02-12-10

Europa la TV, seara a III-a - Steaua fara noi

Steaua din seara aceasta mi-a lasat o senzatie puternica de... 2003. Nu stiu de ce exact 2003, poate ca e vorba totusi de 2002 sau de 2004, dar oricum, de vremea aceea. Cam tot atunci jucam tot cu Liverpool, cu care faceam un 1-1 (!) la Bucuresti, dupa care pierdeam in retur (atunci am jucat in dubla mansa eliminatorie) cu 1-0 (gol Kewell). Dar nu de asta mi-am adus aminte de 2003. Probabil mai degraba pentru ca Steaua a parut aceeasi echipa dintr-o alta lume a fotbalului, care incearca, care se lupta si careia chiar ii iese. Pentru ca in seara asta Steaua a jucat o repriza a doua foarte buna in fata acestei echipe secunde a lui Liverpool (cu un jucator de un pedigree inestimabil totusi - Babel). Din perspectiva acestei reprize, Steaua a meritat pe deplin egalul, avandu-i pe Bonfim, Tanase, Latovlevici si Nicolita la carma jocului. In aparare, Gerardo si Gardos au maturat aproape tot (un cuplu mai mult decat decent, as zice), iar in atac Stancu a fost depasit in realizari de ambitia cu care a jucat.

(Ca sa fiu putin rautacios, pana si scandarile tribunei au fost aceleasi cu cele din 2003: Pe ei, pe mama lor, Lo lo lo lo lo lo Steaua Bucuresti, Europa Steaua, Romania Steaua, Lupta Steaua. Dirijor tot Mustata.)

Desigur ca in ce ma priveste diferenta dintre acel Steaua - Liverpool din acel prezumtiv "2003" (cred c-a fost 2002, totusi) si cel din seara asta e data, in primul rand, de faptul ca atunci am fost pe stadion. Pe o vreme mult mai urata ca cea de azi, Steaua avand un prim 11 sub valoarea celui de azi (cred eu) si jucand contra unui Liverpool peste cel de azi (pentru ca atunci nu s-a menajat). Am fost deci pe stadion, am cantat lololololo Steaua Bucuresti, am fost multumit de egal, am sperat (indoit) la calificare. Cred c-as fi facut atac de cord sa imi zica cineva ca nu pot merge la un Steaua-Liverpool.

Azi, extrem de senin, l-am boicotat pe Becali (episodul 3, desigur) si am vazut meciul la TV. Golul Stelei nu mi-a adus niciun fel de bucurie, chiar daca felul in care a jucat Steaua in repriza a doua mi-a placut. Ca de obicei, m-a enervat comentariul celor de la ProTV. M-am uitat ganditor la cei 16.000 care au vazut meciul pe stadion...

...ei erau corespondentii nostri din 2003 (chiar daca noi fuseseram ceva mai multi). Erau fericiti ca vad Steaua, ca vad Liverpool, cantau Pe ei pe mama lor, nu se gandeau la toate cate ne-am gandit noi, "sclifositii", "elitistii" care se preocupa de Becali, de simboluri, de imaginea clubului. Steaua era ce se vedea acolo, in teren, fara multe fasoane si filozofeli: Steaua lui Cr.Tanase de azi era aceeasi cu Steaua lui Cl.Raducanu de atunci.

Steaua de azi ne-a pierdut insa intre timp pe noi, cei de-atunci. A pierdut mai mult de atat chiar: a pierdut un mod de a privi fotbalul si de a incuraja o echipa. Pentru ca cei de atunci, astazi jumate retrasi voluntar in casele lor, jumatate interzisi, mai faceau si altele in afara de cantat Lo lo lo lo Steaua Bucuresti. Eram altii atunci si vremurile, nu noi, au decis sa nu mai venim azi pe stadion.

Desigur ca Steaua de azi nu ne simte lipsa. In fond, pornind pe urmele unei analogii incepute acum cateva zile, Romania anilor 1950, in marea ei masa, nu a simtit lipsa zecilor de mii morti prin puscarii (nu ca ne-am compara, Doamne iarta-ne, cu aceia!). Iar dupa ce au iesit de-acolo, Romania i-a mai privit si chioras ca pe niste ciumati care "ceva or fi facut ei...". Nu-mi fac deci sperante ca ni se simte lipsa. Nu-mi fac, de fapt, nicio speranta.

Ma uit lung la scaunul pe care ar fi trebuit sa fiu eu si vad cum un altul in trening se bucura strigand: "Bineee, Bonfineee!".

Ovidiu