11-11-10
Rapidistii de la ProSport isi dau din nou in petec!Când vine vorba de un meci cu Steaua, porţile frustrărilor larg se deschid pentru cei mai frustraţi fani, cei de la Rapid! Şi, când indivizii dalb-vişinii, spunem la nimereală Dan Filoti, ori Matei Udrea, ajung să-şi câştige pe nedrept existenţa dintr-o profesie pe care o fac aproape zilnic de râs, ajung să-şi deverse fluviile de dejecţii cretine contra Stelei înaintea fiecărui meci cu cea mai importantă echip de club din istoria fotbalului românesc.Dacă suporterii PRIMEI ECHIPE COMUNISTE DIN ROMÂNIA s-au pregătit temeinic week-endul trecut pentru duelul din campionat, de luni, acum, înainte de meciul cu Steaua din sferturile de finală ale Cupei României, au scos de la naftalină un material din cotidianul "Sportul", în care cică se află dovada unui nou, nu-i aşa?, furt contra năpăstuiţilor născuţi in dragostea pentru fumurile moscovite ale locomotivelor. Este vorba de un meci din Cupa României din anul 1989, disputat în faţa a 15.000 de spectatori, pe stadionul din Regie. Aveam să câştigăm trofeul la Braşov, cu 1-0, în faţa lui Mircea Lucescu şi a celei mai bune echipe dinamoviste din istorie, după cum spun ei, printr-un gol fabulos al lui Hagi. Să revenim la fumurile dalb-vişinii: în cronica oferită de ProSport, se afirmă încă de la început că "(...) Stelei i-au trebuit exact 90 de minute pentru a se califica (...), iar, în finalul articolului, Constantin Alexe, cronicarul prezent la meci, notează că Ilie Stan a marcat golul victoriei chiar în minutul 90, iar, apoi, s-a fluierat finalul partidei. Iată cronica din "Sportul", precum şi pasajul care, consideră rapidiştii de la ProSport, oferă dovada clară că Dl. Alexe a dorit să demaşte un furt calificat, adică două semne de exclamaţie, în locul de unui singur, după fraza "Era minutul 90, după care s-a auzit fluierul final!". Evident că jurnalisto-rapidiştii, care nu s-au semnat, au dorit să mai ofere şi alte probe irefutabile că "echipa comunistă a mai comis un abuz", pentru a cita din gândurile necăjiţilor din Grant. Probele constau într-o frază scoasă din burtă de bietele victime de sub pod aflate în solda trustului Pro - În partida respectivă s-a mai petrecut un lucru de domeniul SF-ului. La scorul de 2-2, Damaschin a scăpat singur spre poarta Stelei, iar tuşierul a dictat (v-a plăcut verbu' asta, daaa?) ofsaid. O mică problemă: atacantul Rapidului pornise din propriul teren, lucru văzut de întreg stadionul. Doar brigada de arbitri n-a observat - şi în nişte declaraţii aparţinând lui Florin Constantinovici, fundaşul de atunci al necăjiţilor: Arbitrul Igna a ţinut meciul până când ne-a dat Ilie Stan gol. Practic, partida s-a încheiat prin minutul 115, dar nu era prima repriză suplimentară, ci pur şi simplu nu se fluierase finalul celor 90 de minute. Se mai întâmplase la un meci al Stelei, la Oradea, cu un an înainte. "Am ieşit accidentat după ce Rotariu mi-a dat un cot în gură, iar Bumbescu l-a aruncat peste tribune pe Damaschin, dar Igna zicea: 'Merge! Joacă, joacă!'