24-11-10

Talentatul domn Ciocoiu

Nascut la 23 noiembrie 1975, la Bacau, Cristi Ciocoiu a fost unul dintre cei mai talentati atacanti pe care i-a avut fotbalul romanesc in ultimele doua decenii, avand un potential urias, nevalorificat, din pacate, la nivelul asteptarilor.

Atacantul de 1.87 inaltime si 86 de kilograme, care a inceput fotbalul sub indrumarea lui Radu Nicolae, a debutat in prima divizie intr-un meci Selena Bacau-Farul Constanta 0-2, la 20 iunie 1993, an in care Bacaul retrograda in divizia B de pe locul 17. Multiplu international de juniori, Ciocoiu era consaiderat copilul teribil a Bacaului si una din marile sperante ale fotbalului romanesc. In sezonul 1993-1994, Ciocoiu a inscris 2 goluri, in divizia B, iar in sezonul 1994-1995 8 goluri in 23 de meciuri, Selena promovand de pe primul loc. In sezonul 1995-1996, Selena termina pe locul 12, reusind mentinerea cu ajutorul lui Ciocoiu, care a jucat 31 de meciuri, inscriind 5 goluri si dand numeroase pase de gol.

La 21 de ani, desi fara procentaje care sa-l recomande pentru acest statut (ba chiar dimpotriva), Ciocoiu era considerat un atacant de mare viitor. Steaua Bucuresti a platit pe el suma de un milliard de lei, inregistrandu-l – pentru prima oara in in Romania –, pe jucator, ca mijloc fix in contabilitate. Exista, totusi, alte surse, care inainteaza suma de 1,2 milioane de dolari pentru transferul sau. Acestea sunt mai mult decat exagerari. Sunt minciuni sfruntate, care sfideaza bunul simt si inteligenta celor care citesc. Domnul Sechelariu a luat 1.200.000 de dolari pe mine când am plecat prima oară de la Bacău la Steaua, Î 1996 (spune chiar Ciocoiu, intr-un interviu foarte interesant, luat de C. Anton, si publicat in Adevarul pe 2 octombrie 2009).

In sezonul 1996-1997, Ciocoiu a jucat 22 de meciuri, inscriind 6 goluri pentru Steaua, care castiga la pas Campionatul si Cupa Romaniei, in fata celor de la National (scor 4-2, cu Ciocoiu marcator al ultimului gol, in minutul 86, dupa ce intrase pe teren in minutul 82). La varsta de 21 de ani, Ciocoiu juca sase meciuri in Champions League, contra unor formatii precum FC Bruges, Atletico Madrid si Borussia Dortmund.

Sezonul 1997-1998 a fost excelent, atat pentru Ciocoiu cat si pentru Steaua. Cristi juca 28 de meciuri si inscria 10 goluri, prin care ajuta Steaua sa castige titlul de campioana. Steaua castiga titlul la mustata, in fata Rapidului, cu 25 de victorii, 5 egaluri si 4 infrangeri, cu 83 de goluri inscrise si 34 primite, fata de cele 70 de goluri inscrise si 24 primite ale visiniilor.

Printre alte contributii, in acel sezon, Ciocoiu egala la unu, in meciul din Giulesti, si linistea ambitiile securiste ale militienilor din Giulesti, cu Mircea Lucescu, Dinu Vama, Mircea Rednic, Danut Lupu, Ovidiu Sabau ca strategi, reprezentanti si lideri morali ai oropsitilor insoriti. Dupa o pasa a lui Linkar, de la 40 de metri, in partea stanga a directiei de atac a Stelei, Rotariu, dupa o cursa pe pozitia libera dintre fundasul central si cel dreapta, centreaza cu piciorul stang, din 8 metri fata de fanionul de corner, in fata portii, unde Lacatus ataca prima bara iar Ciocoiu pe cea de-a doua, venit din viteza si inscriind, la prima atingere a balonului, cu un demivole chiar de langa bara, la deschiderea Potcoavei. Cu acel gol Steaua isi continua linistita parcursul spre titlu, iar inaripatele se desumflau.

