26-10-10

Laurentiu Rosu

Calitatea manageriala exceptionala a conducatorilor Stelei a facut posibila dominatia cvasi-totala exercitata de echipa militara, la nivel national, in anii `90. Inventarea de jucatori din nimic, prin ochirea lor la varii echipe – inclusiv din diviziile B si C – si educarea in spiritul principiilor si valorilor istorice ale Clubului Steaua, a facut posibila – sub tutela luminata a lui Ion Alecsandrescu – exercitarea unei forte nemaintalnite, dupa cel de-al doilea Razboi Mondial, in campionatul romanesc.

Nascut la 26 octombrie 1975, la Iasi, Laurenţiu Dumitru ROŞU este unul dintre acesti jucatori. Este remarcat la Poli Iasi, in B, si transferat de Steaua, inca de cand era junior si component marcant al lotului national corespondent categoriei sale de varsta.

La 24 noiembrie 1993, la 18 ani si o luna, Rosu debuta in prima divizie, in Steaua-Gloria Bistrita 2-1.

In sezonul 1993-1994 , Rosu joaca 4 meciuri, acomodandu-se cu rigorile pe care le presupunea Steaua. Campionatul era castigat de Steaua, care-si incepea dominarea, bifand al doilea titlu de campioana din cele 6 consecutive, pe care avea sa le castige in acel deceniu. Atacul era format din Adi Ilie (in acel an venise si el), Ion Viorel, Lacatus, Vladoiu si Safta. Pe langa ei, ca atacant-mijlocas ofensiv, era adus si tanarul Rosu. Era ultimul sezon al lui Ilie Dumitrescu la Steaua, Panduru, Galca, Ilie Stan, Iftodi, Fulga, Codorean, fiind ceilalti componenti ai liniei mediene.
Steaua castiga campionatul cu o diferenta uriasa, de 13 puncte, in fata Universitatii Craiova. Avea 22 de victorii, 9 egaluri si doar 3 infrangeri, golaverajul fiind fabulos, cu 63 de goluri marcate si doar 19 primite. Spre comparatie, Craiova inscrisese 64 de goluri, dar primise 46! Dinamo si Rapid urmau pe locurile 3 si 4 cu 39, respectiv 38 de puncte.

Pe 20 august 1994, Steaua castiga cu 1-0 Supercupa Romaniei, in fata Bistritei, cu golul lui Marian Popa, din minutul 108. Rosu a intrat pe teren in minutul 68, inlocuindu-l pe Prodan.

Sezonul 1994-1995 inseamna explozia extrem de tanarului Rosu. La doar 19 ani, era – in general – prima rezerva introdusa in teren la meciurile din grupele Champios League, unde Steaua (prima echipa romaneasca calificata in grupe) se descurca onorabil, reusind 6 puncte si terminand pe locul 3. Cuplul de atacanti era alcatuit din Lacatus si Adrian Ilie, iar la mijloc jucau Stan, Panduru, Galca si Militaru. Rosu inlocuia unul dintre mijlocasi, de obicei. La victoria contra celor de la Servette Geneva (4-1, goluri Ad. Ilie(2), I. Stan(16 - 11m), I. Pîrvu(25), Lăcătuş(50)/ Nenville(72), Rosu debuta in Ch. League, la 10 august 1994, inlocuindu-l pe Militaru, in minutul 70. In acel sezon avea sa fie chiar titular, la 7 decembrie 1994, in ultimul meci din grupe – deplasarea de la Hajduk Split castigata cu 4-1 de Steaua prin golurile lui A.d Ilie (11, 32), Lăcătuş (23), Gîlcă (90) – intr-o echipa cu Stîngaciu(80 Gherasim) - Csik, Prodan, Doboş, I. Pîrvu - Militaru, I. Stan, Gîlcă, Roşu – Lăcătuş(88 V. Ion), Ad. Ilie(74 Filipescu), condusa de cuplul de Dumitriu-Stoichita.

Steaua castiga campionatul cu 77 de puncte (23 de victorii, 8 egaluri si 3 infrangeri, golaveraj 72-25), cu 9 peste ocupanta locului 2, aceiasi Universitatea, urmata de aceiasi Dinamo si aceiasi Rapid, pe locurile 3 si 4.

Laurentiu Rosu juca 31 de meciuri si inscria 6 goluri, cifra remarcabila pentru un tanar de 19 ani. Din noii veniti, Ilie, Militaru si Rosu s-au integrat perfect. Nagy a tinut si el stacheta sus, iar Catalin Popa n-a confirmat. Promovati de la echipa de juniori, Ciprian Mozacu si Marius Mitu nu au facut fata cerintelor, Clubul cedandu-i la alte echipe, cariera lor ulterioara, deloc de neglijat, mai ales in cazul lui Marius, confirmand standardul de excelenta practicat in Ghencea.