. Noi îi ziceam: 'Jucăm, dar stai să-l găsim pe Damaschin!' Surprinzător, rapidiştii s-au spurcat sunându-l pe Ilie Stan, care a afirmat că a marcat golul victoriei în minutul 3 sau 4 al prelungirilor. Probabil le-a venit rău să audă aşa ceva, prin urmare nu au mai avut cum să dea nişte telefoane, să afle şi părerile altor martori oculari. Mai dorim să scoatem în evidenţă faptul că jurnalistul Constantin Alexe a notat şi superioritatea zdrobitoare a Stelei în acel meci, notată la jumătatea primei coloane, după cum deja, probabil, aţi şi observat. Suporterii Stelei - cei care-şi cunosc istoria, pentru că avem şi noi, cum e peste tot, insectele noastre - ştiu că, atât prin prisma numelui, cât şi prin anumite intervenţii, am fost favorizaţi în anumite momente. Aşa cum am afirmat de multe ori, ne asumăm istoria, cu bune şi cu rele. Tocmai de aceea îi rugăm pe TOŢI cei care ştiu ceva despre meciul evidenţiat de ProSport să ne spună ce s-a întâmplat în acel joc cu ABBA. Nu putem trece, însă, cu vederea reaua-intenţie şi de lipsa de profesionalism a mâzgălicilor de la ProSport, conduşi de preşul şefilor de la MediaPro şi Publimedia, Dan Filoti. Din punctul nostru de vedere, dacă Filoti este pupinu' ălora, Matei Udrea şi ăilalţi nu pot fi decât papilele gustative! S-aveţi poftă bună în continuare, nesătuilor! Păstrătorii Valorilor FCSTEAUA.RO este un site deschis, facut de suporteri, pentru suporteri. Asteptam articolele scrise de voi, daca aveti ceva de spus si credeti ca o puteti face intr-un articol, nu ezitati!
|
Pentru alte melodii, cantece ale galeriei, imnuri etc, vitiati pagina cu player-ul mp3
Grupul ULT*RAS se retrage din activitate…Satui sa tot induram, satui sa tot luptam, satui de anormalitatea de la clubul nostru, satui sa ne dezamagim chiar si pe noi, scarbiti de fotbalul modern si de mercenari, scarbiti de mizeria in carMironica si rusinea nationala numita PRO TVIncredibil, dar adevarat. Desi este angajat al unui trust media care promoveaza de cand se stie numai violenta (a se vedea stirile de la ora 17:00 difuzate de PRO TV) Mihai Mironica a facut un circProstii satului - Miro si cu SumiMă simt trist că trebuie să adopt un alt subiect decât calificarea Stelei în semifinalele Cupei, după aproape 4 ani. Înainte de toate, băieții merită felicitați pentru dăruire și penRapid-Steaua, Cupa, atmosfera- OMbunRapid-Steaua, 0-1, Cupa- OMbun |
Liviu94sud joi la 11:18
Adrian joi la 11:22
lucvald-1902 joi la 11:31
Evitati-i pe mocofani si nu le mai traficati mizeria de site.
'Nea Filoti este un copil batran si-o data si-o data o sa dea cu ochii cu unul dintre noi, ca asa e viata si roata se-nvarte !
Pac-pac, o flegma pe intelectu' lui am sa-i trag !
Lari joi la 11:48
Unii sunt de acord cu cei ai scris matale in primul paragraf, altii ne bat obrazu' ca pe acest site nu apar mai des materiale in care sa se apere istoria clubului de astfel de dejectii si ca nu educam, astfel, noile generatii de stelisti.
Nah... cum ziceti si voi...
Alex joi la 11:51
Steaua e venita cu tancurile, ajutata de arbitri, furau,etc,etc, stim refrenul frustratilor.
Pe site-ul asta a postat Gica Chioru istoria rapidului cu soarele pe piept, SINGURA echipa romaneasca de acest gen din istorie. Cand e nevoie sa discutam cu ei istorie e suficient sa scoatem articolul ala pe prima pagina.
Lari joi la 12:26
keluboss joi la 12:50
Lari joi la 12:52
Gul Dukat joi la 12:55
florin_anya joi la 15:47
olfgob joi la 16:19
Lari joi la 16:25
E chiar in articol pus linkul.
Robert Aeroth joi la 17:27
cristian014 joi la 17:37
Andreea 13.11.2010@11:16