La 30 septembrie 1997, Steaua intalnea, in Cupa UEFA, la Istanbul, pe Fenerbahce. Ritli - Reghecampf, Matei, Răchită, Miu, Roşu – D. Åžerban, Militaru( 53 Marius Baciu),C. Munteanu – Lăcătus (77 Răducan), Ciocoiu (87 R. Nagy) era echipa trimisa in teren de Mihai Stoichita, in campania europeana marcata de momentul PSG. Cristi Ciocoiu a inscris pentru 2-0, in minutul 44, dupa ce Militaru deschisese scorul cu o torpila, in minutul 10. Golul lui Bolici, din minutul 63 nu a mai contat.

Meciul cu Aston Villa, de pe Ghencea, din 25 noiembrie 1997, este meciul de referinta pentru Ciocoiu. In al doilea la Steaua ( care a si ramas – de departe – cel mai bun), Ciocoiu a facut senzatie in meciul cu englezii de la Villa, moment in care a atins cea mai inalta cota a carierei sale. In formula Ritli - Reghecampf, Csik, Răchită, Miu - Rotariu, Lincar (70 Hrib), C. Munteanu, Militaru – Lăcătuş (86 Răducan), Ciocoiu (75 Luca), Steaua invingea cu 2-0, prin golurile lui Ciocoiu, din minutele 30 si 32. Primul gol a venit dupa o lansare de 40 de metri a lui Catalin Munteanu pentru Lacatus, in partea dreapta. Capitanul Stelei a preluat, l-a asteptat pe Ciocoiu sa atace coltul lung, si i-a centrat pe diagonala careului, la 2 metri de bara dreapta a poartii, de unde Cristi a inscris din vole cu piciorul stang, dupa ce mingea, trimisa in bara, initial, l-a lovit in spate pe portarul englez si a intrat in plasa. Golul doi a venit in urma unui corner din partea dreapta a directiei noastre de atac, executat de Rotariu scurt, la combinatie cu Militaru, cu reprimire si centrare covrig pe punctul de la 11 metri, de unde, pe deplasare, Ciocoiu reuseste o foarfeca care-i va ramane ca reper si simbol maxim al carierei.

In primul sezon la Steaua, Ciocoiu, aflat la varsta de 22 de ani, era la maximul carierei sale. Avea o mare perspectiva si ofertele pentru el zburau din toate partile. Se astepta sa creasca mult in joc si sa devina om de baza al echipei nationale de seniori. La tineret era unul dintre preferatii lui Victor Piturca.



In 1997, Clubul Napoli a fost numele cel mai vehiculat pentru un transfer, iar in 1998 cei de la AS Roma au inaintat o oferta de 2,5 milioane de dolari Clubului Steaua, oferta refuzata de oficialii ros-albastri. Ciocoiu era ca un fruct dat in parg. Trebuia sa fie lasat sa plece, dar, din lacomie, a fost blocat. Au pierdut si Steaua, si jucatorul.

Din pacate, de aici incepe caderea pentru Ciocoiu.

In sezonul 1998-1999 joaca 19 meciuri, inscriind doar 2 goluri, Steaua terminand pe locul 3 in campionat si castiga Cupa Romaniei in finala castigata la penalty-uri cu Rapid (Ciocoiu a jucat pana in minutul 100). Steaua distrugea, la inceputul sezonului, pe 9 septembrie, echipa dizidentilor cu stele pe umar in Supercupa, cu scorul de 4-0, Ciocoiu intrand in minutul 78, in locul lui Lacatus.

Sezonul 1999-2000 aduce 33 de jocuri si 11 goluri, revigorat de venirea lui Piturca, de la mijlocul unui sezon terminat pe locul 3 de Steaua.