Steaua castiga Supercupa Romaniei, invingand cu 2-0 Petrolul Ploiesti, la 5 august 1995, pe stadionul din Regie. In formula Stelea-Csik, Prodan, Dobos, Panait-Filipescu, Militaru(`69 S.Ilie), Bucur, Duna(`59 ROSU)-Lacatus Vladoiu, Steaua trecea cu 2-0 (Militaru `25 si Vladoiu `56) de Petrolul condus de Ion Marin, in formula Preda-Chirita, Balaceanu, Rachita, Leahu-Parlog, Grigore, Abaluta, Zmoleanu- Toader, Zafiris.

In sezonul 1995-1996 , Rosu joaca 29 de meciuri si inscrie 3 goluri. Steaua castiga campionatul, cu 11 puncte (70 fata de 61) peste National. Dupa ce a intrat pe parcursul meciurilor din grupele Ch. League (cu Juventus, Glasgow Rangers, Casino Salzburg), Rosu a fost titular in finala Cupei Romaniei. Pe 28 aprilie 1996, grabita de participarea nationalei la CE din Anglia, Steaua intalnea Gloria Bistrita, pe stadionul National, sub privirile a 25.000 de oameni si sub fluierul lui Adrian Porumboiu. In formula Stelea – Csik, Prodan (`52 S.Ilie), Dobos, Parvu – Filipescu, Galca, N. Raducan(`70-B.Bucur), ROSU(`56-Nagy) – Lacatus, Vladoiu, Steaua invingea cu 3-1 (Sabin Ilie-`59, Bogdan Bucur-`77 si Galca-`89, respectiv Miszti-`44) Bistrita aflata in formula Campeanu – Miszti, Cristea, Mironas, Sasarman – Dancus, Voica, Purdea, Iftodi – Ilie Lazar, Danut Matei, condusa de Remus Vlad.

In sezonul 1996-1997 , Rosu joaca 23 de meciuri si inscrie 6 goluri, in campionatul castigat de Steaua, cu 5 puncte peste FC National. In Ch League joaca 7 meciuri. Steaua reusea iar eventul, spulberand Nationalul lui Halagian, cu 4-2 in finala Cupei disputate la 4 iunie, pe National.

In sezonul 1997-1998 , Steaua castiga titlul la mustata, in fata Rapidului, cu 25 de victorii, 5 egaluri si 4 infrangeri, cu 83 de goluri inscrise si 34 primite, fata de cele 70 de goluri inscrise si 24 primite ale visiniilor. Rosu joaca 14 meciuri si inscrie 3 goluri, in campionat. In cupele europene, joaca 8 meciuri.

In sezonul 1998-1999 , Rosu juca 32 de meciuri si marca 14 goluri, neputand ajuta Steaua sa continue sirul celor 6 campionate consecutive castigate, spre numarul 7.

Sezonul incepea cu Supercupa Romaniei, in care Steaua intalnea Rapidul lui Mircea Lucescu, pe 9 septembrie 1998, de la ora 19:30, pe stadionul National, din complexul Lia Manoliu. Steaua, in formula Tene – Rachita – Reghecampf, Baciu, Matei, Miu – Denis Serban, LINCAR, I.Dumitrescu – Lacatus, Rosu (au mai intrat Ciocoiu, Coporan, Militaru), condusa de Mihai Stoichita, distrugea Rapidul (Lobont – Rednic – Stanciu, Dulca, Mutica, Nanu – Bolohan, Maldarasanu, Bundea – Sumudica, Pancu) lui Mircea Lucescu, cu scorul de 4-0 (Serban-min 19, ROSU-min 27 si 69 si Dumitrescu-min. 87).

Rosu era, in acel sezon, in care debutase si la echipa nationala, contra Portugaliei, unul din liderii valorici ai Stelei, care termina pe locul 3.

Steaua castiga, in schimb, Cupa Romaniei, in fata Rapidului. La 16 iunie 1999, pe stadionul National, sub fluierul lui Marc Batta, si sub privirile a 50.000 de spectatori, Steaua alinia urmatoarea formula: Ritli – Belodedici – Baciu, Duro, Matei, Szekely – Lutu, LINCAR, Rosu – Lacatus, Ciocoiu. Rapidul, care castiga titlul de campioana dupa 32 de ani, era in formula: Lobont – Rednic – Bolohan, Stanciu, Iencsi, Nanu – Sabau, Lupu, Maldarasanu – Barbu, Ganea, propusa de Il Muce. Cristian Ciocoiu a deschis scorul in minutul 68, Jean Barbu egaland imediat in minutul 71 si ducand Rapidul in avantaj, in minutul 82. La ultima faza a meciului, in urma unei faze fixe, Miodrag Belodedici a trimis meciul in prelungiri. Pentru Steaua au marcat, la penalty-uri, ROSU, Militaru, Trica si Lincar. Pentru Rapid au inscris Sumudica si Iencsi, si au ratat Bundea si Pancu.


