03-11-10

Gura bate... libertatea de expresie

Butonând « canalele » pentru a face « zapuri » pe plaja vastă de oferită de către televiziunea prin furtun, eşti obligat ca, atunci când ajungi în « zona » unde sunt îngrămădite mai multe canale româneşti, să-ţi activezi mental şi să acţionezi opţiunea « igienică » a telecomandei, altfel rişti să inhalezi un damf de băse sau de crin, să-ţi maltratezi ochiu’ cu dioptriile unui adolescent miop sau să suferi o fractură la ciocănelu’ timpanului, cauzată de răgetele emise de către diverse maimuţe europarlamentare.

Însă hazardul nu este lipsit de simţul comediei, soarta ne joacă feste ce ţin de factorul umorului involuntar, altfel nu ne-am putea explica vecinătatea, nu chiar proximă, a « canalului » Antena 3 cu seriosul post de televiziune Animal Planet. În loc să vedem « Pet Rescue » şi pe motanul Whiskers, îl vedem, din greşală, pe motanul Felix, iar în locul bunicuţei – cimpanzeu, Bonobo, ni se oferă o altă bunicuţă, mai umană şi oarecum masculină, căreia, de douăzeci de ani, nu i-a găsit nimeni nicio vină...

În pleiada prestatorilor orali ai peisajului media autohton, Mircea Badea face ( vrea să facă ) o notă aparte şi chiar reuşeşte, de foarte multe ori. Fiind genul de om care « dă afară » tot ce are în guşă, ajutat de o dicţie impecabilă şi de o logică pliată pe firul raţionamentului, dătătoare de concluzii care uneori îi cam joacă mici feste, l-am putea încadra pe sus numitul ca fiind « genial », cuvânt cu care foarte mulţi dintre noi gratulăm o diversitate de inşi.

Nu vom contrazice pe cei care cred aceste lucruri despre Mircea Badea, fie şi numai din simplul motiv că nu acest lucru îşi propune acest articol. Ne vom limita la a spune că, în măsura în care e foarte greu să pui diagnostice societăţii contemporane şi faunei care se erijează în elita conducătoare, atunci am putea întrezări o licărire de geniu şi la un om care merge pe drum şi care deschide umbrela atunci când « afară plouă ».

Şi fiindcă geniul poate fi şi este pus în suljba răului, de cele mai multe ori, strigătul pentru « libertatea de expresie » este întotdeauna ingenuu, clar şi la obiect, chiar şi atunci când este scos din bojocii unora care au o contribuţie însemnată la îndobitocirea în masă, la degradarea morală a acestei populaţii vitregite de soartă şi săracă cu duhu’. N-ai cum predai lecţii de moralitate din tribuna unui balcon de lupanar, nu poţi să te numeşti Mircea Badea şi să strigi în gura mare pentru libertatea de expresie în condiţiile în care tu « produci » bani pentru un fost corifeu al opresiunii, actual promotor al ţigăniei exhibate în revelioane maneliste şi prin diversele telenovele produse, poate, chiar cu banii încasaţi de pe urma ta.

‘Geaba te numeşti Mircea Badea şi te revolţi în faţa nedreptăţii, în condiţiile în care chiar tu nedreptăţeşti, la rândul tău, o categorie aflată şi aşa pe cale de dispariţie, în speţă, « ultraşii », adică « maimuţele alea » care strigă « Becali, pleacă din Ghencea » şi care « nu pierd niciun prilej ca să se bată cu jandarmii ». Oricâte păcate ar avea aceşti oameni şi chiar le au, slavă Domnului, ei sunt cu mult mau curaţi, mai liberi, mai îndreptăţiţi şi mai nedreptăţiţi, în acelaşi timp, decât orice prestator oral, indiferent de numele şi suma trecută pe statul de plată, asta fie şi numai datorită faptului că « ultraşii » au idealuri care nu ţin de contracte de prestări servicii.

Poţi să te numeşti Mircea Badea şi să obţii patalamaua de la Primărie în urma căreia să-ţi strigi necazul în mod organizat, supravegheat, îngrădit în ţarcul de rigoare, asemeni tuturor acelora care se revoltă, cu autorizaţie, în această ţară. Nu vei obţine nimic, aşa cum nimeni, în această ţară, nu a obţinut nimic, niciodată ! Pentru că « libertatea de expresie » a murit de mult pe aceste meleaguri, în condiţiile în care, să presupunem, că ar fi fost vreodată vie. Libertatea de expresie a murit încă din 22 Decembrie 1989, atunci când perestroikistul Caramitru îl îndemna pe prietenul Mircea, fă-te că lucrezi, atunci când minerii şi trupele tovarăşului Ilici « au făcut ordine » în Piaţa Universităţii, atunci când Mugur Isărescu a preluat finanţele acestei ţări, când aceeaşi bunicuţă a obţinut cel de-al treilea mandat, aşa că toate cele care (ţi) se întâmplă astăzi, provin de la aceşti demoni ai trecutului, pe care VOI, televiziunile, oamenii de pe « micul ecran », i-aţi ocrotit, i-aţi cultivat, le-aţi arătat « faţa umană », sensibilităţile şi lacrimile vărsate în hohote de sictir.

Ar mai fi mici oaze ale « libertăţii de expresie », taman acolo unde nu te aştepţi, chiar în peluzele stadioanelor. Acolo, unde sunt « ultraşii », « maimuţele alea » care strigă « Becali, pleacă din Ghencea » şi care « nu pierd niciun prilej ca să se bată cu jandarmii ». Nici acolo nu ţi se garantează absolut nimic, ba chiar te poţi trezi cu un pulan sau cu un pumn în cap, codimentat şi cu un jet de gaz, la o adică. Însă doar de acolo mai răsună, din ce în mai rar, strigătul liber, neautorizat, necenzurat, strigătul care deranjează cu adevărat, în urma căruia se lasă cu arestări, cu amenzi şi cu suspendări de şi de pe stadioane. Strigătul « ultraşilor », a unor oameni vinovaţi, dar infinit mai curaţi decât orice fecioară media.

Presupunând că ne-am înşelat şi că tot ceea ce am afirmat mai sus e doar vorbărie goală, mai facem un recurs la memorie, la memoria domnului Mircea Badea, care ne-a promis, probabil, într-un acces euforic că, într-o bună zi, ne va vorbi « despre cei care deţin monopolul suferinţei pe această planetă. » A trecut cam multă vreme de atunci şi chiar am fi curioşi ca să vedem cum gura bate... libertatea de expresie.

LDS