Sezonul 2000-2001 il gaseste pe Ciocoiu in regres mare, cu 24 de meciuri si 3 goluri, Steaua castigand campionatul.

Ciocoiu avea 26 de ani si era un mort viu. Un jucator blazat, fara chef de viata, care parea depresiv dupa ratarea valorificarii momentului toamna lui 1997 intr-un transfer in strainatate care sa-l motiveze si care sa-i dea noi provocari, oportunitati, conditii. Un alt mediu, alta tara, alt sistem, alti colegi, alti adversari, alte standarde, alte asteptari, alt statut. Alte posibilitati de dezvoltare.

In acel moment, Ciocoiu ia o decizie absolut idioata si, in loc sa-si gaseasca un mediu care sa-l solicite, si sa-l oblige sa faca un pas inainte, face vre-o cinspe pasi inapoi si alege sa se intoarca la Bacau, unde, pozitia de primadona, cu tot ce va insemna ea, in termeni de tratament si statut, il va ingropa definitiv pe fotbalistul Ciocoiu, in submediocritate.

In sezonul 2001-2002 joaca 27 de meciuri, inscriind 3 goluri, Bacau terminand pe locul 6.

In sezonul 2002-2003 joaca 26 de meciuri, inscriind 5 goluri, Bacau terminand pe locul 12.

In sezonul 2003-2004, joaca 25 de goluri, inscriind 5 goluri pentru moldovenii care terminau pe locul 13.

La 29 de ani, Ciocoiu renuntase la ideea de a mai juca fotbal. Era hiper-blazat, fara nicio dorinta, daramite o minima ambitie de mai evolua. Devenise un chin sa joace. Prin luna august, creditorul echipei Steaua il vede la o cafenea din Dorobanti si-i propune sa vina sa joace la Steaua, caci Zenga ii ceruse un varf de careu si nu avea pe cine sa aduca.

Ca element de avarie, sau de carpeala, sau de io dau banii, io comand, Ciocoiu a fost recuperat, in urma unei toane a creditorului.
In acea toamna, dupa ce invinsese, in grupele Cupei Uefa, pe Standard Liege cu 2-0 si pierduse la Parma cu 1-0, Steaua intalnea pe Ghencea formatia turca Besiktas Istanbul. In minutul 3, Bostina preia pe piept, lipit de tusa stanga, la vre-o 30 de metri de poarta, un balon venit de la Dorinel Munteanu, de la mijlocul terenului. Cu om pe el, pivoteaza si centreaza din surub, cu ceva efect si multa altitudine pe punctul de 11 metri, de unde Ciocoiu si Oprita preseaza stoperul turc sa greseasca, acesta respingand din cadere anemic, barbierit, putin in fata, de unde, venit lansat, Rica Neaga plaseaza mingea in poarta.

In minutul 18, Ogararu respinge o mige, din 5 metri apropiere de poarta noastra in banda dreapta, la Rica Neaga. Neaga face o cursa de schior, de aproape 70 de metri, si centreaza in fata portii turcesti, de unde Ciocoiu reia mingea cu varful piciorului, din alunecare lansata, in plasa. Golul lui Ibrahim Akin, din minutul 87, era inutil.

Acesta a fost cantecul de lebada al lui Ciocoiu. In iunie renunta la fotbal. In august era luat din cafenea de Becali si readus la Steaua. La inceputul lui decembrie arata ca este un talent enorm, iar la inceputul lui ianuarie arata de ce nu a ajuns un fotbalist enorm.