Sezonul 1999-2000 , era prolific pe plan personal. Juca 26 de meciuri si inscria 13 goluri, Steaua terminand, din nou, pe locul 3. Estonia, Israel, Slovacia, Azerbaijan, Belgia, Azerbaijian (gol), Liechtenstein (gol) sunt nationalele impotriva carora a jucat in 1999, Laurentiu Rosu. In 2000, a jucat impotriva nationalelor statelor Letonia (gol), Georgia, Cipru, Grecia, Cipru, Grecia, Portugalia, Anglia, Polonia, Italia, Yugoslavia, facand parte din lotul Romaniei deplasat in Belgia si Olanda pentru Campionatul European din 2000.

Rosu a jucat 2 meciuri la Campionatul European, intrand in minutul 78, in locul lui Adrian Ilie, la meciul cu Portugalia (0-1 – Costinha `90) si in minutul 68, in locul lui Galca, in meciul contra Angliei 3-2 (Chivu, Munteanu, Ganea, respectiv Shearer si Owen). La meciul cu englezii, Romania era in formula Stelea – Contra, Popescu, Filipescu, Chivu – Petrescu, Galca (`68 Rosu), Munteanu, Mutu – Ilie, Moldovan, cu Belodedici din minutul 31 in locul lui Popescu si Ganea, din minutul 74, in locul lui Ilie.

La finele acelui sezon, Rosu se despartea de Steaua. Castigase 5 titluri de campion, 3 Cupe ale Romaniei si 3 Supercupe. Nu mai putin de 11 trofee in 6 ani! Avea, la 25 de ani neimpliniti, 159 de meciuri si 45 de goluri, in campionat si 43 de meciuri si 4 goluri in Cupele Europene.

Plecarea lui Rosu de la Steaua s-a facut prin activarea clauzei de reziliere a contractului, Clubul neputand face nimic pentru a retine jucatorul, sau pentru a-l valorifica la pretul pietei. Rosu si Lutu au fost ultimii jucatori carora li s-au permis astfel de clauze, de catre Steaua. Piturca a stopat apoi aceasta practica, asta fiind una din principalele atitudini care au ridicat nivelul fotbalului fotbalul romanesc, in anii 2000.

Asadar, luat de impresarul aflat in conflict atat cu varul, cat si cu Piturca, Rosu ajunge in Primera Division, la Numancia – pe o suma vehiculata oficial intre 1 milion si 1 milion jumate de dolari –, la echipa unde mai activa si Jean Barbu. Fireste ca suma de 1 milion pe care a incasat-o Clubul a intrat cel putin dublat in buzunarele impresarilor, care faceau legea, prin aceste metode de control si santaj, reprezentate de clauzele de reziliere.

Sezonul 2000-2001 a fost excelent pentru Rosu, din punct de vedere individual. El juca, ca mijlocas stanga cu numarul 10, in 28 de meciuri si inscria 8 goluri, pentru Numancia, care retrograda, insa, de pe locul 20.

In toamna lui 2000, Rosu facea cel mai bun meci din cariera. Numancia intalnea acasa, detinatoarea en-titre a trofeului Champions League, REAL MADRID. Rosu inscria 3 goluri, in victoria cu 3-1 a Numanciei impotriva marelui REAL, (golul lui Raul nemaicontand) si se propulsa in inimile micutului orasel, pentru totdeauna.

In 2001, Rosu juca la nationala impotriva Sloveniei, Ungariei, Georgiei si Slovaciei.

Sezonul 2001-2002 este, deasemenea bun, Rosu fiind vedeta Numanciei, care se mentinea greu in Segunda, salvandu-se de pe locul 17. Laurentiu juca 36 de meciuri si inscria 7 goluri.

In sezonul 2002-2003 , Rosu juca 26 de meciuri, inscriind 5 goluri, cu Numancia pe locul 12. La nationala, juca impotriva Frantei.

In sezonul 2003-2004, Rosu joaca 36 de meciuri si inscrie 7 goluri pentru Numancia, care termina pe locul 17.

In sezonul 2004-2005, la 29 de ani, se transfera la Recreativo de Huelva, cu care termina pe locul 5, in Segunda, jucand 31 de meciuri si inscriind 9 goluri.

