua redevenea Steaua, nu pentru mult, a reprezentat o scadere ameliorata de contributiile la jocul echipei si de golul memorabil, cu o lovitura de cap dupa un plonjon a la Klinsman, in meciul care a dezlantuit planuri de marire, la acel de neuitat 4-1 contra lui Dinamo, din Ghencea.

Din foarte pacate, sezonul urmator, inceput bine statistic, cu 14 meciuri si 5 goluri, in tur, a adus o greseala uriasa a lui Piturca, care l-a indepartat pe Danciu. Acesta avea doar 25 de ani, procentaje remarcabile, juca si atacant impins, si retras, si mijlocas ofensiv, capacitate de efort, tehnica, joc pentru echipa, simt al golului si multe-multe de dat pentru Steaua, in continuare. E adevarat ca intrase intr-o pasa putin mai proasta, dar trebuia sa fie apreciat la valoare lui adevarata. Era super-fotbalist, dupa cum a dovedit, ulterior, chiar direct...

Nu voi uita plecarea lui niciodata. Obisnuiam sa dorm cu radioul pornit, pe Europa FM, si, pe timpul noptii, la fiecare ora, aia dadeau 1 minut de stiri. M-am trezit dimineata cu informatia ca Danciulescu a semnat cu echipa din orasul meu natal, in cap. Asa aveam pe creier si nu stiam de unde. Nu mi-am dat seama de ce, dar am avut aceasta senzatie toata ziua, la liceu, pana cand m-am intors acasa, pe la ora 14. Atunci, de-abia, am aflat ca, de fapt, Piturca il oferise celor de la Dinamo, pentru 350 de mii de dolari. Noaptea dormeam tun, va garantez, si creierul s-a activat (nu ma intrebati cum) cand a auzit, printre zecile de melodii ascultate in noaptea aia, si sutele de mii de cuvinte, la cuvantul Danciulescu! L-a inregistrat si mi-a dat senzatia ca se transferase la echipa orasului meu! Din pacate...niet!

Danciulescu este, azi, al treilea golgheter all-time al Romaniei si o sa devina, probabil, al doilea, ducand 8 ani pentru Dinamo, unde a fost impins (fortat sa mearga) de un om pe care-l apreciez, dar aici a comis una din marile greseli ale carierei, pentru care trebuie sa fie invinuit. De asemenea, este finul "maestrului" de pe banca Stelei. A fost distrus, pentru Steaua, de un om pe care-l apreciez (Piti) si are ca tata spiritual pe unul pentru care (obligat de el) nu dau doi bani, ca om. Si totusi, asta nu ma impiedica sa-l apreciez pe Danciulescu si sa-l consider demn de stima, din analiza tuturor gesturilor sale publice, de dupa despartire, pe langa contributiile directe.

Daca pentru Steaua raman golurile si evolutiile, pentru mine ramane plecarea, sesizata de vigilentul creier (in contraponderea cu dormitarea cronica de la ore). Eu asta nu pot sa uit! La fel cum nu pot sa uit cele 8 goluri inscrise impotriva lui Dinamo si senzatia de jucator de Steaua pe care mi-a lasat-o!

Cu Bogdan Stelea, lucrurile sunt si mai simple! Portar crescut de Dinamo, a facut parte din echipa cu care visa Lucescu sa domine lumea, uitand ca nu mergea cu davai ceas, davai palton, peste tot, ca la Moreni si Victoria. Nascut in 1967, era debutat de catre Luce, in 1986, la 19 ani. N-a ajuns titular decat catre sfarsitul anilor `80, la amurgul lui Moraru. Ramane memorabil golul primit de la Hagi, in finala Cupei Romaniei, din 1989, de la Brasov, cand Gica l-a executat cu o torpila sol-aer de la 25 de metri, lateral-stanga. Dupa ce este vandut de Ianul la Mallorca, in Primera, in `91, la 24 de ani, trece, dupa 2 ani, pe la Standard Liege (3 meciuri intr-un sezon), si revine in tara, in returul premergator Mondialului din SUA. Joaca excelent pentru Rapid (13 meciuri), prinzand lotul ca titular, dupa ce, in preliminarii, Prunea fusese de nerclintit. Dupa Mondial, joaca un an in Turcia, la Samsunspor, de unde este recuperat de Steaua, ca inlocuitor al marelui Stangaciu.

Stelea era titularul Nationalei, un portar tanar, la 28 de ani, si era o figura uriasa care revenea in Romania, nu dupa un esec (jucase 31 de meciuri, la turci, terminand pe locul 8). Steaua reusea o mare lovitura, iar eu eram absolut incantat, ca toti stelistii. Poreclit Arnold de pamfletarul Tudor, Stelea a vut doua sezoane excelente, dand senzatia de incredere si forta, pe langa valoarea uriasa. Campionatele 1995-1996, cu 25 de meciuri, si 1996-1997, cu 22, au fost asa cum trebuie sa fie sezoanele Stelei, cu dominare sportiva cvasi-totala, meciuri onorabile, in Europa, si savarinele venite in meciurile cu rivale.

Portar cu o cota mare, la 30 de ani a fost vandut, cu profit urias, de Steaua, la Salamanca. Unii, viitori drogati, au trait vestea la Eforie Nord, altii la Saturn, fiecare dupa renumeratie. In locul sau, se stia ca va fi adus Zoltan Ritli si se stia ca Daniel Gherasim e un soldat credincios. La Salamanca, Stelea a juns chiar capitan, continuand sa fie titularul Nationalei, multi ani de atunci inainte. Momentul sau maxim, in ce ma priveste, a fost in saptamana in care a aparat penalty-ul la Porto, pentru ca, in meciul imediat urmator de campionat, sa apere un penalty Realului.

Eram mandru ca un portar stelist (caci asta era pentru mine) reusea performantele astea. Cele 7 sezoane de la Salamanca au fost intrerupte de un imprumut ratat in Giulesti si de un an (ratat si ala) la Dinamo. Senzatia e ca experientele Otelul, Urziceni, Brasov, trebuiau evitate, depasindu-se cu vre-o 3 ani momentul retragerii.

Atat Danciulescu cat si Stelea au fost fotbalisti adevarati ai Stelei anilor `90, care au contribuit, substantial, la exprimarea caracterului Clubului.

Cand stelistii accepta activitatea unora care lovesc in fundamentul Stelei, si chiar ii apara, facand din asta, o datorie si o obligatie, si clamand-o ca atare, cu scopul de a o generaliza ca fenomen, care, cica ar insemna respect si svperioritate, atunci eu personal nu pot decat sa scuip in san si sa-mi exprim respectul pentru faptele celor doi dinamovisti, in favoarea Stelei si stelismului!

La multi, ani, Ionel Danciulescu!

La multi ani, Bogdan Stelea!

Stelistii ...

Gandalf