Finalul acela de sezon a adus-o pe Steaua in pozitia de a apela la Litu, in ultimele etape, ca varf de careu, caci Ciocoiu fusese gonit, in iarna, de cel care facea strategia la Steaua atunci, ca si acum, si care avea trompete cu genunchii rosii – care sa-si dea aere de managerite – in preajma, atunci, ca si acum. Ciocoiu a fost adus de Becali la Steaua din cafenea, ca asa a vrut Becali si a fost gonit de la Steaua (care avea nevoie de el, cum sa-a dovedit), ca asa a avrut Becali. Se intampla in acea perioada cand visele unora ne explica cum conduceau ele Clubul Steaua cu onoare si demnitate, si cum singurii mei prieteni nu existau, si cum rezultatele sunt meritul lor.

Ciocoiu are 126 de meciuri si 29 de goluri in campionat (fara sezonul 2004-2005) si 29 de meciuri si 9 goluri in Cupele Europene, pentru Steaua. A castigat cu si pentru Steaua patru titluri de Campioana a Romaniei (1996-1997, 1997-1998, 2000-2001, 2004-2005) doua Cupe (1997,1999) si o Supercupa (1998). Golurile cu Fenerbahce, Aston Villa, Rapid si Besiktas, precum si fazele de mare spectacol pe care le crea, vor fi amintirile placute. Toamna lui 1997 va fi momentul sau maxim, de care nu s-a profitat. In total, are 236 de meciuri si 56 de goluri in prima divizie. Nu a jucat in echipa nationala. S-a retras la varsta de 29 de ani din activitatea competitionala.

Atacant de talie, dar cu niste calitati absolut exceptionale pentru masivitatea sa, aducand cu Piturca, pentru jocul cu devieri, Ibrahimovici, pentru tehnica de bijutier si executiile surprinzatoare, si cu Julio Cruz pentru momentele in care exploda, cu atacari de varf pur ale balonului, Ciocoiu este un jucator al Stelei care ar fi putut da mult, mult mai mult. In primul rand lui insusi.

Deficitul sau cronic de vointa (ca sa nu spunem altfel), si (probabil) sensibilitatea caracterului (care poate fi interpretata si ca labilitate) nu putea sa nu acopere talentul urias, care era remarcabil si producea bijuterii, dar nu era suficient.

Ciocoiu a fost unul din atacantii buni ai Stelei. Te scotea din rabdari cu ratari uriase, dar avea o mare calitate, care cred ca-l defineste cel mai bine. Indiferent de cate injuraturi te facea sa-i tragi si indiferent cat de mult te enerva, Ciocoiu isi castigase un statut urias. Oricand te puteai astepta sa-ti rezolve meciul cu o pasa, o deviere, o faza sau un gol. Niciodata nu ne pierdeam speranta, cat timp Ciocoiu era in teren. Si erau vremuri in care locul trei era o drama nationala pentru Steaua, si o victorie fara stil era blamata. Erau vremurile cand Steaua era Steaua. Cand jucatorii ei erau stelisti si cand suporterii ei erau stelisti.

In Ciocoiu speram, adica in Ciocoiu credeam. Caci pe atunci credeam in Steaua. Pacat ca n-a crezut si Ciocoiu mai mult in el. La fel cum e pacat ca stelistii nu mai cred in Steaua si au abandonat-o prada milioanelor.

Retras la varsta de 29 de ani, Ciocoiu propune (dupa 5 ani) niste declaratii interesante, care arata o inteligenta net superioara mediei fotbalistice, o educatie asijderea si o negatie, o interpretare si o negare care explica multe lucruri, toate la un loc.

Am renunţat foarte repede la activitatatea de jucător, la 30 de ani, din cauza unor Îcălcări de principii şi a lipsei de respect din partea unor conducători.

Dacă oamenii din apropierea lor ar avea coloană vertebrală, mai devreme sau mai târziu patronii Îşi vor dea seama că trebuie să existe nişte reguli, nişte limite. Este necesar să li se respecte statutul de patron, dar şi ei să nu calce Î picioare oamenii şi munca lor.