In sezonul 2005-2006 , Rosu joaca 35 de meciuri si marcheaza 10 goluri, Huelva promovand in Primera Division, de pe locul 2.

In sezonul 2006-2007 , Rosu joaca 26 de meciuri si marcheaza 3 goluri, in prima liga, Huelva salvandu-se, de pe locul 8, mai aproape de cupele europene decat de retrogradare.

In sezonul 2007-2008, joaca doar 4 meciuri, terminandu-si cariera in anul 2009, la Cadiz, in liga a treia.

Rosu a jucat 8 ani in Spania. Chiar daca numai 2 in Primera – marcati de tripla reusita impotriva lui Real Madrid – Rosu a fost un jucator roman care a jucat constant si bine. In Segunda, a fost, timp de 6 ani, liderul valoric al celor 2 echipe la care a evoluat, fiind o piesa de baza la mijlocul terenului, pe langa tehnica si calitate ofensiva, exprimata prin goluri si pase de gol (in medie, 15 puncte, luate ca la hochei, pe sezon), aratand si atributul de travaliu.

In Primera Division are 57 de meciuri si 11 goluri.

In Segunda Division are 164 de meciuri si 38 de goluri.

Are 38 de meciuri si 5 goluri la Echipa Nationala.

Daca intre 2002 si 2005, Rosu nu a fost convocat la Nationala, intre 2005 si 2007, el a fost unul din oamenii de baza ai lui victor Piturca, fiind titularul postului de mijlocas ofensiv central, si aducandu-si o uriasa contributie la calificarea pentru Europeanul din Austria si Elvetia. Rosu a jucat 13 meciuri in 3 ani, fiind creierul de la mijlocul nationalei. In meciul cu Bulgaria, de la Constanta, Rosu marca un gol important pentru reprezentativa, fiind, in acelasi timp, ultimul pentru el. Pe 2 septembrie 2006, sub privirile a 15.000 de spectatori si sub fluierul italianului Farina, Romania intalnea Bulgaria, in conditiile celebrului episod mamalickiko . In formula Lobont – Contra, Tamas, Chivu, Rat – Petre, Codrea, ROSU, Dica – Mutu, Marica, Romania termina la egalitate cu vecinii de la sud de Dunare. Laurentiu Rosu deschidea scorul in minutul 41 si Marica il majora in minutul 55. In minutul 81, la scorul de 2-0, Piturca il scoate pe Rosu, care acoperise admirabil mijlocul si-l introduce pe celebrul Vasile Maftei, ca mijlocas de acoperire. In urmatoarele 2 minute, cu actiunii pornite din zona prietenului lui Mimi, bulgarii egaleaza prin Martin Petrov (`82 si `83).

Din pacate, Rosu nu va prinde lotul pentru Europene, din cauza unei accidentari care l-a oprit sa joace mai mult de 4 meciuri, in acel sezon.

Mijlocas ofensiv de picior stang (1.75 si 71 de kg.), foarte tehnic, cu schimbari de directii surprinzatoare, rapid, cu o cadenta incredibila a alergarii, foarte bun pasator si excelent marcator, in acelasi timp, Laurentiu Rosu este unul dintre fotbalistii foarte buni ai Stelei din a doua parte a anilor `90, fiind un fotbalist de calitate. Descoperit si promovat din nimic, prin strategia de realizare a performantei, Rosu a fost martorul si unul dintre autorii zilelor de glorie ale Clubului Steaua, din anii `90, facand parte din minunata generatie a nouazecistilor, cu un rol notabil.

Pentru tot ce-a facut si a reprezentat pentru Clubul Steaua Bucuresti – 5 titluri de Campioana Nationala, 3 Cupe si 3 Supercupe, toate aduse Clubului pana la varsta de 25 de ani – Roseata si-a castigat cu prisosinta recunostinta noastra.

Azi, 26 octombrie 2010 – nascut in aceiasi zi cu Dimitrie Cantemir, Jacques Danton, Barbu Catargiu, Grigore Tocilescu, P.P. Negulescu, Constantin C.Giurescu, Francois Mitterand sau Cristi Chivu – stelistii multumesc unui ostas demn al Clubului, care a aparat cu onoare si talent culorile ros-albastre, contribuind la stralucirea lor.

La multi ani, Laurenţiu Roşu! Steliştii – alături de tine!

Gandalf


P.S. Aceste articole sunt facute (si) pentru a provoca de la cititorii lor – stelistii –, cat mai multe reactii/amintiri/impresii/pareri despre respectivii sarbatoriti, in discutii care sa-i descopere pe acestia mai aproape de personalitatea lor reala fata de Clubul Steaua.