21-11-10

BATRANUL

A plecat Bătrânul... Sub povara anilor, gloriei, zbuciumului, singularităţii, singurătăţii. Şi clipele de exuberanţă, şi cele de suferinţă, le-a trăit sobru. Născut la Cornăţelu(un corner mai mic!) de Dâmboviţa, în prima lună a anului 1920 s-a transferat la Steaua Celestă într-un Noiembrie 2010 (acel 1 prevestind rolul jucat de portar, antrenor, conducător, iar 11, numărul tutelar al fotbalului). Le vieux, cum tandru l-ar alinta franţujii: general de armată, unul din arhitecţii celei mai formidabile construcţii sportive din Estul European, campion impecabil al fair play-ului. Viaţa lui Ilie Savu a fost una de roman (i-am evocat-o în cartea "Ilie Savu, început de Iliadă"), iar temeinicia cu care a construit orice (carieră, echipă, club, stadion, casă), fără a face caz de asta, îl aşează în galeria oamenilor providenţiali ai cetăţii.

Nici măcar făurirea C.C.A.(ediţia 1956) n-a stat sub semnul "Eu am făcut-o!", deşi în mare parte ăsta e adevărul. Onest şi drept, Ilie Savu a relevat contribuţia esenţială a eruditului Economu ("nea Virgilică"), dar şi prezenţa decorativă a secondului, boemul Dobay. Trofeele, decoraţiile, cronicile elogioase, stelele de general supraaglomerează vitrina acestui unic stelist ("Steaua a fost casa şi viaţa mea"), dar dacă ar fi să alegem superlativul unei cariere, atunci apogeul l-a reprezentat turneul C.C.A. în Anglia, din 1956. A reprezentat o a doua "mare sfidare" a Estului, încătuşat de Imperiul Răului (după teribilul iureş maghiar), în "Patria Fotbalului". Deşi aflaţi sub o teribilă teroare, militarii sportivi au arătat Vestului, care-i abandonase ruşinos, că au calitate umană şi sportivă, luptându-se de la egal la egal, în templele fotbalului. De necrezut, lorzii britanici aplaudau virtuozitatea „cătanelor române”! Primul gol românesc în Insule, prin Gicu Constantin! Legendara plasă ruptă la şutul bombă al lui Totoşu Onisie! Răsturnarea, după pauză, a unui şocant 0-3 în 4-3, după ce antrenorul „Paraşută” i-a băgat pe toţi sub duşul rece! Fără medic! Mânăria gazdelor de-a improviza un al patrulea meci, cu un arbitru „montat” pentru ca acea echipă să nu părăsească Anglia neînvinsă! Sfynxul, golgeter de turneu şi „traficant de timbre rare”! Tentativa eşuată de racolare a unor jucători la Real Madrid, via Bruxelles! O anticipare (sau completare avant la lettre, ţinând cont că în 1985/86 la C.C.E., n-au participat echipele englezeşti, după tagedia de la Heysel) a Sevilliei! Intr-un singur cuvânt: Fabulos!!!

Numai o anumită conjunctură (în parte dirijată) şi povara numelui tatălui au făcut ca fiul lui, Dănuţ, să nu ajungă la notorietatea colegului din linia de atac, Gigi Tătaru II. Timpul nemilos devoră spaţii şi ani. Rând pe rând, au plecat din vestita squadra: Bone, Onisie, Cacoveanu, Apolzan, Tataru I, Alecsandrescu, Bukossi, Raksi, Toma, Constantin. Puţini supravieţuitori: Voinescu, fraţii Zavoda, Ivănescu, Ienei. Cât de tare poţi să fii ca părinte al acestor „copii miraculoşi ai gazonului” să-i vezi murind! Cel mai greu i-a fost însă încercatului militar, atunci când, în 2008, i s-a stins soţia, consilierul lui permanent şi devotat. Chiar şi aclamaţiile(într-un fel reparatorii) de la meciul amical Steaua- A.S. Roma, în care Ilie Savu, purtând tricoului simbol numărul 1, a dat lovitura de începere, au fost absorbite de turbioanele singurătăţii. Supravieţuise unui veac nebun, călcase apăsat într-un mileniu ce se prefigura apocaliptic. Bătrânul obosise. Trăise războiul, întâlnirile cu Hitler, Dej, Ceauşescu, turneul englez, Sevilla, datul afară de la Steaua. Intr-o dimineaţă ceţoasă de Noiembrie, efectivul a 11 echipe de fotbal(familia, clubul Steaua, Duckadam, Narcis Răducan, Dumitriu III, L. Sătmăreanu, Florea Voinea, Aelenei, „nepoţii” de la AISS, garda militară care i-a dat ultimul onor) l-au condus pe „esplanada generalilor” din Ghencea 3.

Fără nici o exagerare: Ilie Savu a fost o capodoperă de om.

Constantin Ardeleanu