Nu am mai putut accepta anumite practici, anumite mizerii care s-au făcut, se fac şi se vor mai face. Nu zic că eu sunt tipul perfect pentru a schimba societatea asta. Dar trebuie să vină oameni noi care să respecte anumite reguli şi să nu-şi bată joc de munca nimănui.

Am nişte principii pe care nu vreau să le Îcalc. Am primit o altfel de educaţie pentru că părinţii mei sunt profesori. Din păcate, la fotbal a dispărut respectul .Totul a plecat de la conducători pentru că ei au alimentat anumite conflicte, anumite răfuieli.

Am prins ani foarte frumoşi la Steaua, cu nişte fotbalişti pe care Îi admirai. După meciuri, ne Îtâlneam Î oraş cu rivalii de la Dinamo sau de la Rapid şi ne făcea plăcere să stăm la aceeaşi masă. Acum văd numai declaraţii răutăcioase, şi multe suspiciuni. Tot de la conducători pleacă şi asta. Suspiciunile apar când nu te simţi curat.

Fotbalul se transformă Î războaie personale sau Î glume. Unii patroni glumesc cu destinele unor oameni. Indiferent de câţi bani ai, caracterul şi onoarea nu se pot cumpăra.

M-am simţi foarte bine cu Walter Zenga. Este şi ultimul antrenor pe care l-am avut. Un tip foarte deschis, cu o gândire foarte curată. Cu Victor Piţurcă am lucrat o perioadă mai lungă pentru că l-am avut şi la lotul de tineret. Eu nu am avut mari probleme cu antrenorii.

La un club de talia Stelei ar fi trebuit să fie o mai mare preocupare faţă de foştii jucători. Să se facă anumite Îtruniri anuale, nişte meciuri de old-boys, cum face Dinamo, de exemplu.

BineÎţeles că există regrete că m-am retras prea devreme, dar viaţa trebuie să meargă Îainte. În viaţă există multe păreri de rău, dar important este să nu ne gândim la ce am pierdut, ci la ce am câştigat. Dacă ne gândim la ce am pierdut nu mai putem să ne bucurăm de ce avem. (ibidem)

Toate aceste conceptii de viata ale lui Ciocoiu par sa arate un om deasupra jegului care ne inconjoara si sa-l arate ca o victima a sistemului. De fapt, Ciocoiu a fost o victima a propriei fiinte. La intrebarea Ai un model de manager din fotbalul românesc?, Ciocoiu a raspuns – acum un –, pe 2 octombrie 2009, pe cand urla isteric demnitatea in unii, unsi cu toate alifiile, la televizor: Da, pe Mihai Stoica, omul cu care am avut şi am o relaţie foarte apropiată. Am să Îcerc să mă sfătuiesc cu el şi să iau cât mai multe lucruri bune de la el.

Peste toate astea, care explica destule, daca sunt interpretate corect (s-o faca fiecare), Cristi Ciocoiu a fost un jucator special al Stelei, cu niste contributii notabile, pentru care merita toata aprecierea noastra. Un talent fantastic, cu o fantezie debordanta, cu executii de magician, de mare clasa, a platit tribut unei delasari si moliciuni greu explicabile. A avut tot ce-i trebuia sa fie, dar, totusi, nu e.

Ar fi putut si trebuit da mai mult – lui insusi, in primul rand – caci fata de Steaua este o personalitate pozitiva.

Azi, 23 noiembrie 2010 – nascut in aceiasi zi cu Abraham Baldwin, Hjalmar Branting, parintele Gheorghe Calciu-Dumitreasa, Renato Raffaele Martino sau fostul portar al Stelei Eugen Nae (caruia, deasemenea, ii multumim pentru activitatea destul de lunga si fructuoasa, dar putin cunoscuta, de la Steaua) – stelistii sarbatoresc pe unul din jucatorii notabili ai Clubului, jucator care a contribuit, cu mijloacele sale, la stralucirea ros-albastrului.

La multi ani, Cristi Ciocoiu!

Gandalf