12-11-10

Prostii satului - Miro si cu Sumi

Mă simt trist că trebuie să adopt un alt subiect decât calificarea Stelei în semifinalele Cupei, după aproape 4 ani. Înainte de toate, băieții merită felicitați pentru dăruire și pentru randamentul dat aseară. După multă vreme normalitatea își scoate puțin capul la iveală în Ghencea și măcar pentru o seara, onoarea s-a întors acasă.

Bun, terminând cu lucrurile serioase, aseară două subiecte mi-au atras atenția în mod special. Primul dintre ele îl reprezintă întreaga atitudine a lui Mihai Mironică. Ce se poate spune despre cel zis „Maronel” ? Că și-a bătut joc de Păunescu când acesta era aproape de momentul trecerii în neființă ? Că se lauda pe unde apucă cu tricoul lui cu Liverpool semnat de toti jucatorii ? Că acuză huliganismul din România, dar se consideră mare suporter al fotbalului englez, ergo cunoscând ce înseamnă într-adevăr huliganism ? Ei bine, nu ! Nu ne legăm de astea, fiecare își poartă singur crucea. Noi ne vom lega de reacția isterică, însoțită de râsete în momentul în care suporterii erau puși în cordoane și bătuți ca niște animale, râsete și apelative josnice adresate suporterilor, împreună cu colegul urangutan de comentariu, Bogdan Pasăre. Să fie clar, aici nu discutăm de dacă ceea ce s-a întâmplat aseară în Giulești a fost normal din cauza suporterilor Stelei, aici acuzăm faptul că aceștia nu au fost evacuați în mod civilizat, cum se face în Anglia (nu Mironică ?), ci au fost bătuți in prime time, pe cel mai important post tv privat din România, iar tu, comentator ce critici în fiecare după-masă în emisiunea ta acest circ din societatea si fotbalul românesc, nu faci altceva decât sa exulți.

Al doilea subiect care m-a fascinat aseară, dar și luni a fost „pasiunea” să o numesc așa, trăirea a celui mai promițător, devotat si ultras-manager din România, Marius Șumudică. Domnul Șumi a fost ca un leu în cușcă în aceste doua meciuri, punându-și la gât un fular vișiniu si dând tonul atacurilor si frustrărilor giuleștene. Bravul Șumi, a început un adevărat circ în minutul 9, când a cerut echipei sale să iasă de pe teren, luandu-se la îmbrânceli cu celebrul Mache, făcând semne disperate arbitrului Tudor că el nu poate să suporte așa ceva. Probabil Șumi, antrenat și el de personajul sabotat constant de Scotland Yard, IRA, CIA, etc, Mircea Lucescu, a considerat că Steaua a pus la cale un atac pirotehnic la adresa lui și a echipei giuleștene, distrăgându-le atenția până când clubul ce mereu îi fura, Steaua, o să le marcheze.
Evident Șumi-gol nu a scăpat la final să acuze norocul proverbial al Stelei, spunând că nu a văzut in viața lui Steaua dominată în halul asta, că am avut un portar extraordinar si că nu am existat pe teren. Asta îmi aduce aminte de pișatul Dolha (nu este o porecla dată de mine, ci este un apelativ dat de fostul său patron, Vasile Turcu) care dupa o victorie a noastră de Paște, în „Teatrul Viselor din Giulești” (ca să îl citez pe Socol, comentatorul de luni), a spus ca am avut noroc că am dormit câte trei în pat (?!?). Probabil este o glumă sau o ironie rapidistă pe care noi nu o să o întelegem vreodată, însă am si eu o mare dilemă. Oare Damaschin, Bogdan Andone și restul asistenților lui Șumi, pe voi nu vă deranjează cum pute fularul ăla a lui Șumi?


I.N.Money